Te rog cu mine stai!

Pe tine te-am pierdut, că n-am știut
Când fericit eram să dăruiesc iubire,
Iar lacrima ascunsă-ți după pleoapă
Nu am zărit-o, că este, în a ta privire.

Te-am întâlnit când toamna începea
Să fure din căldura zilei, s-aducă frig,
Iar noi înfometați după o zi de cursuri
Stăteam la rând să prindem un covrig.

Atunci, ceva frumos mi s-a-ntâmplat
Când inima s-a dus, la puls de-o sută,
Și am simțit plăcut, pentru întâia oară
Că mă îndrăgostesc...de o necunoscută.

Timid am îndrăznit să-i cer o întâlnire
Fără a ști de vrea, sau poate mă refuză,
Dar, am rămas surprins că mi-a zis...da
Și n-am fost nevoit să-i spun, mă scuză.

Pașii ne-au dus, prin minunate locuri
Pe unde ne-am promis că ne-om iubi,
Iar când în viață, vor veni și, încercări
Vom ști luptă să ducem și chiar, zâmbi.

Timpul ne-a dat răgaz să ne cunoaștem
Și să formăm perechea... binecuvantată,
Însă nu m-a-nvățat, să știu a dărui iubire
Iar dragostea să-mi fie, pură, adevarată.
.................................................
Acum, când singur îmi trăiesc destinul
Mă-ntreb, unde s-a strecurat minciună,
Și dacă în această viață, atât de scurtă
Să-i pot rosti în șoaptă...,,noapte bună"!

Visez la ea de cand am întâlnit-o,

Și cred că m-am îndrăgostit, nu neg,

Imaginea ei pe retină mi-am lipit-o,

Și-mi este tare greu acum s-o sterg

Țin minte că era o zi de toamnă,

Și te plimbai pe-aleea cea cu tei,

Semn am făcut spre tine doamnă,

Tu ai zâmbit, dar ai plecat cu ei

Zâmbetul tău, nu pot să-l uit,

M-agăț de el, speranță trag,

Refuz să cred, că-mi vei fi mit,

Și să nu pot să te aștept în prag

.....................................................

Și într-o zi minunea sa-ntâmplat,

Pe ea să o cunosc cu-adevărat,

Pereche pe pământ am închegat,

Pe calea vieții fericiți, noi am plecat

Nu e ușor speranța să devină,

Realitate și visul împlinit,

Dar când iubirea poartă ,,vina",

Nimic nu-i stă în cale..celui îndrăgostit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Geamu-mi deschid spre tine, toamnă

Și tare-aș vrea mai mult să povestim,

Și poate îți ghicesc într-o cafea amară

Să afli pe ce banii puțini, ni-i cheltuim. 

În fiecare an îmi furi căldura soarelui

Și mi-l trimiți așa departe de pământ,

Te lauzi că ne aduci bogății în cămară

Dar fără apa cerului, făina n-o frământ. 

Iată de ce te-am invitat s-avem o vorbă

Să-ți spun că doar în patru formați anul,

Așa că fiecare anotimp, are valoarea lui

Iar  de lipsește unul..gol îmi e hambarul. 

A înțeles părerea mea și-n casă a intrat

Am discutat vrute-nevrute...făra ghici, 

Un ceai fierbinte a cerut, că e puțin răcită

Am râs și acceptat..doar puturoșii îs calici.

 Mâna ne-am strâns și am rămas amici

Și-am stabilit să ne-ntâlnim mai des,

Și fiecare anotimp să-l prețuim, iubim

Ne-am despărțit, urându-ne...succes!

Adâncul mi-l privesc

Într-o oglindă spartă,

Și care printre cioburi

Îmi zice...uită și iartă.

Nu înțeleg prea bine

Ce vrea să-mi spună,

Că doar nu-s păcătos

Și ruga, mi-i stăpână. 

Mă uit urât și-ntreb

De ce să cer iertare?

Când știu că-s drept

Mereu în...ascultare. 

Simțind că-s supărat

Atentă, mi-a răspuns,

Tu-ți vezi...exteriorul

Și nu răul, bine ascuns. 

Pe gânduri am căzut

Recunoscând ce-a zis,

Că plin sunt de păcat

Nimic nu e...prescris. 

