O rană

Întruna mi se bate ochiul stâng, 

Zăpada-n mine s-a topit, 

Pe tâmple primăveri îmi plâng, 

Și adie-un vânt ca de sfârșit. 

În stoluri vin tristeți mai vechi, 

Iar inima îmi cântă a singurătate, 

La capul lunii stau noaptea de priveghi, 

Și ochiul stâng întruna mi se bate. 

Din gânduri se ridic-un fum subțire,

Iar ochiul mi-l îndrept înspre stăpâni, 

O toamnă încearcă în mine să respire, 

Și brumă scuip din amândoi plămâni. 

Pe străzi tăcute plouă cu uitare,

Un clopot stins răsună-n gândul meu,

Și peste suflet împrăștii o răcoare, 

Ca un amurg din ochiul stâng violaceu. 

Din umbre vechi se-nalță reci tăceri,

Și fără de lumină prin sânge rătăcesc, 

De parcă toate zilele de ieri, 

În pieptul meu, deodată îmbătrânesc.

La geamul nopții stau privind prin ceață,

Și ochiul stâng îmi bate funerar, 

Iar peste sufletul scârbit de viață, 

Se lasă-un somn adânc, crepuscular.

Din ochii tăi se scurge o nălucă

De apă rece, tulbure și grea,

Iar trupul tău, o fragedă vergea,

Se frânge-n unda care se bulbucă.

Pe umeri ți se strâng izvoare tulburi,

Sâsâitori ca niște șerpi de apă,

Și toate rănile ți se adapă,

Din purpurea adusă de amurguri.

Te-nvăluie pământul ca o vrajă,

Cu degete de lut și dor flămând,

Și-n carnea ta se-nfige tremurând,

O liniște adâncă și sălbatică, de plajă.

Iar eu, orbit de vis și de vedenii,

Te chem din mâl cu glasul stins și frânt,

Dar te afunzi mai dulce în pământ,

Ca într-un cântec al slujbelor de denii.

Îți crește-n păr o iederă stufoasă,

Cu fire lungi de umbră și de vis,

Iar trupul tău cu coapsele-n abis,

Se face câmp sub liniștea tăioasă.

Te pierd încet în brazda ce te cheamă,

Cu gura plină de pământ și dor,

Și-n mine crește-un strigăt fără zbor,

Ca o durere crâncenă de mamă.

Cu răni deschise calc pe spini de gheață,

Și sângele îmi este încheagat în umbra morții,

Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,

Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.

Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,

Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,

Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,

În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.

Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,

Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,

Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,

Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.

Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,

Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,

Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,

Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.

Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,

Privesc prin univers cum cade steaua ta,

Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,

Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.

Eu am plâns cu fața-n palme, 

Ea a plâns cu ochii-închiși, 

Azi iubirea noastră doarme, 

Pe cărbunii demult stinși. 

Vise-n taină se cunună, 

Într-o vreme din trecut, 

Azi privim spre aceeași lună, 

Cu alți ochi și început. 

Dintr-o ramă aurie, 

De sub sticla spartă-n două, 

Plânge o fotografie, 

Și în suflet strașnic plouă. 

Și se-aud, din depărtare,

Pașii serii pe pământ,

Ca o veche sărbătoare, 

Care strigă din mormânt.

Un cuvânt ce l-am rostit,

A căzut ca o zăpadă,

Peste tot ce am iubit, 

Transformându-mă în pradă.

Iar când gândul astăzi trece,

Printre amintiri și fapte, 

Mă cuprinde-o iarnă rece, 

Și-ncontinuu-i numai noapte. 

Hai toamnă, fă-mi frunza de-aramă,

Iarna să-mi bată în suflet cu teamă,

Amurgul fă-l roșu ca văpaia de foc,

Păsări să cânte al meu nenoroc...

Hai toamnă, fă-mi părul galben ca luna,

Din stele apuse împletește-mi cununa,

Zorii să-i verși în ochii-mi albaștri,

Să pot să vorbesc cu sfinți și sihaștri.

Hai toamnă, îngână-mi visarea târzie,

Presoară-mi cărarea cu iasomie,

Cu ploaie să-mi torni un cântec uitat,

Să-l port peste iarnă ca dor legănat.

