Blestemul dragostei
Ce-i dragostea de nu furtună aurie,
Cu nori și valuri ce se-ncruntă tragic,
Ce face ca în teatru zgomotos spectacol,
Ce-aduce vise colorate zilnic,
Inegalabile trăiri,săruturi și amorul,
Dar poate scufunda corăbiile toate,
Sau poate răsturna ambițioase planuri,
Voi cei naivi aflați acum acestea toate!
Oh... blestemată ești tu dragoste când pleci si lași doar dorul!
(16 februarie-4 aprilie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 17 septembrie 2023
Vizualizări: 737
Poezii din aceiaşi categorie
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Lume interioara
Departe sunt de ochii tăi,
Departe sunt de tine
Şi m-am pierdut pe undeva,
M-am rătăcit în mine.
M-or scoate poate-n viitor
Să văd lumini şi soare,
Dar astăzi, mă prefer aici -
În lumi interioare.
M-or scoate ochi păienjeniţi
De-aceiaşi disperare.
Vom căuta cu-acelaşi gând
O cale de salvare.
Sa te mai astept?
Ce dacă acum răsare soarele,
Dacă e atâta beznă între noi,
Căci căldura se poate duce
Și cu strălucirea înapoi...
În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,
În nopți de gheață și de frig,
În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,
În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
Orchestrarea dorului nemuritor
Când te privesc, se-nalță universul,
În ochii tăi, o lume se destramă,
Și luna-și uită-n ceruri înțelesul,
Căci tu devii întreaga mea viață.
Pe pielea ta se scriu balade mute,
Un foc mocnit pe-altarul unui vis,
Iar mâinile-mi, de tine neștiute,
Te poartă-n vals spre margini de abis.
Din glasul tău se naște o orchestră,
Un cântec de vioară, plin de dor,
Îmi spui un singur cuvânt, e simfonia,
Ce-mi face sufletul nemuritor.
Atingerea ta arde ca o rugă,
Fiorii scriu poeme pe-al meu piept,
Iar în tăcerea nopții, chiar și luna
Se-oprește să asculte căt mi te doresc.
Frunza
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.
Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.
Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.
Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.
Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.
O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.
La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.
Lume interioara
Departe sunt de ochii tăi,
Departe sunt de tine
Şi m-am pierdut pe undeva,
M-am rătăcit în mine.
M-or scoate poate-n viitor
Să văd lumini şi soare,
Dar astăzi, mă prefer aici -
În lumi interioare.
M-or scoate ochi păienjeniţi
De-aceiaşi disperare.
Vom căuta cu-acelaşi gând
O cale de salvare.
Sa te mai astept?
Ce dacă acum răsare soarele,
Dacă e atâta beznă între noi,
Căci căldura se poate duce
Și cu strălucirea înapoi...
În inimile noastre, furtuna bate a dor nebun,
În nopți de gheață și de frig,
În zadar căutăm un cuvânt cald și blând,
În zadar așteptăm să ne mai întâlnim…
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
Alte poezii ale autorului
Perfecțiune
Se tot vorbește de perfecțiune,
De frumos sau de celest,
De soarele ce luminează lumea cea căzută,
Sau de frumoasele povești
Cu prinți,prințese și castele
Ori de eroii din legende,
Viteji ce încă viețuiesc,
În cărțile celebre...
Se stie despre ce vorbesc...
Cu siguranță tu iubito,
Ești singura poveste
Pe care-aș vrea s-o povestesc!
Când vine vorba de iubire
Ori frumusețea ce-i prinsă la vedere
În părul tău învolburat,
În ochii care-ți ard ca două stele,
Pe buzele ce-ți stau să mă sărute,
Sau mai degrabă să mă-ncânte
Când îmi vorbești și când zâmbești
Lăsând nostalgice suspine
Când te întorci și vrei să pleci
Și-o faci cu pași mărunți și delicați...!
Alerg și-n vise după tine
Nevrând să mă trezesc...
