Până dincolo de mormânt
Poate ai simțit cândva acea ardere a ființei,
Atunci când iubirea și-a găsit casa
În adâncul ființei tale,
Ea ți-a întins mâna,
Iar tu ai strâns-o cu putere,
Ai lăsat puntea de aur să curgă,
De la bordeiul tău
Până la palatul unde-și are cuibul
Pasărea Iubirii
Și-atunci au venit
Păsările fermecate
De la Mănăstirea de Tămâie
Și-ai început să-ți cânți imnul tău,
Să te transformi,
Să luminezi, să emani fericire,
Să fii mai bun ca întotdeauna,
Da, iubirea te face mai bun
Și ai dărui tuturor celor din jur strălucire,
Îți dorești o lume cu zâmbetul pe buze,
Așa cum ți-e sufletul
Ce încălzește în jur
În timp ce focul dragostei
Și-a făcut în el casă.
Chiar și atunci când
Vântul cel năpraznic
Îți răpește Pasărea Iubirii
Ducând-o pe alte tărâmuri,
La Mănăstirea de Tămâie,
Că din nepricepere
Și slăbiciune lumească
A luat foc pielea cea de porc,
Dragostea nu piere,
Rămâne acolo în suflet,
Mereu înfloritoare
Și așteaptă până ce-o trece și ea
Munții cei fermecați
Până la capătul pămânului și-al cerului
Unde-și află locul
Mănăstirea de Tămâie,
Căci adevărata iubire se naște în inimă
Și dăinuiește și dincolo de mormânt.
(Până dincolo de mormânt, autor Ana-Cristina Popescu, IN MEMORIAM, Adrian Popescu)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Ana-Cristina Popescu
Data postării: 3 ianuarie 2023
Vizualizări: 810