Floarea soarelui

Am să-ți spun ceva important, dar promite-mi mai degrabă tăcere,

Sau o supărare măruntă, cât să nu doară prea tare.

Trimite-mi mai degrabă blesteme să-mi lovesc dimineață

degetul mic de colțul patului, ca o pedeapsă și-o confirmare a supărării tale. 🥺

 

Știi momentele alea când te pierzi în dileme,

Când nu mai știi ce drumuri să alegi?

De exemplu... dacă nu-ți place vinul,

De ce-ai continua, încăpățânată, să-l bei?

Mai ales când ai vrut să nu fii singură,

Dar nimeni n-a ascultat (mai ales știi tu cine)...

Te întrebi ce să faci și rămâi prea mult,

Periculos de mult, tu doar cu tine.

 

M-am gândit îndelung... 

Și astăzi am mers acolo unde simt că-mi este locul.

Dar n-aș fi făcut-o niciodată dacă nu ar fi vorbit un porumbel cu mine

Și nu mi-ar fi șoptit că și acolo vei fi aproape (așa sper)...

Altfel, ce rost ar mai avea toate astea fără tine? 😔

 

Când ești supărată mi se pare că semeni cu floarea soarelui,

și deja îmi imaginez cum ai reacționa supărată...

Eu aș fi lângă tine și te-aș privi cu drag într-o după-amiază arzătoare.

Tu ai ști că sunt acolo, dar nu te-ai uita o secundă la mine,

Te-ai uita dându-ți din când în când ochii peste cap, doar înspre soare.

 

Știu bine că mai fac eu glume uneori,

Dar chiar îmi pasă, mult mai mult decât crezi,

De fiecare stare și de cum te simți...

Pentru că în lumea mea ești importantă și contezi.

Și vreau să te văd mereu, mereu fericită...

Poți să zâmbești puțin pentru mine, chiar și așa… puțin tristă? 🥺


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Floarea soarelui

Data postării: 18 iulie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 34

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Secunde albastre

Eu mă uitam mereu după privirile tale

cu timiditatea unei secunde albastre,

sperând să rămân prinsă-n ochii tăi de mare,

și astfel marea să poarte amândouă privirile noastre.

 

Ca atunci când peștii se aranjează într-un val,

în dimineți amorțite și reci ca oricare,

Să vadă-n reflexia apei dinspre mal,

doi oameni care și-au găsit locul în mare.

 

Pământul părea că și-a pierdut viața

și noul pământ era în mare și tu în lumea aceasta

vorbeai cu scoicile, cu meduzele, cu steluțele de mare dimineața,

și ai vorbit și cu mine, și-ai încercat, și ești cea mai dulce pentru asta.

 

Atât voiam să îți scriu, cred ca acum ar trebui sa dorm…

dar dacă totuși vrei să știi,

să-ți vorbesc s-a simțit

ca o zi de primăvară în care am realizat că toți copacii au înflorit… și ca o luptă cu rechini.

 

(Acum chiar gata,

Noapte bună!)

Mai mult...

Tot noapte

Trec umbre pe lângă noi,

vin și se duc,

iar ale tale n-au mâini

să le apuc.

Mă gândesc mereu

cum dintre ele să te smulg,

să te aduc mai aproape,

să te iubesc ca un năuc.

 

Teoretic vorbind,

umbrele există doar în lumină,

așa că aștept dimineața, nu adorm

Să te văd venind îmbrăcată-n dulceață,

cu pielea încă caldă de somn.

 

Noaptea dorul de tine e atât de mare

că simt luna crescându-mi în piept,

rotundă și grea,

apăsând pe coaste.

Știu că ești undeva,

într-o țară în formă de pește.

Nu mă orientez prea bine în spațiu,

dar cumva,

inima mea știe sigur

unde pieptul tău este.

 

Aproape-i dimineață și aștept lumina

să-ți vânez umbra

mergând odată cu tine,

să-mi potrivesc pasul

după ritmul pașilor tăi.

Că noaptea-i prea goală,

iar eu sunt prea plină de tine

când nu ești cu mine.

 

Și-atâta dimineața

am așteptat să vină de departe,

că am adormit...

și când m-am trezit

era tot noapte.

Mai mult...

Mărțișor

Primăvara am pornit s-o caut,

Cu firul alb-roșu legat de dor,

Știam că undeva, în lume,

Se ascunde cel mai scump mărțișor.

