PE CĂI DE APE

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

Mama Om o viață întreagă

Puilor le poartă grija;

Îi iubește ,îngrijește,

Stă mereu la căpătâi:

Boala,pica,dușmănia

Le trimite în pustiu .

Și pentru zbuciumul de-o viață ,

Când ajunge la apus,

Unde sunt copiii tineri

Să-i țină loc de toiag

Și la greaua bătrânețe

Să-i vadă lumină-n prag?

Câte mame sunt uitate

De vreme și de copii

Și câte lacrimi amare

Din izvorul ochilor

Se preling și curg îi barbă

De tristețe și de dor?

PE  LUME  TOȚI  VENIM  LA  FEL,

DIN  IUBIRE , DIN  GREȘALĂ,

CU  O  ȘANȘĂ  CU  UN  SCOP...

CU-N  GRĂUNTE  DE  NOROC.

MICI  ,SUNTEM  FRUMOȘI  ,DIVINI

LA  ICOANĂ  SĂ-I  ÎNCHINI.

ODORUL  SĂ  CREASCĂ  MARE 

SA  NU  FIE UN  OARECARE...

VIAȚA  ÎNTREAGĂ-I  O  MINUNE,

UN  MIRACOL  POT  SĂ  SPUN ,

ȘI-O  TRĂIEȘTE  FIECARE  CUM  DOREȘTE

CU  DORINȚE  ,CU  ILUZII  ȘI-O  CONSTRUIEȘTE!...

TOȚI  MUNCIM  ,CREEM  ,SĂDIM 

FACEM  CEVA  CE  PUTEM  ȘI  ȘTIM

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  PĂMÂNTUL

ȘI-Π FRUMOS , BOGAT  CA  GÂNDUL.

AM  PRIMIT  ÎN  DAR  NATURA;

MUNȚI  ÎNALȚI , PĂDURI  BOGATE, ,APE,

CÂTE  DARURI  NE  DĂ  EA ?

SĂ-O  PĂSTRĂM  AȘA  FRUMOASĂ ,

ÎN  UNIVERS  NE ESTE  CASĂ....

SĂ  NE  BUCURĂM  DE  EA ,

ALTA  NU  VOM   MAI  AVEA!...

Mi s-a făcut dor să mă plimb pe trotuare, să mă uît în vitrine

să-mi dau câte o părere, asta-mi place, asta nu. Așa făceam 

odată, când eram pieton, ne întânleam cu prietenii și treceam 

la amintiri. Acum ne plimbăm cu mașina văd orașul în viteza ei.

     Nu ne mai așezem pe o bancă sub străbunul tei.

   Chiar pe strada principală aveam bancă la portiță, ne adunam 

băieți și fete, fiecare cu câte o poveste de viață.

Se lăsa răcoarea nopții cu parfum de tei. Vine ora de culcare

ne mai vedem și mâine.M ă închin la icoană ca să am un vis 

frumos, ursitul să mi-l arate,și să am de el parte. 

Tot am spus,că nu-i bine în țară,

Acum spun cum am vrea să fie,

Să nu muncească nimeni pe afară,

Veți spune...că-i curată utopie.

Să ne producem cele necesare, că nu-i greu,

Că materii prime ne-a dat Dumnezeu

Oameni pricepuți și harnici sunt românii

De ce să ne ducem traiul cu străinii?

Ce ce vor să plece să-i lăsăm 

Vor să fie honari, nu-i contestăm,

Ori nu-și mai iubesc țara, neamul?

Ori nu muncind, își câștigă banul!

Avem tot ce ne trebuie, ca să trăim bine,

Dar cei ce conduce astăzi țars,

Ne sunt cei mai mari dușmani

Ne vor transforma în sclavi în câțiva ani.

Cine are curajul să spună ; stop!

Ca să ne fie bine,trecem prin potop ?

Dușmanii țării nu pleacă fără să verse sânge,

Ce contează că o țară întreagă plânge ?

Cum ai distrus fără să știi...

Un rost al anilor târzii

Și cum jelesc pe căi pustii

Și jalea îmi e de înțeles

Când din atâtea ,te-am ales?

Norocul meu biet călător ,

S-a dus  de atunci ca blestemat

Și plâng pe drumul ce-ai plecat

Privesc în jur mă simt pierdut

Plecarea ta cât m-a durut .

