Revers

Aici e Viata nu e Raiul

Nu trebuie sa fim perfecti 

Sa renuntam la tot alaiul

Principii si oameni corecti!

Suntem asa cum ne-am permis

Desi, ne-am nascut inocenti

Am trait doar in compromis

Si -am devenit doar dependenti.

Avem o lupta zi de zi

Cu altii, dar in noi e fum

Mimam ca vrem a ne trezi

E cam tarziu... ajungem scrum!

Cand ne-om intoarce iar la noi

Si vom vedea ca suntem buni

Nu vom mai accepta "gunoi"

Chiar de vom fi facuti nebuni.

S-avem curaj sa nu mai fim

Acolo unde nu-i nimic

Caci chiar de credem ca iubim

Iubirea e un inamic!

E multa forta la mijloc

Sa renuntam la dependenta

Ce-i natural e reciproc

Si aduce multa prezenta!

In umbrele noastre uitate

Traim ca si cum asta a fost

Nu stim ca-n locuri luminate

Umbrele pier ca nu au rost!

Doua Umbre

30.12.2025

#Doua-Umbre 

Si daca totu-n viata acum

Te-nvaluie-n durere

Pleaca si lasa-n urma fum

Accepta, da-ti putere.

Si daca toate-n mintea ta

Amestecate-ti sunt

Priveste, asculta-ti inima

Nimic nu-i asa crunt.

Si daca oamenii din jur

Nu stiu a te-asculta

Asterne randuri, stai singur

Asculta linistea.

Si daca timpul ai putea

Sa dai-napoi, s-opresti

Sa schimbi ceva, cumva de-ai vrea

Nu o sa reusesti.

Si daca toate s-ar opri

Si timpul te-ar chema

Zambeste... stii doar a iubi

Ti-a stralucit lumina!

Miriam - Doua Umbre

#DouaUmbre

Candva vei trece incet pe strada mea

Acolo unde împreuna construiam

Ai sa ma vezi scriind dupa perdea

Sperand ca inca sunt cine eram!

Dar ai sa vezi ca ochii-m sunt mai mari

Ca zambetul imi lumineaza fata

Si -atunci o sa incepi sa ma compari 

Si-ai sa-ntelegi ca mi-am primit rasplata!

Uitandu-te la mine de departe 

Printre-amintirile ce-ncep sa curga

Vei cauta sa pui ceva deoparte

Dar anii le vor face sa se stinga.

Vor mai ramane vagi momente bune

Ce-au stat ascunse-n colt de suflet

E legatura unor suflete straine

Ce si-au purtat durerile-n secret!

Nemaivorbind, n-avem nici ce ne spune

Ne recunoastem doar chemand tacerea

Asa cum Soarele ne-arata ca apune

Steaua ne-nvata ce-nseamna caderea!

Iti vei aduce incet -incet aminte apoi 

De noptile in care doar eu ma rugam

Sa inteleg ce se-ntampla cu noi 

Dar tu adormeai, iar eu plangeam.

Si-atunci plangand te vei ruga la Cer

Vei cere Sfintilor sa fii iertat

Caci doar durerea unui suflet sincer

Te poate scoate din ispita si pacat.

Miriam - Doua Umbre

12.12.2025

#Doua-Umbre

Opreste-te, nu mai visa

La oameni ce le pasa

Sunt trecatori prin viata ta

Iau ce e bun si lasa.

Adu-ti aminte ca din cer

Atunci cand ai plecat

Si trupul tau si sufletul

Au facut un sfant pact.

Sa te descoperi, sa-nfloresti

Pe altii sa-i ajuti

Orice talant sa-l inmultesti

Sa fii plin de virtuti.

Sa crezi, sa ierti, sa fii mai bun

Pe toti sa ii iubesti

Dar sufletul pe acest drum

Sa nu ti-l chinuiesti.

Oricat de multa trupul tau

Durere tot primeste

Mai tare doare sufletul 

Cand greu el patimeste.

Cu indurare si smerit

Priveste peste toate

Ca nu e nimeni neiubit

Si nici far' de  pacate.

Acolo sus, in infinit

In marea de albastru

Sta Tatal Nostru cel iubit

Cheama-L ca un sihastru.

Si spune-I tot ce -n suflet ai

Cu lacrimi, bucurie

El vede, stie, asculta tot

Depune-i marturie.

Sa nu zici sper si nici as vrea,

Ca asta nu- i credinta

Spune-i "EU cred, fa voia Ta

Ma-nchin cu umilinta!"

Miriam - Rugaciuni

09.09.2025

#Rugaciuni

Cat costa, spune-mi

Ce-anume?

Sa vii cu mine-n nemurire!

E scump, n-ai bani...

Ba, am ceva!

Glumind, sa spunem ca ti-as da

O zi, un ceas...

