Lirica

Ma las in mana ta 

Cu viata mea intreaga

Iar cheia imimi mele

Tie ti-o daruiesc

S-o ti bine la tine 

Pana te intalnesc.

Si cand va fi momentul 

Sa o descizi curand

Sa vezi cata iubire

Si dor tin inauntru.

Iar toata viata mea 

Te voi astepta 

Pana va fi momentul 

Sa folosesti si cheia

Acum este inchisa si 

Cheia e la tine 

Si cand o vei deschide 

Va vi doar pentru tine

In inimioara mea

Port un dor ne-ncetat

Te voi iubi mereu 

O inger minunat.

Rabdă omule necazu 

Spre a merge la Hristos;

Căci cu sabia credinței 

Să învingi mereu frumos.

Domnu ' vrea iubirea ta 

Ca s-o-mparti cu frații tăi,

Căci așa a vrut și El

Să învingi biruitor!

Fii dar milostiv și bun

Ca și cel de lângă tine 

Să ajungă ca să aibă 

Pacea Domnului divină.

În interiorul meu persista o otrava

O otrava care care se răspândește,

se răspândește și înghite tot,

toate sentimentele,

toate gandurile.

Oare sa fie pusă de tine ?

De tine care m ai lăsat sa zac la pământ,

cu ochii roși înecați cu prea multe lacrimii,

gândindu-ma de ce ai făcut o

Sau de ei? 

Persoanele care mi au dat viața,

iar apoi mi au spus cât de tare regreta.

Sau de ei și ele cu care am împărțit atâtea,

ganduri, sentimente, lacrimii,

Iar apoi trecând pe lângă mine cu nepăsare,

uitandu ne unii la alții ca niște necunoscutii

Sau de acel el?

acela care m a făcut sa cred ca are antidotul

cand el era otrava in sine 

Cred ca toți a ți lăsat aceasta otrava in mine

Aceasta otrava care ma macină,

si ma roade și ma doare nu mă lasă

Candva o sa existe un antidot

Însa otrava o sa persiste 

Iar sentimente nu or sa mai existe 

Si Amtidotul nu își v-a mai avea rostul

La poalele îmbătrânirii sufletiste

Zac ca o piatră pe inimă,urme,

Amăgirea senzațiilor mele triste

Formează-n trecut negre dune

De coborîșuri,sus și jos ‘continuu

Prinse-n capcană sentimentele

De mult apuse,iar creieru’-i abătut

De neliniște-ntre ramurile mele,

De dragoste nesfârșită,veștejită

Ce-mi induc un dor de amor roșu

Cu flori din tei și-o floare aurită

În creștet cu razele-mi infraroșu

Dorința mea cea etern înnăbușită

De două întrebări riscante doar:

“Să moară eu încercând s-o comită

Sau să trăiesc liniștit cu perechea…

A fost odată ca în basme 

A fost cum nu s-a mai văzut

O țesătură de fantasme 

Ce-acoperea sufletu-mi mut 

Și tot stătând eu și gândind 

Privind pe cer la stele

Mă scufundam în al meu jind

Și-n gândurile mele 

Din bezna ce domnea în casă

Venind,dorința mi-e doar una 

Fereastra s-o deschid ,retrasă

Undeva-n colț așteaptă luna 

Privind în zare o lăsam

În zilele ce au urmat 

Să sosească noaptea la geam

Și să vegheze ne-ncetat

Păzi o zi, păzi chiar nouă

Astfel dorința i se-mplini

În noapte pe la ceasul două

Deschid și-ncep a-i vorbi:

,,O dulce a nopții mele doamnă

  Deschide-ți inima și spune

  Ce cauți de vii când e toamnă

  În suflet și scrum, putrejune?

