Când vei pleca

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă

S-aud cum umblă pasul tău cometa mea

Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă

Pierdut în vise regăsind prezența ta

 

Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine

Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea

Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline

Acolo tu ești lângă mine draga mea

 

Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine

Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca

Umblă cărarea vieții oarbă fără tine

De nu mai știu unde sunt eu și urma ta

 

Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă

Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa

Ascultă florile și valurile-n seară

Poate cândva o să auzi inima mea


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online Când vei pleca

Data postării: 19 iulie 2023

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1261

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

În așteptarea sărutului

Sărută-mi lumina iubito

Agață-mi pe suflet o stea

Deschide petale de soare

Ascundemă-n inima ta

 

Sărută-mi cu glasul urechea

Pictează-mi pe cer lumea ta

Atinge cu zâmbete gândul

Așează-mi în mâini mâna ta

 

Sărută-mi cu visele ochii

Alături în noapte zburând

S-ajungem pe-o floare doi fluturi

Nectarul iubirii gustând

 

Sărută-mi cu sete obrazul

Usucă-mi cu buzele stropi

Aprins clocotește vulcanul

Să ardă scânteia în ochi

 

 Sărută-mi cu dragoste viața

Aruncă-mi tristețea-n nisip

Să piară-necată în valuri

 Să-nvingem cu sufletul timp

 

Sărutul iubirii nu vine

Sărutul din vis e un dor

Topit sărutând amintire

La poarta sărutului mor

Mai mult...

Tristețea rătăcitelor iubiri

Visele stinse plecă-n zbor din realitate

Caută nopțile șoptind cuvinte vii

Umblă rănite ascunzând sinceritate

Lăsând tristețea înecându-se-n beții

 

Orele curg înșiruind secunde moarte

Ceasul zorește numărând zile pustii

Verile pleacă strămutându-se departe

Hâdă  tristețea scuturând zăpezi târzii

 

Soarele fuge aruncând lumini uscate

Orbește zările privirilor zglobii

Întunecând tote culorile pictate

Transformă purpura tristeții în stihii

 

Frunzele cad dezvăluind patimi speriate

Se-așează lespede vopsite ruginii

Astupă florile strivite și-ngropate

Plânge tristețea cu petale argintii

 

Palmele ard incendiind lacrimi semnate

Mângâie cerul amintirilor vâslind

Despică norii vălurind tăceri private

Întinde negura tristeții răscolid

 

Urmele dor mărturisind cărări voalate

Rănește zborul sub copite umilind

Strivite aripi ofilindu-se tăiate

Plutește liberă tristețea rătăcind

Mai mult...

Dulce-amară

Târziu să fie oare pentru mine?

Pierdut să fie timpul pentru noi?

Să fie vinovată doar distanța?

Contează doar cât suflet arde-n noi

 

Găsesc durere-ascunsă-n a iubi

Mă tulbură ce poate-aduce verbul

Norocul către unii a zâmbit

În doi le-a fericit viața sorocul

 

Pare că soarta e un cinic joc de zar

Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă

Uni-au primit nemăsurat norocu-n car

Alții îl caută gonind fără s-ajungă

 

Trei picături de fericire-am în pahar

Din ele una s-a uscat subit pe buze

Am reușit cumva să gust, dar e amar

Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune

Mai mult...

Timpul

De ar fi timpul construit dintr-un elastic

Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic

Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic

Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic

 

Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică

Chiar de e inima săraca-ndrăgostită

Doar amintirea poate-ți lasă fericită

De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă

 

Nu are timpul timp de suflete s-aline

E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine

Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni

E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine

 

Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune

Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume

Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne

Iubirea-i singura ce timpul va supune

Mai mult...

Cât vom mai fi copii

Ne aruncăm spre viitor plini de speranță

Dar adunăm vise pierdute în restanță

Suntem dogmatic acuzați de cutezanță

Ni-i contestată inocența în instanță

 

Primind noroc și o particulă de șansă

Petrecem viața fericiți în consonanță

Trăind senini copilărim până-n postfață

Soare și nori amestecând cu eleganță

 

Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță

Primind tristețea să ne tulbure balanță

Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță

Ajungem palidă ființă-n discordanță

 

Doar o iubire ne mai scapă de creanță

Lipind o aripă de suflet ai portanță

Dar când e dragostea lipsită de speranță

Toate durerile se-adună la restanță

 

Vom fi copii până când viața ne dezvață

Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță

De ți-e ursită fericirea ai o șansă

Copilăria-i doar o stare de speranță

Mai mult...

