De cand te-am cunoscut

Eu prea dulce

Tu prea picantă

Asa ca și personalitățile noastre diferite

Ce se atrag

Și în minte îmi sunt tipărite 

Amintirile și momentele dragi

Și uite asa mai mult mă atragi

Parfumandu te cu parfumul meu

Ajungi să îți placă mirosul meu 

Ce îl vei simti uneori

Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi 

Și uite asa mai zburași

În mintea mea de roz fluturași

Cand ziua dispare 

Negura nopții încet apare

Iar vântul rece înghețat 

Îți cuprinde sufletul de mult uitat.

Că o clepsidră te înconjoară 

Tot ce atingi da sa moară 

Un suflet plin de viață odată 

O amintire de mult uitată.

Când ziua încet dispare 

Când soarele se duce la culcare

Inima încet numai bate

Simt frigul rece,venirea ta moarte.

Mă cuprinzi fara căldură 

Cu ambratisarea ta dura

Lacrimi fierbinți îmi spala fața 

Încă un capitol...uitat va deveni viața 

Pierdută în timp,

Atinsă de șoapte.

Tăcerea o-ntind, 

Părasită în noapte.

Pierdută de tot,

Lăsată uitării.

Oare mult o să pot

Fi scăldată-n durere?

Pierdută în gânduri

Lipsite de sens.

De la anumite timpuri

Simt tot în exces.

Pierdută în marea

Cuvintelor tale

Nu ajung spre mal, 

Ci mă scufund tot mai tare.

În palma Lui e scris numele tău,

Sub stelele nopții, sub raze de rău,

Te știe din zori, dinainte de timp,

Ești parte din planul Lui cel mai sublim.

În ochii Lui, ești floare de dor,

Lumina ce crește pe-al vieții ogor,

Când norii se strâng și vântul te-nfrânge,

El suflă speranță, El rana îți strânge.

Nu ești uitat, nici clipă, nici ceas,

El te veghează la fiecare pas,

Și-atunci când te pierzi pe cărări fără drum,

El vine în urmă, te cheamă oricum.

Te vede curat, te vede întreg,

Te vede așa cum tu nici nu înțelegi,

Ești visul Lui viu, ești cântec și har,

Iubirea ce-și are în ceruri altar.

Așadar, nu te teme, nici plânsul, nici vântul,

Căci Domnul cunoaște și pasul, și gândul,

Și-n tot ce-ai să fii, și-n tot ce-ai să ai,

E gândul Lui sfânt – acasă, în Rai.

Valurile mării îmi șoptesc

Îmi spun să mă îndrăgostesc,

Să mă îndrăgostesc de frumusețea vieții,

De răsăriturile dimineții.

Și vârfurile munților înzăpeziți

Zic să mă ridic, să nu mai pic,

La ei să ajung și să privesc

Lumea oamenilor împliniți.

Florile de pretutindeni mă sfătuiesc

Să le privesc, iubirea în ele să găsesc,

Colorate, parfumate, să le miros pe toate,

Prin ele să trăiesc, sub fericire să îmbătrânesc. 

Și râurile m-au întrebat

De ce încă în ele nu m-am scăldat,

De ce nu am simțit cum e să fii fericit,

De viață mulțumit.

Toate fructele au oftat,

Căci gustul lor dulce nu l-am gustat,

Nici de ele nu m-am bucurat. 

Natura m-a mustrat: de ce nu am ascultat,

Căci din tot ce mi-a oferit eu nu am vrut nimic.

Și am alergat după împlinire,

Fără să văd, m-am ales cu dezamăgire. îmbătrânesc.

Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,

E cel înlănțuit de mintea lui..

Fantomele gândului  gri 

Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..

Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,

E înjunghiat de râsetele de afara,

Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,

Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,

Închide ochii și se prabuseste-n abis,

Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..

(Monica)

Să ai noroc ca dintr-un haos să creezi un paradis

Nu-i dat oricui.

Si nici nu stiu daca mie mi s-a permis 

Să fiu al lui. 

De crezi în dragoste înseamnă că ai curaj

Sau ai trăit.

Însă să simți din prima întâlnire,

Că ți-e promis..

Nu e ușor de-atins. 

Mă rog în gând, să mulțumesc Cerului îmi vine

Când îl privesc.

La orice gest de bunătate mă surpinde

Și nu concep să nu-l iubesc.

