Dragostea mea!

Gândul meu zboară spre tine,

Ducând cu el iubirea mea,

Și-ți va aduce de la mine,

Ceea ce simt că-i dragostea

 

Te rog nu-mi pune etichetă,

Vreau scuza să-mi accepți,

Chiar dacă ea iar se repetă,

Și-ți este greu din nou să ierți

 

Nu pot veni cum am promis,

Să  ne-ntâlnim să discutăm,

Și să vorbim în mod deschis,

Nimic să nu mai amânăm

 

Distanța dintre noi e mare,

Și uneori devine apăsătoare 

Să nu te văd asta mă doare,

Și simt cum dragostea dispare

 

Sunt neliniștit și am o teamă,

Că ochii nevăzuți se pot uita,

Dar știu că mi-ai furat inima,

Și de la tine n-o pot muta

..................................

Voi încerca să vin în țară,

Unde îmi este dragostea,

Degeaba ai câștig afară,

Dacă trăiești departe..de iubirea ta!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Dragostea mea!

Data postării: 8 martie 2023

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1515

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ochii tăi..negri!

De ochii negri îmi este dor

Și de a ta privire caldă,

Te-aș duce dincolo de nor

Ca nimeni să nu ne vadă

 

Pământul l-aș lăsa cu lumea

Și înapoi deloc nu m-aș uita,

Acolo sus să ne trăim iubirea

Plutind pe nor, fără a gravita

 

Ziua ne-om încălzi la soare

Iar noaptea cu luna voi vorbi,

Ne vom ruga la steaua căzătoare

Sus să ramână, fără a coborî

 

Voi scrie și trimite o scrisoare

Pe pământeni să-i prevenim,

Că peste tot sunt forțe militare

Ce nu ne lasă-n pace să trăim

 

Și mail-uri voi trimite lumii

Cu tot ce văd în țara noastră,

Pădurea, râul cu delta dunării

Și marea neagră cu apa ei albastră

 

Și mai de sus aș cere aprobare

O scară să înalț până la nori,

Pe ea să urce, să coboare fiecare

Și să uităm că suntem muritori

.....................................

Dar cum și noru-i trecător

Și-i greu să urci la el pe scară,

Eu voi rămâne jos și-n viitor

Îndrăgostit de ochii negri..

într-o seară!

 

 

 

Mai mult...

Mă iartă!

Din-naltul cerului cad fulgi de nea
Pe ale noastre amintiri de altadat',
De care-acum cu greu îmi amintesc
Că anii m-au cuprins și te-am uitat.

Da, chipul tău îmi mai apare-n vis
Și mă întreabă, de ce am renunțat,
Că, doar eram atât de-'ndrăgostiți
Și cine m-a vrajit și m-a influențat.

Apoi, în șoaptă-mi zici că mă iubești
Și niciodată, iubirea ta...nu s-a oprit,
Chiar și acum când vremea.. e târzie
Iar eu, demult, demult, te-am părăsit.

Am încercat în timp, să-ți cer iertare
Dar mi-a lipsit curajul de-a mărturisi,
Că inima-mi era furată... de altă fată
Și n-am putut rosti cuvântul... părăsi.

.................................

Acum și tu și eu, suntem căsătoriți
Și ani frumoși.. am adunat în viață,
Avem copii, nepoți și feicire-n casă
Așa că cer frumos, de poți..mă iartă!


Mai mult...

UNIRE!

Hai români în ziua sfânta a Unirii,

Cu toții, să nu mai gândim cu Ură,

Hora noastră fie-n sensul Iubirii,

Și stop să punem noi...la imposTură

 

Azi vreau unul pe altul să ne iubim,

Uniți la bine și la greu mereu să fim,

Pâinea de-i albă, neagră s-o împărțim,

Și multă bunătate în jur să dăruim

 

Imnul, noi să-l cântam sub tricolor,

Și-al lui mesaj să ajungă peste hotare,

Să afle toți că-n România e un popor,

Ce a luptat pentru Unire și Onoare

 

În timp prea mulți ne-au folosit ca slugi,

Pentru că noi de ,,frați" am fost vânduți,

Și sub papuc am stat pe perioade lungi,

Și-am dat avutul țării pe niscaiva bănuți

 

Și azi vedem, cum tara se vinde,

Către străini de cei aleși prin vot,

Și tot mai des, nimeni nu-l prinde,

Pe-acel ,,lobist" cinstit, ce nu e hoț

 

Acum, în zi de sărbătoare mare,

Să ne unim și viitor să construim,

Un neam puternic să devenim sub Soare,

Și pe vecie, români, stăpâni, aici, să fim!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

La coasă!