 

Am întrebat florile zglobii,

Le-am prins de mânecă

(și ce să vezi),

Mi-au răspuns râzând ironic:

„E mai aproape decât crezi.”

(hmmm)

 

După ce-am ajuns la capătul pământului,

Am zis: gata, în fine,

Până când florile mi-au aruncat cu o piatră-n cap

Și-am văzut primăvara-nflorind odată cu tine.

 

Din drum, din gând, din răsărit,

Ghioceii cântau de zor,

Din urechi îți creșteau lalele,

Iar eu nu puteam decât să te ador.

 

Și-atunci am înțeles:

Nu trebuia să mai caut deloc.

Primăvara începe cu tine,

Tu ești… cel mai scump mărțișor.

 

Și ție, celui mai scump mărțișor,

Îți dăruiesc din adâncul inimii mele

Drept mărțișor…

Bolta cu stele.

Mai mult...

Rece în oricine

O să îngheț de frig fără tine,

Această tăcere cât rece ne ține…

Am înghețat și noi

Și pe lângă noi e rece în oricine.

 

Și-un gând mă apasă în tot acest frig

Cum fug de oameni și mai ales de tine,

C-am lăsat țurțurii de gheață

Să-și găsească adăpostul în mine.

 

Dar cel mai mult din imensa tăcere

Pe care am lăsat-o să crească tot mai gri,

Mă tem că te-ai supărat pe mine

Și că ai stat cu mine în frig.

 

Adevărul e că iarna asta

Vine din faptul ca te văd atât de rar,

Încât este singurul anotimp care ar putea suporta

Cât de puțin te am.

 

Și deși te simt aproape în sufletul meu,

Ca și cum ai fi chiar aici lângă mine,

Mă mai cuprind uneori gânduri confuze,

Că poate e totul doar la mine în minte.

 

Și mă tem ca-ș putea să mă fac de râs,

De parcă nu fac asta oricum destul de des,

Așa că nu știu de ce ar fi asta o problemă,

Nu are niciun sens.

 

Dacă ai ști, mi-e așa dor de tine

Că din ierni mai cobor câteodată,

Îmi trimit în inimă ochii

Să te vadă măcar o singură dată.

Și atunci când te ating chiar și-un pic,

Frigul dispare…

Iar iarna devine tot mai neconvingătoare.

Draga mea rază de soare.

 

 

Mai mult...

Tot timpul lumii

Asta este doar o rimă scurtă,

O poezie menită să te facă să zâmbești, știi bine…

Eu am tot timpul lumii, fiindcă

Nu am somn… și gândul meu fuge spre tine. 🌙

 

Înainte să adorm, vreau să-ți trimit ceva,

Un gând cald pentru nopțile reci,

Deschide plicul 📩 și vezi ce-am pus,

Și ce vei găsi… o să înțelegi.

 

Ți-am strâns câteva stele,

Le-am ales pe cele ce mai blând strălucesc ✨

Și-ți scriu din ele câteva cuvinte,

Pe toate ți le dăruiesc… 💌

 

Și poate, dacă vii cu un pas mai aproape,

Și-ți așezi inima lângă a mea un pic,

Plicul e gata ✅, deschide-l cu grijă,

Iar ce găsești înăuntru

Era un… 💋

Mai mult...

Universuri reci

Iarna e grea.

Te-aș înveli

Într-o mie de geci,

Ca să nu umbli singură

Prin aceste universuri reci.

 

Sau poate mai bine

Te-aș înveli

Cu o îmbrățișare neașteptată,

Caldă ca ca focul din soba

Unei căsuțe mici,

Să nu-ți mai fie frig

Niciodată.

 

Ori ți-aș lipi papucii

De zăpada rece,

După omături grele,

Ca să am motiv

Să-ți dau toate gecile mele,

Omule de zăpadă

Scump la vedere.

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Arde

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

 

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

 

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

 

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

 

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

Mai mult...

O idee

Abia aștept să te văd

și nu-ți spun ca să-ți aduc aminte,

ci doar ca să îți trec o secundă prin minte.

 

Când din atâtea ce trec,

trec și eu pe un gând,

nu stau decât o clipire

de frunze căzând.

 

Și orice frunză ce pică,

fiecare ți-ar spune înainte să plângă,

că nu-i vine să creadă de noi,

ca nu am vorbit încă.