Oglinzii...am mulțumit

Că adevărul ilustrează,

Și imediat am priceput

Că doar...fapta contează!

Nu pot să înțeleg de ce

La toți ne este foarte greu,

În țara-n care ne-am născut

De unde vreau să plec și eu

Nu înțeleg de ce ne păcălesc

Când noi prin vot i-am ales,

Și am crezut în tot ce au promis

Pâna-am văzut că au doar interes

Vorbim cu ei când ne-ntâlnim

Și nu le cerem vreo pomană,

Decât să-și țină al lor cuvânt

Și să-și păstreze fața lor umană

Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm

Peste hotare în țari ce ne doresc,

Fiindcă aici vedem că-i nedreptate

Iar dincolo corect ei ne plătesc

Și tot mai des rămâne locul gol

Că cei ce pleacă nu se mai întorc,

Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor

Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc

Nu știm cum să mai punem votul

Că toți ne spun ce mult le pasă,

Dar când ajung acolo sus ne uită

Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!

Când printre fete te-am văzut

Era pe toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic cum mi-ai plăcut

Dar știu ce dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc cum tu mi-ai spus

Că ai venit să îți încerci norocul,

Ce mândra-i fost când lista s-a adus

Și cum pe mine m-ai călcat cu tocul

Am tresărit simțind ceva durere

Ce mi-a trecut când te-ai scuzat,

Privirea ta m-a lăsat fără repere

Și instinctiv eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvălit torentul de iubire

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

............................

Ce a urmat a fost lunga poveste

Trăită zi de zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe

Nu am căzut, sperând în fericire

........................ ....

Și-ndrăgostit am fost la prima vedere

De ea, ce-n timp mi-a devenit soție,

Din dragoste noi ne-am extras putere

Și-s fericit că sunt iubit de-a mea Mărie!

cu mantia pătată de vin

și capul ușor plecat

în cămașă de satin

și cu zâmbetul secat

te îndepărtezi molâu în zare

abia ținut pe picioare

într-o formă grațioasă

fără nici o deficiență

luă naștere povestea noastră

înconjurată de credință

pe-un cântec ce răsuna-n zori

din strunele unei viori

evitând a fi trufaș

ți-ai despletit mâna de-a mea

sa nu fiu al tristeții tale ostaș

iar coroana s-o poți ceda

inima dificil pulsează

cât absentezi se agravează

cu fală și amar ‘necat

ma scufund în dulce somn

îndurerat m-ai căutat

tu, neprețuitul meu domn

dar…tot traiul mi se cufundă

in amintirea ta profundă…

Pe suflet e foarte trist...

Sufletul nu observă...

Ce pierdem speriind la ziua de mâine...

Se știe că nu ne este dat să fim împreună,

Dar totuși, din nou te vreau...

Scuze că nu am avut grijă,

Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,

Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,

Da, știu...

Nu suntem compatibili...

De aceea nu putem fi împreună.

Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...

Câte ori noi

Am încercat din nou să o luăm de la capăt?

De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...

Între noi e o depărtare tot mai mare...

Cuvintele sunt în plus...

Eu vreau să afirm doar un lucru:

„Te iubesc” — asta a spus tot...

Mă uit la tine și clipesc prea des,

De parcă mi-ar fi teamă

Că, dacă clipesc mai lung, o să dispari

Și-o să-mi rămâi încurcată printre gene

Sau o să-ți ascunzi ochii frumoși

La adăpost sub ochelari.

Nu știu niciodată

La care apus din ochii tăi să mă opresc,

Așa că aleg să clipesc, să tot clipesc…

Până când, dintr-un ochi de-al tău,

Se naște un infinit

Și apusul, debusolat,

Se transformă în răsărit.

Cum poți fi, în același timp,

Atât de frumoasă și atât de deșteaptă,

Și drăgălașă, și blândă,

Și elegantă, și serioasă,

Și nor, și scânteie,

Și copil, și femeie?

Am încercat, clipind, să te învăț pe ascuns,

Dar mi-am dat seama că n-am ochi de-ajuns,

Iar celor pe care îi am

Le este deja dor de tine, nespus.

Frumusețea altora,

umblă moartă inaintea celorlalti

neputând cunoaște

lacrima lor amară...

si lumea amarată se topește ologită,

sub răceala lor.

