ZI DE TOAMNĂ

E noapte adâncă, târzie

Somnul, îndărătnic, nu vine,

Muza mea s-a rătăcit și nu vine,

Eu încerc să-i scriu ceva pe-o hârtie.

Celui ce se ceartă cu insomnia 

Și crede că-i trece, de răsfoiește o carte

A-și  vrea să-i sugerez o melodie,

Să uite de ziua ce-a  fost, de păcate.

Cititorule drag, să mă crezi, dacă vrei

Lumea noastră, e plină de buni eroi 

Dar nu cei ce apar pe ecrane,

Doar cei ce sunt simpli, ca noi.

Iscodește-ți mintea și te va ajuta,

Soluții sunt multe, să mergi înainte

Când somnul nu vine și grija te doare,

Roagă-te cerului, că-ți vin ajutoare.

Îmi doresc să-ți trimit,  doar un rând

Care să te încarce doar pozitiv.

Oamenii, doar cei greu încercați,

Nu plâng, doar merg înainte,

Avându-l pe Domnul în minte!!!

Nu plânge ,mama mea bătrână ,

Că fii tăi de azi te fură

Își pun vată în urechi ,

Iar ție ,îți pun căluș în gură.

Nici când n-a fost mai crudă soarta

Ca-n anii următori luminii ,

Când alții îți hotărăsc soarta

Și trag de tine ,precum câinii.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu ceri

Stăpânii lumii ,căntă hora

În ajutorul cui să speri ?

Mai sper  și eu ca tine ,maică

Din cele patru zări ,a țării

Să se înalțe spre lumină

Un Mircea ,un Ștefan ,un Mihai !

Pământul țării e sfânt și scump

Și strigă-n el atâta sânge

Trimite-i Doamne un viteaz ...

Când pentru noi și cerul plânge

Dragostea, o trăim la timpul ei, fiecare,

Dacă nu ai întânlit-o, mai mare păcat,

Cu nimic nu-o poți cumpăra, nici cu un regat,

Când ai întânlit-o dăruiește-i soare.

Dragostea-i, cea mai rară taină,

Ce cuprinde două inimi, ce ard cu dor,

Nu te desparți, de ea ca de o haină, 

Și nu poți să te bucuri de ea, ca deun decor.

Cine n-a iubit, nu știe unde doare,

Nu vrea mâncare, somnul nopții fuge 

Ziua, pentru el, sau ea, nu aduce soare

Doar simte că inima-l îl frige.

Cu ce poți stinge văpăi, ce te cuprind,

Așteptări și vise zilnic te frământ,

Dar, când ai întânlit-o, sau întânlit,

Deschide-ți poarta inimii, e vremea de iubit.

Iubirea adevărată e rară, fără de capcane

Nu se schimbă, nu se ofilește cu anii.

Dacă sunt tentații, atunci nu a fost iubire

A tentat doar noul...confortul și banii...

Bate firul de lumină

Ușurel la mine-n geam

Mă trezește și mă cheamă

Să-mi arate sus în deal

Covorașul de petale

Ale florilor de măr

Unduind  pe iarba verde,

Nu departe de pritvor.

Timorat mă atinge vântul

Călător însingurat

Șoptind vorbe de iubire

Mesage din sat în sat.

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

          -  prima parte-

      Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi

un  adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am

fost  atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în

case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi

aprilie,deci a venit primăvara.

     -Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?

     -Fiind  o  fire activă,  șitii că am o căsuță  de vară cu grădină

mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg

acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo  izolată , doar cu bătrâne-

țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți  acolo.Dar

odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând

în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult  cu cea

în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,

fără frigider.Acum mă duce gândul  la modul de viață al părinților mei

Fără toate acestea nu i-am văzut supărați  pe soarta lor și eram cu toți

fericițiAici eu mă ocupam  doar de grădina de legume și de florile care îmi

bucurau privirea.

      -Dar ai pătrat legătura  cu noi?

      -Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii

buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea  se simțea !...Voi aveați serviciile

și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură

Ăm început  să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le

public vreodară.

        -Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...

        -L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit

cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.

        - Am  citit tot ce si scris  și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să

le public.Bineînțeles ,am selectat  ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru 

o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum  un nou subiect de

discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După  un

an a fost lansarea  cărții - Fata  bibelou- proză scurtă

         -Datorită  prieteniei  cu regretatului  publicist și omului de mare  va

loare,am avut  bucuria să public cele două cărți.

         -Și acum ,la pensie? Cum îți  petreci timpul? întreabă fiul

         -Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul

este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-

ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte

de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu

ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți

arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari

zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi

arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi

pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-

vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-

cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii  doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva

prieteni din liceu ,mai țineți legătura?

