Lirica

In the middle of the night,
in the centre of my heart
is you and only you,
you leave, your gone,
it's an empty space and an empty
heart, a broken place, a dead soul and nevera good bye

In Iceland am plecat neechipat

De tot frumosul ce mi s-a dat

Sufletu-mi cânta de bucurii

Mintea-mi se îngusta in teorii

Și în tot acest frumos frumos

Nu am crezut ca loc mai are

Și alt frumos!

Părea totul plin,

Oricum mult peste ce îmi e alin…

Si bizar, brusc și dintr-o data,

O Aurora înstelată

Un cer întreg ea a umplut,

Incet încet…

Firesc,

simplu

și divin…

Tot cerul îmi era acum mai plin.

Și luminând în jur,

Se lumina si ea pe ea,

Și tot mai tare strălucea.

E cunoscut de prin vechime

Ca mintea,

nu poate să cuprindă sufletul..

Și ea, pe atuncea nu prea vedea

Ce tot mai tare strălucește

Ea.

Cerul ei,

Sufletul ei,

și în jur

totul lumina.

Și nori negrii de furtună când veneau

Se așezau…

Ploua putin…

Și apoi plecau…

Tot în lumina de senin!

Strat după strat

De Viu colorat,

Verde, roșu, mov, galben și auriu

Totul se-nvaluia în

Zâmbet și râs zglobiu

În clipe infinite

De firesc.

Inima-mi cânta

Mintea mi se rupea

Momentul era perfect

Când în zăpadă a luminat

O Aurora lucitoare

Cu zâmbet de copil

Într-o fervoare

Un înger ce îngerași făceai

Ea-i Aurora-mi boreală,

o ființă ancestrală

Sub mirajului căreia mă înclin

Îi mulțumești ca te-a lăsat s-o vezi

Pe cerul plin de alb și verzi

Și plec în lume incurcat,

Dar mult mai bogat

Căci viitor lumesc nu e

Dar dar etern angelic ea rămâne

Pe ceru-mi mai înstelat

Și luminat.

Din cer ploaia va sa vina,

Peste noi cu a noastra lumina,

Se va topi si vom pleca,

Tu unde erai iar eu unde eram.

Si de acolo nu ne vom mai intoarce, 

La iubirea pe care ne-o doream.

În haosul din minte

Mai poți gândi ceva?

Mai poți vedea lumina

Ce cândva lumina?

Și-n haosul din minte

Ce mai poți auzi?

E liniște în juru-ți?

Sau un dezastru e?

Cândva, în mintea-aceasta

Zâmbete tu pictai

Iubire, fericire

Și totul roz era

Și-acum vine întrebarea

Oare ce s-a întâmplat?

Ce mi-a schimbat iar mintea

Din roz în negru, alb

           Lăsat de izbeliște

           În abisul-ntunecat ,

           Agonia-i boală crunta

           Când incerci să scapi.

            Hoinar si trist 

            Cu păcatele in spate,

             Singur ,tăcut

             Cu gânduri tulburare,

             Privind etern spre nicăieri.

            Fără vreun scop sau datorie,

            Pustiul sufletului meu 

            Ca un deșert fără camile ,

            Statornic inghetat in mine. 

Un suflet de amor, 

Ce-mi aduce sositul primăverii, 

Și ne leagă strâns între noi, 

Pe culmea noastră a durerii. 

Cât de mult mi-a fost dor, 

Să te văd pe tine în stele, 

În apusul soarelui ce strălucește, 

Ce mă duce și cu ele. 

Întoarce-te pe o rază de petale,

Pe câmpia cristalină de fum,

Ce luminează atât de puternic în cristale, 

Iubirea noastră de acum. 

Ne plimbăm pe drumul speranței, 

Copaci se-nveselesc, iar florile cântă,

Ce ne îndrumă pe calea dorinței, 

Și sufletul nostru se avântå. 

Te văd în fiecare zi frumoasă 

Și-acum când ani-s peste noi, 

Tu-mi ești o candelă aprinsă 

Ce calea o lumini la amândoi. 

Ne-am întâlnit cândva demult 

Când toamna era pe terminate, 

Fără a ști atunci că ai să-mi fii 

Prietenă, soție și-a mea jumate. 

Țin minte cum inima-mi bătea 

Și cum curgea șuvoi în mine, 

Când rușinat, timid eu am cerut 

Să mă așez pe bancă lângă tine. 

Atenție prea multă nu am primit 

Din partea ei cum eu mă așteptam, 

Ba dimpotrivă,  s-a ridicat și a plecat 

Zâmbind și salutând pe-un alt băiat. 

Privirea mi-a rămas tot către ea 

Până ce depărtarea a pus umbră, 

Pe chipul drag și-a mea speranță 

De ai șopti cuvinte cu a mea gură. 