Sperând că pot să te sărut
Săruturi ce nu se termină
Și se învârt ca într-un cerc,
Ca să ajungă tot în locul
De unde mai devreme au plecat!
Se tot vorbește de perfecțiune,
Tu ești aceea când zâmbești,
Și mă privești poate cu milă,
Ori mai degrabă mă iubești,
Dar eu sunt cel ce te iubește mai întâi pe tine,
Precum e începutul în povești!
(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Acum
Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,
Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,
Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!
Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem
Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,
Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!
Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,
Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?
Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?
(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Doar pentru tine
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Zidită din săruturi dulci,
De taină tandre îmbrățișări,
Șoptite vorbe de amor nebun,
Și câte și mai câte magice cuvinte,
Ce le rostesc cu teamă uneori,
Dorind să fie bine șlefuite,
Doar pentru o regină ca in basme,
Doar pentru tine!
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,
Iubirea mea nu are stații sau oprire,
Iubirea noastră este chiar așa!
(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Darul
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești,
Știu că așa arată fericirea
Și știu c-ai început să mă iubești.
Cu tine ziua își are rostul,
Iar fără tine toate-s scrum,
Așa pățești când dragostea se naște,
Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,
Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,
Ca tainice minuni din cer sosite,
Eu doar iubindu-te,
Pot zice c-am inceput să sper...
Căci viața asta este trecatoare,
Iluzie precum un fum,
Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,
Decât iubirea care nu mai moare,
Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,
Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești !
(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mort ești trecutule,pleacă !
Mort ești trecutule,pleacă!
Lasă-mă iar să iubesc!
Nu-mi pasă de minciuna-ți din urmă lăsată,
Pleacă fantomă grețoasă,
Du-te la tine acasă,
La neamurile tale proaste,
Lasa-mă iar să iubesc!
Mori trecutule mori odată,
Topit să rămâi ca un om de zăpadă,
Te-am gonit demult de acasă
Tu însă obraznic trecutule ești,
Vrei să revii cu imagini și gânduri sau vise
Ești doar un strigoi putrezit pe cărările ninse,
Eu vreau iar să iubesc!
Adio trecut mort,nu-mi mai pasă,
Ești fantoma plecată demult de acasă ,
Te-ai topit ca un fum,
Ce iarna iese pe coșul de pe casă
Ți-am tot spus, de mă crezi nu îmi pasă,
Eu acum iarăși vreau să iubesc!
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Soț sau amant
Câți se întreabă neștiind ce-i viața
De nu-i prostie mai mare în lumea asta,
Religia,căsatoria și multe alte minciuni ce-s colorate social?
Și nu cumva e mult mai bine
Liber de-așa ceva să stai,
De-ncorsetările învăluite în minciună
Ce te obligă pâna la moarte
În legi perverse bine scrise
Să locuiești handicapat,
Tu prost fiind neștiind de viață cum să scapi,
Caci viața cum te prinde în bot ți-o trage,
Când vrei să fugi picioare n-ai
Și ce să-ți fiu sau ce-ți convine
Te-ntreb iubito chiar pe tine,
Amant sau soț?
Sau vreo minciună cu etichetă
Made in Rai?
Nici nu-mi prea pasă!
Nu-s păsarile cerului în libertatea lor deasupra noastră,
Iar omul care din maimuță vine,
Stă ca un prost prins de pământ,
Crezându-se chiar Dumnezeu ajuns!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Perfecțiune
Se tot vorbește de perfecțiune,
De frumos sau de celest,
De soarele ce luminează lumea cea căzută,
Sau de frumoasele povești
Cu prinți,prințese și castele
Ori de eroii din legende,
Viteji ce încă viețuiesc,
În cărțile celebre...
Se stie despre ce vorbesc...
Cu siguranță tu iubito,
Ești singura poveste
Pe care-aș vrea s-o povestesc!