Dis de dimineață am plecat la coasă

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă

Știind  că iarba se taie bine când e rouă.

 

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Iar eu am ascultat și-am fredonat.

 

Și ritmul meu a fost precum cânta

Când mai rapid și mai apoi domol,

Duiosul sunet urechea-mi încânta

Și obosit pe seară eram cu lanul gol.

 

Dator n-am vrut deloc eu să rămân

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.

 

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit

Ea sus spre nori cântând s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat.

 

Uite așa am petrecut o zi la coasă

Acompaniat de càntul ciocârliei,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul...soției!

 

 

Mai mult...

Stea printre stele!

În astă seară mâna mi-am întins

Poate voi reuși să mângâi stele,

Dar cineva de acolo sus mi-a spus

Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele

 

Fără a sta prea mult pe gânduri

Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,

Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică

Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar

 

Și am vorbit cu Steaua Nordului

Să-mi fie far când calea rătăcesc,

Să-mi lumineze drumu-n noapte

S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc

 

Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit

Că n-am putut să mai repet dorința,

Că dintr-o dată cerul s-a înnourat

Și între noi s-a încheiat ședința

 

Voi încerca din nou și mâine seară

Să stau de vorbă și, cu alte stele,

Și poate voi avea puțin noroc

Să aflu, că una-i mama...dintre ele!

 

 

 

Mai mult...

Plouă în sat!

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

 

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

 

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

 

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

 

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

 

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

 

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

 

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

 

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

 

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Romanță

Romanță moartă

Pe caietul vechi notată

Piredută-n serile de vară

Rămasă-ncet încet să moară

 

Romanță vie

Într-un caiet cu file noi se scrie

Prezentă-n inima de gheață

Lăsată-ncet ea se dezgheață 

Ṣi-nvie inima de gheață 

Lăsând treptat căldura 

Înghețul să-topească

Mai mult...

Minciuni

M-arunc în valuri de speranță

Înot pierdut prin amăgiri

Mă-neacă surdă circumstanță

Mințit de false străluciri

 

Întind cu oarbă cutezanță

Aripi de suflet copleșit

Lipsit de aer n-am portanță

Mințit de vânt m-am prăbușit

 

Găsesc clepsidrele-n ruină

Timpul curgând prin amintiri

Să mă transforme în rugină

Mințit de strâmbe ispitiri

 

Mă chiamă fapte în instanță

De judecată sunt mințit

Căzut din propria-mi balanță

M-am condamnat în rătăcit

 

Trăiesc îngust lipsit de nuanță

Culoarea-mi umblă risipit

În alb și negru am prestanță

Acoperind tot ce-am mințit

 

Rămân acut în discordanță

Găsind apus în răsărit

Adun tăcerea cu distanță

Scăzând din viață păcălit

Mai mult...

Umbre

Rănile mele sunt flori ce nu mor,

Petale de foc ce ard în decor.

Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,

Dar cântă în mine, cu voce brutală.

 

În suflet se scurg ca un râu fără mal,

Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.

Din durerea ce arde, un sens se arată,

Un drum ce renaște din inima spartă.

 

Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,

Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.

Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,

Povestea ce-ncape în mii de lulele.

 

Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,

Că-n viață renasc doar cei care se frâng.

Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,

Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.

Mai mult...

Instrumentele Iubiri

Un cântec de iubire-mi vine în gând

Să îl fredonez sau mai târziu sa-l cânt?

Dar simt în inima bătăi mari ca o tobă

Și-n suflet o vioară cântând lin ...făcând o probă.

 

Un flaut parcă-n depărtări vibrează 

Și o chitară cu corzi calde acompaniază

Ce liniște în jurul meu se așterne 

Am înțeles: e cântecul unei iubiri eterne.

 

Mai mult...

Fecioară, aş vrea...

Fecioară, aş vrea un ulcior de lut

Să fiu, ca să mă duci la gură, 

Să-ţi dau din mine băutură

Şi cel mai lung şi scump sărut.

 

Să mă cobori apoi discret

Pe sân, să-ţi răcoresc fecioară,

În cea mai caldă zi de vară,

Din focul ce te arde-n piept.

 

Să-mi umezeşti din nou ţărâna

Cu apă rece de izvor

Şi să mă umplu de fior,

De toartă când mă prinzi cu mâna.

 

Şi noaptea când cu toţii dorm,

Aş vrea, de sete ce îţi vine, 

Tu să mă iei în pat cu tine,

Iar eu să redevin un om.

Mai mult...

Cioburi de sticla

În lumina palidă a amintirilor,

Cioburi de sticlă strălucesc în zări,

Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,

Povești de iubire, acum doar amintiri.

 

Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,

De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,

În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,

Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.

 

În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,

Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,

Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,

În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