Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 14 noiembrie 2024
Vizualizări: 196
Poezii din aceiaşi categorie
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
Dulce crin, parfum de dor
Din al inimii locaș de jint
Te strig, te chem tânjind,
Dar tu, n-auzi, nu vii...
Plăpând mă lași... în agonii...
Mai am o speranță și un crin,
Mai ca-i să vii, măcar puțin,
Să nu mă lași, te rog, să mor
De-al crinului parfum de dor.
Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,
Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.
Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor
Ofilindu-se, secat de-atâta dor.
Lumânări în cuib de cuc.
Din ale mele suferinți s-adun,
Ele tac, dar parcă strig,
Unde plec, de ce mă sting...
E pamantul tot mai greu,
Despărțirea, tot mai rea
Dragii mei, mă duc cu tot,
Cu-al crinului parfum de dor...
ȚARĂ FURATĂ
Ce-a mai rămas de valoare în lume?
Dacă valoare au,minciuna,hoția și crima?
Toate au înflorit ca într-o oază
Când conștiința-i bolnavă
Din cercuri înalte și mai departe
Se fură, se minte.
Și-zace în mizerii o țară
Fără școli și spitale
Nu ai nici o șansă și mori.
Copii părăsiți ,păcatele cad pe bunici.
În ziua ce vine ,pe cer nu văd ,nici o stea
Pentru sărmana țara mea.
ș
Cu fiecare fulg...
Cu fiecare fulg căzut,
Eu te iubesc mai mult, mai mult,
Și te ador și te visez,
Și vreau doar să te-mbrățișez.
Cu fiecare fulg de nea,
Eu mă gândesc dacă mă vrea,
Dar nu-i destul de clar oare,
Că eu sunt doar o "oarecare"?
Cu fiecare fulg mărunt,
Cu dorul tău eu mă înfrunt,
Și-aștept clipa în care poate,
Mă vei iubii cu semnătate.
Pofta sufletului
Și mi-e poftă de-un vin în pahar,
Poftă ce mă-ndeamnă să scriu din nou.
Peste foi s-aștern iluzii fără hotar
Dar cuvintele mi se pierd în decor...
Mă forțez... cumva trag de mine
Și-ncerc gândul să-l aștern pe hârtie
Caut amintiri să le pun în rime
Din atâtea, să pot, să scriu... o poezie.
Închid ochii... mi-apari în gând
Privirea ta îmi lasă rima pe gene,
Vise, dorințe bat ca-ntr-un ecou.
Și-ncep să scriu, de dor... pe teme...
Scriu ceva rânduri și parfumul reapare
Parfum de-al tău vin îmi adie ușor...
De poftă... torn poezie-n pahar
Si las dorul sa fie pe foi autor...
Ești rană
Ești rana închisă-n adâncul din piept,
O amintire ce-n suflet am drept,
Un dor ce mă cheamă și nu pot fugi,
Un vis ce în taină mă face-a iubi.
Ești umbra ce crește când noaptea se lasă,
Și glasul ce-n mine nicicând nu se-apasă,
Durerea ce-ascunde și bine, și rău,
O lacrimă-nchisă sub pragul cel greu.
Dar rana aceasta nu vreau să o pierd,
Din ea crește viața, din ea mă dezmierd.
Căci fără iubire, n-ar fi nici durere,
Și rana din piept mi-e a vieții avere.
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
Dulce crin, parfum de dor
Din al inimii locaș de jint
Te strig, te chem tânjind,
Dar tu, n-auzi, nu vii...
Plăpând mă lași... în agonii...
Mai am o speranță și un crin,
Mai ca-i să vii, măcar puțin,
Să nu mă lași, te rog, să mor
De-al crinului parfum de dor.
Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,
Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.
Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor
Ofilindu-se, secat de-atâta dor.
Lumânări în cuib de cuc.
Din ale mele suferinți s-adun,
Ele tac, dar parcă strig,
Unde plec, de ce mă sting...
E pamantul tot mai greu,
Despărțirea, tot mai rea
Dragii mei, mă duc cu tot,
Cu-al crinului parfum de dor...
ȚARĂ FURATĂ
Ce-a mai rămas de valoare în lume?
Dacă valoare au,minciuna,hoția și crima?
Toate au înflorit ca într-o oază
Când conștiința-i bolnavă
Din cercuri înalte și mai departe
Se fură, se minte.
Și-zace în mizerii o țară
Fără școli și spitale
Nu ai nici o șansă și mori.
Copii părăsiți ,păcatele cad pe bunici.
În ziua ce vine ,pe cer nu văd ,nici o stea
Pentru sărmana țara mea.
