O, de-aş fi...

De ar cădea o frunză vie-n palma ta

Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?

De ar cădea un fulg pribeag  în urma ta

Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?

De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta

Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?

De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta

Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?

De-ar fi durere  nesfârșită-n  calea ta

Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?

De-ar fi lumină strălucind în urma ta

Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?

Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea

Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta

Ce-ar fi dacă un suflet ai salva

Ce-ar fi de-aș fi  lumină-n viața ta

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Schöner

Du bist weit weg und du hast mich

Eine immense Kraft

Ich wache jeden Tag lächelnd auf

Was für eine Chance, Sie kennengelernt zu haben

Ich habe lange nicht an die Liebe geglaubt.

Ich möchte in deiner liebevollen Welt bleiben

So verliebt war ich noch nie

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben

Mit dir lerne ich lieben.

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

Ich möchte in deiner liebevollen Welt bleiben

Jeden Tag lächelnd aufwachen

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben

Mit dir lerne ich lieben.

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

Manchmal ohne dich

Der Weg ist hart

Ich möchte, dass du bei mir bist,

Immer mit mir.

Das Glück, das ich erhalte

Ich möchte es nur mit dir leben.

Sie sehen mich

Schöner als ich weiß

Du lässt mich fühlen

Dass ich der Mittelpunkt der Welt bin

Und du beruhigst mich, du beruhigst mich, du beruhigst mich

Mit süßen Worten

Mein Herz will sie nicht anlügen

Er möchte nicht, dass du es vergisst.

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

De ce privești în alta parte?

Acoperit de nori,eu nu te văd.

Vântul nu bate,poate e departe,

Jucându-se în zbor în alte zări.

Din inima ies fluturi, ce poartă curcubee,

Umbrite doar de soarele ce nu a apărut.

Mă inspaimant de o umbră de femeie,

Ascunsă de un zid ce încă n-a cazut.

Și printre stele,păsări călătoare,

De care te izbești din când în când,

Îți fierbe strălucirea ce nu moare,

Mai cade un gând, rând,pe rând.

Frumusețea diabolică a macilor ce nu țin mult

Și praful de stele au dansat cu un cult,

În ritmuri netraduse de nici un dicționar,

Te-ai prefăcut, avar,amar,hoinar.

Drumurile ți-s deschise, să privesti nu e păcat,

Doar cuvântul își poartă vina de a fi neâmpăcat.

Ziua vine,noaptea trece,cântă vara pe la colțuri,

Ploaia curăță ce limba nu a construit în sensuri.

Vino iarași în vară,

Lângă o cireașa amară,

Să privim o stea căzătoare,

Când apusul moare.

Ma uit in ochii tai , si vad o alta viata,

Buzele tale fine , imi acorda speranta.

Insa sunt doar sperante si vise,

Distanta imi provoaca , sentimente stinse.

Coplesit de ginduri triste , ciudate,

Viata ma dus aici , pe tine departe.

Ma pierd in zi ca-n noapte,

Zilele-s  pustii , fara ale tale soapte.

Ma simt inchis in intuneric,

Si-n sufletul meu , inshis un sentiment feeric.

Tu esti cheia sufletului meu,

Ai fost , esti ,si vei fi mereu.

Poza ta e unicul sentiment ce il mai simt

Si ochii imi zimbesc lacrimind.

-Iluzii sau speranta?

Iubire la distanta…

Doar în vise mă-ntâlnești,

Cine sunt? Tu cine ești?

Eu un dor, tu o chemare,

Două inimi sub o zare.

Eu sunt luna ce te-așteaptă,

Tu ești raza ei de-altădată,

Eu un pas pierdut în ceață,

Tu ești timpul ce-mi dă viață.

Doar în noapte ne-om găsi,

Umbre-n vise, poate vii,

Eu un gând, tu o poveste,

Cine știe ce mai este?

Doar în vise mă-ntâlnești,

Cine sunt? Tu cine ești?

Poate-un suflet ce te cheamă

Sau un nume fără seamă.

Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,

Resortul intim de real se rupe,

Frânturi de imagini mă spulberă năvală,

Iar neantul încearcă să m-astupe.