Te chem copacii din grădină

Cu rod-n pârg ,și fiecare ram

Se întinde spre ușa casei  ferecate

În curtea în care altădată

Fremăta de voie bună

Acum când tot ce-a fost s-a dus

Și pe cărări a rămas doar umbra

Mai sper cu sufletul rănit

Să pot să-ți spun ,cât te-am iubit .

Adio să nu-mi spui de pleci

Îți caut umbra pe poteci !...

Pe cer un înger strălucind ți-aprinde-n vis fantasme

Din aripi curg hălăduind pleiade lungi de astre

Pășind în zbor cărări se-ntind petale-nmiresmate

În urmă stelele sclipind plutesc imaculate

Din ochi scânteile-i lucind te-ating înaripate

Stârnindu-ți dorul te înving privirile-adresate

Cu zâmbet scutură senin pe zilele-norate

Alegoria-n gând pornind imagini parfumate

Ți-aprinde focul mistuind toți demoni-n păcate

Sperând să-ți cânte glas divin cuvinte fermecate

Crescându-ți aripi de măslin pe ramurile toate

Legând cu îngerul destin etern în realitate

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Etern pribeag, bătrân și fără zile

Cu pașii grei ce răscoleau nisipul

Lovit de valuri albe de dor și iubire

Dar unde-mi fugi? Unde te duci?

Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?

Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci

Brăzdează adanc în buzele sărate?

Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte

De-o zi și-o viață tot îți caut chipul

În falduri albe de valuri înspumate

Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul

Chemarea mea plutește peste ape

Din ceas în ceas spre ceruri se avântă

Și cere ca din gând să se adape

O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Eternul june plin de zile bune

Cu albe degete în pumn strânge nisipul

Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?

Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele 

N-am așteptat să vin aici dar am venit

Căci așteptat am fost cândva cu nerăbdare

Și-acum aștept să îmi aduci un răsărit

Ștergând apusul cu lumina ta de soare

Demult aștept fără de rost îndrăgostit

Inima-mi bate alergând în așteptare

Sufletul meu nu-i așteptat și-a obosit

Plecat la tine îl aștept să bea uitare

Totuși aștept în amintire cuibărit

Uitând că timpul nu cunoaște așteptare

Prin vise umblă adevărul adormit

Să mă scufunde-n așteptări fără scăpare

Sperând aștept că voi putea să nu te-aștept

Uitând ce-aștept să plec subit din așteptare

Găsind alt drum să-l merg încet fără s-aștept

Pierzând din mine orice gând de așteptare

E-o diferență-n așteptările de om

Ești așteptat sau alungat în așteptare

Eu tot aștept lipsit de gară pe-un peron

Trenul plecat ce m-a uitat în așteptare

Am trait o vara ce mi-a schimbat perspectiva

Ceva ce m-a facut sa simt

Niciodata nu am crezut ca dupa 

O sa ma simt asa de trist

Am vazut-o și e fericita

Cine sunt eu sa judec si sa zic

Dar de ce doare si gandul

Daca nu a fost sa fie?

Zi de luni cu iz de iarnă,

Ia-ți rămas bun de la toamnă.

Du-te tu cu ploi cu tot,

Unde-am fost și nu mai pot.

Lasă-mi toamnă numai norii,

Să mai cearnă-n palmă zorii.

Ale filei roase părți,

A poveștii scrise-n cărți.

Noapte ce-ai căzut pe noi,

În refrenul tristei ploi,

Tu inundă și revarsă

Peste suflet o speranță.

Cuibărește-o într-un fulg,

Și trimite-o în amurg.

Sus pe munte-n vânt curat,

Unde-o clipă am visat.

Zi de luni cu superstiții,

Înșirată în discuții,

Lungi, grele,apăsătoare

Și făcute rotocoale...

Tu noiembrie tăios

Șterge-ți cerul cel noros,

Dă-ne mâine-n loc de ploaie,

Calde raze în odaie,

Un fulg alb...imaculat,

Să știu că nu m-ai uitat!

                                    Iryss

Si ma faci sa cred,dar nu vreau sa mi imaginez,
Ca tu o sa ma iubești,
Știind ca I doar un vis,
Care nu v a exista vreodată,sa ști...

Inima ta de gheață, ajunsa in contemplare,
Cu inima care a fost străpunsa de versuri amare.
Prin vrăjitoria lor,fără rima dar cu esența specifica,
M a făcut sa cred ca iubirea încă există...

Chiar dacă nu v a exista,
Sufletul încă cere esența existentă.
Devenita o substanță distrugătoare,
Pentru a trai mai puțin in durerea sfâșietoare....