Când vine vorba de iubire
Ori frumusețea ce-i prinsă la vedere
În părul tău învolburat,
În ochii care-ți ard ca două stele,
Pe buzele ce-ți stau să mă sărute,
Sau mai degrabă să mă-ncânte
Când îmi vorbești și când zâmbești
Lăsând nostalgice suspine
Când te întorci și vrei să pleci
Și-o faci cu pași mărunți și delicați...!
Alerg și-n vise după tine
Nevrând să mă trezesc...
Sperând că pot să te sărut
Săruturi ce nu se termină
Și se învârt ca într-un cerc,
Ca să ajungă tot în locul
De unde mai devreme au plecat!
Se tot vorbește de perfecțiune,
Tu ești aceea când zâmbești,
Și mă privești poate cu milă,
Ori mai degrabă mă iubești,
Dar eu sunt cel ce te iubește mai întâi pe tine,
Precum e începutul în povești!
(20 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Acum
Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,
Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,
Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!
Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem
Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,
Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!
Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,
Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?
Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?
(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Doar pentru tine
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Zidită din săruturi dulci,
De taină tandre îmbrățișări,
Șoptite vorbe de amor nebun,
Și câte și mai câte magice cuvinte,
Ce le rostesc cu teamă uneori,
Dorind să fie bine șlefuite,
Doar pentru o regină ca in basme,
Doar pentru tine!
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,
Iubirea mea nu are stații sau oprire,
Iubirea noastră este chiar așa!
(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Darul
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești,
Știu că așa arată fericirea
Și știu c-ai început să mă iubești.
Cu tine ziua își are rostul,
Iar fără tine toate-s scrum,
Așa pățești când dragostea se naște,
Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,
Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,
Ca tainice minuni din cer sosite,
Eu doar iubindu-te,
Pot zice c-am inceput să sper...
Căci viața asta este trecatoare,
Iluzie precum un fum,
Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,
Decât iubirea care nu mai moare,
Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,
Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,
Iubirea mea să-ți fie darul,
Ce trebuia mult mai demult să îl primești !
(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mort ești trecutule,pleacă !
Mort ești trecutule,pleacă!
Lasă-mă iar să iubesc!
Nu-mi pasă de minciuna-ți din urmă lăsată,
Pleacă fantomă grețoasă,
Du-te la tine acasă,
La neamurile tale proaste,
Lasa-mă iar să iubesc!
Mori trecutule mori odată,
Topit să rămâi ca un om de zăpadă,
Te-am gonit demult de acasă
Tu însă obraznic trecutule ești,
Vrei să revii cu imagini și gânduri sau vise
Ești doar un strigoi putrezit pe cărările ninse,
Eu vreau iar să iubesc!
Adio trecut mort,nu-mi mai pasă,
Ești fantoma plecată demult de acasă ,
Te-ai topit ca un fum,
Ce iarna iese pe coșul de pe casă
Ți-am tot spus, de mă crezi nu îmi pasă,
Eu acum iarăși vreau să iubesc!
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Soț sau amant
Câți se întreabă neștiind ce-i viața
De nu-i prostie mai mare în lumea asta,
Religia,căsatoria și multe alte minciuni ce-s colorate social?
Și nu cumva e mult mai bine
Liber de-așa ceva să stai,
De-ncorsetările învăluite în minciună
Ce te obligă pâna la moarte
În legi perverse bine scrise
Să locuiești handicapat,
Tu prost fiind neștiind de viață cum să scapi,
Caci viața cum te prinde în bot ți-o trage,
Când vrei să fugi picioare n-ai
Și ce să-ți fiu sau ce-ți convine
Te-ntreb iubito chiar pe tine,
Amant sau soț?
Sau vreo minciună cu etichetă
Made in Rai?
Nici nu-mi prea pasă!
Nu-s păsarile cerului în libertatea lor deasupra noastră,
Iar omul care din maimuță vine,
Stă ca un prost prins de pământ,
Crezându-se chiar Dumnezeu ajuns!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)