Privirea dimineții

Am fost copil și multe mai visam

Țin minte că-mi doream o bicicletă 

Când ceilalți la plimbare se duceau

Aranjam trusa de doctor cu "pansamente".

Veneau juliți la genunchi și în coate

Când la întrecere se prindeau

Poposeau la a mea "farmacie",

Doamne... ce jocuri adevărate jucam!.

La "frunza" când ne faultam

Și ne duceam mereu în coate

Vecini ursuzi cu apă aruncau

Să mai plecam acasă... poate!?

Jucam "țările" fără să știm 

Că-n timp vom călători prin ele

Pe-atunci ceream între noi ostași

Azi ne publicăm cu mândrie pozele. 

Mi-e dor să mă-ntâlnesc pe-afară 

Cu-ale mele surori de cruce

Să stăm până seara făcând "bazagonii"

Așteptând luna... în noapte să ne culce.

Am fost copil și a rămas atât de vie

Amintirea acelor vremuri de demult

Încât n-aș sti să scriu o poezie

Să redau... copilăria ce am trăit...

Pe peronul gării, stă să plece trenul destin 

Nerăbdător așteaptă un băiat să urce 

Ce și-a luat ghiozdanul cu suflet plin 

Și gândul bun, c-o să se descurce. 

Râzând, o mică lacrimă i-a curs 

Și pentr-o clipă i-a pătat obrazul 

E conștient că viitorul e-un concurs 

Unde câștigă perseverentul și viteazul. 

A urcat și a plecat spre destinația dorită 

Cu un bagaj de vise de îndeplinit 

Băiatul mamei cu mintea strălucită 

Cu trenul spre destinația... destin. 

Și a pornit băiatul spre destinația destin

Știind ce trepte ar trebui să urce,  

În locul unde va fi încă un "străin",

Încrezător că o să se descurce.

Fericirea!?...

O clipă plină de frumos si dor

A iubirii aripă 

Ce stă deasupra tuturor.

Fericirea!?...

Un sentiment ce îl respiri

Din trist te face vesel

Al sufletului elixir.

Fericirea!?...

O stare-a vieții pe pământ 

Între vis și realitate

.... poezie și cuvânt...

Tu ai plecat să îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință,

O ultimă îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurință!

Și nu m-ai mângâiat înainte să pleci

Probabil n-ai vrut să vezi durerea ce-o aveam în mine,

C-aș fi știut că va fi ultima zi când mă privesti

Ultima dată când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc

Și doar pe mine mă mai doare,

Că nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Și ai plecat, ești liniștit...eu nu.

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

Aș pleca și eu... dar vezi tu...

Încă mai doare sfârșitul dintre noi.

Poate într-o oarecare zi, te vei uita înapoi 

Și vei realiza de câte ori am încercat să vorbesc cu tine 

De câte ori mi-a fost dor sa fim amândoi 

Chiar și de final... să rămânem cu bine.

Intr-o oarecare zi, poate îți vei aminti 

De câte ori ți-am spus c-al tău comportament mă doare

Si-n loc să încetezi, să-ncerci să mă-nțelegi,

Mi-ai lăsat tăcerea... încet și sigur, 

 sufletul să-l omoare.

Poate într-o oarecare zi, iti vor lipsi și ție 

Săruturile, îmbrățișările...lucrurile mărunte

Ce cu-atâta drag si emoții le făceam pentru tine

Părea să apreciezi...chiar de-o spuneai în puține cuvinte.

Într-o oarecare zi, poate îți vei aminti 

De ciudățeniile mele...ce le-ai numit "nebunie"

Și poate atunci cu alți ochi le vei privi

Înțelegând c-au fost, de prea mult drag de tine...

Până atunci, te las... să cunoști tăcerea și absența mea

Nu îți mai caut atenția... nu vreau să-ți mai vorbesc

Am renunțat... nu mai am pentru ce lupta

Într-o oarecare zi, sper doar, să nu mai simt că-mi lipsești...

Si dintr-o dată m-am simțit altfel

Așteptându-te la umbra teiului bătrân 

O liniște ce n-am simțit de fel

De când te port in suflet si in gând 

Scriind câteva rânduri... Așteptând, 

Brusc m-am gândit la mine

Și n-am mai văzut sensul sa rămân 

...sa mai sper la o comunicare sănătoasă cu tine.

Pentru prima dată după mult timp

Mi-e dor, dar să îți spun nu mai simt

Am incercat de bună credință o ultimă oară 

Dar n-ai făcut decât din nou, sufletul să doară.

Ceva s-a rupt... n-as sti acum sa explic

Dar pur și simplu m-am trezit ca ma ridic

Si nu de teamă pentru cum ai reacționa 

Mai degraba de oboseala de-a mai încerca.

Îmi fugea gândul numai la mine

Scrisul așeza cuvinte in neștire 

N-as sti sentimentul să îl numesc

Dar am simțit cum ușor mă eliberez.

Si am plecat... am evitat să ma frângi in două 

Să îmi spui vorbe doar ca să mă doară 

... poate fără sa vreau am învățat sa țin la mine

Sa inăbuș dorul... fără rost să mai ardă...