 

Și ca să-ți aduc aminte,

cu fapte, nu cu cuvinte,

când te înveleai cu iasomii,

ți-am trecut iarăși prin minte,

după ce am venit de departe, departe,

căutând să învăț cum să aduc o poezie în realitate.

 

Nu-i vina mea,

ca dacă-i așa,

putem spune ca mintea-i a ta și a mea

și poate ca pe undeva,

noi ne traversam mințile deja.

 

Abia aștept să te văd și…

să-ți spun asta nu prea îmi convine,

că atunci când chiar o să te văd o să mor de rușine,

așa că îți spun și ție nu ca să știi,

Îți spun ca să îți stric puțin liniștea

Și să-ți fie și ție rușine împreună cu mine.

 

Și dacă după asta

există în tine vreo urmă de resentiment,

să știi că si ura-i un sentiment și o stare

deci o să iau asta cum îmi convine,

și o să se consider că ai sentimente pentru mine,

nu contează de care.

Mai mult...

DOUĂ LUMI

De câțiva ani privim stupefiați si nu-s povești,
Tot înflorind boboci de hoți,debusolați și proști
De tradatori ,urlind ca-s patrioti
Mirosul lor te înconjoară, îl găsești:
Pe la Tv , partid, senat, sau parlament,
Showuri tembele, reviste,proteste chiar parchet,
Prezentatori Tv libidinoși și afectați
Patronului și directivei……aplecați
La securiști, primari și președinți sau…oricine
Ce au originea și numele străine.
Miroase aerul de dive snoabe și inculte
Bombardierii cu manele… liberi lăsați să te insulte
Și-apoi transmit din emirate cu piscine
Prin,, breack news,, că e frumos,si că sunt bine.
Privești cu scârbă și te întrebi firesc
Unde sunt cei care visează, crează și muncesc?
Or* mai trai,se mai despart, se mai căsătoresc!!
Or* fi având copii frumoși, deștepți care citesc?

Da... i-am găsit se roagă și cerșesc în piețe
Cu pancarte…,,Un ban în plus ,copilul să-l pot crește,,
Cerșesc la prima lume, ce fără nici un drept
I-aplecă, îi răpune, le pune cruci pe piept.


Unde să fug ?
În suflet am simtit dorinți profunde
De-a sta o noapte trez
La Ipotești …în curte.

Sa las fiorul serii… să-mi pătrundă trupul
Miros de tei,
Foșnet de codru,
Razele de lună.

Cu un opaiț
Prin iarba de prin zori cosită,
Simțirea larg deschisă,
Am tot citit si recitit.
Cântând cu greerii durerile
Iubirii neimplinite,
viselor nespuse,
pierdutelor dorinte.

Ce vârtej de simțuri,
Cascade de miresme,
Flori de câmp.
Ce frământări, ce apăsari,
Eliberări de suflet.

Pași în ogradă ușor suind…
Fantomele din basme?
Simt pașii lui,simt pașii,
Spun dor de ducă, dor de lac
De dragoste, de stat un pic…
Nehotărât, impovărat, mâhnit
S-a depărtat

Ce aer , ce curat sfirsit de noapte.
Citind în geana zorilor am înțeles…
Cu toate acestea
S-a luptat și el.

Ce noimă de trăiri.
Purificat și liniștit,
Când larma ingereasca-a nopții
S-a oprit,
M-am afundat în codru
Pe cărare…. si gind de-a nu ma -ntoarce.


Alexandru M

Mai mult...

“Trecerea lui”

Trece-o lună, mai trec două,

Şi peste astrul meu încă plouă.

Doar tu esti raza mea de soare,

Care norii îi tresare.

 

Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,

lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.

Vei trece? Treci p-aici oare?

Doar să-mi oferi o salutare.

Mai mult...

Dragoste

Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu            
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu   
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în   
Gândul meu când totul a fost prea târziu

Mai mult...

IMAGINEA IUBITEI

Îmi imaginez ochii tăi iubire chiar dacă anii au trecut  ceva vreme  tot mi-au rămas în minte.   

Cât de mult a suferit și suferă inima mea după a ta .

Îți simt suspinul și după atâția ani inima ta suferă și ea

Într-adevăr depinde de tine fosta mea iubire dacă ai mai vrea să te întorci la mine.

Știu îți vine greu să iei acea decizie 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