ș
Cu fiecare fulg...
Cu fiecare fulg căzut,
Eu te iubesc mai mult, mai mult,
Și te ador și te visez,
Și vreau doar să te-mbrățișez.
Cu fiecare fulg de nea,
Eu mă gândesc dacă mă vrea,
Dar nu-i destul de clar oare,
Că eu sunt doar o "oarecare"?
Cu fiecare fulg mărunt,
Cu dorul tău eu mă înfrunt,
Și-aștept clipa în care poate,
Mă vei iubii cu semnătate.
Pofta sufletului
Și mi-e poftă de-un vin în pahar,
Poftă ce mă-ndeamnă să scriu din nou.
Peste foi s-aștern iluzii fără hotar
Dar cuvintele mi se pierd în decor...
Mă forțez... cumva trag de mine
Și-ncerc gândul să-l aștern pe hârtie
Caut amintiri să le pun în rime
Din atâtea, să pot, să scriu... o poezie.
Închid ochii... mi-apari în gând
Privirea ta îmi lasă rima pe gene,
Vise, dorințe bat ca-ntr-un ecou.
Și-ncep să scriu, de dor... pe teme...
Scriu ceva rânduri și parfumul reapare
Parfum de-al tău vin îmi adie ușor...
De poftă... torn poezie-n pahar
Si las dorul sa fie pe foi autor...
Ești rană
Ești rana închisă-n adâncul din piept,
O amintire ce-n suflet am drept,
Un dor ce mă cheamă și nu pot fugi,
Un vis ce în taină mă face-a iubi.
Ești umbra ce crește când noaptea se lasă,
Și glasul ce-n mine nicicând nu se-apasă,
Durerea ce-ascunde și bine, și rău,
O lacrimă-nchisă sub pragul cel greu.
Dar rana aceasta nu vreau să o pierd,
Din ea crește viața, din ea mă dezmierd.
Căci fără iubire, n-ar fi nici durere,
Și rana din piept mi-e a vieții avere.
Alte poezii ale autorului
DANIEL PRT .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.
M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.
Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul
greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o
clipă..O liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-
țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..
Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i stau în cale.Așa a
reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete .La prima vedere părea o
femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie
toamna ,și urma să merg și eu la grădinița din mijlocul satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.
Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu
lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.
Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit de
muncă .Eu eram cel care cumpăram pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv
la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte
mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea familile defavorizate! Mama era ca argintul viu
Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile
gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut cu cobilița -
Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria Mama ne îndemna să muncim ,să respectăm
și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii ne compătimeau și ne tratau cu oarecare
milă ,peste o vreme devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu
.Când frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,
veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm pe datorie de la micile magazine
din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist la nenea Octav șeful de la asociație ,iar Gabriel ajută la
sera de legume de lângă pârul din vale al domnului învățăror .
MĂ DOARE
Mă doare geana ce cuprinde
Atăta gol și disperare
În negura ce se întinde
Din cei carpați ,până la mare.
Mă doare gustul amar de fiere
Al omeniei care piere
Și-și flutură aripa neagră
Pe vatra mea și - a cea dragă.
Mă doare, dar o spun în gând
Ca ca râul în vale spumegând
Ca un torent deslănțuit
Din mii de suflete pornit.
Mă doare faptul că nu știu
Să bat în porți când e pustiu
Și glasul slab cum să ajungă
Intligent în țara junglă.
Mă doare și ce dacă doare
Și ce dacă țara moare?
Și ce dacă floarea-i seacă?
Dragii noștri ,fug și pleacă
Ducând traiul vinețiu
Suflet gol și dor pustiu.
LA MALUL MĂRII
La malul mării
Am întânlit iubirea
În zilele de vară
Sub cerul instelat
Atâtea jurăminte
Pe corp mi-ai presărat
În murmur de chitară
Și adieri de vânt
Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?
Zilele de vară și-au pierdut seninul
Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul
Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...
VREAU SĂ SCRIU
Vreau să scriu
Și vreau să scriu frumos
Poate să fiu de folos
Culori roze ,culori vii,
Cu visări și bucurii.
Mi-ar plăcea să torn în rimă
Felioare de lumină
Așa cum era demult
Soare ,bucurii,tumult.
Griji mărunte abandonate
Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....
Iubiri de surori și frate,
Respect pentru cei din jur .
Oameni mergând la serviciu
Detașați de orce viciu
Abnegație ,elan
Mai bine din an în an.
Dar nu pot să scriu frumos
Că priveliștea ce-o văd mă doare.
Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară
Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.