A fost ca o eliberare... nu știu sa explic

Ce mi-a trecut sufletul pe silențios,

Si inimii modul avion i-am aprins

Am simțit pentru prima dată că nimic nu mai rost.

Plânge cerul mohorât

Lacrimi în câmpie

Grâu-i galben,amărât

Singur peste glie.

Se revarsă printre nori 

Ape în șuvoaie...

Plânge grâul necosit

Înecat în ploaie.

Ai fost un înger de fatǎ

Trimisǎ de demoni fără sǎ știe

Ca răul s-ajungǎ pânǎ la mine

Fără sǎ-l vezi vreun pic lângă tine

Eu știu cǎ sunt bun şi plin de iubire

Și ție ți-am dat și cât nu am avut

Știu cǎ și tu trebuie să renunți la mine

Și sǎ nu mă mai vrei așa cum ai spus

Ai vrut sǎ adormi.. dar e gălăgie

În liniștea asta-n ce nu se-aude nimic

Îmi pare rău că n-a fost să fie

Dar sper să fii bine și să te vindeci în timp

Și sper sǎ nu-ți fie dor cǎ eu știu cât doare

Și chiar sǎ fii bine în inima ta

Chiar dacă nu ne vom mai vedea niciodată, apare

O poezie aşa cum ți-am promis eu cândva

De câte ori ți-am scris cu lacrimi amare,

Eu nu doar te-am vrut, eu chiar te-am iubit

Știu cǎ n-a mers, n-am vrut împăcare

Și-mi pare rău cǎ nu pot sǎ te-alin

Atunci când citești, nu știu de-s în viațǎ

Nu știu unde sunt, nu știu cum o duc

Dar știu cǎ dacǎ tu cauți un pic de speranța

Pot sǎ ți-o las într-o strofă, în rând

Ferește-te de gândurile ce nu-s ale tale

De gânduri prea negre pentru pământ

Și tu să știi cǎ m-aş ruga pentru tine chiar dacă

M-ai înjunghia și m-ai bǎga în mormânt,

Să știi, n-am vrut sǎ-ți fac rău niciodată

Și știu cǎ într-o zi vei realiza

Te rog fi puternică fatǎ frumoasă

Eu te voi iubi și nu te voi uita

1.In prima zi de catd te-am cunoscut pe tine,

Viata mi s-a schmbat total

Fericirea mi-ai adus ,

In suflet tu ai patruns.

2.Ziua tu mi-ai luminat 

Fericirea mi-ai redat,

Sufletu sa-n veselit

Te iubesc pa-n la sfarsit.

3.Pentru tine voi lupta,

Esti in inimiora mea

Si-acolo vei fi mereu,

Te iubesc ingerul meu.

Aș vrea să fiu un vechi fotoliu,

În colțul camerei retras,

Să te privesc pierdut în gânduri,

Când noaptea cade peste ceas.

Să-ți simt în taină răsuflarea,

Când umerii ți se-apleacă grei,

Să-ți liniștesc măcar visarea,

Să uiți de lume, de idei.

Într-un balans tăcut, ușor,

Să-ți cobor lumina lină,

Să-ți fiu tăcerea de fior,

Iar tu să uiți de rău, de vină.

Și dacă mâine vei pleca,

Mă voi păstra mereu la loc,

Ca să-ți ofer din liniștea

Unui fotoliu vechi, de foc.

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín

Það var tíminn „ég elska þig“

Við tvö lifðum hamingjusöm í draumum okkar

Það var tíminn „ég elska þig“

Og svo langaði mig að fljúga með vængina

Mig langaði að upplifa aðrar ástir

Aðrir „ég elska þig“, aðrir „alltaf“

En það ert þig sem mig dreymdi um nóttina ástin mín

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín

Það var að vilja og vita

Allt í lífinu, of fljótt kannski

Það var að uppgötva lífið

Með sorgum sínum, gleði sinni, brjálæði sínu

Ég vildi lifa eins og tíminn

Fylgstu með tímunum mínum, lifðu í núinu

Því lengur sem ég lifði, því meira elskaði ég þig blíðlega

Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga

Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður

Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín.

și dacă mi aș arunca genunchii

frânți, în fața ta

și ți-aș cere să-mi fii bună,

măcar pentru o clipă,

pentru a mă ridica pe vârfuri,

să-mi spăl fața mută.

legat d-un apus de soare,

doar peștii mi-au rămas aproape,

iar marea, oh, marea...

cu ale sale valuri tulburi..

mă tot striga, să mă întorc 

să-ți fiu aproape!

mă încălzesc la un foc mic,

aștept, poate..eu mai rezist!

mă scutur, strâng, apoi iar plec!

căci mă întorc, doar când mi-e greu..

tu simți o frică? poate ți-e dor?

de al meu chip...de al meu umor?

o dragoste tot plutitoare

se așterne, ziua între noi,

dar suntem plini doar de păcate..

noaptea, pe noi ne dă de gol!

tu, spune-mi! acum, aici, nu mâine 

mă întorc, iar, poate, încă viu..

și cu mâini ca de slujitor?