1  

Chip de fată

Sub cer de brumă argintie,

În meleaguri de împodobite,

Prin stejari de crengi ruginite,

Frunze rătăcite ca din veac suspinând,

Scriu ușor din lacrimi frumoase,

Din apusul ce îmi retrage ochii,

Și vântul ce îmi izvorăște glasul.

Chip de de stea, răsună în urmă,

La poteca din deal ce fumul o astupă,

Tăceri dese se aud,

Doar glasul norilor și a luminii mă încântă,

Aud apa din cascadă cum răsună neîncetată,

Flori de viscol luminate ca din albă suspinând,

Auzindu-le cuvintele de amor,

Cu gând de înger păzitor.

Ramuri de conifere strălucind din ochii de iarbă,

Se naște o frumoasă fată,

Frumoasă ca din veac în veac,

Cu chip de apus, și trup de ceară,

Din ale ei brațe mă apropii și vărsară,

Așteptând a doua zi, și se văzu iar,

Cu chipul ei, mă chemă spre har.

Dar dispăru din nou,

Așteptând patru zile, cinci zile, și chipul nu mai apare,

Văzând ecoul larg din nou, soarele apare,

Scriind din nou ușor în abis,

Lac de soare apare din depărtare.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Oprea poezii.online Chip de fată

Data postării: 2 iulie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 796

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

In Limine Temporis

Printre mănunchi pribegi

C-un cojoc de soare

— Șede muma în prispă; —

rugându-se la icoane.

 

 

Se zbuciumă răzvrătit timpul

Pe sub cetini ce-l zvântă;

Și pe plaiuri se avântă

Albi miei cărunți în tâmplă.

 

 

Prin desagi călare-i cărarea

Printre porțile de brumă

Unde vântul se așterne

C-un moșneag pierdut prin turmă;

Mai mult...

Egoiștii cefalopodelor

Ești un egoist aparte —

Vine soarele primitiv, egoist:

Surd, surd, ca egiptenii moaștelor —

Ce închină în fața morții:

Indiferent dacă sunt vii.

 

Ipocriții în lume —

Ca mortul fără cruce:

Un nimeni și-un egoist.

Mai mult...

Vom rămâne

Vom cuprinde munți și ape,

Tu ai vrut așa,

Vom rămâne printre șoapte,

Căci doar asta ne liniștea..

Vom pleca diferit,

Eu pe veac.. tu cu altu’

Vom fii ca doi străini,

Eu prin nori, tu prin leacuri..

Vom săpa amintiri frumoase,

Doar că tu, le vei îneca..

Vom rămâne doi oameni,

Ce cândva.. ei se iubeau…

 

 

 

 

 

Vom învăța din greșeli,

Iar eu le voi asculta..

Vom zburda printre stele,

Dar tu vei fi, doar a ta..

Vom cunoaște lume nouă,

Dar eu voi fi lumea…

Vom rămâne printre șoapte,

Dar eu cu gându la moarte..

Vom călători prin vise,

Doar că tu prin ale mele..

Vom muri într-un sfârșit,

Doar că tu mă vei vizita..

Vom avea timpul,

Doar că timpu’ nu constă-n durere..

Vom vedea cum va fi,

Printre șoapte printre nori,

Printre rugăciuni uitate,

Printre lacrimi de flori..

Vom uita unu de altu,

Fără răbdare multă,

Cu oglinzi de arginti..

Îmi cântă ceasu.. tic tac..

Eu sunt mort.. iar tu ești vie,

Și prin străini ne vom abate..

 

 

 

 

 

Vom cânta la răsărit,

Dar tu vei privi spre cer..

Vom fi împreună când vin…

Tu să vii, să vin spre tine,

Să uit timpu’ ce l-ai purtat cu mine..

Vom ajunge la răscruce..

Printre garduri, printre grati..

Printre stele cele uitate,

Printre lacrimi din trup..

Vom avea sentimente,

Doar că curge din suflet,

Curge..curge.. încet pe obraji,

Curge lacrimi frământe..

Vom vedea vitorul,

Tu cu altul eu cu tine..

Vom străluci printre ecouri..

Printre șoapte adormite..

Printre strigăte de ajutor,

Printre durere răzbunată,

Printre morți și printre vii,

Tu să-mi vii la cavou cu altu’..

 

 

 

 

 

 

Vom recita împreună gânduri,

Gânduri bune.. gânduri rele..

Îți culeg un zâmbet,

să te mai pot vedea prin vise,

Prin răsăritul cel frumos,

Prin odaie de bucurie,

De prin nămeți și câmpi,

De prin zori de prin văi..

De prin soarta de eliberare pierdută..

 

 

 

 

 

 

Vom rămâne doi străini,

Pe veac și pe veci..

