NĂSCUȚI MEREU ALTFEL

În fiecare zi ne naștem în alte ființe

Ieșim din alte cuvinte, poate și din alte inimi

În fiecare zi, devenim alte personaje,

Mergând consensual pe aceleași drumuri

Doar că ele devin fără să vrem  mereu altele,

Ne par zi de zi un pic mai lungi, mai sinuoase

Poate noi suntem mai obosiți, sau poate doar mai lenți,

Vrem să încetinim într-un fel fuga secundelor, a orelor, a zilelor

Vrem să luăm cât mai mult nectar din dulceața verilor

Cât mai multă căldură din aprinsele răsărituri sub care ne naștem.

 Poate dorim să fim alții decât eram ieri, arși în apusuri  

 Oh, Doamne, câte mai vrem străbătând prin labirintul oniric  

 Dar nu știm că trăim cu adevărat dacă nu suntem păstrați  în alte inimi  

Nicidecum simple reflexe perene în multiple oglinzi amăgitoare

În doritele suflete, suntem ceea ce am sperat mereu să fim,

sau poate chiar am rămas pentru un timp nedefinit

Acele simple ființe, pline de iubire și dorințe nesfârșite și ele

Pierdute în fumul unei pipe glamour, lângă un câmp plin de lalele.

IOAN CRISTINEL ZAHARIA

Februarie 2024 BRASOV


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: cordis.online poezii.online NĂSCUȚI   MEREU ALTFEL

Data postării: 4 februarie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1098

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

GLISSANDO

Ce ușor alunecăm din ludicul vals al florilor

În cel al amintirilor despre mâine și alte zile dorite

Ct de ușor ne desprindem de imaginea din multiplele oglinzi  

În care ne reflectăm în fiecare zi, fixând aleator un alt chip

Pe care nici noi nu îl mai recunoaștem câteodată.

Vrem să ne desprindem din masca ce nu ne seamănă,  

Nu suntem noi sub acea față plină de șanturi săpate de griji si timp

Cutia ce ne tine captivi este o carapace prea strâmtă pentru suflet

Nu mai este cea în care Maestrul Lutier ne-a lăsat inocenți

În armoniile crude ale începutului vibrând în celeste acorduri.

Doar când  lucizi, ne smulgem una după alta aceste măști,   

Vedem câteodată cum  ne zâ mbește ironic un chip tânăr    

Care îți aduce aminte de tine, jumătatea bună din tot ce puteai fi.

Mai mult...

POETUL NEMURITOR NĂSCUT CU ALT NUME

Poetul care s-a născut pe o îndepărtată stea,

A fost numit EMINESCU, sortit de ursitoare să fie nemuritor

Când a coborât între noi cu numele dăruit de un  Arhanghel  

Aripile sale aveau strălucirea Luceferilor stinși în oglinda

 lacurilor albastre, iar când demonii i-au retezat

Aripile de înger căzut , a plecat pe cărările codrilor de argint

Urcând  la Dumnezeu pe nevăzuta scară clădită din cuvinte și versuri   

Toate turnate în tipare de bronz, care acum ajung la noi

Bieți epigoni, în scrisori nenumărate, scrise pe hârtie de mătase

Cu cerneala picurată din ramurile împletite precum venele trunchiului

De tei mereu înflorit, legănat ușor de vânturi, șoptind în plâns îngânat

,, Codrule, codruțule, ce mai faci drăguțule…’’

15 IANUARIE 2024

IOAN CRISTINEL ZAHARIA

Mai mult...