Ntz, un veac as vrea!

A, nu, prea mult eu nu as da!

Atunci un an si-nca ceva

Dar nu te stiu, tu ce imi poti da?

Eu vreau sa iti dau viata mea...

Dar mi-e de ajuns, eu o am pe-a mea!

De nu insist, eu pot cadea...

Am inteles, esti doar o Stea!

Da, dar pot fi Steaua ta!

Nu mai e loc, EU sunt deja

Tu nu-ntelegi, TU esti a mea!

Dar cum asa, ca n-am spus da...

Tu nu ai spus, dar simt ceva

Cum poti simti, esti doar o Stea!

Sunt Steaua din inima ta!

Opreste-te, nu mai visa!

Dar nu visez, ca doar sunt Stea!!

Tot nu-nteleg ce imi poti da...

Un cer senin in viata mea!

Dar poti tu oare garanta?

O, da, pun gaj chiar viata mea!

Atunci nu cred ca as putea...

Zambeste, trista nu te-as vrea!

Dar, ce vrei tu nu e corect!

De ce, si tu crezi ca sunt defect?

Nu stiu, dar ceva s-a-ntamplat

Credeai la fel d-eram bogat?

Eu doar am spus, n-am atacat!

Ma simt lezat si umilit!

Imi pare rau de ce-ai simtit!

Bine, accept, ce iau cu bani?

Nu stiu, poate un plus de cativa ani!

Dar tu ce vrei de esti aici?

Caut iubirea -n lucruri mici!

Si-ti e de-ajuns, nu vrei mai mult?

Mi-e teama de necunoscut!

Dar stii... poti plati sa ai orice!

Da, dar ce-i cu bani, nu -mi trebuie!

Ai vrut un schimb sau o vanzare?

Am vrut sa vand ce inca doare!

Eram dispus sa iti dau tot...

Nu, nu, dadeai un antidot!

Dar tu ce zici ca inca doare?

Tot ce imi da lumina-n zare

De-asta am venit sa te salvez!

Nu, asta e doar al tau Crez.

Noi suntem doua astre reci...

Da, da, si nu te las sa pleci!

Nu plec, cad... nu mai am lumina!

Nu cred, n-ai cum, Tu esti divina!

Am fost, candva, cand eram plina...

Dar cand ti-ai pierdut stralucirea?

De cand ti-am cunoscut iubirea!

Miriam- Doua Umbre

28.12.2025

#Doua-Umbre

Si urci si cazi si fugi si speri

Si-atunci si acum si azi si ieri

Venind candid, fara tumult

Traind confuz, plecand incult.

Nu stii ce poti, nu stii ce vrei

Nu stii sa ceri, nu stii sa iei

Iti place tot ce nu e-al tau

Insisti sa ai ce-ti face rau.

Sari peste rand, treci peste tot

Dai fericirii antidot

Din suflet cauti si gasesti

Tot ce nu-ti trebuie primesti.

Nu ai masura, nu ai ceas

Nu stii cat timp a mai ramas

Te-ntinzi de-a lungul vietii-n plin

Visand c-a trecut doar putin.

Si stai si-astepti sa tot primesti

Nu misti nimic si lancezesti

Altii vin, iti iau din fata

Tu stai si dai vina pe viata.

Pe frunte apar umbre adanci

Si tu te plangi ca niste tanci

Refuzi sa vezi ce n-ai facut

Ori spui la toti ca nu ai vrut.

Adu-ti oglinda sa te vezi

Pune-ti dorinta sa mai crezi

Ca vorbele desi au tacut

Sufletul tau n-a ramas mut.

Fii sincer, vorbeste-i cu drag

Du-te la el, nu-i sta in prag

Deschide-i usa-n mintea ta

Intra si vezi ce va urma.

Miriam - Doua Umbre

09.09.2025

# DouaUmbre

De ce te-aș mai iubi...?

E o afirmație stupidă,

Spusă la nervi ori la glumă..

De ce nu te-aș mai iubi?..

Asta chiar e perfidă!...

Să mă prefac că nu curmă.

Doar gândul că te -as pierde?,

Mă tulbură și mă sugrumă!

În timp ce-ți caut scuze,

Resemnarea mă cuprinde 

Și mă eliberez de teamă 

Cu zâmbetul amar pe buze.

Nu te vreau străin de mine,

Ci să -mi aparții pe veci.

Ești al meu, așa cum ești;

Eu mă regăsesc în tine,

Iar tu,cum sunt,mă placi.

Și mă topesc când mă privești.

De fapt merită -n esență,

O ceartă banală să ne rupă,

Punând capăt fericirii?..

Să fim părtași la suferință,

Luând decizia în pripă,

Căzuți pradă amintirii?...