Tu să-mi vii să adormiți.

cu răsunul tău descântec.

Mai mult...

Troianul boierului

Troian cârmaci,

Crezu că viața-i piatră,

Românu’ nu-i trupeț,

Nici roi de apă.

Hâd să stea pe mal de apă,

Și nici brâu, și nici dușman,

Nu-i ca hatâr,

Trăit în obște.

Și nici rânduri de alee,

Nu cârti trece iară,

Căci ei înnebunii,

Și în jurul lor se transformase

Teamă.

Iar din iar croi de rai,

Și se osândă în prisos,

Cum călău zicând răutăcios,

Că nici din viață nu-i viață,

Și nici anii de speranță,

Nu-i ca banii fără viață.

Și nici rude din rude de oștire,

De ostași purtați de plumb,

Amărât călcat trecând.

 

Și zavistie de leat,

Și boierii ce calcă

Lumea spunând că-i har,

Român trăind greu de leac,

și plecă în lume să-și găsească veac.

Mai mult...

✨ Veselite-ai draga mea!

 

Pe coastă trece mândra-n zori,

Cu pași de scai și fiori,

Și-i curg cosițele-n ninsori

Pe umăr mlădios.

Și când o vede boierul sus,

Pe calul lui cu șeauă-n pus,

I se frânge sufletul nespus-

De drag i se face ros.

 

 

Ea, simplă, cu șorțul legat,

Cu ochiul cald, dar tulburat

Abia-l privește rușinat-

Și-i fugi gândul în vale.

El, bogat ca-un împărat,

Cu grajduri pline și palat,

De-ar fi putut, s-ar fi lăsat pe-un spic de grâu purtat doar să-i sărute onoarea.

 

Dar satul râde:  „Nu se poate!

Ea-i fiică de oameni cu gloate,

El poartă inel cu pietre mari, toate –

Nu-i pentru mâna ei!”

Și când se strâng vecinii-n prag,

Și bârfesc iar cu foc pribeag,

Boierul tace, dar îi-i drag

Mândruța dintre văi.

 

La fântână, când se oprea,

În palme apa-i tremura,

Căci simțea ochii lui cum stau

Pe chipul ei cel blând.

Și de se-ntâmpla să nu-l zărească,

Inima îi tot creștea să plesnească,

Că dragostea nu se citește

Doar în port și-n rând.

 

El vine-n sat cu flori în mâni,

Mari ca domnițele din scâni,

Și spune: „Fată, dacă rămâi,

Îți dau și cer, și mare!”

Ea râde lin: „Boierule…

Ce-mi trebuie mie aur, fele?

Mai scump e omul în durere,

Decât palatul mare.”

 

Dar el o vrea, și-o vrea curat,

Nu pentru faimă, nu pentru sat,

Ci că-n privirea ei de fat’

Găsise împăcarea.

Și spune lumii: „Mi-e iubită!

De cine-i gura veninoasă, rănită,

Să știe: tot ce-i omenit

Nu stinge-n noi chemarea!”

 

Și ea-l privește: „De-i să fii

Cu mine-n drum și-n nebunii,

Rămâi, boierule, să știi,

Că drag nu-i de vândut.”

El lasă rangul la pământ,

Și-și pune chipul la cuvânt:

„Cu tine m-a bătut un vânt

Ce n-am mai cunoscut!”

 

Și satul, mirat, nu mai zice,

Căci dragostea nu stă în spice,

Nici în averi, nici în potrice,

Ci-n doi ce se adună.

Iar mândra fată, cu suflet plin,

A prins în brațe destinul lin,

Și boierul – rupt de lume, din

Mândrie mai bătrână.

 

Mai mult...

Privighetorii

Candela neagră de prăpastii,

Îmi tace în gol vid sacru.

Orfan de sens, exil de sine,

Văd în mine un veac și acru.

Mă botez în vin a 9 a oară,

Privind sensul vieții un amar de teatru,

Ipocrizit mă nasc în neființă,

Privind în mine harul.

Idiotu flămând de lumină,

Mă astup ca o umbră pe pleoape,

În ochii mei privești toate clipele sacre.

Se târa idiotu de lumină,

Dorind spre el toată umbra,

Căci într-un veac ne naștem, iar

Într-un ceas trăim coșmaruri.

Josnic în ceață,

Idiotu mă surâde,

Dar cine este el ca el să se opună în rugă?

Văzu păscut de viață și moarte,

Mă îndrept spre viață fără patimi și aer.

Labirintul ce-l privesc în masca Idiotului,

Nu este el, ci doar un șir mare de rânduri.

Manipulez frica de aer,

Din ceață m-apun, printre noapte.

