În căutarea unui apus

La umbra ta aș vrea să stau

Cand soarele arde fierbinte,

Si inima de vrei ție ți-o dau

Că bate pentru tine și ea nu minte.

Aș vrea să îți sărut obrazul,

Și să îți mângâi ale tale pleoape,

Să pot să-ndepărtez necazul

Și să te simt cât mai aproape.

Tristețea se simte pe chipul tău

Și am aflat acum de unde vine,

Și văd că între voi este un hău

Așa că te invit să vii spre mine.

Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus

Nu pare pe moment să fie prea ușor,

Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus

De ea să te agăți și să pornim în zbor.

Sper să plutim și să uităm de lume

De vorba și răutatea fără seamăn,

Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit

Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.

Dacă acum socoți că nu se poate

Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,

Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape

Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.

Vom face așa să explodeze,

Inimile stelelor să ne-nfieze,

Să cadă lin pe irisul albastru,

Să ne-aducă o parte din astru

Pe care-l vom înălța,

Prin sărutare ne vom cățăra

Spre porțile unde nimeni nu va aștepta,

Ci doar păsări nocturne ne vor mângâia

Și întunericul ne va clătina

În pătucul său unde orice rău se va ierta.

Lasă pământul să se usuce,

De pe deget să-l suflăm și ne va duce

Vești despre trecutul înflorit pe cruce.

Lasă aerul să ne sărute,

Cu polen să ne ascundă ridurile multe,

Cu rouă să ne curețe de măști nevrute

Și să mai presară peste-a lumii poală

Ploaia stelelor din ochii noștri, iară...

Nu vreau să alegem un zâmbet nou de pe cuier,

Căci tot ce-i putred aici, în cer

E sortit căderii spre un pustiu etern,

Însă doar cu tine sunt de-acord

Să ne prăvălim pe ținutul mort.

De altfel vei orbi,

De atâtea vise te vei biciui,

Vei vedea doar zei,

Toți aplecați către genunchii tăi

Ca apoi să răstoarne săbii din scântei,

Să te cuprindă în îmbrățișări

Din șerpi ce adoră umerii tăi,

Să ucidă toate păsările ce-ți duc gândul

Către mine odată cu vântul,

Spre bârlogul meu ce tresare,

Se încarcă cu emoții și dispare,

Îmi lasă în loc de piele petale căzătoare

Pentru a amăgi natura și a nimeri în brațele tale

Unde suspinul devine strigăt de speranță,

Unde apele așteaptă porunca ta măreață

Ca să rămânem fără răsuflare,

Adormiți în corăbii din nisip, în apele liniștitoare

În așteptare ca viitorul să-și scrie o carte

Despre noi, copii născuți de noapte visătoare.   

Poate nu a fost să fie,
Sau nu a fost să fim, 
Iubire sau dezamăgire,
Cred că nu mai știm...
Ai lăsat un gol în mine,
Pe care altul l-a umplut, 
Poate nu a fost să fie,
Oare pierdem ce iubim? 
Sau de fapt ne amăgim?

O frunza, un copac

Un trunchi puternic, un gand neinteles

O frunza, un copac

Un sentiment de ura si regret

O frunza, un copac

Un suflet neiubit de toti cel inconjoara

O frunza, un copac

Un el si o ea iubiti fara iubire

O frunza, un copac

Mai simte vantul-n fata fara chip

O frunza, un copac

Mai cheama o mangaiere prin parul buclat

O frunza, un copac

Mai dai doar o clipa de placere

O frunza, un copac

Mai simte doar o-data o dragoste curata

AU GUST de vesnicie

Amintirile cu tine

Și ca însemn de simbrie

Ți-am dăruit a mea iubire

AU GUST de o poveste

In ca am fost și vom fi

Și-n care ani vor trece peste

Continuând a ne iubi

AU GUST de tandrețe

Și de la părinți binețe

De nași iubire mare

Iar de restul, doar răbdare

AU GUST de nemurire

îmbătat în veselie

Și de cântul lor Iubirea

August v-a întărit unirea.

