Cu timpul

Știi cum soarele rămâne pe cer

Până ce luna ii i-a locul? 

Cam așa aș fi și eu 

La răscruce de drumuri.

Știi cum floarea-i dependentă 

De lumina soarelui? 

Cam așa sunt eu dependent 

De prezența ta acum.

Știi cum primăvara copacii înfloresc

Parcă respiră din nou aer ceresc

Cam așa îmi doresc eu 

Să fi primăvara mea din nou.

Știi cum un copil se joacă atât de frumos

Cu o jucărie primită cadou? 

Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău 

Și te vreau aici din nou.

Și atunci când în vis 

Sufletul m-a întrebat:

Ce-ți dorești tu de la viață defapt? 

Mi-am adus aminte de noi

Și de clipele frumoase,

De dragostea ce ne poartă 

Peste cele mai negre păcate.

Și i-aș fi răspuns deîndată 

Să îi spun tot ce mă lega de el;

Toate clipele frumoase 

Ce au rămas înfipte în el.

Totul semăna cu un cer deschis 

Frumos ca după o ploaie,

Cu roua ce atingea pământul 

După "clipe de infern".

Dar m-am trezit din vis 

Și nu te-am regăsit cu mine,

Te port în el doar ca să știi 

Că fără tine el s-ar rupe. 

Am vorbit și am sa vorbesc în continuare 

Căci acolo își găsește el alinare;

Cum și eu de altfel mă regăsesc cu tine 

Într-un loc în care nu m-aș fi gândit vreodată 

Dar care îmi aduce liniștea 

După ploaia asta "blestemată".

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Stau și-mi imaginez cât de frumos ne-ar sta împreună 

Pe o pajiște pustie.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Rugându-mă la Dumnezeu 

Să aibă mereu grijă de tine.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Suspinând lacrimi în pernă 

Înțelese doar de tine.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Dând timp pentru noi,

Nu te-ai mai întreba 

Cât de puternică e pentru tine, dragostea mea.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

M-ai lua în brațe, nu m-ai lăsa 

Am merge împreună în lume să-ți arăt dragostea mea.

În ultimul vagon 

Al speranței noaste,

Eu mă învârt în el 

Doar cu un singur țel.

Vino tu acum 

Să îl reparam,

Să îl "agățăm" din nou 

De trenul vieții noastre.

Căci lupta aprigă 

O duce inima acum, 

Ce încă are speranța 

Ca tu ai să vii.

Iubirea ni-l leagă înainte 

Iar speranța rupe orice îndoială,

Fără ea s-ar rupe tot 

Și eu aș pleca...

Cu ultimul vagon.

Cât de frumos se-nfiripa dragostea in piept

Când lacrimile de bucurie se simt prea des,

Și când se lasă la voia întâmplării să răsară lângă tine

Cea mai minunată floare din gradina cu suspine.

Tu lasă inima să-ți zburde prin surâsul apelor

Să te atingă din nou peste ploapele-ți brăzdate ,

Și când valul mare v-a să vie să-ți cutremure inima toată 

Să știi că am să te salvez deîndată de la acest val numit "viață".

Căci viața-n doi e așa frumoasă, nu? 

Te atinge de sus până jos cu lumina ei toată 

Tu las-o in voia ei și deîndată vei vedea

Cât de frumos arată valul alături de inima mea.

Poezii ți-aș scrie o mie, ca într-un film cu Șeherezada

Ți-aș înfăptui suspine, dar numai și numai de fericire;

Te-aș lăsa în jos și iar te-aș ridica 

În valul asta plin de oferte numit "viața mea".

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

De pe geamul aburit

Pot vedea nelămurit 

Cum ploaia își face prezența,

Iar tu îmi furi existența.

O îmbrățișare lunguiață, 

Mă întorci să te văd la față, 

Și să realizez că aici

Suntem două, nu amici. 

Afară-i frig și se-nnorează,

Brațele tale mă păstrează 

Lângă tine și c-un pupic, 

Deja nu mai gândesc logic. 

