Noi, ca un cântec

Mă grăbesc un cântec minunat să-ți scriu

Deși nu știu să umblu-n portative,

Nu cunosc note, nici să cânt nu știu 

Dar să-ți scriu am o mie de motive.

 

Și mi-am pus ochii clipind la un pian,

Inima să-mi bată-n tobe cu ecou,

Sângele - un mic acord olimpian 

S-ascundă-n el ca un sonor erou.

 

Urechea-mi stângă ia trei tonuri joase,

De rock, de blues și de-o sonată veche

În timp ce mâna dreaptă îmi descoase 

Corzi de chitară fără de pereche.

 

Îmi suflă gura-ntr-un trombon de doruri

Ca-ntr-o furtună de iubire pură 

Și-mi umblă limba ca o harpă-n zboruri 

Cu poftă de-a cânta la tine-n gură.

 

La acordeon mi-am pus plămânul drept,

La mandolină - o șuviță creață,

Brusc, mi se-adună ritm de foc în piept 

Și simt subsolul cum îmi prinde viață.

 

Da, ți-am scris un cântec fără seamăn,

Cu note iuți și-acorduri pur carnale,

Interpretat lasciv, cu refren geamăn,

De-orchestra trupurilor noastre goale.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Sorin Stoica poezii.online Noi, ca un cântec

Data postării: 14 octombrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 606

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Toamna ca o neserioasă

Se mai întâmplă uneori eșecuri

De calendar și uneori de vreme,

Mai calcă toamna elegant pe becuri,

Venind târziu, murind apoi devreme.

 

Se mai întâmplă să nu vrea să vină 

Să-nlocuiască vara dictatoare,

E toamna puturoasă și meschină,

Apare greu și-apoi tot greu dispare.

 

Întârzie nemotivat și tace,

Se pierde printre versurile verii

În dolce far niente și îi place 

Să scrie rime în parfumul serii.

 

Nu vine sau încearcă să rămână 

Melancolic pierde-vară mai mult timp,

E felul ei de a-și intra în mână 

Să fie-un bun poet, nu anotimp.

Mai mult...

Zece minute, sâmbătă

E dimineață și-i stricat butonul

De sonor al lumii din acest oraș,

Zeul gălăgiei, luat cu somnul,

Devine laș.

 

Liniștea pare mică dar e mare

În orașul ăsta mai mereu tăcut,

Se tânguie un tren în depărtare,

Și cam atât!

 

Se-aude și un greiere cum doarme,

Ba chiar și-o stea cum strălucește-n cer,

Cu poftă dorm și gloanțele în arme,

Visând la fier.

 

Patru mii de zâne și Morfeu în vis

Se aud cum sforăie cu toți de zor,

E un zgomot în surdină, interzis,

Ca de motor.

 

Se-aude și amorul cum lucrează

În trupurile surde de prin case,

E liniște, nimic nu mai contează

Azi la șase.

Mai mult...

Focul și ciocanul

Dau anunțuri prin gazete

Cosmice, la trei lei foaia,

Fac propuneri desuete

Să-i aprind lumii văpaia.

 

Înfiez femei fatale,

Îmbăiez forme rotunde,

Tac în limbi orientale 

Și sărut în limbi profunde,

Desenez gagici doar goale,

Fac amor cu dive scunde,

Las gravide fără țoale 

Și-apoi le iubesc oriunde,

Invit vampe chiar nasoale 

Cu hormoni să mă inunde,

Rog vădane să îmi scoale 

Pofte mari te miri pe unde,

Culc puștoaice doar pe moale,

Printre visuri muribunde

Și le fac masaj sub poale

Să le simt cum gem, fecunde,

Învelesc ca pe sarmale 

Prin hoteluri prea imunde

Amante mai mult locale 

Disperate, furibunde,

Dau cu dobândă parale

Pe amoruri de secunde

Și-nchiriez pe fese bale

Oricui vrea să mă confunde...

Mai mult...

Păstrați biletul până la cap de linie

..și-am să mă duc în ziua mea de dus

Văduv de bani, de huzurit, de fete,

Cu un zâmbet larg pe față și, în plus,

Fără regrete.

Nu-mi va păsa că las în urmă soare

Sau amintiri ori poze desuete,

Tot ce-i frumos până la urmă moare

Fără regrete.

E natural și simplu să se moară,

Cum reflecta bătrânul Moromete,

Eu voi muri, și poate c-o să doară,

Fără regrete.

Mulți mor anost iar alții interesant,

Vinde moartea tot felul de bilete,

Cel mai ieftin e căderea în neant,

Fără regrete.

Un sfârșit bun ar fi ca o poveste

Din care bei fără să-ți fie sete,

În fond, plecarea cea mai bună este

Fără regrete.

Probabil Moartea o să scrie-o carte

Cu pagini îmbrăcate în paiete,

Și-atunci o s-o-nțelegem bine, foarte,

Fără regrete.

Mai mult...

