Strălucirea

Știi cum soarele rămâne pe cer

Până ce luna ii i-a locul? 

Cam așa aș fi și eu 

La răscruce de drumuri.

Știi cum floarea-i dependentă 

De lumina soarelui? 

Cam așa sunt eu dependent 

De prezența ta acum.

Știi cum primăvara copacii înfloresc

Parcă respiră din nou aer ceresc

Cam așa îmi doresc eu 

Să fi primăvara mea din nou.

Știi cum un copil se joacă atât de frumos

Cu o jucărie primită cadou? 

Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău 

Și te vreau aici din nou.

Când tremură sufletul de dorul tău 

Cu lame adânci ce înjunghie mereu,

Lăsat parcă de lungi nopți de agonie 

Ce sfâșie de dragul tău.

Eu îmi aduc aminte că ești doar a mea

Și lipsa ta se simte aievea 

Căci sufletul meu îți aparține 

Peste mii și mii de zile.

Zile care par pustii 

De dragul și agonia inimii 

Să te simtă din nou aproape ar vrea

Și simt clipa și chemarea.

Clipa ce v-a venii atât de repede, 

Mai repede decât îmi pot imagina

Căci sufletul meu îl simte pe al tau 

Iar golul se umple de speranțe mereu.

Spre podul tăcerii 

Adesea eu am călcat,

Mă simțeam pierdut, uitat 

De când singur îl umblam.

Spre pod erau vise 

Uitate, luate prea în serios,

Răvășite de un dor anost 

Ce-mi chema calea fără de rost. 

Spre pod parcă zărisem ceva

O lumină ce parcă nu-mi cunoștea calea,

O strălucire ce parcă îmi lipsea

Și din cale, dar și din viața mea.

Spre pod ce să mai spun

Te-am zărit pe tine...

Parcă mi-ai luminat calea

Și nu mai erau vise uitate de lume.

Spre pod pășeam încet 

Cu pașii parcă împiedicați,

De frică poate să nu calc...

Pe drumul ce mi l-ai arătat.

Spre pod, dar niciodată înapoi 

Eu acum merg liniștit, agale

Că știu că te am cu mine 

Lumina zilelor mele cu soare.

Cum sufletele au ajuns

Doar niste piese la apus,

Fără vreun motiv anume 

Doar epave și ruine. 

De mult uitate 

Rupte parca de realitate 

Luate ca atare, 

Niște ființe fara scrupule ca la început.

Ne-am lăsat ca oameni 

Călcați în picioare 

De trăiri, de sentimente 

Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.

Am lăsat sufletul călcat în picioare

Ne-am înrăit fără să doară, 

Ne-am rupt bucăți din el

Din nou și din nou ca să doară.

Destine am rupt,

Vise am spulberat

Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat. 

Orgoliul ce rupe speranțe 

A prins mai mult ca niciodată o așa amploare, 

Peste promisiuni și poate...

Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.

Dorul meu de tine 

N-are limite, 

Se luptă zi de zi

Să rupă granițe.

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Plină de praf și dor 

Dar plină și de iubire,

Luptă în fiecare zi

Să rămână "vie".

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Nopți la rândul 

Îți duce dorul,

Plânge de durere și lipsită de putere 

Inca te așteaptă să-i deschizi ușile.

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

Se zguduie ca la cutremur 

Când te simte departe,

Te-ar lua acum în brațe 

Cu căldura ei să te "doboare".

Dar eu te aștept 

În aceiași cameră de apartament,

Ce n-are contrast 

Fără tine aproape.

În ultimul vagon 

Al speranței noaste,

Eu mă învârt în el 

Doar cu un singur țel.

Vino tu acum 

Să îl reparam,

Să îl "agățăm" din nou 

De trenul vieții noastre.

Căci lupta aprigă 

O duce inima acum, 

Ce încă are speranța 

Ca tu ai să vii.

Iubirea ni-l leagă înainte 

Iar speranța rupe orice îndoială,

Fără ea s-ar rupe tot 

Și eu aș pleca...

Cu ultimul vagon.

Să te strâng în brațe îmi doresc atât de mult

Să-ți simt fiecare parte din trup.

Să te am,să fii al meu,un minut,nu mai mult

Să ne contopim într-un singur trup.

Nu-mi place când mă trezesc și văd că nu ți-am scris,

(față posomorâtă 🥺)

Te iubesc și pe tine din vis,

Dar îmi place mai tare să îmi imaginez cum îți mângâi chipul,

Cum somnul se lasă nedormit și ne cedează timpul.

Nu știu dacă este vremea de ploaie de vină,

O melancolie moale picură din nori,

Și îmi lipsești mai tare decât

I-ar lipsi apei peștii și soarelui să se răsfrângă pe flori.

Întâlnește-mă la noapte, ochișorii mei albaștri,

Să-ți scriu cel mai frumos poem…

O melancolie moale picură din nori pe case

Ce păcat că ești așa departe și nu pot să te strâng în brațe.

(întâlnește-mă la noapte în locul nostru secret,

o să te aștept)

Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.

Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.

Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, ambele, din partea mea

E minunat să fii îndrăgostit,

Și darul fericirii să îl primești,

De la ființa pentru care-ai suferit,

Și ai sperat că într-o zi o întâlnești

În ochii tăi, ea n-are asemănare,

Și nici vreun grad de comparare,

E ca un astru ce pe cer răsare,

Și îți trimite lumină de la soare

Să lupți pentru iubirea ce-ai visat,

E mersul vieții și chiar un sacrificiu,

Iar in final de poti să spui.. a meritat,

Înseamnă ca-i trecut orice supliciu

Cât de frumoasă e dragostea adevărată,

Când întâlnești în viață ființa potrivită,

Cu care să pășești alături pe calea dreaptă,

Și să trăiești iubirea..ce poate fi povestită!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!