În camera asta să lăsăm 

Iubirea pe care ne-o purtăm, 

Să se știe că eu mereu 

Te-am slăvit precum un zeu. 

Și-n această cameră comodă, 

Ai găsit tu cumva o metodă

Din care am reieșit uimită 

Căci dragostea ți-a fost simțită.

Te visez în astă noapte cu lună plină ,

A mea stea albastră .

Promite-mi că după ce pleci nu mă rănești,

Al meu unic trandafir alb.

Te văd într-o după-amiază caldă,

Al meu gând nesfârșit.

Promite-mi că mă uiți să nu sufăr în zadar,

A mea pace dintr-o lume haotică.

Te simt în astă seară înnorată,

Al meu tablou în culori cenușii.

Promite-mi că nu mă lași condamnată la durere ,

A mea petală de trandafir.

De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.

Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.

Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.

Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.

Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.

Te rog nu spune nu..și dă-mi o șansă

Să pot să spun de ce, să cer iertare,

Aș vrea s-accepți să vii la o plimbare

Și să găsim un compromis de împăcare.

Ți-am scris mesaj și văd că l-ai citit

Și știu motivul de-a nu-mi răspunde,

Multe s-au adunat și tare te-au durut

Vrei adevărul zis, de cel ce îl ascunde.

Să știi că nu-i ce lumea rea vorbește

Și mult dorește să ne vadă despărțiți,

Așa că nu-ți mai apleca la ei urechea

Întoarce-te să fim perechea de fericiți.

Doar mă ascultă și-apoi poți să pleci

Dacă decizi că am păcat de neiertat,

Însă acceptă că amândoi purtăm vina

Iar ceva sincer mărturisit poate fi iertat.

Eu cred că poți ierta și merge înainte

Pentru că simt iubirea ce ne cuprinde,

Vino la întâlnire, să pot rosti cuvinte

Și dragostea pierdută, să o pot..reaprinde!

Frumoasă doamnă îți spun acum,

Sunt doar acel nebun de dorul tău,

Ce îți cersesc iubirea ce mi-o dai cu greu,

Iar de amor se pare că nu-ți pasă ,

Ce să mai zic de-n prost ce sunt

Cum bine stiu,adică eu!

Frumoasă doamnă ce-l ce-a fugit de la matale din frumoasa casă

Cu greu agonisită și cu multă trudă

Și ți-a jurat iubire-acum un sfert de secol

Eu îl declar un trădător ca orice trădător,

Și-i mulțumesc că astfel bunul Dumnezeu

Mi te-a trimis să te iubesc ca pe-o zeiță,

Visând noapte de noapte la matale!

Căci nu există-n lumea largă

Femeie mai frumoasă și deșteaptă,

Și adevarul este că te-aștept de-o viață!

De nu venei mă aruncam pe clasica fereastră

Uitând că sinuciderea-i păcatul cel mai mare,

Eu doar visându-mă în brațe la matale!

(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea).

Te simt înainte să vii,

în aroma ploii care rămâne

după ce orașul a adormit.

Te simt în tăcerea

care păstrează pașii tăi.

Fiecare mișcare a ta

plutește ca o undă invizibilă,

atingându-mă acolo

unde nici eu nu mă mai recunosc.

Privirea ta e limpezimea unui izvor,

fiecare gest - o grație fără zgomot.

Zâmbetul tău devine far

în orașul obosit,

o tăcere care luminează.

Vocea ta, chiar când tace,

răsună ca un cor nevăzut,

purificând aerul,

transformând banalul în lumină.

ochii tăi - două stele de cristal,

care nu orbesc, ci călăuzesc.

Puritatea ta pulsează delicat,

învățându-mă să privesc cu adevărat.

Dacă aș putea opri timpul

într-o clipă doar pentru noi,

să simt cum prezența ta pură

curăță gândurile și simțurile,

lăsând doar ceea ce contează:

grația, puritatea, lumina ta.