14  

Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Există un loc mai bun

Дата публикации: 31 марта

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 869

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Să-ți povestesc

Te-am visat, să-ți povestesc…

Se făcea că era vară și lumina se topea

Ca mierea pe umerii tăi goi,

Stăteam sub un copac care respira pe ascuns

Și ținea umbră doar pentru noi.

 

Pe lângă locul în care eram curgea o apă liniștită,

Un lac cu sclipiri ca ochii tăi adânci, albaștri,

În fundal, două rațe își spuneau lucruri mărunte,

Spărgând tăcerea într-un mac-mac ce ținea loc de fraze.

 

Erai întinsă pe o pătură cu roze palide,

Cu capul sprijinit pe-un morman de frunze,

Citeai absorbită dintr-un ziar cu poze,

Și ceva, deodată, a început să te amuze.

Și ca atunci când te mai surprind că fredonezi,

Mă întrebam la ce te gândești.

 

Eu stăteam cu capul în poala ta,

Iar palma ta îmi mângâia din când în când bărbia,

Te priveam și toată lumea mea

Învăța, fără explicații, ce înseamnă nemurirea.

 

Tu râdeai mai departe și nu știam de ce,

Zâmbetul tău mă dezarma pe loc,

Cu chipul tău de ploaie și de nea

Mi-ai spus, foarte serioasă, că ai furnici prin păr.

 

Te-aș fi ajutat să scapi de ele,

Dar mi-era teamă… atât de mult,

Să nu stric nimic din felul în care erai atunci,

Din felul în care zâmbeai și nu mai păreai de pe pământ.

 

Așa că am rămas cu capul în poala ta,

Privindu-te de parcă eu și furnicile

Am fi fost de aceeași parte, complici,

Și am lăsat clipa să se întâmple până la capăt,

Fără să ating nimic:

Te-am lăsat să lupți cu micii tăi „inamici”,

Nici nu știai cât de dragă îmi ești cu tot cu furnici,

Promițându-mi în gând cu resemnare,

Că la cat de frumoasă ești când zâmbești,

Nu o să te ajut nici data viitoare.

Еще ...

Era cândva

Era cândva un rinocer,

(unul mic, foarte mic)

care se încăpățâna

și lăsa totul pe timp.

 

Acest rinocer uită adesea că

timpul nu stă, se grăbește

și că în aceeași pădure un alt rinocer

(eu)

nu știe cum să-i spună că îl iubește.

 

Mai multe indicii despre rinocer…

poartă ochelari de vedere,

dar nu prea vede

și crede că dacă îmi zâmbește

nu mă prind că o face ca să nu mă întristeze.

 

Uneori (foarte des),

mă supără că și acum după atâta timp, atâtea ore, zile sute

pare că se teme să mă lase să-l văd cu adevărat și…

se ascunde.

 

Știu că situația lui e mai complicată

și nu-i cer decât din timpul lui prețios să-mi dăruiască,

un prilej să vorbim…

o secundă albastră.

Еще ...

Infinit

Acum că ești aici și te-am ținut trează,

Țin să te anunț că avem întâlnire pe lună,

Refuz încă să-ți spun noapte bună…

Deci să ne imaginăm că suntem două scoici pe o plajă.

 

Dacă ești drăguță

(și o… cât ești),

Lasă-mă să te conduc, dă-mi mâna,

Avem o masă rezervată doar pentru noi,

O găsesc cu greu pentru că mă tot îndrăgostesc de ochii tăi mari cât luna.

 

Ne așezăm pe aceeași parte de masă,

Genunchii ni se ating într-o tăcere sfioasă,

Îți șoptesc că mi-a fost dor de tine și fiind scoici amândoi,

Ascultăm cum marea cântă pentru noi.

 

A sosit și mâncarea, dar cine să o mănânce,

Când lângă mine este scoica cea mai dulce?

