Puțin din tine

În dimineți ca acestea,

când după somn exist,

Somnul ăsta...

îl consider cel mai mare dușman

Căruia uneori nu pot să-i rezist.

Mă gândesc la el cu frustrare

și dacă ar avea chip,

aș încerca să mă concentrez

uitându-mă la el fix până când

îl explodez.

Sper că nu te-ai supărat

că nu ți-am scris aseară 🥺

Am adormit, dar chiar acum

mă concentrez și peste supărare,

îți trimit cea mai mare, ba nu,  imensă, uriașă îmbrățișare,

mare cât cerul,

mare cât puterea unui gând,

ce trist și cât de singur fără tine

și eu, și viața pe pământ.

Vreau să îți mai spun acum,

printre zorii care se dezmorțesc,

că mi-e dor de tine, prințesa mea frumoasă,

și te iubesc.

Dragul meu fulg de nea,

Coboară-mi din gând,

Pe-un colind sau pe-o stea,

Să te prind în mâini.

Să te port în palmele mele,

Să-ți cânt colinde cu dor,

Fulg de nea, visător.

Fulg de flori.

Să-ți urez Crăciun senin,

Dulce alb, luminos,

Îmi lipsești atât de mult,

Fulg de gând frumos.

Să stăm împreună un ceas,

Printre colindători,

Să-ți mângâi obrajii roșii de la ger,

Fulgul meu zâmbitor.

Să stăm numai noi,

Printre oameni de zăpadă,

Să ne strângem în brațe tremurând de frig,

Fulg de nea, să nu te topești niciodată.

Dulce alb pe pământ,

Fulg de nea, fulg de gând.

Fulg de nea, fulg de dor,

Fulg de nea, fulg de gând, fulg de flori.

Eu,

în mintea mea, tu

(și-n inimă, și-n suflet, și-n piele, și-n păr, și pe gene, și în ochi, și pe vârful urechilor, și pe frunte, peste tot)

Afară noapte,

Gândindu-mă la ce să-ți scriu,

am urmărit niște șoapte

(acum știu, regula numărul unu, dacă auzi șoapte, nu le urmări)

care se îndepărtau tot mai mult,

până când m-am dezis,

și-am comis

de dragul lor,

un vis.

(care nici nu mi-a plăcut)

Cred că ți-ai dat seama că astăzi,

(adică ieri…)

Dorul mi-a fost de nestăpânit,

Și mi-ai lipsit…

Pe puțin un infinit,

mititica mea 🥺,

N-am nicio îndoială

că și astăzi va fi așa,

poate chiar și mai mult,

ahhh, ajutor,

deja a început.

Știu că probabil m-ai așteptat aseară,

Îmi pare rău dacă te-am ținut trează 🥺

Ca să fim chit, o să-ți scriu diseară în timp ce dormi și îți odihnești ochișorii…

Și poți să citești ce-ți scriu, dimineață🥺

prințesa mea frumoasă.

Sper să ai o zi extraordinară,

Cu întâmplări frumoase, multe, multe,

Și ai grijă să nu te întâlnești astăzi

prea mult cu soarele,

Că o să devii și mai dulce.

Și nu cred că o să pot face față,

la și mai multă dulceață.

(Nu știu ce o să mă mai pună azi,

dorul să fac,

dar fii pregătită,

că nici eu nu știu ce-mi mai trece prin cap 😈)

Gândul meu are dreptate,

Te-ar gândi pe nesăturate,

Sunt martor la el și actor,

Eu îl gândesc și îi sunt și autor.

Eu îl adâncesc, eu îl dorm

Ca să te aduc la margine de vis,

În ochii tăi plini de somn,

Mă arunc în cel mai dulce abis.

Îl cutreier pe căi infinite,

Când la deal, când la vale,

Tot abisul ăsta se întâmplă

Pe linia apei tale.

Îmi mențin părerea,

Gândul meu are dreptate,

Te-ar gândi pe nesăturate,

Oricum, te gândea deja,

Chiar acum se gândește…

Oare cum sună poezia asta

Citită cu vocea ta.

Oare cum ar suna o poezie

Compusă din gândurile tale?