Ședeau pleoapele al toamnei gri râzând,

Pe spinare alergând în norii al nopții roșii de sânge călcând,

Prin pașii răsar sângele din trup,

Idiotu surâde spre morminte coborând.

Văd spinarea din ochii lui de ploaie,

Curgând încet arzând în foc și paie,

Râzând de moarte fără chip,

Mă uit în jur și astup cu stupoare,

Că eu sunt el, și brațele mele goale,

Sunt Idiotu din umbra peșteri negre de fum,

În fumegând visele arzând.

Mă uit și realizez că această viață,

Este a mea, iar din dată ce mă pierd spre moarte,

Rămân fără frică, și chip cioplit spre frunzele ce copacul lumini răsare. 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Un vis lucid

Am un vis lucid .

Care l-aș numi stupid .

Totuș mai de mult .

Mil doream atăt de mult .

 

Eu pe tine te așteptam.

Căci atăt de mult mi te doream .

Că ai plecat de la mine .

Nu acceptam .

 

Că mai lăsat , și ai plecat .

Cănd împrejur totul era secat .

Un vis lucid a rămas .

Iar eu de la el m-am retras .

Mai mult...

La revedere

Privit-a'n ochii mei și în tăcere,

Și-a adunat cuvintele'ntr-un vers,

Din nou zărindu-mă iar cu plăcere

Mi le-adresat articulându-le în mers.

 

Mergea'ntr-un pas cu mine pe o cale

Unde demult niciunul n-a parcurs,

Zbura în gând rotindu-se agale

Și susținerea drăguț al nost' discurs.

 

Chiar nu doream ca să filozofească,

Nici să m-asculte-atent nu îi ceream...

Doar să-mi privească-n ochi și să zâmbească,

Așa cum o făcea, așa credeam.

 

Odat-apropiindu-se de mine

S-a aplecat un pic, mi s-a părut,

Șoptit-a-mi el cu glas încet: "La revedere"

A spus așa, dar nu ne-am revăzut.

 

Ce a'nsemnat acel "La revedere"

Atunci eu încă nu am înțeles,

Acum dar când plecat-a el cu încheiere,

Primit-am faptul eu că n-am de-ales.

 

Uneori prietenia se sfârșește,

Într-un moment, atunci când nu te-aștepți,

Atunci și lecția mai bine se'nsușește:

"Ca'ntr-un moment să înțelegi, să te deștepți".

Mai mult...

Mărturisiri de gheață

Dacă m-aș putea renaște și să-mi aleg orice viață,  

Mi-aș dori să fiu, de se poate, un singuratic fulg de zăpadă.  

M-aș naște din norii grei, ca o lacrimă de gheață,  

Iar după kilometri de zboruri, să ajung grăbit deasupra voastră.

 

Apoi să cad ușor pe rumenii săi obrăjori,  

Să-i pot atinge chipul iarăși, ca mai apoi să mor.  

Dar nu voi avea niciun regret dacă m-aș topi la ea pe buze.  

Aș fi, de fapt, cel mai fericit, sfârșitul să-mi fie legat de ea pentr-o veșnicie.

 

Și-n timp ce mă topesc, să-mi arunce un zâmbet plin de iubire,  

Amintindu-și cum îi șoptesc: te iubesc, frumoasă copilă.  

Apoi să ne luăm rămas bun, fără lacrimi amare, fără cusur,  

Să fie liniștit, fără urlet de nebun, schimbând prin moarte al speranței decor.

 

Mai mult...

Te iubesc

Eu te iubesc si te voi iubi mereu,

Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.

Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...

Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget

 

Astfel eu iubindut-te pe tine,

De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!

Eu pling si alerg din urma ta,

Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.

 

Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,

Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?

Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...

Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.

Mai mult...

Luceafărul și Fata Visătoare.

Un Luceafăr din zări,

Se uită din îndepărtări,

O frumoasă fată vede,

Și pe loc se îndrăgostește.

 

Îi apare frumos în vis,

Ca-ntrun paradis,

Căci cu ea dorea să fie,

Să-i simtă pielea vie.

 

„Sunt Luceafăr, rege-n noapte, 

Prins în cosmice șoapte,

Și de sus, din infinit, 

Ochii tăi m-au cucerit. 

 

Tu, o fiică a pământului, 

Frumusețea vântului,

Stai la malul mării lin, 

Și mă chemi în al tău chin. 

 

Vocea ta e o chemare, 

Ce răsună-n depărtare,

Și aș vrea să pot veni, 

Lumea ta să o pot trăi. 

 

Dar sunt prins de veșnicie, 

Într-o rece galaxie,

Sunt lumină și mister, 

Locuiesc pe alt tărâm, în cer."

 

În visul ei, de noapte plină,

Luceafărul strălucea în lumină,

Fata-l privește, inima-i tresare,

Și-n piept arde o flacără mare.

