Amintiri cu tine neschimbate

O să îngheț de frig fără tine,

Această tăcere cât rece ne ține…

Am înghețat și noi

Și pe lângă noi e rece în oricine.

Și-un gând mă apasă în tot acest frig

Cum fug de oameni și mai ales de tine,

C-am lăsat țurțurii de gheață

Să-și găsească adăpostul în mine.

Dar cel mai mult din imensa tăcere

Pe care am lăsat-o să crească tot mai gri,

Mă tem că te-ai supărat pe mine

Și că ai stat cu mine în frig.

Adevărul e că iarna asta

Vine din faptul ca te văd atât de rar,

Încât este singurul anotimp care ar putea suporta

Cât de puțin te am.

Și deși te simt aproape în sufletul meu,

Ca și cum ai fi chiar aici lângă mine,

Mă mai cuprind uneori gânduri confuze,

Că poate e totul doar la mine în minte.

Și mă tem ca-ș putea să mă fac de râs,

De parcă nu fac asta oricum destul de des,

Așa că nu știu de ce ar fi asta o problemă,

Nu are niciun sens.

Dacă ai ști, mi-e așa dor de tine

Că din ierni mai cobor câteodată,

Îmi trimit în inimă ochii

Să te vadă măcar o singură dată.

Și atunci când te ating chiar și-un pic,

Frigul dispare…

Iar iarna devine tot mai neconvingătoare.

Draga mea rază de soare.

… Cred că sufăr de inimă

plină, plină,

(în ultimul stadiu)

pentru că încep să mă asemăn

din ce în ce mai tare

cu o lumină.

Tot ce știu despre lumina asta

este ca îți este identică, aș putea să zic,

(ba nu, tu ești mai frumoasă)

oricum de când mi-e dor de privirile tale,

până și boala asta incurabilă

e mai blândă un pic.

Dacă am fi construiți fizic din lumină,

Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,

într-un decor plin de crini,

în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.

Tu nu ai zice nimic,

Dar din felul tău de a mă privi,

de a fi,

te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.

Și îți pui mâna pe obrazul meu,

dar nu rezist atingerii tale

așa că îți iau mâna în mâna mea

și îți sărut podul palmei.

Inima îmi bate ca nebuna,

(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)

Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,

Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.

Dar stânca a pierdut din vedere

că suntem lumini și luminile

nu mor în cădere.

(Doar de inimă plină, plină)

Când noaptea se scurge pe străzi adormite,

Iar stelele de pe cer ușor, ușor dispar,

Mă întreb ce poate fi mai rău decât un vis fără tine…

Două vise fără tine, normal.

Eu stau la fereastră cu gândul la tine,

Și încerc să te compun dintr-un vis,

Apari cu privirea ta profundă, senină,

Și mă întrebi cu o dulce și blândă uimire,

Cât de mult te iubesc… și-mi zâmbești jucăuș,

Ți-aș putea răspunde în milioane de moduri,

Dar niciunul, promit, nu ar fi de ajuns.

(Tot dialogând cu tine din vis, mă prind cu ambele mâini de piept, respirând sacadat, cu o privire pierdută...)

- Mă înțeapă inima de dor, cât mai am de trăit?!

O zi? Două? Un minut? O secundă?

Gata, simt cum mă sting… ce boală…

Și te rog, să nu cumva să-mi arăți partea plină a paharului…

Vreau să mă înec în cea goală!

M-ai atins blând, ca vântul serii,

Ca un fior cules din tei,

Și-n clipa aceea, printre tăceri,

Eram doar noi… cerul și ei.

Un colț de cer, un pas spre zori,

Un vis ce-n lume se desprinde,

O clipă fără trecători,

În care totul se aprinde.

Sub ochii tăi, oglinda mării

Printre comori uitate-n vreme,

Ca doi străini purtați de valuri,

Zburam pe nori, în valsul lebedei.

Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,

Când mâna ta s-a prins de mine,

Și-n pielea arsă de-al tău timp,

Mi-ai dăruit puțin din tine.

