Improvizație

E-o noapte plină de lumină,

Iar somnul poartă o haină grea,

Îți caut chipul printre gânduri,

Și noaptea te-a cuprins în ea.

Răpus de noapte, mă agăț de tine,

Caut un luceafăr ars de dor,

Și-n veșnicia cerului ce învie,

Vom adormi pe-același nor.

Ce straniu chip au zilele dintre noi,

Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!

Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi

Te risipești precum lumina-n noapte.

Când se frământă nori pe cerul greu,

Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,

Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu

Cu așa plin de tine... dor.

Se scurge timpul în ritmul lui,

Cu pasul său ce duce numai înainte,

Iar tu rămâi, în gându-mi visător 

Un chip neprețuit întipărit în minte.

Și-n lungul drum, de umbre împodobit,

Încă mai sper că-n lumea asta mare,

Nu am rămas un dor neîmplinit,

Ci doar o scurtă așteptare.

Mi-ai pus în suflet chipul tău,

Mi-ai pus în inimă bătăi,

Mi-ai furat noaptea și în loc

Mi-ai pus scântei din ochii tăi.

Și de atunci mi-e tot mai dor,

Ca într-un vis, plecând spre casă,

Cu luna adormind pe cer,

Spunându-mi cât ești de frumoasă.

Pășesc pe somn și pe cuvinte,

Prin noaptea lungă ce îmi spune,

Că nu eu, însă tu, din nou,

Te-ai rătăcit la mine-n lume.

Și tot mergând, zâmbind spre casă,

Mi-așez nesomnul într-un vers,

Îndrăgostit te-am smuls din gândul meu,

Te-am strâns la piept, ne-am pus pe-o stea,

Și-am adormit… în univers.

E-adevărat, eu am știut dintotdeauna

că războaiele se poartă cu emoții, nu cu arme,

dar n-am bănuit că-n mine va izbucni furtuna

când pașii tăi se vor opri atât de aproape.

Știu că m-am ascuns, deși n-aș fi vrut,

sub umbra ciudată a gândurilor mele;

iar când te-am zărit, m-am stins în tăcere,

pierdut în marea de emoții, doar eu și cu ele.

Și totuși, din colțul fugar al ochilor mei,

te-am privit ca pe-o minune.

erai acolo… atât de frumoasă

și de neatins, întreaga mea lume.

Am așteptat o eternitate să te văd,

și dorul mi s-a scris în fiecare apus;

iar când ai fost aproape, în inima mea

s-au aprins noi galaxii, te-am simțit… nespus.

Eu sper să știi că, deși n-am putut să te privesc,

Mai adânc decât lumina însăși, te-am văzut,

Mi-ai lipsit, nici nu știi

cât de mult… cât de mult!

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

Iubesc când viața te aduce neașteptat,

Și ești lângă mine clipe mai multe.

Ai observat cât de frumos cădeau fulgii de zăpadă pentru tine?

Parcă făceau piruete în zbor să te salute.

Aș vrea atât de mult să te privesc din nou.

În ochii tăi încape atâta soare,

Uneori când lipsești mă doare frumos…

Până să te văd iar, nu mai am răbdare.

Când ochii tăi se scaldă în ai mei,

simt că mă înec de atâta drag.

Ești o mare albastră

Iar eu încă nu știu cum să înot

printre miliardele de fluturii din stomac.

Cu fiecare clipă care trece,

tot mai tare aș vrea să‑ți vorbesc.

Regret că zilele aleargă prea repede

Și nu am apucat încă să-ți spun

cât de frumoasă ești când zâmbești…

Și cât de mult te iubesc.

Gandurile involuntare,

Fara culoare,

Ma iau...apoi ma arunca

Intr-o prapastie

Denumita TRECUT

In care predomina

TACEREA.

Privesc...

Si observ cum

Amintirile

...negre...

...ca ochii tai...

Ce s-au invelit

Cu un strat

Inconmensurabil de praf

Ma cuprind stransss...

Cu bratele grele de griji

La pieptul lor

Cu speranta

Sa-mi recucereasca iarasi

Inima.

E liniște

Noaptea visează în cameră

Patul doarme tăcut

Singurătatea mă strânge în brațe

Încuibă sub plapumă rece

Spre dimineață liniștea strigă

Ecoul lovește asurzitor

Ochii se crapă de ziuă

Curg râuri în liniște

Nu aude nimeni fierbinte

Pornesc către rutină

Merg pașii căzuți în visare

Timpul se pierde-n amintire

Liniștea șterge prezență

Stabilit în absență plutesc

Seara mă-ntorc în tăcere

Deschid caietul cu gânduri

Apuc de mână creionul

Șoptindu-i durerea apasă

Vopsește pe liniștea albă

Cuvinte se-adună rănite

Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt

Și-atunci le-nchid între coperți și cad

Noaptea se furișează în cameră

O așteaptă liniștea tăcut

Fericire unde ești ?

Vino ,bate-mi  în ferești

Casa-i mică și năucă

Fără tine îmi este frică .

Hai ,te rog să mai rămâi

Pe unde treci tu cresc

Meri ,gutui și înfloresc salcâmii

Cerul râde printre nori

Calea  mi-i plină de flori!

Inspirație,
Suflet,

Aer,
Dor,

Scop în viata,
Puișor,

Muză,
Buză,

Zâmbet,
Urlet,

Patimă,
Si lacrimă.

Tot ce vreau,
Tot ce-mi doresc,

Mai ales,
Tot ce iubesc!

Scut de iubire

Doamne, dă-mi  scut de iubire,

Nu săgeți ce dor și dor,

Să nu rănesc în răzbunare,

Ci-n tăcere să cobor.

Dă-mi o inimă ce iartă,

Chiar când sufletu-i sfâșiat,

Să rămân lumină-n noapte,

Nu cuvânt întunecat.

Nu-mi da arme de dreptate

Dacă dorul e prea greu,

Dă-mi răbdare și blândețe,

Și puterea din cuvântul Tău.

Să fiu pace în furtună,

Să alin, nu să strivesc,

Chiar când inima-mi suspină,

Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.

⸻

Toate cu timpul

Într-un suflet pe piele

Umbrim acel amalgam de sentimente

Sub o pătura de ampremente.

Timpul a plecat

Noi ne-am lăsat

Cu o dragoste pustie

Suferind de maladie.

Poate cu timpul 

Tu te vei întoarce , pe al meu piedestal

Într-un suflet pe piele 

Cu-n sărut aprins sub al nostru cer de stele.