 

Ne ținem timizi de mână,

Încercăm să vorbim, dar suntem stângaci din cale afară,

Și în loc să vorbim despre noi,

Vorbim despre ospătar,

ce soartă…

Și eu mă topesc după cat ești de alintată.

 

Întâlnirea se termină, coborâm pe pământ,

Ne transformăm înapoi din scoici în oameni,

nu avem ce face…

Revenind în prezent…

Nici nu știi că în timp ce îți scriu poezia asta,

Aș putea fi într-un costum la 4 ace.

 

Ți-aș fi scris ceva mai frumos,

Dacă nu mă stresau un trilion de greieri…

Dar era ori cântecul lor infernal,

Ori muream de cald…

(încă îmi regândesc decizia)

 

Sper că ți-a plăcut întâlnirea noastră

de scoici pe lună

Tocmai te-am îmbrățișat în gând, ai simțit?

Am un anunț important de făcut,

Mi-e dor de tine mult, mult, mult, mult... infinit 🥺

Еще ...

Improvizație

N-am inspirație, dar vreau să-ți scriu,

Deci, în mare parte, o să improvizez,

O să scriu lucruri la întâmplare,

Sperând, cumva, printr-un miracol, să te impresionez.

 

În momentul de față, la ora asta târzie,

Mă gândesc la tine și la mâncare,

Nu-i combinația cea mai romantică,

Dar mi-e doooor de tine și da, mi-e și foame.

(Deși, clar, dorul e mai mare.)

 

Despre mine… îmi place spațiul,

Dar nu spațiul dintre noi.

Singurul spațiu dintre noi pe care-l accept sunt

Stelele, planetele și vreo câțiva nori.

 

Îmi place cel mai mult să mă uit la nori…

Au forme ciudate, deși-s incolori.

Dacă noi vedem în ei altceva mereu,

Oare și ei ne văd deformați

Când se uită la noi?

(Tu crezi că norii ne privesc înapoi?)

 

Îmi place și natura, mă inspiră (nu azi),

Într-un fel cam ciudat și neașteptat, lemnele

Care se transformă în hârtii…

Îmi plac hârtiile…

(Cu multe zerouri pe ele.)

(Apropo, cel mai mult îmi place când din ochii tăi se nasc stele.)

 

Uneori mă bucur suspect de tare de zilele libere,

Le trăiesc prea leneș și-ajung la aceeași morală:

Că n-am lucrat la nimic…

Panică generală!

(Se întâmplă mai des decât aș vrea, e-o situație reală.)

 

Nu-mi plac zilele care se termină cu „i”,

(Cu excepția celor în care te văd.)

Dacă te-aș vedea în fiecare zi, luni, marți, miercuri, joi, vineri…

Nu mi-ar mai plăcea deloc

Cele care se termină cu „ă”.

 

Despre tine… ești prea adorabilă când explici ceva,

Gesticulezi și vorbești cu foc.

Sper că ceilalți pot fi atenți,

Eu nu prea pot să fiu deloc.

(Încerc totuși. Serios.)

 

Ar trebui să mă opresc acum,

Încerc să păstrez puțin mister, dar mereu îți zic prea multe.

Sper că te-am impresionat…

Iar dacă nu, măcar sper că te-am făcut să zâmbești.

(Ai zâmbetul cel mai dulce.)

Еще ...

Cu capul în nori

Mă uitam ieri la nori

și mă întrebam oare…

Cum e să-i atingi cu adevărat,

doar pe ei, nu prin ploaie.

 

Apoi mă uitam la tine,

și cred că ești cea mai aproape de cum se simte un nor,

doar că la nori nu mă uit cu dorul ăsta sfâșietor,

cum mă uit după tine spre a-mi imagina

că atingerea unui nor ar semăna măcar puțin cu o îmbrățișare de-a ta.

 

Sunt adesea cu capul în nori,

dar știu că distanța dintre mine și-un nor de pe cer este mare,

și de fapt tu ești norul meu de pe pământul pe care stăm,

și vreau să te îmbrățișez atât de tare…

până când… fulgerăm.