1.Cand noaptea se lasa

Si luna rasare,

Iar stelele-ncet 

Clipesc catre zare,

2.Lumina o sting fereastra-o

Deschid, Si cerul privesc 

Si ma minunez,

3.O stea de pe cer  Mi te-a aratat

Iar inima bate de-atunci

Nencetat,

Mi-am pus o dorinta

Puternica srans

4.Sa vina la tine si sa o deschizi,

Acolo in ea e dornta mea

Si un mic sarut 

Inima sa-ti fur,

5.Asta nu e tot luna am chiemat,

Si iam zis sa vina 

La tine in zbor,

6.S-aduca incet cu lumina sa 

Sarutul tau dulce la inima mea,

Sa vina la tina sa spuna in incet ,

tu vei fi mereu sufletelul meu ,

Te iuesc.

Numeri, aduni, separi ca un nebun....degeaba......

Nu mai strânge ochii.....descleștează-ți pumnii....nu te mai incorda...recunoaste!!!!

*Nu iese la numărătoare* ....aah aaah 

Speranța care nu moare ...oh ohh  

O caut și nu găsesc ....nu o găsești 

Printre stele ce strălucesc...

Toate se pierd prin povești....prin povești

Refren:

*Milioane de licăriri*  

Printre ale tale amintiri  

Degeaba tu te forțezi  

Speranță tot n-o găsești! ...oh oh oh....n-o s-o găsești...degeaba cercetezi

*Mă afund și mai mult*  

Într-un sac albastru din abis  

Dar speranța nu este  

Lungul drum din poveste  

*Continui să cercetez*  

Și doare, nu vezi?  

Oricât eu îmi doresc  

Speranțe nu mai găsesc  

Refren:

*Milioane de licăriri*  

Printre ale tale amintiri  

Degeaba tu te forțezi  

Speranță tot n-o găsești! ...oh oh oh....n-o s-o găsești...degeaba cercetezi

*Așa că mă las... ușor... ușor*  

Să alunec în sacul abisurilor  

Mă învăluie albastrul... mărilor  

Sau al marei speranțe... a viselor

Refren x2

*Milioane de licăriri*  

Printre ale tale amintiri  

Degeaba tu te forțezi  

Speranță tot n-o găsești! ...oh oh oh....n-o s-o găsești...degeaba cercetezi

Toate se pierd prin povești....prin povești....te rog să nu mai socotești..... 

Acest poem îl voi dedica etern

Într-un mod diferit de cel modern. 

A ta iubire nu am cum să o uit 

Splendoarea ta, iubito, m-a uluit! 

Încă nu m-ai văzut pe mine să plâng 

Dar pe la spate sunt doar un nătâng

Și în brațe tare aș vrea să te strâng. 

Când pe lângă casa ta treceam 

În mintea mea "Iubito!" te strigam.  

Mă trezesc noaptea într-un coșmar sec

Dar îmi revin când aud al tău cântec. 

De cum tu în visul meu ai apărut

Ți-am dat în dar primul meu sărut

Și îmi tot spui că ai mai fi vrut .

Dumnezeule! Dar ce frumoasă!

Însă știu că în suflet ești fricoasă.

Inimile noastre sunt complete

De la frig ai buzele violete 

De la fereastra casei te urmăresc

Culorile reci ți se potrivesc!

Și știi că mâinele-ți iubesc. 

Mă întrebi:De unde dragoste? 

Sunt îndrăgostit de o pacoste. 

Și stau și mă gândesc toată noaptea 

N-are cum să ne despartă moartea 

În mine se află o ruină de fantezii 

Pline de-ale tale perfecte trăiri 

Când te simt lângă mine scriu poezii. 

Licoare din râul tău cristalin 

Mi-ai dat să beau până am fost plin. 

Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc

Mi-e dor să le mai simt căldura 

Să le sărut.... cu ele să mă învelesc 

Pielea mea să le mai simtă aroma.

Privește-mă din nou, la fel ca prima oară 

Mi-e dor să te mai văd zâmbind...

Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea

Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.

Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată 

Să simți din nou cum tremur toată 

Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc 

Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...

Cuprinde-mă te rog o ultimă dată 

Nu te mai preface rece...fără sentimente

Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală 

Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...

încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.

astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.

poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.

și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?