Condamnare

Și totuși te iubesc

Deși curge tăcerea scuturându-se veșted

Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina

Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged

Gândul sihastru înecându-se risipit în visare

 

Și-atunci te-am alungat

Umbra norilor mei să nu-ți atingă strălucirea

Conturbând incolor minunea roșului aprins.

Deschisă-i calea spre oriunde infinit

Liber să-ți fie zborul către înaltul viselor

 

Și-atunci lipsind cuminte am căzut

În brazda plugului tristeților bolnave

Înțeapă acele sădite în adânc

Răsar speranțele mințind emoționale

 

Și-atunci plutesc fără prezență abdicând

Coboară zâmbetul sub limite vitale

Planează pașii fără urmă absentând

Un călător între hotare abisale

 

Și-atunci privind spre răsărit totul e strâmb

La judecată sunt chemat pentru eroare

Nevinovat pledează sufletul plângând

Fără iubire e deja o condamnare


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online Condamnare

Data postării: 26 octombrie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 551

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

A sufletului floare

Cea mai frumoasă floare din suflete răsare

Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând

Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare

De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund

 

O tristă încântare această rară  floare

Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ

Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare

Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt

 

Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată

Preferă om de piatră iubirea măsurând

De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată

O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând

 

Tu floare-abandonată de lacrimă udată

Primind apă sărată te-apleci către pământ

Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată

Plângând ajungi uscată, o floare așteptând

 

Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră

Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând

Iubire-adevărată născută fără pată

O floare minunată desculță-n om umblând

Mai mult...

Rosturi

Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii

Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii

N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna

Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună

S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă

Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă

 

Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară

Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă

Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă

Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă

Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă

Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă

 

Am întrebat pământul de-i greu să fie greu

Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu

Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare

Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare

Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă

Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă

 

Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată

În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată

Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată

Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată

Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă

Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă

Mai mult...

Nu voi, eu

Nu, nu voi, eu

Eu am vrut să mă nasc

Să ajung aripă de nor zburând măiastru

Frântura albă a curcubeului

 

Voi ați fi vrut, dar eu

Eu nu știam să pot

Și-atunci am învățat verdele frunzelor,

Căldura focului, strigătul vântului, susurul apelor.

Acum, cărând prezentul, ascult albul zăpezilor

Mă-nvață rece să tac rodind sămânță

 

Nu, nu voi

 Eu să mă caut

Umblând desculț printre oarbe speranțe

Ajung umbră cerșind  lumina

Storcând povară udă

Curg despletit în neștire

 

Adun frânturi din voi și tot nu știu

Ce-i vrerea când nu vrea

Ce-i drept când umblă strămb

Ce-i sufletul nătâng

De ce-am ajuns să plâng

Mai mult...

Visul

Aștept răsărit

În colțul ferestrei doarme luna

Se învelește cu norii

Urma luminii dispare stinsă

Adorm și eu căzând în visare

 

Și dintr-odată e lumină

Soarele e sus, undeva

Privesc iarba vălurind în adierea văntului

E totuși liniște, ciudată liniște

Din spate răsare umbră

Mă atinge o mână

Deja știu, e Ea

 

 Simt sângele alergând

Roșul devine foc

Întorc privirea  și brusc liniștea se rupe

Am întârziat pițin, se aude

Nu contează, răspund, ești aici deci e bine

Mă abțin să întreb unde suntem și cum am ajuns

Mai important e momentul, prezența

Hai să mergem

O iau de mână și zâmbesc

Totul se stinge

 

Deschid ochii

În colțul ferestrei arde soare

Patul doarme rece

Palmele-s goale

Închid ochii și încerc să mă-ntorc

Acolo în vis

Acolo unde e Ea

Dar acolo înseamnă că nu e aici

Nu e acum, nu e.....

Și-atunci încep să curgă rănile

Fierbinte îngheață visarea

Mai mult...

Tristeți îndrăgostite

Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite

În vise jaru-i stins când zorile-s ivite

Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite

Cărare s-o întinzi prin zilele gonite

 

În inimă ți-a nins cu ace iscălite

Jumate s-a încins, jumate se resimte

Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite

Otrava s-a întins, durerile-s cumplite

 

Și sufletu-i atins, urlând nu te aude

De dragoste învins refuză să te-asculte

Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute

Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute

 

De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte

În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre

Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde

Îndrăgostit e trist primind sentințe crude

 

Pășind spre asfințit  cărarea se desparte

În loc de paradis iei drumul către noapte

Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate

Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante

Mai mult...

Priviri

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

 

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

 

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

 

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

 

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

 

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

 

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Imoral

Cand de mine te apropiai,

sufletul eu mi-l oftam,

În ai tăi ochi verzi priveam,

iar dorința ți-am văzut-o;

Mâna după tine am dus-o,

şi cealaltă pe obraz,

Iar în exces de extaz,

buzele moi le apropiam;

Şi nici măcar nu banuiam,

că imoralul se-ntâmpla…

Mai mult...