  De mă iubești ascultă bine

  Tu lasă-mă-n durerea mea

  Prefer să hrănesc cu suspine

  Inima mea decât o stea 

  Să-mi prindă sufletu-n iluzii

  Mai multe decât deja sunt 

  Demonii mei, din nou cruzii

  Îmi vor simțirea în mormânt"

,,Care simțire?" zise luna

,,Umple-l de ai un gol

  Că mai dulce e minciuna

  Nici nu vei mai simți că-i rol

  Că-i totul efemer pe lume

  Vreme vine vreme trece

  Timpul totul o să fărâme

  Inima toată o să-ți sece

  De nu vei pricepe vreodată

  Că trebuie să te pleci curentului 

  Să lași în urmă acea fată

  Ce a dat viață sentimentului"

 Ascultând eu acea povață 

 Cuvintele frumos curgeau

 Plăcut surprins de-acea dulceață

 Ca mierea vorbele-i păreau

 ,,Cobori în jos lună acum

  Și umple golul care-l simt

  Deschide-i inimii un drum

  Nu aș vrea însă să mă mint"

  Ea asculta și deodată 

  Se pogorî din cer 

  În marea cea învolburată

  Trecând prin nemilosul ger

  Se aruncă în mare

  Și pe loc se transformă

  Într-o fată ca oricare

  Uimirea îmi era enormă

  Când vedeam ce se întâmplase

  Priveam la frumusețea ei

  Ce parcă ochii mi-i legase

  Cu lacăte fără de chei 

  Părea crăiasa din povești

  Ce cu ai săi ochi mă vrăjea 

  O-ntreb ,,De ce mă amăgești?

  Sufletul meu nu va putea

 Pe altcineva să iubească 

 Și cred că tu o știi prea bine 

 Doar ea poate să reclădească 

 Mari sentimente din ruine"

 Iar la refuzul meu ținea

 Pironiți ochii către mine 

 Nici o lacrimă nu curgea 

 Se-asemăna oare cu cine?

Și eu mai simțeam că aveam

 Inima rece ca de gheață

 Cu ea mereu eu mă trezeam

 În fiecare dimineață

 Parcă mă priveam în oglindă

 Recunoșteam în mine fiara

 Ce sufletul vrea să mi-l prindă

 Tot mai grea îmi pare povara 

Fata spuse atunci ,,Te chem

Cu mine sus să devii stea"

Părea fermecător îndemn 

Însă nu și asupra mea 

,,Rămân aici în lumea mea

 Cu bune și cu rele

 Ai căzut ca un fulg de nea

 Întoarce-te pe cer la stele"

                   ***

 Trecu o zi trecură două

 Tot cu gândul departe 

 Admiram a zorilor rouă

 Ce mă inspirau foarte 

 Să scriu versuri pentru aceea

 Ce de-atâția ani îmi fusese

 Precum soare pentru mareea

 Pe care el o atrăsese

 Mergând agale eu pe drum

 Chiar pe Maria întâlnesc 

 ,,Ce-i oare de făcut acum?"

  Îmi spun și-ncep să îi vorbesc:

  ,,Știi tu cum este trandafirul?

    Frumos dar are spin 

    Așa a prins viață delirul 

    Din multă durere și chin 

   Război în mine se-ntețește

   Mai mult în fiecare zi 

   Sufletul meu se veștejește 

   Dar n-o să te uit orice-ar fi 

  Nu-mi pasă de ce-o să urmeze 

  Nici de vântul ce nu mă lasă

  Simțitea el vrea s-o reteze 

  Eu vreau să-i fii inimii casă"

  Atunci ea ascultând spusese

  ,,De ce toate aceste lupte?