,

Te simt si totusi nu

De mult nu mai esti aici

Ma intreb unde te-am pierdut

Si daca te-am avut

Eram karmici

Eram tot

Eram noi

Si totusi eram eu si tu

Ne-am visat viitorul

Plin de iubire

Acum e gol, pierdut in nemurire

Te intreb ce esti

Te intreb ce sunt eu

Nimic, nimeni, cine

Nu vreau sa fiu tu

Cea mai vie dintre lumi

nu e cea pe care o vedem,

ci cea care prinde formă

doar când ne atingem gândurile

și timpul nu mai știe să respire.

Cele mai puternice clipe

ale mele,

ale tale…

se nasc abia atunci,

atunci când noi îndrăznim 

să ne deschidem inimile

până ajungem la lumină.

Iar gândul pe care îl port 

nu e o scânteie risipită,

e un drum care începe cu mine

și se sfârșește cu tine,

ori de câte ori mi-l amintesc.

Și cel mai tandru gând

pe care l-aș încredința inimii tale

e un gând simplu,

născut din tăcere.

M.L.R., 24.XI.2025; ,,Născut din tăcere”. 

De ziua iubirii am ieșit la plimbare

Să mă încălzească razele de soare 

Am primit în dar un buchet de flori

Galbene ca luna ce-am surprins-o-n zori.

Era un aer atât de cald și mirosea a primăvară 

Pe străzi doar siluete zâmbitoare 

Pășeam agale în gând cu tine

Și mă-ntrebam de ți-a plăcut...răvașul de iubire.

Mi-a fost atât de teamă să-l trimit

Mintea-mi spunea să nu, dar sufletul s-a-mpotrivit.

Și tot plimbându-mă prin gânduri 

Am învins teama și ți-am lăsat niște rânduri.

N-astept răspuns... cred că nici nu aș vrea

Vreau doar să știi că m-am gândit la tine

A fost un gest din toată inima

Ce-aș vrea să îți rămână o dulce amintire.

Căci ai rămas imprimat în sufletul meu

Aș putea spune că mi l-ai pătat

Dar ar fi nedrept să spun acest lucru...

... azi doar, din nou, de dor....m-am îmbătat... 

Iubita mea frumoasă

Sunt eu demn de iubirea ta aleasă?

Aceea care pleacă de la tine

Și mă-mpresoară lăsându-mă fără cuvinte?

Eu cerșetorul iubirilor pierdute?

E-adevarat am mai mereu cuvintele la mine

Am și dorința de-a ne iubi cuminte,

Am vrut mereu să fugi cu mine

Neștiind că asta nu se poate

Poate mâine!

Iubita mea e vremea fericirii noastre

A Mântuirii prin dragoste,credință și jerfelnicie,

Ce pot eu să-ți ofer fără să se sfârșească?

Averi sau bani știi bine că nu am,

Dar am ceva ce rar găsești la cei ce au averi și bani...

Știi bine ce spune Hristos celui care căra averea la vedere,

Cu slujitori și multele căruțe,

De vrei desăvârșirea vinde toate

Și urmează mie!

(6 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu te mai regăsesc în vechile tale argumente,
nici în vreo șansă nouă care să ne mai cuprindă.

Mă pierd, mai bine, în șoapte fără nume,
în nopți târzii pe care nu le mai cauți,
ca și cum uitarea mi-ar fi drum de întoarcere.

Privirea ta îmi era icoană vie,
nu imagine, ci altar al căderii mele în tine,
spre care mă avântam în rugăciuni fără odihnă.

Acolo îmi depuneam toate gândurile -
în adâncul privirii tale, pierzanie.

Erai un vulcan de gânduri neîmpăcate,
o ardere fără nume, fără iertare, fără capăt;
păcatele nu te locuiau, te cotropeau,
iar sufletul tău era o cetate închisă în sine,
fără poartă, fără ieșire, fără izbăvire.

Și totuși, aș fi rămas acolo,
în această ruină incandescentă,
cu toată puterea mea de a nu pleca.

Te-am zidit în mine, piatră peste piatră,
flacără peste flacără –
tăcerea ta mă mistuia pe dinăuntru,
dar nu fugeam,
ci mă ridicam spre tine,
ca și cum arderea ar fi fost singura formă de iubire.

Erai aproape simplă, privită de aproape,
dar infinită în dor,
în tăcere,
în chin,
și-n jale.

Am plecat.
Nu pentru că liniștea ta nu s-a așezat
în furtuna ochilor mei,
ci pentru că n-ai avut curajul
să te ierți pe tine însăți.

Vei înțelege târziu,
foarte târziu,
poate când nu va mai exista nici aer,
nici apă,
nici foc
și nici țărână -
că tu,
pentru mine,
nu ai fost întâmplare,
nici clipă,
nici rătăcire

ci iubire,
de la începutul meu până la sfârșitul lumii.