Ho'oponopono

Ne spun poveștile, că-n lume,
Sunt patru vorbe mari, anume:
"Îmi pare rău", "îți mulțumesc"
Și "iartă-mă" și "te iubesc".

Aceste vorbe au putere
Să vindece orice durere,
S-aducă liniștea-ntre noi,
Să cheme dragostea-nnapoi,

Să ștearg-o lacrimă zglobie,
S-aducă-n locu-i, bucurie
Și, orice rană s-o aline,
Iar răul, să-l transforme-n bine.

..................................

Aș vrea, să nu mai am din nou
Motiv să spun: "îmi pare rău".
Să nu mai fie necesar
Un "iartă-mă" să rostesc iar.

Aș vrea, mereu să tot găsesc
Motive, doar să-ți mulțumesc,
Că-n orice clipă care vine
Tu, ești alăturea de mine.

Și pentru vremea ce trecu
Să-ți mulțumesc, pentru că tu,
Minune a lui Dumnezeu,
Faci parte din destinul meu.

Și, nu vreau sa te plictisesc
Spunând mereu cât te iubesc
Dar, tot o spun căci, vreau s-o ști.
Am s-o repet în orice zi,

Ca-n orice clipă ce-o să vie,
Să ai în suflet bucurie
Știind că inima cuiva,
Mereu, i-alaturi de a ta.

Mai mult...

Nu așa

M-am tot gândit în ultimul timp…

Nu te sperie și pe tine uneori

cât de repede trece timpul?

Cum nopțile abia încep

și dimineața imediat le stinge,

de parcă viața trăiește mereu

cu degetul apăsat pe înainte?

 

Totul se petrece prea rapid,

Visele noastre adorm seara

și dispar înainte să apucăm să le povestim cuiva,

deși eu ți le mai spun pe ale mele uneori,

iar eu…

eu vreau doar să nu regret că nu ți-am spus că te iubesc

și să ajung să te mai văd doar când dorm.

 

Nu vreau să regret că nu am văzut niciodată

cum luna trece prin părul tău dintr-un unghi care formează perfect o eclipsă,

sau cum arată ochii tăi văzuți de aproape

când ești fericită sau tristă.

 

Sau să nu știu care este culoarea ta preferată,

(deși mereu am crezut că este violet)

sau numărul tău norocos,

(al meu este nouă)

sau să nu știu la ce te gândești

atunci când plouă.

 

Timpul oricum ne fură destule.

Ne ia anii,

ne schimbă chipurile,

ne obosește inimile puțin câte puțin.

De ce îl lăsăm să ne fure și clipele

în care am fi putut să ne iubim…

 

Nu știu ce o să fie după ziua de mâine,

îmi doresc să nu pleci, nu așa…

fără să știi că te iubesc

și că ai cel mai frumos loc din inima mea.

Mai mult...

La umbra ta!

La umbra ta aș vrea să stau

Cand soarele arde fierbinte,

Si inima de vrei ție ți-o dau

Că bate pentru tine și ea nu minte.

 

Aș vrea să îți sărut obrazul,

Și să îți mângâi ale tale pleoape,

Să pot să-ndepărtez necazul

Și să te simt cât mai aproape.

 

Tristețea se simte pe chipul tău

Și am aflat acum de unde vine,

Și văd că între voi este un hău

Așa că te invit să vii spre mine.

 

Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus

Nu pare pe moment să fie prea ușor,

Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus

De ea să te agăți și să pornim în zbor.

 

Sper să plutim și să uităm de lume

De vorba și răutatea fără seamăn,

Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit

Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.

 

Dacă acum socoți că nu se poate

Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,

Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape

Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.

 

 

 

Mai mult...

În noapte

Ma plimb pe-aleea rece și pustie

Copacii din umbră mă privesc mirați 

Pe cer strălucește luna plină,

Doar ea-mi mai bucură ochii întristați.

 

Imi port cu mine trecutul și pasul mi-e greu,

Caut s-o întâlnesc pe vechea "eu"

Mă frâng încercând din urmă s-o ajung

E departe... și-o privesc îndelung.

 

E beznă pe alee...sunt doar eu,

Și-mi inăbuș lacrimile ce vor să-mi iasă 

Le stăpânesc să nu cadă, cu greu...

E frig...și mă gândesc să fac cale-ntoarsă.

 

Pe -o bancă mă asez visând 

Deși speranțele mi-s la pământ,

Visez la pieptul tău obrazul să mi-l culc,

Si-un vin să beau, sub ochii tăi căprui...

 

Știu mi-e visul plin de dor

Ce-mi amintește cât de mult te ador

Și ma face să sper, să rezist fără a plânge 

Ca-ntr-o zi un vin, și-o-mbrățisare mă vor ajunge..

Mai mult...

În fiecare seară

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,

Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară 

Și gândul nu vrea să asculte de mine...

 

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că asta-i ultima noapte când visez la tine,

Când gândurile imi zburdă într-o doară 

Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...

 

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că îmi ești ultimul fum de țigară 

Când de-al meu vis mă îndepărtez...

Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc. 

 

Mereu îmi spun... în fiecare seară...

Că-i ultima dată, când în versuri te scriu

Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară 

Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