N-avem... avem

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vaalea punaviini on hyvää

Vaalea punaviini on hyvää,

Korjattu myöhään syksyllä,

Enemmän pakkasta, enemmän miehestä,

Juon paljon enemmän enkä juo humalassa.

Vannoin, etten juo enää koskaan

Mutta en kestä itseäni

Hyvä viini, hyvä, pidän siitä,

En tiedä mitä he tekevät hänelle.

Harvinainen omenaviini

Hän kiipeää päähänsä ilman tikkaita,

Vihreiden telien vinesor

Tee miehestä näkymätön.

Viini on hyvää ja maukasta,

Kun juot sen komean miehen kanssa.

Mutta jos juot sen ruman miehen kanssa,

Viini pysähtyy kurkkuun.

Mai poate fi iubitã-aceastã ţarã,

Cu toate câte sunt cuprinse-n ea,

Cum o iubeau bunicii-odinioarã,

Privind-o ca pe cea mai sfântã stea?

Mai poate "românismul" fi o cinste,

El însuşi fiind privit ca un stigmat?

Mai figurãm pe-ale virtuţii liste

Cu-onoarea, care nouã ni s-a dat?

Cum poţi sã mai pretinzi integritate

Când mişunã cei lacomi şi nedrepţi?

Când se aprinde focul în cetate,

Ce linişte şi calm sã mai aştepţi?

Cei ce se ţin pe propriile picioare,

Nu lasã laşitãţii sinonim.

Dar dacã toţi fug, care mai de care,

Noi ce sã facem? Unde sã fugim?

O-aşa tendinţã, tot mai progresivã,

A maselor de culţi şi de inculţi,

Ne sugereazã o alternativã:

Sã facem şi noi ce fac cei mai mulţi.

Se afişeazã-o lume irealã,

Fãrãdelegi, în vãzul tuturor;

Şi creierul românului se spalã

Cu ştirile de la televizor!

E clar cã sunt ascunse-interese

De-a cufunda poporul în prãpãd;

Şi încercãri, din ce în ce mai dese,

De-a-nchide ochii celor care vãd!

Ce farmece bãbeşti, "de-a Babei-Dochii"

Popor creştin, cu oameni educaţi!?

Cum v-au convins sã vã închideţi ochii,

Sã nu vedeţi? Pe voi...care vedeaţi?

Cum de au reuşit sã se strecoare

Asemenea-ntuneric vinovat

Şi alte chestii manipulatoare,

De la colibã, pânã la palat?

Pe micile, pe marile ecrane,

Ni se aratã cât suntem de rãi.

Atrocitãţi, de-a dreptul inumane,

Înjurãturi, şi certuri, şi bãtãi...

Minciuna e prezentã la tot pasul

Scoţând, în faţã, oameni populari;

Şi, de la microfon, îşi drege glasul,

S-o poatã crede toţi: şi mici, şi mari!

Înfieraţii-acestei generaţii

Aruncã cu acid şi cu noroi,

Sã se urascã între dânşii, fraţii,

Sã ne scârbim, noi înşine, de noi.

Noi nu ne asumãm aşa osândã

Ci renunţãm chiar astãzi, la pãcat,

Îndepãrtând pe cel ce stã la pândã,

Cu-ntoarcere spre Cel ce ne-a creat!

Sã preţuim aceastã scumpã ţarã,

Cu câte a-nzestrat-o Dumnezeu!

Sã nu ne mai vãitãm, spre cei de-afarã,

Şi nici sã nu fugim, când dãm de greu!

Noi nu suntem nici irecuperabili

Nici prãpãdiţi, stând toatã ziua-n geam!

Sunt, printre noi, atâţia inşi capabili

Şi virtuoşi şi iubitori de neam!

Sã iasã, dar, din mintea tuturora

Aceastã aberaţie cumplitã!

Vestiţi, s-audã fratele şi sora,

CĂ ROMÂNIA POATE FI IUBITĂ!

Limba ta e prețioasă, este tot ce ai mai scump

Limba nu-i doar ajutorul ce te ajută să grăieşti.

Unii acceptă, alții neagă

Însă rădăcinile spun clar

Că fac parte din poporul de atâta vreme amar.

Unii vor, alții refuză

Să fie catalogați români,

Însă acest lucru se vede

Atunci când limba vorbeşte.

Unii simt ceva în suflet

Atunci când imnul se cântă,

Alții doar aud un sunet

Ce nu pare să îi mişte.

Totuşi, la finalul zilei,

Când tu stai şi te gândeşti,

Îți dai seama că acasă

Te aşteaptă tot ce eşti şi ce iubeşti.

Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,

De când bombele s-au pus.

În oraşul SEVERIN,

Ce a fost lovit din plin.

Era în Aprilie de Paşti,

Când severinenii dragi.

Învierea o aşteptau,

Ei nimic nu prevesteau.

Că în seara de cinşpe aprilie,

Răul atunci avea să vie.

Cerul tot să luminat,

Când oraşul e înştiinţat.

Că în curând o să urmeze,

Oraşul să îl bombardeze.

Biletele îs aruncate

Din avioane îs lansate.

Lumea le luau, le citeau,

Şi atunci ei nu credeau.

Severin oraş frumos,

Tu de PAŞTI vei fii tot jos.

Şi apoi în miez de noapte,

Avioanele vin toate.

Şi într-o oră jumătate,

Au lansat bombele toate.

Prima bombă în gară au pus-o,

Calea ferată au distrus-o.

Uzina de apă toată,

Ea a doua îi bombardată.

