O iubești

Nu mi-a plăcut niciodată matematica

Dar știu că unu plus unu fac doi

Nu mi-a plăcut niciodată noțiunea de “iubire”

Dar știu că te iubesc

Nu mi-a plăcut niciodată să știu că pot să ajung să sufăr fără de remediu

Dar m-am îndrăgostit

Nu mi-a plăcut niciodată să aștept

Dar zilnic aștept cu nerăbdare să te revăd

Nu mi-au plăcut plăcut niciodată sfârșiturile

Dar știu că orice poveste are un final

Nu mi-au plăcut niciodată tragediile

Dar totusi te-am lăsat să pleci

Nu mi-au plăcut niciodată despărțirile

Dar i-am dat voie mâinii tale să o părăsească pe a mea

Nu mi-a plăcut să văd cum timpul se scurge

Dar acum abia aștept să treacă ca să te regăsesc

Nu mi-a plăcut niciodată să am nevoie de altă ființă

Dar știu că fără tine viața ar fi suferință

Nu mi-au plăcut niciodată poveștile de dragoste

Dar zilnic îmi doresc să mai scriu la a noastră

Până când Dumnezeu însuși va veni să pună punct pentru mine.

Îl iubesc pe el

Ploaia cu picturi mici și calde

Sărutul lui pe coapsele mele

Crinii albi cu miros sufocant din grădina mamei

Mâinile lui jucându-se in parul meu

Rochiile albe reci pe a mea piele

Îmbrățișările lui când ii aud inima bătând mai puternic

Piersicile pârguite din copacul copilăriei

Săruturile repezi pe frunte in nopțile toride

Parfumul lui rămas in așternuturi in diminețile reci

Culorile toamnei și mirosul cafelei

Atenția lui pentru mine in toate zilele scurse și scurte, lungi care trec alene

Cărțile din anticariate găsite la întâmplare

Plimbările de seară când vântul adie ușor cu el și râsul lui răsunând pe aleile pustii

Poeziile de dragoste citite înainte de culcare

Amorul după două pahare de vin când îmi zâmbește cu subînțeles

Filmele romantice pline de clișee

Săruturile lui când nimeni nu se uită

Restaurantele goale in care muzica răsună in surdină

Declarațiile lui timide, dar pline cu iubire

Zilele leneșe fără liste apăsătoare

Întâlnirile lungi presărate cu multe apropouri interzise

Piesele de teatru tragice și cărțile citite intr-o singura zi

O viață cu el, cu noi și iubirea.

1

Când doua inimi bat la fel

Și patru ochi sclipesc spre cer

Doua mâini se caută

doua guri se întâlnesc 

un val se sparge

un apus se pierde 

Doi oameni se regăsesc.

 I yearn for you like dawn for light,

A fleeting ghost in endless night.

Your fragrance lingers, soft yet bold,

A whispered tale the winds still hold.

Your smile, celestial, graced the air,

A golden hymn beyond compare.

Now silence hums where laughter grew,

A hollow space where love once flew.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

We wove our days with threads of fire,

Each moment etched in soft desire.

Now echoes of our footsteps fade,

As solitude becomes my shade.

Night calls your name, yet finds you not,

A specter lost, a star forgot.

I reach through dreams, though dreams deceive,

For shadows lie, yet hearts believe.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

If time could weave its threads anew,

I’d find my way—back home to you.

Cand ochii mari, odata luminosi ajung in lacrimi sa se-nece

Si-n loc de bine-i face rau,

Ar trebui sa plece!

Cand zambetul frumos si cald devine trist si rece,

Cand totu-i gri si-ntunecat,

Ar trebui sa plece!

Cand discutii simple de-alta data acum stau sa disece

Si-n vorbele lui nu mai crede,

Ar trebui sa plece!

Cand sufletul ei indoit vrea timp sa se vindece

Si el n-o lasa, egoist,

Ar trebui sa plece!

Cand dragostea ce tu i-o porti doar frica ti-o intrece,

N-o distruge, salveaz-o!, inca poti!

Ce gest mai nobil poti sa faci decat s-o lasi sa plece?

Sensibilă îți poate fi prezența

Precum polenul imi așez privirea,

Sublim ți-e pasul ce a stârnit cadența

În inimă și suflet ți-ai anunțat venirea

Căci trupul tău, pândit de el păcatul

Mizerabil gând sărută acum sânul,

Dorința temătoare aleargă ca vânatul

Un mușcător de roșu ,cu buzele prepari chinul

Și suflul tău fierbinte naște acum un sunet

Dezvelită iți va fi vanitatea,

Ospaț dint tine se -nfrupta ca un vuiet

Răsfoită fecioară ți-a fost puritatea

Ispită! izvor înbălsămat vei fi

Cu frumusețea clară topești încet armura,

Flăcări se aprind în tine zi de zi

Și noapte lângă tine iți va simții căldura

In ochii tai ma pierd adesea si suspin

Si eterne sunt cuvintele tale mladioase

Miros un trandafir, emotia ma copleseste, intepandu-ma intr-un spin

Iar senzatiile si gandurile tale sunt contagioase

Niciun ocean nu ar cuprinde iubirea ce mi-o daruiesti

Clipele in care nu suntem impreuna se destrama precum un sirag de perle

Cu darurile de la tine ma uluiesti

Si cand iti aud glasul, parca este precum sunetul unei mierle

Eterne sunt momentele petrecute cu tine la apus si rasarit

Sunt asa de amorezata, incat nici nu mai discern

Si parca timpul s-a oprit

Iar acum randuri intregi in jurnal, astern

În odaia lui tataie, timpul e beteag.
Ceasul ticăie doar când plâng.
În rest, tace.
Tace ca un bătrân care-a văzut tot
și nu mai vrea să comenteze.
Pe dulap, o fotografie cu el,
tânăr, în cămașă albă,
cu ochi limpezi
și palme care-au ținut volanul
și viața noastră, deodată.
Azi, totul e praf.
Numai amintirea se mai așază pe scaun
și mă-ntreabă:
„Mai vii?”
Eu zic da, dar mințind.
Nu mai vin.
Nu mai pot.

Ceasul bate când nu-l privesc.
Poate și tataie plânge din când în când,
dar tăcut, ca-n stilul lui.
Fără scandal. Fără moarte teatrală.
Doar plecat. Pentru totdeauna.

Tu esti miracolul zilei

ce apune sau rasare 

stingand focul inimi mele 

regasinduma in pagini albe amagind a mea private cu a ta

dulceata iubire a voastra spunand iubesc si voi iubi 

Iar tu esti doar un biet  iluzionist