De mult aştept în noapte

Te voi păstra în amintirea mea

Ca cea mai luminoasă stea din cer,

Si îmi voi aminti în fiecare noapte

C-ai fost un vis... atât de efemer...

Voi da uitării prin durere și prin chin,

Nopți nedormite și nopţi plânse,

Cuvinte grele și pline de venin

Împreună cu visele mele învinse.

Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc

Și inima mea în veșnică agonie,

Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,

Plini de dispreț şi uneori mânie.

Eu voi uita cu înverşunare

Că nici o zi nu m-ai prețuit

Că nu mi-ai fost un strop de alinare

Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.

Te voi păstra frumos în amintirea mea

Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,

Nu-ţi voi uita nicicând atingerea

Atunci când în brațe cu drag mă țineai.

În amintire te voi păstra frumos mereu

Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu

Lăsându-mă in frig... fără de cele promise

Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.

Ascultă-mă și spune-mi tu dacă nu sună frumos

Eu, tu, singuri pe-o moale canapea în sufragerie

O masă joasă, două pahare și un ambient întunecos

În față un Smart TV, lângă noi vin de culoare sângerie

Vom petrece noaptea amețiți

De aburii băuturii și ai iubirii

Prietenii mei însuflețiți și neînsuflețiți

Îi vom asculta și citii de-lungul convorbirii

Nichita Stănescu și Eminescu

Cenaclul Flacăra cu al său Păunescu

Cargo, Pheonix și cu Iris

Ghicolescu, Gheorghe Tudor și Alifantis

Cash, Dylan, sweet country

Clapton, B.B. King, vai ce blues

Inconfundabil stil, Bukowski

Fucking Ozyy, rock and booze.

Jacques Brel, ne me quitte pas

Je suis malade, Lara Fabian

Tom Waits, Foy Vance

Suflet vărsat intens

Va bea și telecomanda mea

Vor bea și butoanele de pe ea

Va bea podeaua și canapeaua

Va fi tot beat și frumos, veselă stea

Dimineața va apărea într-un sfârșit, iar eu obosit apoi

Te voi invita, scumpa mea, să dansăm pe Shostakovich, Vals Nr. 2

Zi de luni cu iz de iarnă,

Ia-ți rămas bun de la toamnă.

Du-te tu cu ploi cu tot,

Unde-am fost și nu mai pot.

Lasă-mi toamnă numai norii,

Să mai cearnă-n palmă zorii.

Ale filei roase părți,

A poveștii scrise-n cărți.

Noapte ce-ai căzut pe noi,

În refrenul tristei ploi,

Tu inundă și revarsă

Peste suflet o speranță.

Cuibărește-o într-un fulg,

Și trimite-o în amurg.

Sus pe munte-n vânt curat,

Unde-o clipă am visat.

Zi de luni cu superstiții,

Înșirată în discuții,

Lungi, grele,apăsătoare

Și făcute rotocoale...

Tu noiembrie tăios

Șterge-ți cerul cel noros,

Dă-ne mâine-n loc de ploaie,

Calde raze în odaie,

Un fulg alb...imaculat,

Să știu că nu m-ai uitat!

                                    Iryss

   Nu-ţi voi mai scrie versuri. Du-te tu,
    în leagănul mareelor lunare... 
    această noapte scurtă se trecu, 
    ca umbra pescăruşilor în mare.
    
    Acum, pe ţărmul gol încărunţesc 
    de dorul tău, de dorul cărnii tale... 
    acesta e destinul meu lumesc, 
    pândit de plictiseli duminicale.
    
    Aş vrea să dorm aici, cu întristarea 
    la piept. Culcat pe ţărm ca un artist, 
    dar din adâncuri, mi te aruncă marea, 
    ca spre-un pescar îmbătrânit şi trist.

Nebuna mea din nebunia noastră,

Desculți lipim afișe pe perete,

Și desenăm crini albi în glastră,

Ca două suprarealistice portrete.

Halate albe dănțuie pe coridor,

Ca umbre de stafii de prin castele,

Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,

Sub cerul tău lipsit de stele.

Cămăși de forță avem în garderobă,

Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,

Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,

Și bem cu toții smirnă din ceaun.

Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,

Bufnim în râs și fluierăm la Lună,

Apoi executăm un salt mortal,

Cu medicul de gardă împreună.

Cântăm în izolare Odă bucuriei,

Lui Beethoven subit auzul îi revine,

Un paznic cade pradă poeziei,

Și începe să recite Poemele luminii.

Nebuna mea din nebunia noastră,

Ce ne iubim aicea în ospiciu,

Suntem nebuni de inimă albastră,

Și a fi așa nebuni... e un deliciu.