Sus în vârful piramidei
O ceată de șarlatani
Hărpăreți ,avizi de bani
S-au consolidat în funcții.
Când ai bani,ai si putere
Nici un bai ,că un popor piere...
Și cât a-și vrea să scriu frumos
Fără să trag un folos.
INIMA TE CERE
Încă mai tresar și acum
Când pasu-ți măsurat pe drum
Se abate iar pe strada mea.
Te vei opri oare?
Mă întreb în gând ,cu inima îndoită.
Și atâtea nopți fără de somm
Și atâtea lacrimi grele .
Îmi pare rău că te-am respins
Când inima -mi te cere.
ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.
DANIEL PRT .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.
M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.
Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul
greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o
clipă..O liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-
țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..
Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i stau în cale.Așa a
reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete .La prima vedere părea o
femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie
toamna ,și urma să merg și eu la grădinița din mijlocul satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.
Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu
lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.
Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit de
muncă .Eu eram cel care cumpăram pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv
la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte
mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea familile defavorizate! Mama era ca argintul viu
Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile
gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut cu cobilița -
Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria Mama ne îndemna să muncim ,să respectăm
și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii ne compătimeau și ne tratau cu oarecare
milă ,peste o vreme devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu
.Când frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,
veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm pe datorie de la micile magazine
din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist la nenea Octav șeful de la asociație ,iar Gabriel ajută la
sera de legume de lângă pârul din vale al domnului învățăror .
MĂ DOARE
Mă doare geana ce cuprinde
Atăta gol și disperare
În negura ce se întinde
Din cei carpați ,până la mare.
Mă doare gustul amar de fiere
Al omeniei care piere
Și-și flutură aripa neagră
Pe vatra mea și - a cea dragă.
Mă doare, dar o spun în gând
Ca ca râul în vale spumegând
Ca un torent deslănțuit
Din mii de suflete pornit.
Mă doare faptul că nu știu
Să bat în porți când e pustiu
Și glasul slab cum să ajungă
Intligent în țara junglă.
Mă doare și ce dacă doare
Și ce dacă țara moare?
Și ce dacă floarea-i seacă?
Dragii noștri ,fug și pleacă
Ducând traiul vinețiu
Suflet gol și dor pustiu.
LA MALUL MĂRII
La malul mării
Am întânlit iubirea
În zilele de vară
Sub cerul instelat
Atâtea jurăminte
Pe corp mi-ai presărat
În murmur de chitară
Și adieri de vânt
Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?
Zilele de vară și-au pierdut seninul
Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul
Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...
VREAU SĂ SCRIU
Vreau să scriu
Și vreau să scriu frumos
Poate să fiu de folos
Culori roze ,culori vii,
Cu visări și bucurii.
Mi-ar plăcea să torn în rimă
Felioare de lumină
Așa cum era demult
Soare ,bucurii,tumult.
Griji mărunte abandonate
Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....
Iubiri de surori și frate,
Respect pentru cei din jur .
Oameni mergând la serviciu
Detașați de orce viciu
Abnegație ,elan
Mai bine din an în an.
Dar nu pot să scriu frumos
Că priveliștea ce-o văd mă doare.
Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară
Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.
Sus în vârful piramidei
O ceată de șarlatani
Hărpăreți ,avizi de bani
S-au consolidat în funcții.
Când ai bani,ai si putere
Nici un bai ,că un popor piere...
Și cât a-și vrea să scriu frumos
Fără să trag un folos.
INIMA TE CERE
Încă mai tresar și acum
Când pasu-ți măsurat pe drum
Se abate iar pe strada mea.
Te vei opri oare?
Mă întreb în gând ,cu inima îndoită.
Și atâtea nopți fără de somm
Și atâtea lacrimi grele .
Îmi pare rău că te-am respins
Când inima -mi te cere.
ÎN UMBRA NOPȚII
S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,
De când curtea ,casa e pustie
La ferești perdelele-s lăsate
În poartă nimeni nu mai bate.
Pe cărări ,cu flori odată
Crește iarbă înaltă și uscată
Cântă un cuc cu jale-n glas
Casă dragă ce singură ai rămas.
Plouă-n creștet,într-un fir subțitr
Lacătul la ușă abia se mai ține.
Geamu-i spart și fără de mușcată
Floarea de cireș e scururată.
Cât de triste îmi par azi toate
Gardurile-s știrbe aproape jumătate,
Un umbrar e alunecat pe-o partw
Fructe neculese deși-s coapte,
Mă opresc în prag întrebătoare,
Priveliștea ce-0 văd mă doare...
S-au dus acele vremuri în risipă
Deși mai cred că le am găsit o clipă.