 

„O, Luceafăr, stea fermecată,

Tu ești visul ce-mi ține inima legată,

Vino la mine, lasă cerul plin de stele,

Fii om, să-mi stingi dorurile mele.

 

Vreau să-ți simt glasul blând,

Să ne iubim pe pământ,

Vino în lumea mea, lasă veșnicia,

Trăind dragostea, volnicia."

 

Luceafărul o aude,

Și pe loc îi răspunde,

Să o lămurească,

Nu să o aburească.

 

„Tu ești caldă, ești suflare, 

Eu sunt rece, o-ntrebare,

Cum pot eu să cobor, 

Fără ca pe loc să mor? 

 

Să renunț la tot ce sunt, 

Pentru un vis pe pământ? 

Să devin un om de rând, 

Dorul din mine, uitând?

 

Este-o dragoste-n abis, 

Un frumos și tragic vis,

Ne iubim fără să fim, 

Un destin ce nu-l unim. 

 

Tu ai nevoie de-un sărut, 

De un sentiment ce te-a durut,

De o viață cu un rost, 

Nu de-un astru fără adăpost. 

 

Eu rămân în cerul meu, 

Martor visului tău greu,

Voi veghea din depărtări, 

Peste lumi și peste mări. 

 

Ne desparte o prăpastie, 

Plină de melancolie,

Tu ești om, eu sunt o stea, 

Nu pot fi în lumea ta.

 

Te voi purta în amintire, 

Ca pe-o tainică iubire,

Și voi străluci mai tare, 

Ca o veșnică urare."

 

Ea din somn se trezește,

Și începe răbufnind a plânge,

"Unde așa repede ai dispărut,

Luceafăr îndepărtat și blând?"

 

Pentru ea viața îi priește,

Nimic nu-și mai dorește,

Dorind mereu să reapară,

Iubirea sa scumpă și astrală.

 

Îl cheamă înapoi să vină,

Strigând tare până la lună,

Poate așa el, glasul va auzi,

Și-n visul ei se va repezi.

 

Așa cum a dorit, s-a și întâmplat,

În vis a reapărut el cu-n oftat,

Și începe a vorbi cu durere, căci,

Împreună nu vor putea fi în veci,

 

„Din cerul nopții, plin de stele,

Te văd, iubirea vieții mele,

Un astru sunt, un foc ceresc,

Și pentru tine eu trăiesc.

 

Cobor la tine-n geam adesea,

Să-ți fiu lumină și povestea,

Dar trupul meu e doar un vis,

Un dor aprins în paradis.

 

Tu ești din lut, eu sunt scânteie,

O dragoste ca o idee,

Oricât de mult aș încerca,

Nu pot atinge fruntea ta.

 

Și-mi ceri să fiu un muritor,

Să uit de-al stelelor izvor,

Să las în urmă veșnicia,

Să-mi aflu-n tine bucuria.

 

Dar de-aș renunța la nemurire,

Aș pierde-ntreaga mea sclipire,

Aș fi un om, un simplu ins,

Și focul meu ar fi învins.

 

Tu cauți o iubire caldă,

Ce-n brațe poate să te piardă,

Eu pot doar veghea de la geam,

Un vis frumos ce nu îl am.

 

Oricât de mult noi ne dorim,

Nu putem fi, nu ne unim,

Destinul nostru e separat,

Un cer de-un simplu pat.

 

Tu vei iubi un om, firesc,

Ce-ți spune simplu „te iubesc”,

Și-ți va oferi îmbrățișări,

Pe-ale pământului cărări.

 

Eu voi rămâne sus, pe boltă,

Cu dragostea ce mă revoltă,

Privind la tine ne-ncetat,

Un Luceafăr îndepărtat.

 

Și chiar de soarta ne desparte,

Iubirea mea nu are moarte,

Voi lumina mereu spre tine,

Din lumi astrale și senine.

 

Adio, vis pământean, scump,

Eu mă întorc în al meu timp,

Rămâi cu bine, dulce zână,

Eu, stea pe cer, tu, pe țărână."

Mai mult...

500 de Poezii Creștine 1-50

1. Lumina lui Hristos

Hristos coboară peste lume,

Cu har și pace peste noi,

Și-n sufletele cele triste

Aprinde candela-napoi.

La Cruce stăm cu umilință,

Privind spre Cel ce ne-a iubit,

Căci prin a Sa dumnezeire

Pe noi din moarte ne-a trezit.

O, Doamne, fii cu noi în toate,

În zi, în noapte, la necaz,

Și du-ne către Împărăție,

Spre veșnicul Tău sfânt locaș.

Cristian Diaconița

2. Rugăciunea

Când lumea tace și adoarme,

Eu, Doamne, vin să mă rog Ție,

Îți spun durerea mea ascunsă

Și cer lumină-n veșnicie.