Luciditatea nu poate să-mi dureze,

Mai mult decât o sclipire lungă …

Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,

Iar ochii din orbite se alungă.

La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,

Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,

Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,

E redus la iluzii, muşc discordanţa …

Mă izbesc violent de pământ,

În acelaşi timp par să explodez,

Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,

Ce nu mai pot să-l memorez.

Gata … sunt înecat de relaxare,

Râd şi plâng totodată,

Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,

Îmi simt inima curată.

Nu mai am nici o problemă lumească,

Nu mai sufăr de nici o mizerie,

Nu poate nimic să mă mai oprească,

Nu mai am formă, margini ori materie.

Haină mai este și ploaia,

Și vântul ce strigă la noi,

Le simt în ureche bătaia,

Șuieratul și stropii greoi.

Aleargă prin aer umbrele,

Și crengi, curcubeie și flori,

Melcii scot coarnele grele,

Când tunetul geme în nori.

Cad frunze grămadă tușind,

Vântul aduce tărgi ambulante,

Umile stau scorburi cerșind

Putregaiuri și resturi de plante.

În ceruri o lampă se-aprinde,

Și vântul, și ploaia dispar,

Un roșu amurg încet se întinde,

Și-n ochii iubitei, stele apar.

Mă doare ziua fără tine,

Mi-e greu când suntem amândoi,

Și nu știu cum este mai bine,

Și unde-i limita-ntre noi.

Mă înalț și prăbușesc deopotrivă,

Te admir și te urăsc cu remușcări,

Plutim pe-o luntre aflată în derivă,

Într-un ocean de nervi și amenințări.

Ce trist e-n jur și ce anost,

Ce liniște în acest tumult,

Și muți, eu cred, de am fi fost,

Am fi vorbit un pic mai mult.

Îmi cântă zilnic lacrimi pe obraz,

Un cântec trist de îndepărtare,

Şi mușc agonic din extaz,

Pierzându-mă într-o uitare.

Mă întorc întotdeauna în prima zi,

Te iert și te așez pe-un piedestal,

Iar restul zilelor de n-ar mai fi,

M-aș izola cu tine într-un spital.

Și leac, și medic permanent să-ți fiu,

Să-ți injectez un sânge dat în clocot,

Să fierb în tine și apoi să știu,

De ce ți-e plânsul numai hohot.

Mai lasă de la tine câteodată,

Și pune-ți lacătul la gură,

Că vorba odată aruncată,

Împrăștie venin și ură.

Mai rătăcește printr-o carte,

Și adulmecă cuvinte noi,

Şi începe zilnic a le împarte,

La cei mânjiți de tine cu noroi.

Mai pune capul jos pe pernă,

Şi fugi cu gândul în văzduh,

Şi lasă dragostea maternă,

Să te cuprindă ca pe-un prunc.

Mai lasă de la tine creștinește,

Atunci când ești obijduit,

Căci sufletul se îndumnezeiește,

Din oful celui oropsit.

Mai caută să cucerești pustiul,

Și poartă-ți crucea fără ofensă,

Și va veni la tine de îndată Fiul,

Cu veșnicia în ceruri, recompensă.

Am renunțat demult la a mai scrie,

Și-am pus condeiul la păstrare,

Dar simt mereu că fără poezie,

Bolesc agonic fără vindecare.

Și zac ca-ntr-un spital de boli mintale,

Dar hotărât să nu mai scriu nimic,

Și orice vers ce îmi mai dă târcoale,

De el, de-îndată mă dezic.

Mă uit la cartea de pe masă,

Şi-o simt că vine peste mine,

Cuvintele din ea mă apasă,

Și fără poezie nu mi-e bine.

O muză îmi stă mereu la căpătâi,

Și-mi seacă setea de a scrie,

Că astăzi nu mai trebuie nimănui,

Eterna și frumoasa poezie.

Vă anunț acum premeditat,

Că veți citi doar coduri digitale,

Căci ce s-a scris s-a defăimat,

Și interzis în cărțile școlare.

A dispărut cuvântul cititori,

În lumea ce trăiește în confuzii,

Și-a apărut spital de scriitori,

Unde găsim poeții în perfuzii.

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.