Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Există un loc mai bun

Data postării: 31 martie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 466

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Am dormit așa de mult

că, stând pe pernă cu fața șifonată,

am realizat că momentul potrivit e-o amăgire

și că, de fapt, nu vine niciodată.

 

Cred că și din cei care au murit

în așteptare de momente potrivite,

încă așteaptă nemișcați chiar și acum,

să se întâmple din morminte.

 

Dar sunt și alții curajoși,

de exemplu, să ne gândim la primăvară,

dacă ar aștepta momentul potrivit să înflorească primul copac,

ar fi în lume pe veci iarnă.

 

Sau dacă roadele din pământ,

ar aștepta momentul potrivit să iasă, oh Doamne,

am muri cu toții de foame.

 

De aceea cred că ar trebui să vorbim,

să nu mai așteptăm momentul potrivit care oricum nu vine,

pentru că dacă o mai lungim așa de mult,

o să mă omoare, într-un final, dorul de tine.

 

(și o să intru în categoria celor din strofa a doua)

Mai mult...

Fără somn

Tu, care lipsești, de ce nu întrebi

De cei ce rămân prinși în rime,

De cei ce veghează nopțile fără somn,

Cu gândul la tine?

 

Tu ești motivul pentru care scriu,

Și-aș scrie în fiecare zi ce-i în mine,

Dar nu vreau să știi cât de mult îmi ești,

Cât de plin îmi e pieptul de tine.

 

Mă plimb în tăcerea ta ca-ntr-un dans,

Și eu tac… dar tăcerea nu-mi ține.

Mă ascund printre rânduri, să nu vezi cum ard…

Și ce dor mi-e de tine!

Mai mult...

Un nume

Stai cu mine să numărăm ultimele stele,

Să te privesc, să adormim cu ele,

Pe geam se așterne ploaia de apoi,

Iar stelele se uită tăcute spre noi.

 

Rămâi cu mine până vom cuprinde cerul,

Și ploaia învelește în apă eternul,

Să numărăm stele pierdute de mult,

Și să te încurc, să numărăm de la început.

 

Privește-mă cu gândul tău viu,

Chiar și atunci când nu știu ce să-ți scriu,

Și hai să lăsăm martori, stele nenumărate,

Și să ne furișăm împreună prin noapte.

 

Să plecăm doar noi, fără mii de stele,

Poate o să vrei să scăpăm împreună de ele,

Poezia asta încă nu are un titlu anume,

Poți să-i pui tu un nume.

 

Si te-aș privi așa sub luna de argint,

Cu mâna mea rece să te alint,

Să pară că nu am numărat stele în vreme rea,

Și că-n noaptea asta ai fost… a mea.

Mai mult...

Noapte plină

Noaptea mă ține trează cu ea,

Iar luna cântă nopții din vioară,

Ochii mei nu găsesc odihna,

Căci gândul meu la tine tot zboară.

 

Cu ochii larg deschiși, mi te închipui cum dormi,

Cum te-nvelești în vise și în stele,

Și nu mai văd nimic, doar chipul tău,

Ce se strecoară în nopțile mele.

 

Doar eu, cu luna și sunetele viorii,

Mai rezistăm în nopțile pline,

Rămâne luna, iar eu, somnambulul,

Ce se gândește la tine.

Mai mult...

Fulgi de zăpadă

Îmbracă-te-n fulgi de zăpadă,

Fă din lume o vară albă,

Să scrie poeții mereu,

Despre ochii tăi… iarna mea caldă.

 

Și-n ziua în care-o să ningă,

Să-mi vii îmbrăcată-n zăpezi,

Și lasă-mă să îți trimit dorul meu

Pe câțiva nămeți.

 

Decembrie să ningă cu foc,

Peste cuvinte și noi,

Să curgă zăpadă din ceruri,

Și vară din ochii tăi.

 

Iar lumea întreagă să te vadă:

Iubita mea vară... în fulgi de zăpadă.

Mai mult...

File de noapte

Mereu m-am întrebat dacă-ți place mai mult ziua,

Când lumina se strecoară lin printre genele tale,

Sau dacă iubești mai mult noaptea și tăcerea,

Când cerul se scaldă-n străluciri albastre.

 

Dacă mă întrebi ce anotimp te descrie cel mai bine,

Aș spune că eeeeești... primăvară, pură culoare,

Că oriunde ești, lumea renaște cu tine,

Dar te regăsesc să știi, și-n toamnă, în liniștea aceea născută din ploaie.

 

Cum îmi imaginez eu o zi perfectă pentru tine?

Te văd într-o după amiază senină cu o carte în mâini, deschisă pe jumătate,

Cu raze de soare trecându-ți prin păr…citești absorbită,

Și alături de tine o cafea… răcită, uitată.

