Învață-mă

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Stau și-mi imaginez cât de frumos ne-ar sta împreună 

Pe o pajiște pustie.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Rugându-mă la Dumnezeu 

Să aibă mereu grijă de tine.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Suspinând lacrimi în pernă 

Înțelese doar de tine.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Dând timp pentru noi,

Nu te-ai mai întreba 

Cât de puternică e pentru tine, dragostea mea.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

M-ai lua în brațe, nu m-ai lăsa 

Am merge împreună în lume să-ți arăt dragostea mea.

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

Dacă ți-aș promite acum...

Că dincolo de toate stelele 

Doar a noastră strălucește cel mai tare 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că mi-aș lăsa orice vis 

Orice rost, doar ca să fiu cu tine 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Să lăsăm timpul în urmă 

Să ne uităm doar in viitor 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că orice aș face 

Nu o să mai lase sechele 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că ți-aș da și ultima stea de cer

Doar să strălucească prin tine

Oare mai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că toată lumea nimic n-ar însemna

Atâta timp cât tu ești în inima mea

Oare m-ai crede? 

Oare m-ai crede dacă ți-aș zice acum 

Că doar tu contezi pentru mine 

În toată această lume plină de haos...

Cum sufletele au ajuns

Doar niste piese la apus,

Fără vreun motiv anume 

Doar epave și ruine. 

De mult uitate 

Rupte parca de realitate 

Luate ca atare, 

Niște ființe fara scrupule ca la început.

Ne-am lăsat ca oameni 

Călcați în picioare 

De trăiri, de sentimente 

Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.

Am lăsat sufletul călcat în picioare

Ne-am înrăit fără să doară, 

Ne-am rupt bucăți din el

Din nou și din nou ca să doară.

Destine am rupt,

Vise am spulberat

Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat. 

Orgoliul ce rupe speranțe 

A prins mai mult ca niciodată o așa amploare, 

Peste promisiuni și poate...

Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.

Roua frumoasă

A nectarului tău

Îmi ține de sete 

În fiecare dimineață.

Mă-mbată cu dorință,

Mă-nebunește încet, încet,

Îmi rupe gândurile-n două

Cu fiecare clipă nouă!

Frumusețea ta

Mă ține treaz dimineața,

Când mă gândesc că așa o zână

Mă are în gând noaptea!!

Diminețiile sunt chiar puține

Să mă bucur de roua ta,

Dar aș vrea s-o sorb mereu

Căci mă-ntinerește întruna!

Ce m-aș face eu fără zâmbetul tău

Fără să te știu aproape de mine,

Când nimeni nu a crezut in mine 

Doar tu ai făcut-o.

Aș întoarce paginile cărții noaste înapoi 

Să vezi și tu...

Cât de greu e să trăiești 

Fără tine în preajma mea...

Când nimeni nu a crezut in tine 

Eu am fost aici, 

Când nimeni nu a crezut in noi

Eu am fost aici. 

Și iată-mă tot aici 

Pe aceiași margine de pat

Așteptând soarele să răsară 

Și pe tine odată cu el...

In așteptare activă,

La un pahar de poezie..

Spuneti-mi care știți? voi, mie,

Să-mi spună va rog careva,

Cât măsurată, durează iubirea?

Dar speranța? să răspundä cine poate

Are cumva termen de valabilitate?

C-am cam uitat ce-nseamna fericirea..

Astept..doar c-așteptarea imi e eternitate.

Și așteptând îmi pleac-o vară

Tot așteptând mai trece-o zi

Și asteptand vine o toamna

Și numai tu nu îmi mai vii...

Știu.. așteptarea mi-i nebună

Dar sper cândva sa mai vorbim

Sub razele de luna plină

Candva...cu drag sa ne privim.

Astept...azi nu ai timp de mine

În gând mereu eu sunt cu tine,

Astept ca așteptarea nu-i păcat

Astept deși.. totul în zadar.

Pe mine demult m-ai uitat

De parcă nici n-am existat..

Mă uit la cer, e de-un albastru senin

Mi te închipui atât de frumos și de lin,

Prin gânduri mi te plimbi mai mereu

Dar ești atât de departe... de sufletul meu...

Aș mai vrea încă o dată să ne vedem întâmplător 

Așa aș mai potoli un pic al meu dor,

Să pot să te îmbrățişez măcar o ultimă dată 

Si-un vin să savurăm în doi cum n-am făcut-o vreodată...

Nu pot să te scot din gând nici un minut

Deși uneori aș vrea să pot să mă ascund

De vise, speranțe... de al meu gând 

Să nu mai doară atât de tare...cum ne-am pierdut...

Abia te-am regăsit în lumea asta instabilă,

Nici nu pot să-ți descriu ce dor mi-era,

Pariez că și o ciumă ar fi fost mai amabilă,

Pe lângă spinii ce-mi străpungeau inima.

(Dacă credeam că-i greu să-ți găsești un job…

îmi retrag cuvintele…

E mai greu de o sută de ori să te găsesc pe tine)

Rămâi să ne iubim în noaptea asta sub lună plină,

Doar noi doi și un cer plin de povești.

Uite și tu la noapte cât e de senină

Când în sfârșit mă uit la cer și strălucești.

Pentru această noapte restul lumii nu există,

Eu spectator, tu, normal… șefă peste galaxii…

Între noi doi doar noaptea coexistă

Și ochii tăi albaștri atât de vii.

Ignorând celelalte câteva miliarde de stele,

Care pentru mine sunt doar un decor,

Nu le permit să strice clipele acestea

Când te aștept, purtată de un dulce amor.

Tu între ele ești ca un vin de calitate,

Și de te-aș studia gustându-te pe îndelete,

Aș deveni pe loc un veșnic însetat,

Bând din privirea ta cu patimă și sete.

Pământul ăsta, ahhh, e prea mic, o lume mult prea îngustă,

Nici n-ar avea vrea un loc să ne încapă dragostea,

De aceea te iubesc și caut chipul tău frumos

Privind mereu în cosmos către steaua mea.

îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu

și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard 
complet în flama
iubirii cardinale

Caut fericirea in bratele straine

Cand sufletul si inima te vor doar pe tine

Completarea sufletului meu in alt trup dat de Dumnezeu

Datorita tie notiunea timpului nu mai conteaza

Si as traii fiecare clipa ca si cand ar fi ultima 

Doar sa te vad si sa te ating..

Te-am iubit si te iubesc..

Dincolo de adanci batraneti..

Veștejit de neiubire

Sufletul meu plânge

Scoica aparențelor

Ascunde perla esenței mele.

Strălucirea spiritului meu

E umbrită de imaginea mea,

Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători

Neștiind că dacă îi ating coardele

Va canta minunat,

O frunza care cade nebăgată in seama,

Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..

Sufletul meu plânge și strigă:

Sunt aici,de ce nu mă vezi?

E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..

Mă vezi?..