        -Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne

întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.

        -A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați

gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?

        -Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?

De câți ani ești pensionară? întreabă fiul

                           va urma                                                                                                                -

                                                                                                                  i pănă la pensie V-ați

găndit ceveți face? 

Încerc din rămășițe să m-adun

Arde un dor o ultimă fărâmă

Între hotare bântuind rămâne scrum

Focul durerilor cumplite mă consumă

Zidite porțile șoptesc să-mi caut drum

Lipsind speranță viitorul se sfărâmă

Cu nepăsare zboară timpul ca un fum

Spre nicăieri topește veștedă secundă

Respiră greu aerul zilelor postum

Uscând vederile iubirea cea flămândă

Din rămășițe să renasc aș vrea acum

Dar nu sunt Phoenix să renasc într-o secundă

Visele picură jucându-se nebun

Ascute lacrima născută din furtună

Tristețea umblă ipocrită la costum

Ascunde patima ce mistuie nocturnă

Absența ta pictează umbre în album

Plutește-n pagini amintirea fără urmă

A mai rămas doar o părere de parfum

Brăzdată șubred pe o ultimă fărâmă

Te-am scris pe cer, dar ploaia mi te-a șters

Distanța dintre noi, pare că-mi fură pasul

Te-am tot cautat, dar vantul tot mi te-a dus

Mai departe... nu-ți mai știu ochii, nu-ți mai știu glasul.

Am fost insistentă față de tine

Și nu pentru c-aș fi obsedată de atenția ta

Pur și simplu îmi păsa, am vrut să fie bine

Urma să pleci...n-am vrut să doară lipsa ta...

Și-am insistat...ți-am pus pe tavă sufletul meu

Ți-am spus ce doare, cum mă simt...

Tu nici o clipă nu ai dăruit din timpul tău

Unui vin... unei calde îmbrățișări de sfârșit.

Am insistat și m-ai privit cu indiferență 

Îmi amintesc ades și sufletul mă doare

Cum ai tratat finalul nostru cu indolență 

Când tot ce îmi doream era... o_mbrățisare.

Oricât am insistat, ai plecat... și tot ce azi mă-nconjoară

Îmi este viață pură pe hârtie...

Și tot ce în mine ai atins vreodată 

S-a transformat în... nopți de poezie.

Nu mă pot răzbuna

Ca aș mai inventa

Mii de istorii

Cu prinți și prințese,

Pe valuri adânci 

Peste mii de țărâmuri 

Peste păduri întunecate

Și farmeci ascunse,

Poate aș mai inventa

Dacă aș mai putea 

Mii de istorii

Ce el și cu ea .

Mi-e dor de marea ce îmi vindecă sufletul

Mi-e dor de soarele ce îmi aduce zâmbetul

Mi-e dor de nisipul fin ce mă calmează 

Și de briza care mă îmbrățișează. 

Mi-e dor de diminețile cu parfum de uitare 

Mi-e dor să visez la întinse hotare

Mi-e dor să plutesc pe un val în larg 

Mi-e dor să simt cum mă cuprinzi cu drag... 

Și acum ca te-ai întors 

Mă întreb iubire dacă mai are rost 

Dacă mai are rost să te iubesc , să te doresc

Cu tine in gând să ma trezesc 

Că vei pleca din nou și știu ca deja e prea târziu 

Și am sa accept că vei pleca , și am sa accept că va durea 

Dar te rog eu de-ai putea nu pleca in noaptea grea.

De ziua iubirii am ieșit la plimbare

Să mă încălzească razele de soare 

Am primit în dar un buchet de flori

Galbene ca luna ce-am surprins-o-n zori.

Era un aer atât de cald și mirosea a primăvară 

Pe străzi doar siluete zâmbitoare 

Pășeam agale în gând cu tine

Și mă-ntrebam de ți-a plăcut...răvașul de iubire.

Mi-a fost atât de teamă să-l trimit

Mintea-mi spunea să nu, dar sufletul s-a-mpotrivit.

Și tot plimbându-mă prin gânduri 

Am învins teama și ți-am lăsat niște rânduri.

N-astept răspuns... cred că nici nu aș vrea

Vreau doar să știi că m-am gândit la tine

A fost un gest din toată inima

Ce-aș vrea să îți rămână o dulce amintire.

Căci ai rămas imprimat în sufletul meu

Aș putea spune că mi l-ai pătat

Dar ar fi nedrept să spun acest lucru...

... azi doar, din nou, de dor....m-am îmbătat...