Hai toamnă, dă-mi vântul să-mi smulgă căința,

Să-mi tremure vocea șoptindu-ți dorința,

Să scriu pe ferestre, cu abur și scrum,

Povești de iubire ce miros a parfum.

Hai toamnă, rămâi în inima-mi stinsă,

Ca fraga uscată, de brumă atinsă,

Să-mi curgă prin vene trecutul tău greu,

Să fiu ca un foșnet pe aripi de zeu.

Hai toamnă, într-o noapte, ca adiere,

Deschide lin ușa și intră-n unghere,

Te-așază la masa cu roade mănoase,

Să mâncăm și să bem cu perdelele trase.

Nu m-am înțeles cu vânturile,

și mi-au răscolit toate potecile.

Nu m-am înțeles cu oglinzile,

și m-au întors pe dos

în liniștea chipului.

Acum stau, strivit:

de pași, de umbre, de ape,

cu tăcerile adunate sub pleoape.

Nu m-am înțeles cu păsările,

și mi-au risipit gândurile-n zbor.

Nu m-am înțeles cu somnul,

și mi-a lăsat ochiul deschis

spre alt întuneric.

Acum stau, strivit:

de clipe, de oboseală, de stele

cu nopțile strânse în oasele mele.

Nu m-am înțeles cu timpul,

și a mutat infinitul în mine.

Nu m-am înțeles cu plecarea,

și mi-a crescut rădăcini

printre pași.

Acum stau, strivit:

de lume, de visuri, de cuvinte

în pustiul arid al ființei mele.

Nu m-am înțeles cu sfârșitul,

și s-a așezat lângă mine

pe pragul ușii.

Nu m-am înțeles cu începutul,

și m-a lăsat

în mijlocul drumului.

Acum stau, strivit:

de timp, de dezordine, de drum,

cu soarta – o mână de scrum.

Nu m-am înțeles cu viața,

și mi-a pus în palme

prea multă întuneric.

Nu m-am înțeles cu moartea,

și mi-a cerut

să mai am răbdare.

Acum stau, strivit:

de destin, de oameni, de Dumnezeu,

cu inima – un tărâm al tristeților.

De câte ori mă lași să-aștept
Venirea ta și vocea să-ți aud,
Simt că-s pierdut prin univers
Și-al meu destin e unul...crud.

Mult mi-aș dori să fim mereu
Nedespărțiți și nu-n distanță,
Eu pe aici, iar tu pe alt meleag
Să ne-ntâlnim doar în vacanță.

Cândva eram atât de-aproape
Îndrăgostiți...cu gând de viitor,
Iară acum, ceva pare schimbat
Și-am devenit un pic.. șovăitor.

Vorbim când seara ne cuprinde
Cu multe îndoieli despre iubire,
Șoptesc în telefon cuvinte dulci
Și mă visez să fiu cândva și mire.

Și timpul trece fără să stea în loc
Iar noi vorbim din ce în ce mai rar,
Ne zicem vorbe fără vreun înțeles
Și nu mai cred că sunt un temerar.
....................................
Răspunsul a venit cum m-așteptam
Când sec mi-a spus că nu se-ntoarce,
Cu greu din inimă și minte a dispărut
Și mult am suferit, ascuns în carapace.
........................................
Acum trăiesc îndrăgostit și-s fericit
Lângă a mea soție, ce-mi e perechea,
Demult fata ,,straină"... am dat uitării
Iubesc și-n dragoste îmi e...plăcerea!

Ochii tăi îmi par de ceară,

Vor genunchii să te doară

Când spre dânsa te pornești;

Spune-mi, spune-mi - o iubești?

Chiar și-n zilele senine

Pari cu ploaie peste tine

Când te ia cu mângâiere,

Spune-mi, spune-mi - din plăcere?

Bună dimineața, tu frumoasă mică,

Înainte să mă întâmpini cu fățuca aia serioasă,

O să mă transform  în noaptea care-a mai rămas într-o stea,

Să te îmbrățișez cu cinci brațe.

Hai nu fii supărată 🥺

Știu că am multe restanțe, ohooo, au ajuns să nu mă mai încapă,

Bine, mă predau, poți să mă duci la închisoare, condu-mă într-o celulă,

Dar înainte să pleci, lasă-mă să te despăgubesc,

Dă-mi mâna puțin, dacă tot sunt deja la închisoare, o să te trag înspre mine și o să te iubesc până mă ierți.