   Văzând timpul ce se scursese

   Tu crezi că vrea să se înfrupte

   Însă te poți gândi că toate

   Așa au trebuit să fie

   Lasă-ți deci sufletul să-noate 

   Nu să plutească-n agonie 

   Că Cel de sus știe ce face 

   Ne dă ce ne este mai bine 

   Deci când în tine totul tace 

   Așteaptă! ascultă tu de mine"

                        ***

  Noaptea își făcu apariția 

  Cerul îmbracă haina doliului 

  Luna își reluă iar poziția 

  Apoi se alătura stolului 

  De păsări care coborau

  La fel și ea venea spre mine 

  Cu viteza luminii, stau 

  Privind în sus la înălțime

   Semăna cu-n meteorit 

   Care cădea în apa mării

   Iar atunci când ea a ieșit 

   În suflet parcă aduse zorii

   Mai frumoasă ca odinioară

   Îmi părea acum femeia

   Însă voința n-o să-mi piară

   N-o să apună-n veci scânteia

    ,,Iar ai venit? Ce vrei să spui?

     Oare nu ți-am vorbit frumos?

     Nu poți și nu vreau să răpui

     Simțirea dar tu crezi pe dos"

    ,,Nu vrei să capeți veșnicia

      Acolo devenind luceafăr?

      Ți-oi citi și eu poezia

      Și te-oi știi lângă mine teafăr"

      Iar eu răspunsei ,,Vom fi vii

      Noi oamenii și după moarte

      Sus îngeri cântă simfonii

      Drepților care or să poarte

      În suflet veșnica Lumină

      Când Raiul îl vor câștiga 

      Restul vor zace în surdină

      Pe lavă ei vor naviga 

     Că-n viață le-au fost călăuze

     Dracii ce acum își bat joc 

     Trăgând în ei cu obuze 

     Ei cad și tot revin la loc 

    Chinul lor veșnic se repetă

    Ca și istoria pe pământ 

    O-ncoronare și-o trompetă

    Porunci, lupte apoi mormânt 

    Ca stea voi sta veșnic pe cer 

    Văzând omul cum vine, pleacă

     Eu unul să știi că prefer

     Să-mi scot sabia din teacă

     Să lupt cu draci ce mă-mpresoară

     Și să dobândesc nemurirea 

     Păstorul oaia Sa-și separă

     De capre și-i dă mântuirea"

                         ***

     Își dădu atunci seama ea 

     Că nu e nimic de făcut 

     Decât să nu mai fie stea

     Și să aibă chipul de lut 

     Tăie cerul cu-a sa viteză

     Hoinări bolta-n miez de noapte 

     Să lupte cu soarta cuteză

     N-asculta de-a stelelor șoapte 

     Ce îi spuneau să se oprească

     Să lase tot așa cum este

     Ea continua iar să tânjească

     La o iubire de poveste 

    Și tot ignorându-le glasul

    Croindu-și drum prin ele

    Mai mult ea-și iuți pasul

    Auzind un cântec de iele

   Ce o ispiteau să revină

   Să-și ocupe locul pe tron 

   Ea le orbi cu-a sa lumină

   Spunând ,, Nu sunt un pion

  Voi duhuri albe necurate 

  Dispăreți în neant 

  În jos pe pământuri umblate 

  Găsiti-vă amant 

 Lăsați-mă acum pe mine 

 Să îmi îndeplinesc dorința

 Sau spuneți-mi acuma cine 

 Poate să-mi curme suferința"

 Și ele atunci îi arătară 

 Sălașul unui vrăjitor 

 El ziua licori prepară

 Noaptea adoarme pe un nor 

Și venind luna la el 

Îi spuse ,, Seară bună

Am de îndeplinit un țel

Să nu mai fiu aici stăpână 

Vreau să cobor în jos la cel

De care sunt îndrăgostită

Să devin soare pentru el

Să-i luminez fața mâhnită"

Și vrăjitorul atunci spuse

,,Vrei să trăiești nefericită?

 Prin timpul aspru care curse

 O viață pare o clipită

 Acolo omul mereu caută

 Mereu să își facă dreptate

 Nu se satură nici de laudă

 Și crede că e libertate 

 Ceea ce de fapt rob îl face 

 Supus tentațiilor, plăcerii

 El uită atunci că se-ntoarce

 La Tatăl spune nu te sperii?