Și timpul se scurgea fără-ncetare 

Sădind în mine destulă întristare, 

Că nu găsesc motiv să mă apropii 

Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare. 

Când totul mi se părea pierdut 

Norocul a bătut pe partea mea, 

Pe ea s-o întâlnesc la o serată 

Și-n pas  de dans a început povestea. 

......................................

Acum după decenii duse-n doi 

Rostim la fel de des,,eu te iubesc",

Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm 

Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!

M-așteptai în gară,
Cu zelul tău frumos.
Și-n ochii tăi de vară
Sclipea un foc sfios.

Cobor din tren ușor.
Te strâng tare în brațe
Și simt că ți-era dor,
Să fii cu mine-n noapte.

Pe cerul cel ‘negrit,
O stea a apărut.
Ți-am spus cât te-am iubit,
Iar tu mi-ai dat sărut.

Am așteptat iar trenul,
Ca să fugim în lume.
Lăsăm în urmă drumul,
Trăind fără vreun nume.

Mi-ai luat mâna firavă,
Aveai acel fior.
Șopteai cu voce suavă
Și m-ai lăsat s-adorm.

Stăteam pe pieptul tău
Ș-ușor mă atingeai.
Știam că ești al meu,
Simțeam cum mă iubeai.

Te uiți in ochii mei,
Pierzându-te în Soare.
Mă uit în ochii tăi,
Pierzându-mă în mare.

Pe drum cântam balade.
Vedeam cum te râdeai.
Simțeam căldură-n spate,
Dar tu te-mbujorai.

Plecat-am noi departe,
Să fiu numai a ta.
Să stăm pe iarba verde
Și să cădem pe ea.

Ajuns-am noi acolo,
Să fii numai al meu.
Să-ți cânt mereu ,,Țigano”,
Să uiți de tot ce-i greu…

,,Țigano" - Bosquito

Un înger sta și te privește,
Are grija de al tău
Sufletul ți l ocrotește,
Fara părere de rău.

Un înger cade-ncetisor,
Răni adânci pe umeri goi
Fără aripi, fără zbor,
Mainile i îngheață sloi

Îngeri nu se compara,
ca tot înger, înger e,
Și ei stau sus pe o scara
Și așteaptă vorba ei

A ta luna, al tău soare
Doua astre călătoare
Se reflecta pacea lor
Și se-neaca încetișor

Scopu-n viata i diferit
Sa iubești și sa muncești,
Sa trăiești la infinit
Sa-rati lumii cine ești

Un înger sta și te păzește
Un înger sta și te iubește,
Un om nu ar putea
Sa și arate dragostea

Asa cum o face ea,
Nu ar face o nimenea
Am iubit, și iar iubesc
Sa-rat lumii, sa dovedesc

Asa cum luna se reflecta,
Fata nu i indiferenta
Asa cum stelele apar
Iubirea e un simplu dar

Un dar de la Dumnezeu
Sa înveți sa fi mereu
Un iubit, sau o iubita
Pentru persoana menita

Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...

Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?

Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,

Nu suntem nemuritori și noi,

Pășind cu pași timizi dar hotărâți,

Pe ale Sale fericite urme,

Ce duc în Rai încă de-aici?

Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,

Ce zi de zi singur se scrie...

Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,

Tu trează fiind iar eu dormind?

Cum pot să te sărut imaginar acum,

Dacă nu îți aud din departare

Și respirația dar și timizii pași

Ce îți clădesc al tău decis destin,

Ce-i hotărât dar și trimis de sus?

Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,

De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?

Iubito,lângă tine sunt acum,

Voi fi întreaga zi al tău,

Nu sunt eu adierea dimineții,

Nu sunt acum cu tine eu?

(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi- e dor de tine și toate mă dor,

Deși în mine e preaplin de iubire.

Aș vrea să mă transform într-un fir curgător,

Subtil să mă infiltrez în a ta fire.

Prin pulsul tău s-auzi ale mele șoapte,

Să - ți curg prin vene, să te simt aproape.

Eu să pot să - ți fiu seva hrănitoare,

A vieții tale sursă de vigoare.

Intensitatea clipei cu greu o suport!

Aș vrea să nu fi cunoscut o astfel de iubire.

Deși sunt vie, trupul meu e mort

Atunci când sunt departe de tine.

Îți scriu aceste rânduri,

Că poate întâmplător vei citi ce am de zis,

Nu știu în ce moment am uitat numele tău,

Deși a trecut foarte mult timp de atunci,

Îmi amintesc vocea ta cum spune-ai că ești nebun după mine.

Mă întreb oare ce am însemnat pentru tine in trecut?

A fost real sau imaginație?

Doar eu am sentimente pentru tine?

Sau și tu simți la fel?

Nu știu ce se întâmplă cu mine,

Inima mea îmi bate mai tare decât de obicei,

Și simt că ne vom conecta prin telepatie când ochii vor începe să se închidă.