Mame singure

Am fost invitat să susțin prelegeri în tabăra de iarnă a unei asociații a mamelor singure 

Din Ardeal, la Plaiul Foii, lângă Zărnești,

Loc minunat, mame tinere,

Și eu cu ochii cât cepele și cu hormonii sărind peste bord,

Aproape timid, psiholog profesionist,

Fără gagică de un an și onanist 

La fel de profesionist,

Dar mamele singure m-au vindecat,

Erau bine organizate, aveau liste,

În fiecare noapte îmi venea una nouă în cameră,

Nu refuzam nimic, nu aprindeau lumina,

Grase sau oase-goale îmi plăceau toate,

Îmi intrau fierbinți în pat și îmi făceau de toate,

Eu lor tot așa, șaptesprezece nopți la rând în total,

Ziua eram psihologul mamelor singure

Iar noaptea amantul cu o mie de amante,

Habar nu aveam a doua zi cu care mă iubisem,

Toate zâmbeau și mă răsfățau,

A fost superb, m-au durut șalele o lună,

Vine februarie și m-au invitat iar,

Simt că sunt apreciat, mamele și-au regăsit optimismul, 

Un psiholog e un vindecător sigur, iată.

 

Mai mult...

Iubire la clasa a doua

Am luat un tren ce merge nicăieri 

Dintr-o gară încă nefăcută,

M-am urcat mâine, voi ajunge ieri

Din călătoria ne-ncepută.

 

Sus, o poetă cu ochi arămii,

Urmare simplă - ne-am îndrăgostit

Și ne-am mutat să spunem poezii 

Beți și goi, în vagonul de iubit.

 

Orbiți de-amor și surzi de recitat

Ne-a prins controlul fără de bilet,

Eram două sonete într-un pat,

Ude, ritmate și oftând încet.

 

Nașul era cunoscător de vers

Și ne-a iertat, cu scuze de intrat,

Absenți de tot, noi am sărit din mers 

Uitând că era tren accelerat. 

 

Și am murit fără să știm măcar,

Iubindu-ne în plus și fără stop,

Concluzionând din moarte iar și iar:

Iubirea-i mare doar fără de scop!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

🎤 Tu, ecuația iubirii mele

În chimie, ești oxigenul meu,
Fără tine, n-aș fi eu.

În biologie, ești inima mea,
Bate doar pentru iubirea ta.

În fizică, ești gravitația,
Mă atragi mereu cu fascinația.

În istorie, ești regina mea,
Îți jur iubire pe viața mea.

În geografie, ești universul,
Tu îmi luminezi întreg mersul.

În matematică, ești soluția,
Cu tine găsesc mereu motivația.

În informatică, te declar așa:
print('te iubesc aș vrea')

În muzică, ești melodia,
Care îmi umple toată aria.

În astronomie, ești steaua mea,
Ce luminează noaptea grea.

În pictură, ești culoarea,
Ce-mi înfrumusețează zarea.

Mai mult...

Din dorința-mi să te-mpac...

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă...

 

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi... nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi.. bate cu teamă.

 

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă... sufletul treaz

 

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

Mai mult...

De ce ea?

Te prefaci că o iubești 

Ce urmărești?

De ce nu o părăsești?

Nu vezi că mă rănești?

 

Amanta ta nu voi fi

Nu sunt o pereche de pantofi

Vreau să fiu iubita 

Nu accept resturi de la alta.

 

Te șantajează cumva?

Ce știe despre tine?

Spune-mi ceva

Dacă nu, vei rămâne fără mine.

 

Te-am așteptat destul

Nu ai trecut testul

Rămâi cu aia, iubire

Nu am nevoie de despăgubire 

Mai mult...

Sub tăcerea unui cer bătrân

Sub tăcerea unui cer bătrân,

Unde stelele se nasc și pier,

Umbra nopții cade lin

Peste gândul meu stingher.

 

Vântul poartă dorul greu

Printre frunze rătăcite,

Și-n adâncul gândului meu

Se aprind lumi neștiute.

 

Luna tremură pe lac,

Ca un vis ce nu mai vine,

Iar pe ape, pas cu pas,

Trece umbra ta spre mine.

 

Dar tu ești ca o poveste

Ce-n vecii nu se sfârșește,

Ca o stea ce nu mai este

Și totuși în cer lucește.

 

Și mă-ntreb, privind în noapte,

Unde merg atâtea clipe,

Spre uitare, spre departe,

Ori spre veșnice risipe?

 

Căci iubirea-i doar o rază

Într-un univers pustiu,

Care arde și visează

Pentru-un suflet prea târziu.

Mai mult...

Cu aromă

 

Te voi iubi așa de mult,

Cu timpul voi fi drogul tău,

Nu vei mai vrea cu ușurință să exiști,

Fără să pui puțin la o cafea,

O linguriță din aroma mea!

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

 

Mai mult...

Dragostea-i oarbă?

 

Iubito se spune că dragostea-i oarbă,

E-o mare minciună!

Dragostea vede mai bine ca noi

Când ochii ni-s grei de-ndoială,

Te rog,întreab-o pe ea să ne spună!

Iubito dragostea le știe pe toate,

Orbi sunt ce-i fără față ce-au doar spate

Sau surzi la cuvintele dulci de iubire,

Eu te iubesc doar pe tine,

Povestea asta o știi bine!

Lumea e rea, fără iubire prea multă,

Tu prinde-mă de mână și-ascultă

Dragostea oare nu cântă?

Lumea e oarbă,dragostea știe mai bine,

Întreab-o ce vrei despre mine,

Și află că iubirea-mi vorbește

O limbă străină,necunoscută,

Cu stranii refrene scrise de mână

Dragostea nu-i oarbă, ea-și cântă iubirea,

Te cântă pe tine prin mine!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