Frumusetea ta,

eclipseaza tot ce am vazut

in umbrosul meu trecut,

caci e inrădacinata, in inima ta

in inima aceea de copil sensibil...

Frumusețea ta, nu se pierde in mulțime

pentru ca naște viată, cu razele ei calde,

precum soarele primăvara

topește zăpada si înverzește natura

ca să-i intretină viața plăpândă.

În ochii tăi,

am văzut mai mult decât sclipiri...

Deslușit-am aripile morții

ce te ascundeau în întunecime

și îndoiau lumina dimprejurul tău,

ca nimeni, să nu înțeleagă

strălucirea ta blândă 

Aceasta sa fie fiara nimicitoare ?

Vipera Gaboon otravitoare

Ha ,ha ! îmi vine sa râd !

Așa că n-o să-mi stingheresc eu libertatea

Păzind o sută de porunci biblice

Ce o tin legată, strâns incătușată

Și am auzit lanțurile pocnind una câte una

Cădeau zăngănind la pământ !

Am ascultat simfonia terorii !

Iubirea, mister neînțeles

se dezvăluia, sub ochii mei pătrunzători;

ca un pumn de petale în vânt

Dansa... tot mai aproape de mine

Iar eu o ademeneam subtil

să renunțe la coaja ei dură

ca să mă pot înfrupta, din miezul ei

vulnerabilitatea ei depășise un fluture

prins într-o pânză de păianjen

În timp ce eu cu o notă de sadism

îmbătat de curiozitate

preziceam mișcarea ei ritmică

o tăiam, tot mai adânc pân' ce

plăcerea mea devenise kriptonita ei;

Am privit iubirea iarăși

forma și-o schimbase ?

sau in umbră ambalajul lepădase ?

Dispăruse lăsând in urmă o piele năpârlită

m-a fulgerat din spate-ntro clipită

Ochii ei deveniseră vicleni,

și cu puterea ei neîmblânzită

parcă neafectată de cursele mele;

se repezea ca o furtună să mă imobilizeze,

cât timp se încolăcea printre noi

și ne trăgea, mai aproape de ea;

cu suflarea tăiată...

Colții ei otrăvitori de dulci,

mi-au injectat, în rărunchi veninul ei

nu murisem căci tu Iubito te-ntindeai

să-mi fi singurul antidot.

Nu-i puteam ține piept

pentru că a declanșat in mine un razboi civil

pentru că se hrănea din mine nesățios

ca să-și încalzească inima ei arctică

mă murdărea cu mocirlă !

părând să iși întinerască înfățișarea

pentru alte victime naive...

Iubirea-i rea

Dar fața ta îi atât de bună

Găsește-mi o cale să pot fugi

Să rup lanțurile făcute din solzi

Libertatea să nu mi-o pierd...

Să mă ascund la umbra de lună

În pârâu să pecetluiesc a mea urmă

Să nu guste a mea căldură

Ca să mă poată urmării

Dar Iubirea aceasta nebună

Ce o atrag chiar eu cu prihana-mi neîngrădită

Și cu mintea tot mereu hoinărind

Ea mă prinde când vreau s-o ating

Ea mă arde când vreau s-o sting

Și devin astfel fluturele din capcană.

Devoarece Iubito, tu mi-ai arătat

ce-i iubirea...

Și de atunci am devenit o viperă Gaboon

Făcând ture-n trun castron

salivând, căutând să ajung necurmat

cu sângele rece clocotindu-mi în vase

dorind să se încălzească iarăși

pe tărâmul încununat cu flori de lumină

unde munții ating cerul,

și cântece se pierd în infinit,

lângă marea de cristal

Dar aici șerpii nu au loc.

Un ultim gând, 

De-aș putea să îți mai spun,

Un ultim vers

Dintr-o strofă oarecare.

Să vin lângă tine

Si să te strâng in brate,

Să-ți șoptesc

Că te iubesc.

Însă e prea târziu, 

Dar ultima mea nozăință

Ești chiar tu,

Iubito! 

Aş vrea să-ţi spun cât sufăr, 

Cât te iubesc de mult,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mut.

Şi-aş vrea să îţi văd chipul,

Din ochi ca să ţi-l sorb,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s orb.

Şi-aş vrea să-ţi aud glasul

Cel dulce şi plăcut,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s surd.

Şi-aş vrea să scap odată

De dorul ce ţi-l port,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mort.