Voiam să-ți scriu aseară și să-ți spun că nu-mi vine să cred că mai e atât de puțin și o să te văd 🥺

Doar că simt așa că cineva este puțin îngrijorată,

Deși nu ar avea niciun motiv să fie, pentru că eu o înțeleg și nu aș pune-o niciodată într-o situație neplăcută…

Așa că îi propun să avem împreună o grijă mai fundamentală,

Și să ne facem griji pentru încălzirea globală,

Pentru că dacă continuă să crească,

Hmmm, ce-o să se aleagă de lumea noastră.

Eu ar trebui să-mi fac griji serioase,

Că rămân fără timp și nu am apucat să-mi cumpăr un bilet de rachetă,

Să mă mut de pe planetă.

Oare-i prea târziu să fiu misterioasă?

Te iubesc, soarele meu de vară

(cu țepi 😈)

Nu pune prea multă presiune pe tine, pentru că nu ai de ce…

Eu te iubesc așa cum ești, domnișoară cu multe gânduri,

Cred că ai uitat că am învățat de mult timp să te citesc printre rânduri.

Așa că fă orice te face să te simți mai bine,

Poți chiar să mă și eviți cu privirea și să mă lași al nimănui 🥺

(dar să nu-ți faci un obicei 😟)

Nu o să mă supăr, dar tot o să mă concentrez să-ți trimit pupici invizibili și să-i simți…

Cui o să mă spui 😈

E primăvară-n calendar, afară ninge întârziat 

La masă stau și beau un ceai cald

Și mă gândesc la ce a fost... dacă regret ceva!?

Și nu! ... nu cred vreodată c-aș putea!

Nu regret îmbrățișarea ta

...m-am simțit cea mai frumoasă femeie din lume...

Nu regret zâmbetul tău, privirea ta

...îmi aduceau primăvara în suflet...

Atingerea ta, ma dezbrăca de toate simțurile 

Lumea toată părea doar a noastră...

Nu regret că m-am lepădat de toate secretele

Ai fost singurul... in astă viață....

Nu demult, ai fost cel mai frumos lucru din viața mea

Și chiar de azi încă mai doare lipsa ta

Chiar de sufletul nu-i vindecat de tine 

....nici un regret nu las să mă domine.

Nu regret nopțile în gând cu chipul tău 

Cu privirea ta ștrengară, ce m-a fermecat mereu

Când te visez că te alint și te sărut pe pleoape

Și-n ochii tăi mă găsesc și mă pierd

Și-mbrățișarea ne ține trupurile alăturate...

Nu regret deloc că ne-am întâmplat 

Continui să cred că ne-a fost predestinat

Îmi pare rău doar de sfârșitul... rămas în dor...

Cel trăit a fost rapid, haotic... mistuitor!

Ne despart orașe, văi și mii de pași

Dar în gândul meu tu niciodată nu mă lași

Privim aceeași lună în nopțile cu dor

Și știm că prin ecrane ne este mai ușor.

Distanța e în sute de kilometri

Dar nimic nu întrece iubirea noastră

Iubirea trece de toți parametrii

Trece chiar și peste marea albastră.

Dumnezeu a lăsat pe pământ doi oameni

Și a făcut ca aceștia să se iubească,

Și ca să nu îi despartă nimeni,

Dumnezeu a vrut să îi sfințească.

De aceea a lăsat un legământ,

Ca bărbatul să fie stâlp în casa sa,

Iar femeia, prin sufletul ei sfânt,

Să oglindească doar iubirea Sa.

Să poarte împreună și crucea, și dorul,

În rugăciune, sub cerul cel de sus,

Să le fie credința și scutul, și izvorul,

Pășind pe calea ce Domnul le-a propus.

Din vorbe blânde să își împletească cununa,

Iar pragul casei să fie ferit de furtuni,

Căci unde-s doi și sufletul le e totuna,

Acolo Dumnezeu coboară minuni.

El să-i fie sprijin și candelă-n noapte,

Ea să-i aducă pace și mângâiere în gând,

Iar pruncii să crească ascultând calde șoapte,

Despre credință, pe acest pământ.