Am o cameră plină de perdele,                        

Dantele subțiri, groase ori demodate -                

Toate ale mele,                                             T

randafiri albi.. ce priveliște.

Nu le dau, nici chiar la săraci
Nici cui fără perdea la casă a rămas.
Vreau sa înot în ele                                              

Să-mi păstrez câteva, pentru nunta mea.              

Cine spune că nu pot ?                                          

Să fiu mireasă în perdeaua mea.                    

Senzuală și memorabilă, iar apoi -                          

S-o agăț înapoi în geam ?

O pun in geam de fericire,                                        

O desființez când sufletul mi-e zdrobit.
Îi pun înălbitor când primesc o floare,                      

Iar demnitatea de mi-e furată, focul s-o ardă toată.

Tot aș rămâne cu rămășițe de perdele.                    

Le așez și la terasă,                                              

Unde-mi fumez țigara singură -  

Dar nu așa ; eu și cu perdeaua mea.

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.

Azi sufletul de pocăință-i stors,

Și-am pus trufia mai presus,

Iar Domnul fața de la noi și-a-ntors,

Mutați icoanele înspre apus.

Genunchiul închinat e-un gest uitat,

Și chiar tămâia-i fără de miros,

Purtăm cu fală atârnat la pat,

Un crucifix imens cu vârfu-n jos.

Și clopotele plâng în turn stingher,

Dar nimeni nu aude al lor oftat,

Sub ceru-nchis cu porți de fier,

Credința ne-a abandonat.

Lumina-i doar o umbră în abis,

Iar rugăciunea-i vânt ce nu răzbate,

Pe umeri goi purtăm un paradis,

Ce de la drumul veșnic ne abate.

Și-n ochii sfinților din vechi icoane,

Doar praful vremii strălucește,

Și-n mâinile cu urme de piroane,

Păcatul nostru se-odihnește.

Pustiu e în amvoane și altare,

Iar rugăciunea nu mai urcă-n sus,

La îngeri, nu dați ascultare...

Mutați icoanele înspre apus.

Hai, spală-te pe mâini Pilate,

Şi ieși spre a primi ovaţii,

Arată-ţi mâinile curate,

Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.

Înalţă adevărul sus pe cruce,

Minciuna las-o pe pământ,

Ca nimenea să nu mai urce,

Spre sfântul legământ.

Hai frate, spală-te pe mâini,

Ascunde adevăru-n minte,

Şi vindeţi sufletul la câini,

Pe-un pol şi câteva cuvinte,

Şi-apoi cu hulă și trufie,

Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,

Ca toată lumea să te știe,

Că n-ai avut prejudecăţi.

Aleargă spre mine, aleargă nu sta,

Calcă cu pasul pe rană și sânge,

De mână mă prinde ca pe o stea,

Căci noapte mi-e tristă și plânge.

Aleargă spre mine, aleargă întruna,

Căci lațul de gât mi se strânge,

Cară în spate de-o fi și furtuna,

Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.

Aleargă spre mine, aleargă o zi,

Amurgul de aramă lasă-l în spate,

De mână mă prinde, nu te opri,

Căci inima abia de-mi mai bate.

Aleargă spre mine, aleargă nu sta,

Căci moartea e iute, te întrece,

Privește spre cer cum cade o stea,

Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!

Orbit de dragoste am fost,

Și făceam toate pe de rost,

Aveam curaj și sânge rece,

Cu zeii mă puteam întrece...

Orbit de amor cu sânge fiert,

O viață am stat să te aștept,

Dar mi-ai înfipt cuțitu-n piept,

Și-nțelegând ce e nedrept,

Mi se deschise ochiul drept,

Și-am plâns ca un copil nătâng,

Ce-am risipit voiam să strâng,

Și brusc am încetat să plâng,

Când se deschise și ochiul stâng,

Și-am început să văd că ești altfel,

Un lup în pielea unui miel,

Orbit de dragoste, știam;

Că tu ești pasărea din ram,

Că tu ești raza mea de soare,

Că ești și rana ce mă doare,

Că ești și leac și bun balsam,

Că erai totul ce aveam...

Acuma stau privind spre geam,

Că orb fiind eu te vedeam,

Stau nemișcat și-ntruna plâng,

Cu inima și numai ochiul stâng.

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire cu Luna,

Poți apoi să mă cerți,

Îmi este totuna...

Deseară să nu mă aștepți,

Am întâlnire c-o stea,

Poți apoi să mă cerți,

Să râzi de lacrima mea.

Deseară să nu mă aștepți,

Plec în trecut, undeva,

Când nu puteai să mă cerți,

Fiindcă inima ta mă iubea.