DESPARTIRE DE UN ALT ANOTIMP

Astăzi am decis și m-am despărțit de iarnă…
Eram deja precum doi străini unul față de altul,
Fiecare luând-o pe alt drum, un pic încrâncenați.
Ea s-a pierdut tăcut, pe cărări cețoase înspre munte,
retrasă în tăcerea vânturilor reci și norii plumburii
Iar eu, cu mâinile pline de lăstarii sângerii
am pornit pe lângă firul argintat al apei
În care Soarele, precum Narcis, își dezmiardă chipul.
Ce simplă despărțire, parcă am fi fost departe tot timpul
Doi foști îndrăgostiți, care au înghețat toate cuvintele
Și nu au mai simțit decât nevoia de a evada fără regrete
In alte anotimpuri mai puțin imperfecte.  
Știam chiar locul unde noile ape își sting tumultul
Știam de fluviul care sărută impudic marea si vântul
In fiecare dimineață, la aceeași oră, tablouri dedicate
O pată albastră printre insule de culoare, acuarele delicate
Și un soare răsturnat peste silueta mea între nori
Așteptând încă o Primăvară frivolă adusă de cocori!
Ce indecentă despărțire, ce exuberantă regăsire…

AUTOR : IOAN CRISTINEL ZAHARIA

Mai mult...

RÂURILE TĂCERII ȘI LUNA DE HÂRTIE

Trecând râurile tăcerii pe sub luna de hârtie

La cumpăna visului nebănuit de nimeni

am lăsat mărturie urmele  petalelor de flori de iasomie  

Erau singurele rămase în palmele mele după atâtea ploi  

Dar parfumul lor, penetra pâna și prin pietrele de granit  

Adunate geometric în podul arcuit care uneori îmi cânta…

Era ca un fluierat hoinar, pornit de pe buzele râului

 Peste arcadele smulse  din orbitele vechilor ziduri

peste care nimeni nu poate trece de două ori

Rămân în urmă tăceri, iar luna de hârtie se face scrum

Purtat  în cercuri de alte râuri, peste alte tăceri și alt drum

 

(Pe Pont D’ Avignon)

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Zi ploioasă

Iar plâng norii. Măi, să fie!
Las' că plâng de bucurie...
Te gândeai să pleci la treabă?
Stai că nu e nici o grabă!

Pe o vreme-așa ploioasă,
Bine e să stai în casă,
O cafea să bei, gustoasă,
Cu iubita ta sexoasă.

Lângă foc să fi-n odaie,
Să privesti cu drag la ploaie,
Niște bani de ai, să-i numeri
Sau, să ții doi craci pe umeri

Și, cu buzele s-alinți,
ochi căprui, frumoși, cuminți,
Chip gingaș de-ți ieși din minți,
Buze roze, moi, fierbinți,

Iar în palme să ascunzi
Sâni obraznici și rotunzi,
Cum i-atingi, cum te-nfierbânți,
Nu te saturi să-i frămânți.

Lasă banii-n buzunări,
Hai să numeri sărutări!
Nu stați singuri în odaie,
Bucurați-vă de ploaie!

Mai mult...

Primăvară

Te-aș lua să te-nvelesc

cu brațele-mi

Și să-ți șoptesc

Cât înfloresc

Când pe tine te privesc

dimineața

Când mă trezesc.

Te iubesc.

Mai mult...

Sange varsat ( inspirat din Isaia 43:1 si Isaia 53)

Sange varsat

Ca sa fiu eu iertat

Nu stiu cum sa-Ti multumesc

Caci Tu m-ai invatat sa iubesc

Sange varsat

Batjocorit,scuipat

Ca sa fiu rascumparat

Un Rege care mi-a spus

Ca vom avea o casa in Cer sus

Cine e?

Normal ca Isus!

 

Sange varsat

Pe nume chemat

Vrajmasul ma numea dupa pacat

Dar Tu pe nume m-ai strigat

Mi-ai zis: ,, Vino,caci te-am rascumparat

Esti al meu,pe veci de neuitat

Chiar de vei trece prin valuri

Te voi aduce la uscate maluri

Chiar de suferinta vei gusta

Din groapa te voi scapa

Fiindca te iubesc

Ca pe un diamant te pretuiesc

Vino copilul meu

Caci stiu ca-ti este greu

Impreuna vom lupta

Pana bunatatea-mi vei gusta

Vino rob bun si credincios

Stiu ca poti,esti curajos!''

