Dus si intors spre tine

SI ATUNCI CAND NE IUBIM

INCERCAM SA NE AMINTIM

CA EXISTA TRANDAFIRI

CU PETALE ARGINTI 

AM INCERCAT SA TE UIT 

DAR MEREU DAM NAS IN NAS

CU IUBIRE SAU MELANCOLIE

CA PE UN TIPAR CU FOAIE AURIE

De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?

Mai exista măcar o iubire 

autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești? 

Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.

Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul. 

Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.

Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri. 

Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.

El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut. 

Unde-i zâmbetul șăgalnic,

Unde-i mângierea pură,

Unde-i fructul crud din floare

Îvvelit în pânza-i nudă?

Tot e marfă  pe tarabă,

Tot-i văz și-i  dezbrăcat,

O, tu, suflet de fecioară

Lumea-i toată un păcat...

Dorul mă cheamă pe aleele parcului tăcut.

Ne plimbăm ținându-ne de mână, în serile 

luminate de stele.Răcoarea se lasă pe iarbă 

pe flori, pe copaci.Te iau de mână și tac,

tăcere ce spune mult. mai mult decât o mie 

de cuvinte.Tac, ce simt rămâne ,rămâne acolo 

în inima mea, dar o strângere de mână îți 

spune ce inima-mi să-ți spună ar vrea.

      La fiecare întânlire, ne descoperim unul 

pe celălant. Eu știu, și tu știi că ești frumoasă,

și place oricui, dar eu descopăr cu fiecare întânlire

o altă frumusețe a ta...cea a sufletului tău.

De asta am eu nevoie...Frumusețea chipului e 

trecătoare, când trece ,ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung...

       Îmi poți da un răspuns la întânlirea viitoare .

       Ce zici?

I. A fost o vreme — o clipă curată,

Când timpul avea chipul tău, odată.

Maria Hotiko, din visul prea plin,

Erai începutul și-al vieții destin.

II. Trecea anotimpul prin noi ca un cântec,

Și tu îmi zâmbeai — tăcut, fără sfânt dec.

Prin pași de lumină, prin umbre de dor,

Mergeam împreună, tăcuți, fără zbor.

III. Dar timpul, hain, ne-a șters dintr-o filă,

A rupt din iubire, a stins din lumină.

Și tot ce-a rămas e numele tău,

Scris peste pieptul unui suflet mereu.

IV. Te văd în trecut — într-o toamnă domoală,

Cu rochia albă, cu inima goală,

Și glasul tău cald, ca un fir de vioară,

Încă îmi șoptește că nimeni să nu moară…

V. Maria Hotiko, iubire târzie,

Tu ești amintirea ce nu vrea să fie,

Doar umbră pierdută prin anii pustii,

Ci partea din mine ce nu va mai fi.

Ce-mi pasă că trec clipe

Şi că nu se opresc,

Atâta timp cât numai

La tine mă gândesc!

Ce-mi pasă că trec zile

Şi că-s tot mai puţine,

Atâta timp cât iarăşi

Îmi este dor de tine!

Şi ce dacă trec anii

Şi nu se-ntorc din drum,

Atâta timp cât încă

Te mai iubesc şi-acum!

Furat de-a ta primăvară,

Printre copaci cu razele de soare,

Chipul tău ți-l desenează o floare

Pentru ultima oară …

Și mă las învrăjbit de-un zumzet

Întins în viitor cu gândurile mele,

Numărând clipe și cu tine petale …

Și încă te aștept …

Te simt cum lași pe fruntea mea

O rază caldă de lumină,

Și știu că buzele îți sunt de vină …

Și îmi declar iubirea.

Și-n tot ce prinde viață te privesc

Iar printre razele de soare, printre rânduri …

Cu tot ce sunt și-n gânduri …

Te iubesc!

Furat de-a ta primăvară

Privesc doar chipul tău cu dor și mă doare,

Singur numărând petale …

Întâia oară …

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)