 

Aș spune deci că îți place liniștea mai degrabă,

Că vezi lucruri pe care alții le pierd,

Și totuși, în spatele acestei liniști,

Nu pot să nu observ spiritul aventuros ce-ți vibrează în piept.

 

Am atâtea gânduri despre tine, nespuse și vii,

Și cu fiecare vers te simt mai aproape,

Ca și cum te-aș citi din tăcerile lumii,

Un compozitor incurabil, scriind din dor pe file de noapte.

 

Și dacă te întrebi pe prima filă ce scrie... citez:

*Contezi pentru mine mai mult decât știu,

Mai mult decât pot vreodată să scriu,

Iar adevărul, simplu și firesc,

Când mă gândesc la tine… mă topesc 🫠!*

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Dorul ăsta nu doarme

Dorul ăsta nu doarme, domniță,

Stă la fereastră și bate în geam,

Cu degete subțiri, făcute din vise,

Și glasul lui seamănă a Psalm.

 

Te caut în tot și-n toate, iubito,

În zgomotul frunzelor, în ceasul tăcut,

În felul în care se clatină luna,

În cerul ce cade, dar n-a căzut.

 

 

Ești vântul ce bate dinspre icoane,

Ești nume de floare ce n-a înflorit,

Ești gândul ce țipă fără cuvinte,

Ești versul ce-n mine s-a rătăcit.

 

 

Mi-e dor de tine când râde lumina,

Și când noaptea se strânge sub piept,

Mi-e dor de tine în toate secundele,

Și-n cele ce vin, și-n cele ce trec.

 

Dar dorul acesta nu-i rană, ci cântec,

Ce-n trupul meu tremură lin...

Căci dacă dorul e semn că te am,

Apoi, Doamne-ajută! Amin!

Mai mult...

PE CĂI DE APE

Te-ai  dus iubirea mea departe,

Luându-mi  inima zălog

Pe unde oare te port pașii,

Și spre  ce clipă ....de noroc?

 

Te văd pe întinderi  mari de apă 

Trăind din amintiri și vise,

Doarr valurile îți sunt aproape

Și toate gândurile ucise....

 

Aproape sunt și eu mereu

Te urmăresc pe-al hărții drum

Mă rog la bunul Dumnezeu 

Și-ți  sărut ochii din album.     

   

Mai mult...

A

Ochii tăi

verzi.

Atât de calzi

și liniștiți

când mă priveai pe mine

și parcă lumea

se oprea puțin.

În ochii tăi

era liniște,

era putere

și ceva… rar,

ceva care nu are nume.

Și mă gândesc

că poate

nu ți am spus destul

cât îi iubesc.

 

Cel mai frumos lucru

din lume,

ochii tăi verzi

și felul

în care

mă priveau pe mine.

Mai mult...

Amintiri

Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte

Sărutul pe frunte...promisiune,

Spune-mi azi dorului ce să-i spun???

...închid ochii ușor, și te strig pe nume...

 

Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată 

Amintirile ma prind ca intr-o vrajă 

Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar

Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar

 

Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn

Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut 

Păcat c-acest moment a fost nedemn

Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...

Mai mult...

Șoapte

Șoptește vântul prin frunze, îngălbenite nostalgii

Rătăcesc spre nicăieri confuze, ținându-și pașii vii

Șoptește vântul și-mi poartă spre suflet fiori

Amintiri în nuanțe de toamnă, din toamna cu noi...

 

Octombrie e gata și el... totul începe să moară 

Frunzele tot mai ușor se desprind de copaci

La fel cum te-ai desprins de povestea noastră 

Fără regret, fără un vin... neîmbrățișați...

 

Șoptește vântul prin ramuri și-mi mângâie părul 

Unei amintiri cu noi devin prizonieră îndată,

Mă dezleg repede să nu mă-mbrățișeze dorul

Că ceasul putem să-l întoarcem, timpul... niciodată.

 

Șoptește toamna pe alei... ce simt, cuvintele-s puține 

Privesc tăcută apusul în umbra unui nor

Șoptește vântul prin frunze ca o aducere aminte 

Că sunt mai frumoasă de când port visuri... ce dor. 

Mai mult...

Doar o stea căzătoare

In cerul meu plin de stele îndepărtate ,
Seara de vineri, fericiri de mult uitate,
Si doar o stea căzătoare.
Uimita de caldura arzătoare,
eu, un copil cu speranțe
am fugit sa o prind in brațe.
 
Știam ca e ceva special
Caldura nu m a ars, un sentiment original
Lumina ta ma zbura peste ocean
Ceva incredibil
fix când ma gândeam ca e imposibil,
O stea pe cerul meu-
in momentul in care nici nu ma mai uitam la stele,
Atunci ai căzut direct in brațele mele.
 