 

Sange varsat

Dar totusi te-am uitat

Spatele ti l-am intors

Am ramas necredincios

In pacate eram mort

Pe al vinovatiei port

Ma intrebam: ,,Mai merit iertare...?''

Tu mi-ai spus: ,,Da!'' cu voce tare

Cu iubire m-ai cuprins

Si flacara credintei mi-ai reaprins

Eram oaie inamolita

Si de parerile lumii coplesita

Dar m-ai gasit

Din gura lupului m-ai scos negresit

Pentru mine ai murit

Ca sa fiu de pacate curatit

Mai mult...

Cu zorii

Eu ziua aș iubi-o în neștire

De-aș ști când te trezești departe

Să te privesc cu zorii lângă mine

Cum diminețile te dezvelești de noapte.

 

Și poate ne inviți la o cafea sau un ceai

Eu cu zorii, tu lângă mine să fii

Să soarbă zorii din cafea

Iar noi să ne sorbim din priviri.

 

Să ne prindă cerul cu stele

Și zorii să piară la asfințit

Să-adormi în brațele mele

Și noaptea să țină la infinit.

Mai mult...

Despre... plecare

Astăzi, am înțeles cum arată lacrimile de tristețe versus cele de fericire, așa după cum le-au descoperit unii cercetători la microscop: cele de tristețe arată ca niște așchii de sticlă cu margini neregulate, ascuțite și tăioase; cele de fericire arată ca niște flori cu margini catifelate, ca niște frunze moi, ca niște fulgi de zăpadă pe cale să se topească...

Ai crescut mare. Uneori ușor, alteori greu, uneori grăbindu-te, alteori prea lent... Mă uit la tine și în toată această exaltare, văd o fetiță mică, blondă, îmbrăcată toată-n roz, stând în pragul ușii cu o gentuță aruncată pe umăr:

-Unde te duci Alexandra?
-Mă duc, tai, tai!, ziceai tu, făcând cu mânuța un semn de depărtare...

Aveai trei ani pe atunci, acum ai douăzeci. Unde au trecut anii, când au trecut așa de repede? Acum ești mare. Năvalnică. Gata să iei lumea și viața în piept deopotrivă, să miști munții din loc, să construiești, să dovedești.

Pentru mine, pentru noi, nu trebuie să dovedești nimic. Doar să mai stai cu noi o zi, o oră. Să-ţi mai aud râsetele sau tăcerile. Să ne certăm, să ne contrazicem, să bârfim, să povestim. Să fim.

Acum toată casa e-n haos. Cărți, haine, lenjerii, geamantane și planuri... Planuri de viață: facultate, cămin, prieteni și distracție la maxim! Toate-acestea la o mare distanță de casă. Sigur, o să ne revedem de sărbători. Sigur o să ne-auzim zilnic la telefon, o să ne povestești de toate: cum e la cursuri, cum sunt profesorii, cum sunt colegii, cum te descurci, cât este de greu la examene...

Apoi ai plecat... O ultimă privire, un ultim zâmbet forțat, o ultimă îmbrățișare, deși ne-am luat rămas bun de-cu-sară înainte... Un ultim gând, o ultimă recomandare: să aveți grijă la drum, să ne trimiteți măcar un mesaj că ați ajuns cu bine, oricât este de târziu... Noi nu dormim... stăm cu grijă: tu ești puiul nostru...

Acum știu cum arată lacrimile de tristețe versus cele de fericire. Eu nu plâng. Mă țin tare. Dar nu pot să vorbesc, vorbele mi-se-neacă în gât. 

Însă tu ai ochii în lacrimi: copilul nostru a crescut mare și a plecat la facultate... lăsându-ne în urmă mai îmbătrâniți cu o zi, cu ochii umeziți de lacrimi tăioase și catifelate deopotrivă... dorindu-ne să putem da timpul înapoi... măcar cu o zi.

Mai mult...

Vis lucid

Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.

Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.

Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?

Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