Nici Uzina de Vagoane,

N-a scăpat de avioane.

Bombardată ea a fost,

S-a aprins şi a luat foc.

Ca să distrugă curentul,

A lovit bombardamentul.

În Uzina aceia mare,

De curent producătoare.

Şi de odată în miez de noapte,

Străzile sunt luminate.

De focuri şi schije multe,

De la zonele distruse.

Tot oraşul au bombardat,

Multe case au dărâmat.

Oameni mulţi aveau să moară,

În acea noapte amară.

Centrul tot este distrus,

De bombele ce-au căzut.

Oraşul e ca un iad,

Peste tot casele ard.

Oameni morţi zăreşti pe stradă,

Totu îi ca într-un film de groază.

Multe case îs bombardate,

Altele sunt ruinate.

Lumea era bulversată,

Dar şi tare speriată.

Ei cu toţii aşteptau,

Atacuri că se reiau.

Dar la prânz a doua zi,

Nici n-ai vrea tu ca să şti.

Cum a fost el bombardat,

Severin al meu oraş.

Bombardat de avioane,

Ce sunt anglo - americane.

Cu bombe incendiare,

De care nu ai scăpare.

Şi istoria ne spune,

Că nu au mai fost zile bune.

Oraşul a fost bombardat,

Totul a fost ruinat.

Din istorie se ştie,

Că au fost de teroare zile.

De la Paşti şi până în Iunie,

În oraş nu îs zile bune.

Că istoria aşa s-a scris,

Se află într-un manuscris.

Severin oraş frumos,

În noaptea de Paşti e jos!

Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vinho tinto leve é bom

O vinho tinto leve é bom,

Colhido no final do outono,

Mais sobre a geada, mais sobre o homem,

Bebo muito mais e não fico bêbado.

Eu jurei que nunca mais beberia

Mas eu não consigo me segurar

Bom vinho, bom, eu gosto,

Não sei o que farão com ele.

Vinho de maçã raro

Ele sobe em sua cabeça sem escada,

Vinesor de bogies verdes

Torne o homem invisível.

O vinho é bom e saboroso,

Quando você bebe com um homem bonito.

Mas se você beber com um homem feio,

O vinho para na garganta.

Ziua trece timpul tace 

Nu mai e o cale de întoarcere

O nostalgie mă cuprinde 

Citind versuri fara rime

Stau și simt 

Cum inima mi-e înghețată în timp

Zburdând îmi tece un gând

Ziua morți va veni și ca nu fulger va lovi 

Și în urma va rămâne visul meu distruns de zile 

Ma afund în gânduri negre 

După cum se știe sau ar trebui,

Voi nu ați venit dintr-o prostie,

ci un Creator aveți care va zidit.

El cu o iubire infinită va primit

Și va va primi mereu în prezența Lui.

Fericiți să fiți cu El,

Dacă veți accepta sacrificiul Lui.

E atât de simplu,

Dar voi îl faceți complicat.

De ce nu ai vrea să ai de partea ta

Un prieten, un tată sau ce vrei tu

Care să fie lângă tine mereu?

De ce nu ai vrea

să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?

De ce nu ai vrea

Să renunți la tine pentru El?

Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi  cu El?

Spune mi tu cine ar lăsa

O viață perfectă, o viață în rai?

Știind ca nu toți Îl vor accepta

A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc

Să sufere batjocurile toate

Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?

Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.

El nu e de aici, a fost, dar a plecat

Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.

El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.

Trăiți această lume, dar cu ce folos?

Avere, bogăție?

Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis

Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.

Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.

Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?

Dacă nu, du-te acum și pregătește-te

Curat și frumos tu să fi

Să I semnezi în chip si duh

Și El îți va purta de grijă

Nu e simplu, nici ușor

Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.

Doar îndrăznește!

Pe sus pe cer se auzea

Un zgomot alb ce chiar plutea 

Plutea în astrele cerești 

Pe albul nor împărătesc 

Zurliu și ce  vesel ce era

Uita să cânte despre ea

Venind acum din depărtare

Un fluture alb de mișcare

Uitat de nor și de paradă 

Cu norul vesel laolaltă

Pe umerii tai lin curg insomnii

As vrea sa plâng, dar ma închin

Patez cu roșu aprins  obrajii tai blajini

Te înec in iubirea mea, totul ca un chin

Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin

Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape

Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.

Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte

Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie

Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.

Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,

A mortii ceremonie.

Inimile sunt torturate in agonie

Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.

A femeii viclenie?

A bărbatului vedenie?

A sfinților șiretenie?

A zeilor astenie?

A omenirii simfonie?

Ne modelam după a bărbatului fantezie

Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie

Ne aruncam între întodeauna și niciodată

Sa ajungem pe o foaie o poezie.

In fumul țigării,decedata,

In ochii lumii, degradata,

In paginile Bibliei, posedata

In mintea lor, substantivata.

Deseori ma întreb,

Cum ar fi sa evadez?

Sa plec, sa uit de toate,

Fără a ma uita în spate.

Apoi îmi vine iarăși gândul,

Gândul care ma apasă,

Sa rămân aici de parca, 

nici nu ma interesează.

Am încercat sa fug de mine,

De umbra mea care m-apasa,

Dar degeaba as uita de toate, 

Prefacandu ma ca nu i nimic în spate. 

Ce sa fac? E întrebarea,

Care ma apasă noaptea,

Vreau sa scap de-a mea ființă,

Vreau sa mi găsesc evadarea. 

Categoric,nu apare, 

Viata merge înainte,

Iar sufletu mi fără putință,

Sta-n tăcere, pana iarăși la durere.