Nu ma mai uit la cer, ce motiv sa am oare
Când lângă mine este Steaua cea mai strălucitoare
Lumina ta ,val de caldura
Născuta din iubire pura
Pe zi ce trece tot mai mare
Străluceam din ce in ce mai tare.
 
Fata care visa la stele
A ajuns sa fie lângă una dintre ele
Este vis sau e realitate?
Sentimente ce nu vor putea fi uitate
Dragoste, putere, fericire, tot ce mi am dorit vreodată
Aveam acum,eu, o simpla fată.
 
Tu Steaua mea,eu cerul tau
Ne completam perfect
In mod indirect.
In trecut, stele îndepărtate pe cer
Tu lângă mine acum,ce pot sa ți mai ofer?
Nu pot suporta un moment sa te îndepărtezi
Lumina in cerul meu trebuie sa o păstrezi
Tu din mine esti o jumătate
Lângă tine e totalitate
Intre noi o mare atracție
Când suntem împreuna nu exista gravitație.
 
Cerul meu strălucea
Inocent ca un soare desenat pe o foaie de hârtie
Noi doi ,o galaxie -
…guvernata de iubire.
 
Fiecare secunda ne aducea mai aproape
De strălucire nu putea nimeni sa ne scape
Cerul tau vechi rareori o idee
in noua galaxie ,calea lactee
ce lasă in urma praf de iubire
din ochii nostri ce au o sclipire.
 
Totuși e firesc,strălucirea cutremurătoare
Stelele îndepărtate aveau nevoie de culoare
Te voiau inapoi de unde ai venit
Eu fără tine, un trandafir ofilit
 
Dar cine nu ar vrea sa ia
Chiar cea mai frumoasa stea?
Ușor ușor ai început sa le simți chemarea
Eu pentru tine voiam sa fiu salvarea.
Cum sa te condamn, vechiul tau cer
Stelele cu care ai stat, sincer
Acasa pentru tine,
Locul de unde ai venit la mine.
Varianta sa rămâi la mijloc pentru noi diferă
Ai fi o stea Pierduta in atmosfera.
Cum sa renunți la familia ce te chema inapoi sus?
Universul mai frumos creat pe noul cer a apus.
imaginația te zbura in locul tau inițial
Noul cer pentru tine nu a fost vital
Nu a fost de ajuns sa rămâi aici
Sa rămânem noi doi, aștrii unici…
 
Multe promisiuni ce sunau ca o arta
Nimeni nu se gândea ca cerul vechi o sa poată sa ne desparta
Mi ai promis cea mai frumoasa
Cea mai colorata
Cea mai strălucitoare galaxie
Dar se pare ca nu a fost sa fie,
când stăteau bobocii galaxiei sa înflorească
Lumina ta s a decis sa ma ocolească.
 
Ca un Boomerang m am convins ca esti
Ai venit și ai plecat pana sa clipești ,
Steaua căzătoare pe care o strângeam in brațe
S a desprins si a zburat inapoi ca prin magie
Totul pare sa fi fost o regie.
 
Cerul meu, plin de întuneric
Se simte doar un puternic-
gol atmosferic.
Universul fără stele, o gaura neagră
Chemarea mea sper sa te atragă.
Și uite cum o galaxie s a distrus
Totuși încă mai sunt multe de spus…
 
Am rămas eu, un cer fără stele
Cine sa fie pe urmele mele
Am ajuns sa traiesc in infern
Crezând in universul nostru etern
Un cer fără strălucire
Nicio galaxie
Un cer gol, si doar calea lactee a rămas,
Teama ca o sa plece după tine ma oprește sa fac un pas.
 
In prezent ne rotim , suntem comete
Când vine vorba de tine nu am regrete.
 
Revin la vechile obiceiuri,
Dar nu ca pe vremuri
Acum stau si privesc
Și sper sa te găsesc.
Văd doar cea mai frumoasa stea
Ma gandesc ,cândva am fost lângă ea
Deși revederea îmi aduce multă bucurie,
Dorul, amintirea timpurie
Îmi spune ca esti prea departe,
Sentimente desprinse ca dintr o carte.
Sa te simt din nou e tot ce îmi doresc
Doar atunci o sa pot sa înfloresc.
 
Inapoi in galaxia mea e locul tau
Aici nimeni nu îți va face rau
Vine seara, ma uit iar pe geam
Lângă mine vreau sa te am
Îmi spuneai multe povesti
Hai aici, e timpul sa le adeverești
In cerul meu esti primăvara
Împreuna știm,orice putem repara.
 
Cum vine seara ma uit la Steaua mea
Și știu ca intr o zi din nou vei cădea
Vei veni inapoi sa imi umpli cerul
Sa formam o galaxie
Noi doi- tu si cu mine.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