Nu aur vreau și nici mărire,

Ci inimă curată vreau,

Să pot ierta pe orice frate

Și către Tine să privesc.

Primește, Doamne, rugăciunea

Pe care-o spun cu glas smerit,

Și nu mă lăsa niciodată

Să uit cât Tu m-ai iubit.

Cristian Diaconița

3. Sub Crucea Ta

Sub Crucea Ta, Iisuse Doamne,

Îmi plec genunchii și suspin,

Căci pentru mine și păcate

Ai suferit amar și chin.

Piroanele au fost durere,

Cununa spini Ți-a fost altar,

Dar dragostea Ta pentru oameni

A fost mai mare decât toate.

Și când mă clatin pe cărare

Și pașii mei se pierd mereu,

Mă uit spre Crucea Ta cea sfântă

Și mă întorc spre Dumnezeu.

Cristian Diaconița

4. Maica Domnului

Preasfântă Maică, Născătoare,

Tu, Maica Domnului Iisus,

Acoperă-ne cu iubire

Și du-ne către Cel de Sus.

În ceas de teamă și durere,

Ridică rugăciunea ta,

Și fii aproape de creștinii

Ce caută în cer pacea.

Tu, floare sfântă și aleasă,

Primește glasul nostru lin,

Și roagă-te pentru noi, Maică,

Când către Domnul noi venim.

Cristian Diaconița

5. Calea spre Cer

Pe calea vieții merg, Iisuse,

Cu pași adesea obosiți,

Dar știu că Tu ești lângă mine

Când pașii mei sunt rătăciți.

Când drumul este plin de spini,

Nu vreau să fug, ci să rămân,

Căci Tu ai mers întâi pe cale

Și m-ai chemat să Te urmez.

Dă-mi, Doamne, inimă smerită,

Credință, dragoste și har,

Ca la sfârșitul vieții mele

Să intru-n cerul Tău cel clar.

Cristian Diaconița.                                                                                          500 DE POEZII CREȘTINE

 

de Cristian Diaconița

 

Poeziile 6–50

 

6. Inima mea către Hristos

 

Iisuse, Doamne, vin la Tine,

Cu sufletul smerit și greu,

Aprinde-n mine sfânta pace

Și fă din inimă altarul Tău.

 

Când lumea-mi pare fără cale,

Tu fii lumina mea mereu,

Căci numai lângă Tine, Doamne,

Găsesc iubirea lui Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

7. Candela credinței

 

Aprinde, Doamne, candela

În sufletul meu trecător,

Să lumineze peste toate

Când vine noaptea de fior.

 

Să nu se stingă niciodată

Credința mea în Dumnezeu,

Ci să rămână peste vreme

Ca o lumină-n drumul meu.

 

Cristian Diaconița

 

8. Rugăciune în tăcere

 

În liniștea acestei seri

Îmi plec genunchii înaintea Ta,

Și spun cu inimă smerită:

„Iisuse, nu mă părăsi.”

 

Tu știi durerea mea ascunsă,

Tu știi și gândul cel mai greu,

De aceea vin cu toată viața

Și o așez în mâna Ta.

 

Cristian Diaconița

 

9. La icoana Maicii Domnului

 

La icoana Maicii Sfinte

Aprind o candelă ușor,

Și cer în taină mijlocirea

Pentru al meu suflet călător.

 

Preasfântă Maică, roagă-te

Pentru cei ce Te cinstesc,

Și du-ne către Fiul Tău,

Spre cerul cel dumnezeiesc.

 

Cristian Diaconița

 

10. Crucea vieții

 

Când crucea vieții este grea

Și drumul pare fără sfârșit,

Privesc spre Crucea lui Hristos,

Spre Cel ce pentru noi S-a jertfit.

 

Atunci găsesc putere iarăși

Să merg cu sufletul curat,

Căci El ne spune prin iubire:

„Nu te teme, Eu te-am chemat.”

 

Cristian Diaconița

 

11. Doamne, rămâi cu mine

 

Doamne, rămâi mereu cu mine

Când zorii vin, când noaptea cade,

Când am lumină în privire

Și când mă cuprind multe griji.

 

Nu mă lăsa să pierd cărarea

Ce duce către cerul Tău,

Ci ține-mi sufletul aproape

De sfântul Tău nume mereu.

 

Cristian Diaconița

 

12. Nădejde

 

Când toate par că se destramă

Și omul nu mai vede-un drum,

Eu mă încred în Dumnezeu,

Căci El mă poate ridica.

 

Nădejdea mea nu este lumea,

Nici bogăția ei deșartă,

Ci Domnul care ține viața

Și-mi poate lumina cărarea.