AU GUST de adorare

Și de exemplu mare

Căci poți in van sa mori

Dacă nu ai AU GUST-ul Lor.

În noaptea plină de umbre mă topesc,
Lângă tine, cu tăceri ce nu le înțeleg,
Căci iubirea mea se topește, o mărturisesc,
Și în inimă doar cenușa ți-o așez.

Într-o noapte cu ferestrele deschise  

M-am așezat pe marginea timpului,  

Și-am început să număr stele,

Până când una mi-a căzut în palmă.

Mâinile mele s-au împiedicat de umbre,  

Și-au început să se împletească,  

Ca două păsări fără zbor,  

Prinse în colivia tăcerii.

Am simțit o bucată de cer  

Căzând pe umerii mei,  

Greu ca un gând uitat în ploaie,  

Încercând să se desprindă din carne.

În fiecare clipă, neștiind în gândire,

O parte din mine se desface de lume,  

Dar rămân acolo, legat de pământ,  

Ca niște rădăcini însetate de lumină.

                                        79

Crisalida mea nu știe de frică,  

Dar o simt ca un ecou  

Ce pulsează în venele nopții,  

Tremurând pe marginea infinitului.

Când m-am trezit,  

Dimineața avea gust de tăcere,  

Și doar liniștea rămăsese  

Între mine și cer, între cer și stele.

Am învățat atunci să îmbrățișez vântul,  

Să-l las să mă sfâșie cu tot ce n-am știut,  

Până când nu a mai rămas decât o urmă,  

Pe care doar timpul o poate șterge.

Plutesc între iluzii, ca un nor strălucitor,
Dar mă prăbușesc în realitatea rece, fără dor.
Fiecare pas mă ține legat de un trecut ce arde,
Iar prezentul îmi scapă, o rană ce mă doare.

Inima-mi bate greu, ca un tocsin de plumb,

Răsunând în suflet numai un gol adânc.

Ochii mi se scaldă numai în amar,

Unde-mi ești tu...dulce nectar?

Pribegesc prin lume în vals de noapte,

Pe muzica sumbră cu note din morminte,

Dar de unde te iau, găsesc doar calvar…

Unde-mi ești tu...dulce nectar?

De mult am crezut că-mi ești o taină,

Ce zilele, viața, ochii, sufletul îmi luminează,

Dar în beznă, frig și schingiuite zac,

Unde-mi ești tu...dulce nectar?

Privesc din lojă, în camera mortuară,

Cum emoțiile inexistente încep să apară.

Nu mă mai căutați, acum sunt singur, așadar,

Aici îmi erai tu... dulcele al meu nectar…

Răsună liniștea catastrofal
Din pereții de metal,
În timp ce din monocristal
Se reflectă digital,
Direct pe-al meu moral.

Profeții din repertorial,
Iar în drumul ascensional,
Mă despart diapetal,
În multe egouri poziționate zenital,
În jurul aceluiași pocal.

Un semnal răsună, spiritual,
Înțeleg că avem același ideal,
De a răspândi pacea monumental,
Vărsând sângele nevinovăției din pocal,
Peste tot acest tărâm infernal.

Vreau cu brațele tale să înconjor lumea,
Vreau ca privirea ta să fie leacul fericirii,
Vreau ca prezența ta să alunge moartea
Și jur pe nimicul ce-l am, c-am să te fac a mea.

Și mereu când am să spun: ”te iubesc”!
Nu va fi vorba despre tine,
Va fi vorba despre cum nu aș putea să trăiesc,
Fără prezența ta lângă mine.

Dar când o să îmi apari în cale pe altar,
Să nu-mi spui nicio vorbă,
Dragoste să-mi dai, gust de nectar,
Iar la ureche iubiri în șoaptă…

Dar până atunci, nu simt dragostea,
Iar eu simt cum mă ofilesc câte puțin,
Dar până am să te fac femeia mea,
Ard tot ce aveam eu mai scump, nimic…