A fi

A fi pare să fie doar o stare

Cum ești sau ce după cortină stă ascuns

Nu reprezintă existență-n atestare

Cu adjectiv în completare ai răspuns

 

Poți fii lumină strălucind în admirare

Prin viață drumul deslușind pân’ la apus

Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare

Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus

 

A fi o stea pare să-nsemne o valoare

Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus

Lăsând privirile greșind în așteptare

Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns

 

A fi iubit poate aduce încântare

Ești un perfect inegalabil juxtapus

Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare

Jucându-ți inima gonind bătăi în plus

 

Oare mai ești sau ce anume în uitare

Trăiești incert când amintirea te-a supus

Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare

Cărând absența un ‚a fi’ e presupus

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Mă apucă câte un dor

      Frunză verde de mohor 

Mă apucă câte un dor 

Să -mi văd casa și ulița 

Unde m-astepta măicuța 

       Mama mea cu păr cărunt,

Cu dragoste și dor mult.

M-aștepta să vin la ea 

Că se simțea singurea.

       Copiii toți au plecat 

Și de ea s-au depărtat 

Sau dus toți la casa lor 

Dar ea îi aștepta cu dor.

       Când era mai tinerea 

Multă muncă mai făcea,

Frumos casa își ținea 

Toată ziua robotea 

       Avea casa îndestulată 

Bătătura măturată 

Că lucra din zi în noapte 

Să aibă în casă detoate.

       Iar în zi de sărbătoare,

Punea în curte masă mare 

Și aștepta cu mare drag 

Să-i vină copiii -n prag.

        Era tare bucuroasă 

Când stăteam cu toți la masă 

Cu dragoste ne privea 

Nu știa ce să ne dea 

       Dar când plecam de la ea 

Se vedea iar singurea 

Ne făcea cu mâna dreaptă 

Rezemată ușor de poartă.

          Mama de mult a plecat 

Și casa s-a dărâmat 

Nu mai e ca altădat.

Chiar și când îmbătrânim 

Dorurile tot revin .

Mai mult...

NATURA ÎN PRIMĂVARĂ

Oare pentru a câta oară,

Intru-în casă ies afară

Închid ușa și-o deschid

Parcă mă strânge un zid.

 

Soarele privește blând,

Are el ceva în gând,

Raza lui deschide căi

De la munte până-n văi.

 

Mii și mii de gândăcei,

Fac curat în case mici

Cu iarna au terminat,

Nu e timp nici de cântat.

 

Gospodarii-is prin ogradă,

Toatâ  lumea are treabă

Primăvara se arată

De la culme până-n baltă.

 

Natura-i toată înflorită

Ca o inimă de fată;

Primăvara poartă ie

Și flori vii la pălărie. 

Mai mult...

Clipele vieții

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

 

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

 

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

 

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

 

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Mai mult...

INCERTITUDINE

    Focul inimii mele arde, 
    în tăcere, luminând timid,
    întunericul adâncului tău...
    
    Gheaţa inimii tale, se topeşte,
    încet, dar sigur, fertil, 
    pe pământ roditor...
    
    Durere ce duce-n Nirvana, 
    te sfâşie şi te îneacă,
    în val de sânge roşu...
   

    ... şi cad istovit, 
    şi mă lovesc de stânci, 
    şi mă cufund în mare...

Mai mult...

TRISTEȚEA ZILEI

Nici nu plânge,nici nu plouă

Într-un suflet întristat

Când norii își pierd apa

Nici când viforu-i usct.

 

Tristă-i ziua în care

Dor,speranțe așteptări

Sunt învăluite-n ceață

Spulberate-n patru zări...

Mai mult...

Dor de tine

Mi-e dor, dar nu știu cum,

Mai pot să simt chiar și acum,

Dorul, care mă-nălța ,

Spre delicata atingere a ta.

 

Bucurie, tristețe, ură

Toate le simt în astă viață dură,

Dar ceea ce tu mi-ai oferit,

În nici o viață n-am simțit.

 

Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.

Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,

Vreau să te țin, să simt căldura ta, 

Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