De ceea ce îți povestesc 

Tu vrei să dai socoteală

 Pentru păcatul omenesc

 Pentru orice mică greșală?"

 ,,Da vreau să fiu cu cel pe care

  De multe nopți eu îl iubesc 

  Nu-mi pasă cât de mult doare

  Eu ca un om vreau să trăiesc"

  Atunci vrăjitorul scosese

  Un glob și spuse două vorbe 

  Păreau vrăji, acum întinsese

  O masă cu plante și ciorbe

 ,,Zi vrei să vezi acum ce face? 

  Sau ți-e frică de suferință?

  Te văd parcă stătând pe ace"

,,Da vreau să știu a sa dorință"

 Atunci se arătară-n glob 

 Doi tineri pe o bancă stând 

 Sub umbra unui falnic plop

 Ea îi surprinde discutând 

                      ***

 Îi spun Mariei ,,Te iubesc 

 Și nimeni n-o să poată

 Să-mi ia cât o să viețuiesc 

 Și nici pe lumea aialaltă

 Ceea ce simt eu pentru tine 

 Ești unicul meu colț de Rai 

 Vrei să trăiești de-acum cu mine?

 Visez din acea zi de Mai

 La clipa când vei spune ,,Da"

 La întrebarea care-o pun 

 De n-o să vrei, voi aștepta 

 Că te iubesc ca un nebun"

 Ea măgulită de ce-i spusei 

 Zâmbi și îmi spuse roșind

,,Parcă mai ieri ziceai c-apusei

  Suflete te văd răsărind"

,, Da, și eu simt că renaște

   Iubirea cea de altădată 

   Sufletul meu din nou cunoaște

   Fericirea adevărată

  Și luna de sus mi-a cerut

  Iubirea dar n-am acceptat

  Pentru că eu nu am putut

  Să te uit și te-am căutat 

 Să-ți spun a nu știu câta oară

 Că nu pot trăi fără tine 

 Nu-mi lăsa inima să piară

 Și să mă cert din nou cu mine"

 Ea îmi spusese: ,,A fost drum lung

 Dar cel puțin a meritat 

 De fericire acum plâng 

 Că mă iubești cu-adevărat

 Nimic nu o să ne despartă

 De-acum îți promit niciodată

 Inima ta de acum poartă

 Fericirea, sufletu-ți saltă"

Vorbind noi la lăsarea serii

Luna se-ntoarse, ne-a văzut

Cum ne plimbam pe lângă merii

De prin livezi, pe lângă Prut 

Văzând-o eu strigam la ea

,,Coboară tu ca altă dată

  Fă-te văpaie că aș vrea 

  Priveliștea mai luminată"

 Luna-și spusese ,,Am cerut

 Mult prea târziu om să devin

 Dacă acționam la-nceput 

 Nu-i vedeam acum că se țin 

De mână și-și jură iubirea

Și el îmi cere să cobor

Mai bine rămâne amintirea

În zile ce vor fi de dor

Decât dorința să i-o fac

Și mai mult să mă înjosesc

În cel de-odinioară iatac 

Urcând eu vreau să locuiesc 

  Apoi spuse cu glasul tare:

,, Rămâneți voi în lumea voastră

   Leac este doar dulcea uitare

   Gonind în zarea cea albastră

    M-oi duce și m-oi aduna 

    Cu gândurile mele 

    Îmi voi pune pe cap cununa

    Dând ordine la stele"

Cu ochii tăi căprui

În viața mea apărui,

Defapt cred că erau aproape negri

Dar niciodată nu i-am simțit acri.

Vocea ta, ah, o frumusețe 

Vorbele le scoteai cu delicatețe.

Și inima a început să-mi tresară,

Când te-am auzit vorbind prima oară.

Atitudinea ta așa de matură

Mă făcea să am temperatură.

Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva

Care să mă facă să mă simt așa.