 

Astfel, sper…

să întoarcem prin îmbrățișarea noastră,

o ploaie spre cer,

iar norii să înceapă să se întrebe cu “capul în oameni”

cum se simte să atingi un om, doar un om…

nu prin ploaie.

 

Le-aș povesti eu, dar am scris poezia asta când eram cu capul în nori,

iar dacă înspre mine chiar acum un nor s-ar apleca,

aș refuza politicos să-l ating pentru că de fapt totul a fost un pretext

să-ți spun câtă nevoie am de-o îmbrățișare de-a ta.

Еще ...

Complot

Iubesc noaptea, de aceea îți scriu mereu târziu,

Nu pentru lună, nici pentru străluciri rătăcite.

O iubesc fiindcă ziua te ține doar pentru ea,

Iar noaptea te fură încet și te aduce la mine.

 

Totuși asta nu este o poezie despre noapte,

Este o poezie despre o persoană care îmi lipsește deplin

Și mă întreb uneori dacă…

Îi lipsesc și eu puțin.

 

Și nu, nici acum nu e despre întuneric,

Este despre un om frumos tare,

Și cred ca de atâta dor ce-i port

Din piept o să-mi crească un soare.

 

Dacă te întrebi… nici acum nu e despre noapte,

De fapt, ca să te aduc aici am complotat cu ea,

Ca atunci când ajungi la acest vers

Să fie prea târziu să mai dai înapoi,

 

ești o stea,

steaua mea.

Еще ...

Стихи из этой категории

Tot noapte

Trec umbre pe lângă noi,

vin și se duc,

iar ale tale n-au mâini

să le apuc.

Mă gândesc mereu

cum dintre ele să te smulg,

să te aduc mai aproape,

să te iubesc ca un năuc.

 

Teoretic vorbind,

umbrele există doar în lumină,

așa că aștept dimineața, nu adorm

Să te văd venind îmbrăcată-n dulceață,

cu pielea încă caldă de somn.

 

Noaptea dorul de tine e atât de mare

că simt luna crescându-mi în piept,

rotundă și grea,

apăsând pe coaste.

Știu că ești undeva,

într-o țară în formă de pește.

Nu mă orientez prea bine în spațiu,

dar cumva,

inima mea știe sigur

unde pieptul tău este.

 

Aproape-i dimineață și aștept lumina

să-ți vânez umbra

mergând odată cu tine,

să-mi potrivesc pasul

după ritmul pașilor tăi.

Că noaptea-i prea goală,

iar eu sunt prea plină de tine

când nu ești cu mine.

 

Și-atâta dimineața

am așteptat să vină de departe,

că am adormit...

și când m-am trezit

era tot noapte.

Еще ...

QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou

Еще ...

Recitaluri - GLASUL DREPTĂȚII

Conștiința -i - glasul dreptății,

Conștiința -i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat

Să ne izbăvească de păcat.

 

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat

Așa cum El omului i-a dat.

 

Noi trebuie să ne gândim bine

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând,

Frumos lucrând.

 

La cele 3 virtuți să cugetăm

Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim

Păcatul să îl biruim.Amin.

Еще ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

Еще ...

Tu

Vreau să fii primul chip ce-l văd dimineața,

Vreau să-mi fii primul gând, 

Vreau să-mi fii singura grijă,

Vreau să-mi fii alinarea de după, 

Și vreau să mi fii tot..

Dar pentru totdeauna!

Еще ...

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit viața intr-un pahar

Vino să guști jumătatea ta!

Să ne spunem șoapte fermecate,

Să ne dăm îmbrățișarea uitată!

 

În ochi să-ți mai văd strălucirea 

În suflet să răsune fericirea, 

Cu ochii să privim apusul

În minte să-mi rămână râsu-ți!

 

Mi-a zâmbit viața într-un pahar

Plin de-al strugurilor nectar

Am simțit din nou pe buze fericire

Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