 

Cristian Diaconița

 

13. Hristos și pacea

 

Acolo unde este Hristos

Se naște pacea în suflet,

Iar inima ce Îl primește

Nu mai rămâne fără rod.

 

Iisuse, fă-mi și mie inima

Un loc curat pentru iubire,

Să pot să duc în lumea aceasta

Lumina Ta și-a Ta sfințire.

 

Cristian Diaconița

 

14. Întoarcerea

 

Am rătăcit prin multe drumuri,

Dar astăzi iarăși Te-am găsit,

Iisuse, Tu m-ai chemat acasă

Și sufletul mi-ai liniștit.

 

Primește-mă cu milă, Doamne,

Nu după câte am greșit,

Ci după marea Ta iubire

Și harul Tău nemărginit.

 

Cristian Diaconița

 

15. Înaintea altarului

 

În fața sfântului altar

Îmi plec genunchii în tăcere,

Și simt cum sufletul se umple

De pace, har și mângâiere.

 

Biserica devine casă

Pentru un suflet apăsat,

Iar rugăciunea se ridică

Spre Dumnezeu Cel minunat.

 

Cristian Diaconița

 

16. Glasul Evangheliei

 

Când Evanghelia răsună,

Aud chemarea lui Hristos:

„Veniți la Mine, cei ce sunteți

Osteniți și apăsați.”

 

Cuvântul Lui îmi este hrană,

Lumină pentru orice zi,

Și mă învață să iubesc

Și să trăiesc pentru cei vii.

 

Cristian Diaconița

 

17. Bucuria Învierii

 

Hristos a înviat din moarte,

Iar piatra nu L-a mai oprit,

Și peste lumea cea cuprinsă

De teamă, viață a răsărit.

 

Să cânte cerul și pământul,

Să cânte omul credincios:

„Moartea nu are ultimul cuvânt,

Căci a-nviat Iisus Hristos!”

 

Cristian Diaconița

 

18. Betleem

 

În Betleem, în noaptea sfântă,

O stea străluce peste sat,

Iar Pruncul Sfânt Se naște-n iesle,

De îngeri fiind înconjurat.

 

Păstorii vin cu bucurie,

Magii Îi aduc daruri sfinte,

Iar lumea primește Lumina

Vestită de profeții sfinți.

 

Cristian Diaconița

 

19. Îngerul păzitor

 

Îngerul meu, trimis de Domnul,

Păzește-mi pașii zi de zi,

Ferește-mi sufletul de rău

Și-nvață-mă spre bine a privi.

 

Când noaptea vine peste mine,

Rămâi aproape, înger sfânt,

Și roagă-te pentru sufletul meu

În drumul meu pe acest pământ.

 

Cristian Diaconița

 

20. Iubirea creștină

 

Iubirea nu răspunde răului

Cu ură și cu răzbunare,

Ci pune peste rana lumii

Balsamul sfânt al unei iertări.

 

Așa ne-a învățat Hristosul,

Prin viața Sa și prin Crucea Sa:

Să ne iubim unii pe alții

Și să păstrăm în noi iertarea.

 

Cristian Diaconița

 

21. Lacrima pocăinței

 

O lacrimă căzută-n taină

Poate spăla un suflet greu,

Când omul își recunoaște vina

Și se întoarce la Dumnezeu.

 

Doamne, primește pocăința

Și dă-mi putere să mă schimb,

Să las păcatul în urmă

Și către Tine să mă-ndrept.

 

Cristian Diaconița

 

22. Sfânta Liturghie

 

Când clopotele cheamă lumea

La sfânta slujbă în locaș,

Se umple inima de pace

Și sufletul devine mai curat.

 

În rugăciune stăm împreună,

Uniți prin credință și iubire,

Și Îl slăvim pe Dumnezeu

Cu inimă și mulțumire.

 

Cristian Diaconița

 

23. Sfinții

 

Sfinții au mers prin încercare

Cu ochii către Dumnezeu,

Și au păstrat credința vie

În orice ceas și-n orice greu.

 

Ei sunt lumină pentru lume,

Modele sfinte de urmat,

Și ne arată că prin Hristos

Sufletul poate fi curat.

 

Cristian Diaconița

 

24. Apostolii

 

Doisprezece au mers cu Domnul

Pe drumurile Galileei,

Vestind cuvântul Evangheliei

Și Împărăția lui Dumnezeu.

 

Au dus lumina peste lume,

Cu jertfă și cu mult curaj,

Și au vestit că Iisus Hristos

Este al lumii Mântuitor.

 

Cristian Diaconița

 

25. Petru

 

Petru, pescarul din Galileea,

A lăsat plasa și-a urmat

Pe Cel ce l-a chemat la viață

Și către cer l-a îndreptat.