A trecut mult timp decând te-am cunoscut

Și încă țin la tine mult.

Poate că sunt puțin obsedată

Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.

Ce știm noi despre viața?

Știm ca nu are doar o fata.

Dar despre iubire?

Nu mi ar încape in aceasta poezie,

Te arde,te apasă,

Te simți acasă,

Îți da starea sa zbori,

când cazi la sol.

E ca o călătorie spre necunoscut,

Stam in fata ei Find muți.

Și e firesc,doar prin asta trăim,

E firesc,sa nu știm sa iubim.

E ca un vis frumos,

Iar după plângi după tot ce a fost,

E ca o zi ploioasa de dimineața,

Dar Zâmbești,Caci așa este in viața.

𝙿𝚕â𝚗𝚐 𝚌â𝚗𝚍 𝚙𝚕𝚘𝚞ă.

𝙼ă 𝚌𝚞𝚗𝚘𝚜𝚌 𝚙𝚎 𝚖𝚒𝚗𝚎?

𝚂𝚞𝚗𝚝 𝚜𝚝𝚛ă𝚒𝚗ă î𝚗 𝚜𝚒𝚗𝚎.

𝙼𝚎𝚛𝚐 𝚞𝚍ă, 𝚏ă𝚛ă 𝚞𝚖𝚋𝚛𝚎𝚕ă,

𝚂𝚌ă𝚕𝚍𝚊𝚝ă 𝚍𝚎 𝚙𝚕𝚘𝚊𝚒𝚊 𝚛𝚎𝚌𝚎!

Autor Zamurca Alina (poezie simbolistă )

Compusă pe 18.02.2026

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc

Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns

Plouă peste tot in jurul tau,

Dar nici un picur nu te poate atinge

Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,

Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge

Nu te-ntrista si uită-te,

Cum te salută, din pomi, frunzele

Chiar de le spală cerul in tristete,

 Blândețea ta,doar,poate sã le înece

Dar nu e timpul așa tare,

Să te preschimbe dintr-o floare

Nici suferință asa mare,

Să-ți poată fura din culoare

lar primăvara,când mai vine,

Iți dã toate florile

Sã vezi că timpul,chiar de trece

Îți lasă petalele

Ți-am adus în dar o floare 

Frumoasă ce-s seamănă ție 

De râzi ori zâmbești, mă simt bine,

Și-mi las iubirea să zboare.

Pune-ți floarea cât mai aproape, poate

Parfumul ei, îți va șopti ceva la noapte,

Cheamă-mă în visul tâu dor pe mine

Să stabilim ce ne este mai bine.

Floarea pune-o  în lumină la ferestră

Doar să fie vie, nu să mai crească,

Dorurile noastre, mereu să se cheme

Iubirea să uite de timp și de vreme.

Să rămână acolo ascunsă într-un vis,

Tu o nesfârșită primăvară cu soare

Vreau să rămâi tu în viața mea, ca scris

Să nu cunosc lacrima ce doare.

Nu-s jurămintele frumoase minciuni colorate?

Nu-s culorile toate vesele jurăminte?

Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,

Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,

Că marea-i albastră ce are un evantai de sclipiri cu valurile sparte...

Iar tu ești acum acasă,

Eu scriindu-ți cu lacrimi,

Știindu-te mult prea departe...

Există dragoste cu jurăminte?

Există!

Însă nouă ne pasă,

Mie de tine ,ție de mine,

Noi credem în iubirea cu jurăminte..!

Chiar dacă o lume întreagă întreabă,

De-s jurămintele frumoase minciuni colorate,

Ori culorile toate-s vesele jurăminte....

Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,

Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,

Dar mie îmi pasă de tine

Sperând că și ție îți pasă de mine,

Iar dragostea noastră,

Nu știe și nici nu vrea să moară vreodată,

Jurând de taină neauzite șoptite jurăminte!

(20 martie 2024 Vasilica dragostea mea)