Sunt otrăvit cu serul de lumină

scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu  să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare

 

sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat
 în sinea mea
aidoma pădurii

...

precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Mick Lorem poezii.online Sunt otrăvit cu serul de lumină

Data postării: 16 februarie 2023

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1353

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Haldă de lumini

E tot în suflet,
tot clădit grămadă,
un fel de haldă
unde ruginesc lumini,
aici valsează gânduri
între pereți furtuna
și urmele-i dezgroapă
cavoul de-amintiri.

E tot aici
c-un fel de șopot -
dezgolindu-mi câte-o taină
mă îmbrăcă în neliniști
ca mireasa-n albe haine,
mă aruncă-n fum de beznă,
unde-s orbii heruvimi,
să-nfloresc a lor privire
cu o haldă de lumini.

E tot aici
cu iz de grații,
un fel de recital din aritmii,
culegeri de-amețeli uitate,
prăfuind întunecimi.
Tot grămadă,
într-un suflet:
și năluci, și dor, și ură
se-mpietresc în piept cerneală
ca rugina pe sculptură.

Mai mult...

Cei numiți în șoaptă

Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.


Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.


Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.


Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.


Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.

Mai mult...

Senzație

te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri


te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri

Mai mult...

Pe la toamnă iar...

pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze

tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul

Mai mult...

Amanet

nu prea cunosc a lumii taină
mi-ar trebui în amanet să las
atâţia ani
să-i dezgolesc puţin
întunecata haină
să-ntrezăresc sub ea un ocean

şi tot mă-ntreb
de-o fi să-i spintec faima
în adândimea necuprinsului măreţ
o fi vreo cale să vă dărui ploaia
lăsând toţi anii
amanet

Mai mult...

Și galopând aievea...

îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu

și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard 
complet în flama
iubirii cardinale

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Renglotă

Toate poartă numele tau... renglotă,

Toate poartă chipul și ochii tăi abis,

Toate poartă zâmbetul și râsul tău rană,

Toate poartă pielea și corpul tău interzis,

Toate poartă hainele și aroma ta vrajă,

Dar,numai tu ai gust de paradis...

 

Mai mult...

Mă ţine ceva

Mă ţine ceva, aici, lângă tine,

Ceva ce nu ştiu, nu înţeleg,

Aş vrea ca să scap, să fug

Alt drum să aleg.

 

Mă ţine ceva atât de puternic,

Mai puternic decât mine

Nu pot scăpa de acel trecut

De tine...

 

Vreau să mă rup de noi,

Aşa va fi mai bine

Am suferit prea mult ieri

Nu mai vreau şi mâine.

 

De câte zile zic că plec

Îmi iau inima şi poza cu noi

Fac câţiva paşi spre uşă

Şi...mă întorc înapoi.

 

Cred că este un magnet în casă

Care mă tot ţine

De fapt, magnetul se cheamă Iubire

Şi e în tine.

 

Mai mult...

Legământul

În tainița nopții plânge luna,

Pe-un altar de vise ne-ncetat,

Iubirea-i flacăra ce apare

Atunci când doua suflete s-au dezgolit.

 

Un vânt albastru, ce-nfioară,

Ne-aduce șoapte de departe,

Căci dragostea nu vrea să moară,

Ci leagă timpul printr-o carte.

 

Deasupra lumii, stele cad,

Ne scriu pe cer un legământ,

Iar dorul se preface-n jad,

O flacără ce naște-un jurământ.

 

Sunt eu și tu, o clipă vie,

Purtată-n umbre de mister,

Și tot ce-i drag în veci să fie,

Ca un parfum prins în etern.

Mai mult...

Plumb sub piele

Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,

Cu cerneală adâncă, cu dor,

Dar timpul a mușcat din linii,

Și azi e doar fum și decor.

Nu te mai caut, nu te mai chem,

Nu-ți mai scriu numele-n vise,

Dar uneori, când trece un tren,

Îmi pare că dorul se-nchide.

Ești parte din mine ca plumbul

Ce arde încet, nevăzut,

Un semn ce nu doare..

Mai mult...

Suflet neâmplinit

Să-ți spun ceva ,tu suflet neâmplinit,

Neliniștit de gânduri și de griji

De vise care s-au pierdut ,s-au stins ,

De câte strânse pe întreg parcurs .

Ai adunat în piept atâtea doruri ,

Frânturi de clipe ,visuri spulberate ,

Ai râs cu toți ,dar plân-ai în pridvoruri

Cu lacrimi neștiute ,îngropate .

Te-nalți și cazi,te lupți cu neputința 

Căutând  speranța -n miez de noapte 

Iar ziua ,porți o masca a credinței 

Dar inima  îti striga printre șoapte .

Și -ai vrea sa fie toate altfel mâine ,

Să simți că zbori ,sa poți să ierti ușor ,

Dar astăzi ești doar umbra de sub tine 

Și lași în spate urme de amor .

Mai mult...

Elixir

Al neființei

simplu și curat

curcubeul lăcrimează

pe sinele pierdut

între oglinzi de muguri

de lumină

magnolii înfloresc

tăcut,

cînd te iubesc

potrivnic

fără vinā

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