 

Chiar dacă uneori s-a clătinat,

Hristos nu l-a abandonat,

Ci i-a redat credința vie

Și turma Sa i-a încredințat.

 

Cristian Diaconița

 

26. Ioan

 

Ioan, apostolul iubirii,

A stat aproape de Hristos,

Și a păstrat în inimă

Cuvântul sfânt și luminos.

 

El ne învață că iubirea

Este poruncă de la Domnul,

Și cine umblă în iubire

Rămâne-n Dumnezeu cu totul.

 

Cristian Diaconița

 

27. Pavel

 

Pavel a dus Evanghelia

Prin multe țări și prin cetăți,

Vestind pe Hristos cu îndrăzneală

În mijlocul multor greutăți.

 

N-a fost oprit de suferință,

Nici de prigoană sau de lanț,

Căci dragostea pentru Hristos

Îi era veșnică putere.

 

Cristian Diaconița

 

28. Psalmul inimii

 

Când sufletul meu este trist,

Ridic privirea către cer,

Și spun: „Doamne, Tu ești păstorul,

De nimic nu mă voi teme.”

 

Tu-mi dai odihnă și lumină,

Mă duci pe cărări de dreptate,

Și chiar de trec prin valea morții,

Tu ești cu mine, Doamne.

 

Cristian Diaconița

 

29. Dumnezeul meu

 

Dumnezeul meu, Părinte Sfânt,

Tu ai creat cerul și pământul,

Și ai pus viață peste toate,

Cu înțelepciunea Ta cea mare.

 

Primește lauda mea smerită

Și fă-mă vrednic de iubirea Ta,

Să Te caut în fiecare zi

Și să păstrez porunca Ta.

 

Cristian Diaconița

 

30. Duhule Sfinte

 

Duhule Sfinte, vino-n mine,

Adu-mi lumină și curaj,

Curăță gândurile mele

Și fă-mi din inimă locaș.

 

Călăuzește-mi orice pas,

Ferește-mă de rătăcire,

Și dă-mi iubire pentru oameni,

Credință, pace și smerire.

 

Cristian Diaconița

 

31. Smerenia

 

Smerenia nu caută slavă,

Nici laude de la oameni,

Ci stă în liniște și slujește

Cu dragoste și cu răbdare.

 

Iisuse, dă-mi această cale,

Să nu mă laud cu nimic,

Ci să mă bucur când pot face

Un bine mic pentru un frate.

 

Cristian Diaconița

 

32. Milostenia

 

O pâine dată celui flămând

Este iubire înaintea Ta,

O haină dată celui gol

Poate aprinde o stea.

 

Învață-mă să văd aproapele

Și să nu trec nepăsător,

Căci orice bine făcut în taină

Se înalță către Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

33. Postul inimii

 

Nu doar de hrană vreau să postesc,

Ci și de ură și mândrie,

De vorbe rele și de judecată,

De orice gând fără iubire.

 

Ajută-mă, Iisuse Doamne,

Să-mi curăț sufletul mereu,

Ca postul meu să fie jertfă

Și să mă apropie de Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

34. Iertarea

 

Doamne, învață-mă să iert

Pe cel ce poate m-a rănit,

Așa cum Tu ne ierți păcatul

Când ne întoarcem smeriți.

 

Să nu păstrez în mine ura,

Nici răzbunarea să n-o chem,

Ci să răspund cu rugăciune

Și cu iubire să înving.

 

Cristian Diaconița

 

35. Drumul spre cer

 

Nu știu cât este de lung drumul,

Dar știu că vreau să merg cu Tine,

Iisuse, până la sfârșit,

Pe calea care duce bine.

 

Să nu mă pierd în lumea aceasta,

În lucruri care pier trecând,

Ci să-mi păstrez privirea sus,

Spre cerul Tău cel luminat.

 

Cristian Diaconița

 

36. Rugăciunea mamei

 

O mamă își ridică glasul

Și pentru pruncul ei se roagă,

Cerând lui Dumnezeu lumină

Și pază sfântă peste casă.

 

Primește, Doamne, rugăciunea

Celui ce plânge pentru ai săi,

Și pune pace peste familie

Și dragoste între copii și părinți.

 

Cristian Diaconița

 

37. Casa creștinului

 

În casa unde se roagă omul

Se aprinde o lumină,

Iar icoana de pe perete

Amintește calea cea bună.

 

Doamne, binecuvântează casa,

Păzește-i pe cei ce locuiesc,

Și fă ca dragostea și pacea

În ea mereu să înflorească.

 

Cristian Diaconița

 

38. Duminica

 

Duminica este ziua sfântă,

Când clopotul ne cheamă iar,

Să mergem către casa Domnului

Cu sufletul curat și clar.