Cineva, undeva, înainte să te culci,

Ți-a urat să ai visele cele mai dulci,

Și acum când s-a trezit, s-a gândit mai bine

Și și-a dat seama ca nu există ceva mai dulce ca tine.

Cuiva, undeva deja îi lipsești,

Nu doar acum… mereu, dar în fine

Cred că nu o să știm niciodată cui…

(mie)

Sper să ai o zi minunată,

Măcar pe jumătate cât tine.

Mi-am zis că dorm devreme, gata,

Dar somnul… s-a ascuns ca un copil,

Că m-am gândit la tine mult,

Și uite-așa s-a dus, tiptil.

Cu ochii plini de stele albastre,

Așa, fără motiv anume,

Mi-ai furat somnul, nu-i nimic,

Că-i cel mai dulce furt din lume.

Te construiesc din cuvinte

Cum altfel să te scot din minte?

Este ca și lumina fără văpaie

În lipsa ta arta n-ar prinde culoare.

Primăvara a venit devreme

Odată cu zâmbetul și glasul tău contopite în miere.

Iar eu ca o albină însetată de iubire,

Renasc cu fiecare pas de-al tău către mine.

Trăiesc definiția iubirii interzise

Eu stingheră în fața unei porți închise

Tu lacom de atenție și senzații încinse

Ne descoperim doar în vise...

Curgerea lină a Senei spune povești 

Povești de dragoste cum rar întâlnești 

Dar și povestea tristă a mantiei odioase 

Care ascundea lacrimi și crime ticăloase. 

Vocea de tunet ce face valurile să tremure

Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit 

Doar visele îl mai poartă singure 

Spre vremea când totul era liniștit. 

Nevasta îl uită cu fiecare secundă 

Își caută alinarea în brațe tinerești 

Iar clocotul de sub mantia sângerândă

Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești. 

Umbrele se întind peste Sena 

Nici o respirație nu taie aerul crud 

Doar o figură șireată ca o hienă 

Se plimbă pe pontonul ud. 

Își flutură mantaua ca un vultur aripile 

Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile 

La crăpatul zorilor să-ncheie povestea 

Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.

Mi-era drag... mai mult decât am știut vreodată să-i spun

Îl simțeam... reacție pură... prezență...

Părea să înțeleagă sufletul meu, cum îl purtam în gând,

Iar acum se rupe ceva în mine, când am doar scumpa lui absență.

Nu mai e cum era...nu mai poate...nu mai vrea

Și doare pentru că nimic nu pot să mai întorc.

Am învățat să-l port în suflet și în gând tăcut 

Chiar de inima mi-e bucăți și sufletul mi-e foc.. 

Nici eu nu sunt la fel...și azi simt lipsă, așteptare și dor

Doar că nu le mai privesc ca o pedeapsă 

Le scriu în tăcere... le simt și cam atât

Căci si-ntuneric există o lumină ce nu urlă, doar pulsează...

Și îți transformă absența în prezența cea mai profundă 

Că-mi bați in inima bucățălită cu fiecare secundă.

Și la tine mereu mă întorc, în gândul ce adie

La fericirea ce mi-e dor să o simt... la un vin, în brațe la tine...

În ochi ascunși, hipnotizanți

Stă farmecul tău minunat;

Tu cu iubire mă încalți,

De gura ta mă las furat.

Mai ieri mi-ai dat o sărutare,

Pe piept și gât s-a scufundat,

Urmat suav de-un zâmbet mare,

De-atunci eu tot ți l-am purtat.

Oooo lume,lume ..

Am crezut atat de mult in tine si in legamant

Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu

Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...

Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.

Sunt? ... sau esti oare tu de vina?  

Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ... 

-U.A

Urăsc minciuna

Și te urăsc pe tine

Poet nenorocit!

Aș vrea să fiu alături...

Dar iarăși mă dezic...(de mine)

Tu lasă-ți grijile deoparte,

Aderă gândurilor mele

Mărturisi voi adevărul

La sfântul, veșnicul altar

Cu buzele ființei mele

Că astăzi eu te părăsesc !

Solemn și dur

Prostesc și în minor 

Voi ține minte eu de tine

Iar tu rămâi prost autor...a vieții sale