 

Să lăsăm grijile deoparte

Și să-I aducem mulțumire,

Căci Dumnezeu ne dăruiește

O zi de pace și iubire.

 

Cristian Diaconița

 

39. Lumina Învierii

 

O, ce lumină minunată

Strălucește în noaptea sfântă!

Hristos a biruit mormântul,

Iar moartea nu mai înspăimântă.

 

Să cântăm cu toți împreună:

„Hristos a înviat din morți!”

Și să păstrăm această veste

În inimile noastre toate.

 

Cristian Diaconița

 

40. Jertfa lui Hristos

 

Pe Golgota, sub cerul greu,

Hristos Și-a dus Crucea cu iubire,

Și pentru oameni S-a jertfit,

Ca să ne dea nouă mântuire.

 

Iubirea Lui nu are margini,

Nici lumea n-o poate cuprinde,

Căci din Jertfa Mântuitorului

Nădejdea veșnică se aprinde.

 

Cristian Diaconița

 

41. În grădina Ghetsimani

 

În Ghetsimani, în noaptea grea,

Hristos Se roagă Tatălui,

Iar ucenicii dorm aproape,

În ceasul mare-al încercării.

 

„Facă-se voia Ta”, răsună

Din rugăciunea Celui Sfânt,

Și El primește Crucea lumii

Din dragoste pentru pământ.

 

Cristian Diaconița

 

42. Mormântul gol

 

Femeile vin dis-de-dimineață

Și găsesc mormântul gol,

Iar îngerul vestește lumii

Că Domnul este viu din nou.

 

Nu mai este moartea stăpână,

Nu mai domnește întunericul,

Căci Hristos a biruit moartea

Și ne-a deschis drumul spre viață.

 

Cristian Diaconița

 

43. Înălțarea

 

Pe Muntele Măslinilor

Ucenicii privesc spre cer,

Iar Domnul Se înalță-n slavă

După lucrarea Sa pe pământ.

 

Dar nu ne lasă fără nădejde,

Ci ne trimite Duhul Sfânt,

Să ducem Evanghelia Sa

Până la marginile lumii.

 

Cristian Diaconița

 

44. Rusaliile

 

În ziua sfântă a Cincizecimii

Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât,

Iar inimile ucenicilor

De har și foc s-au umplut.

 

Biserica începe să vestească

Pe Hristos Cel înviat,

Iar Evanghelia străbate lumea

Ca un soare minunat.

 

Cristian Diaconița

 

45. Cuvântul lui Dumnezeu

 

Cuvântul Domnului este lumină

Pentru sufletul care caută,

Este sabie împotriva răului

Și pâine pentru inima flămândă.

 

Când citesc Sfânta Scriptură,

Îl caut pe Dumnezeu în ea,

Și fiecare pagină mă cheamă

Să trăiesc mai aproape de El.

 

Cristian Diaconița

 

46. Împărăția Cerurilor

 

Dincolo de lumea trecătoare

Există veșnica Împărăție,

Unde cei ce-L iubesc pe Domnul

Vor afla pace și bucurie.

 

Nu aurul mă cheamă acolo,

Nici slava lumii de aici,

Ci dorul după Dumnezeu

Și viața trăită în iubire.

 

Cristian Diaconița

 

47. Judecata

 

Va veni o zi în care

Fiecare suflet va răspunde,

Iar toate faptele ascunse

Înaintea Domnului vor fi văzute.

 

De aceea vreau să trăiesc astăzi

Cu inimă curată și smerită,

Să fac bine cât încă pot

Și să cer iertare de la Domnul.

 

Cristian Diaconița

 

48. Viața veșnică

 

Nu pentru lumea aceasta singură

Ne-a chemat Hristos la credință,

Ci pentru viața cea veșnică,

Pentru lumină și făgăduință.

 

Doamne, păstrează-mi sufletul

În adevăr și în iubire,

Ca la sfârșitul călătoriei

Să aflu veșnica mântuire.

 

Cristian Diaconița

 

49. Când sunt singur

 

Când sunt singur, Tu ești aproape,

Când plâng, Tu vezi lacrima mea,

Când nu mai am putere-n suflet,

Tu îmi întinzi mâna Ta.

 

Nu mă lăsa, Iisuse Doamne,

Să cad în deznădejde grea,

Ci pune iar lumină-n mine

Și fă să crească nădejdea mea.

 

Cristian Diaconița

 

50. Laudă lui Dumnezeu

 

Slavă Ție, Dumnezeule,

Pentru lumină și pământ,

Pentru viață și iubire,

Pentru al Tău Cuvânt cel Sfânt.

 

Slavă Ție pentru toate,

Pentru bine și-ncercări,

Căci prin Tine, Doamne Sfinte,

Vom găsi mereu cărări.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