Aș putea să o scriu eu pentru tine…

Trebuie doar să mă lași într-o zi să fiu vocea ta,

Să-ți pun o capcană de gânduri pe frunte,

Să-ți prind gândurile într-un stilou

Și apoi să le așez pe o foaie cu amănunte.

Pe care să le citesc eu pentru prima dată,

Pentru că la cum te știu, și pe bună dreptate,

SARI DIRECT LA ULTIMUL VERS

(Ro-alert pentru ceilalți cititori)

Poezia o să fie una cu multă personalitate.

Aș vrea să mă pierd în adâncul ochilor tăi,

Unde se ascunde un mister nemărginit,

Să prind fiecare scânteie din ei,

Și să-mi amintesc prin ce lumi i-am mai iubit.

Aș vrea să aud îndeaproape bătăile inimii tale,

Să simt vibrația lor la mine pe tâmplă,

Iar aerul să miroasă a tei, a ploaie și… hmm… a tine,

Și timpul, în sfârșit, să ne ajungă.

Să simt palma ta strângând-o pe a mea ușor,

Șoptindu-ne cuvinte ca între complici,

Să-mi pierd degetele printre șuvițele tale,

Să te alint…

Deja mi-e dor de tine,

Cât aș vrea să fii… aici!

Te-aștept cu o cafea, la o masă mică,

Pe-o terasă cu flori din plastic,

Într-un oraș care miroase a ploaie,

Te-aș aștepta cu o umbrelă și-ar fi fantastic.

Ți-aș zice cu fiecare minut care-ar trece

Să mai rămâi, să nu pleci prea devreme,

Ne-am uita la lumea acoperită de ploaie,

Cafeaua s-ar răci de la vreme.

Ne-am comanda cu un aer galant

Alte două espresso de "Italia”,

Și-am râde din nimic și-am vorbi, și-am vorbi…

Și-am chicoti când noi, când ploaia.

Te-aș privi cum n-am avut cum niciodată,

În ochii tăi aș fi aproape de stele.

Ți-aș zice că acestea-s frumoase,

Dar tu, mai frumoasă ca ele.

Tu n-ai ști, poate, nici la final,

Dar când ai privi șoseaua,

Aș strânge din dinți, dar aș fi fericit

Că am fost cu tine… deși nu-mi place cafeaua.

Îmi sorb cafeaua amară de dimineaţă

Singură, doar cu mine,

Mă gândesc la multe...la viaţă - 

La tine!

Ieri, erai încă aici, aproape

Şi cafeaua ieri alt gust avea.

Acum eşti mult prea departe

Pierdut, pe undeva.

Am pregătit, totuşi, două ceşti de cafea,

Nu m-am obişnuit încă cu una!

Două am să fac şi mâine

Şi-ntotdeauna.

Of, singurătate...casa e atât de mare,

Sunt doar eu şi ceaşca de cafea

Mai simt încă undeva, aievea,

Prezenţa ta.

De-acum aşa vor fi dimineţile mele - 

Singură cu două ceşti de cafea

Cu suspine mii

După dragostea ta...

mi ai fost poezie

la clar de luna in noapte tarzie

acum totu-i  fantezie

vantul poarta o amintire

toate zilele cu tine

ai fost totul pentru mine

poate asa este mai bine

sa plecam pe cai straine

sa avem ce ne cuvine

Oh, dulce amor,îmi aparții?

N-ai putut pleca până acum

Însemnând că nu mai pleci.

Tot la mine vii?

Glasu’-ți vorbește

Brațele mi te așteaptă

Urechile mi te ascultă

Buzele mi te sărut.

Căci ai un farmec

Greu de venerat

Suflet greu de înghițit

Trup greu de explorat.

Nu mă satur să-l ating,

Să-ți ating mâinile

Până-ți încleștezi picioarele,

Să te scap de farmece.

Te slăvesc,iubirea mea

Ține bine ascunsă cheia

De la inima noastră,

Să nu ți-o fure Libidinosul.

Mulțumește-i Domnului,

El ne-a unit într-un singur trup,

Nimeni nu ne-a oprit căsnicia

Mulțumește-i Fiului Lui.

Am fost binecuvântat

Să te găsesc în viața aceasta.

Până să te iau pe calea dreaptă,

Am fost îndatorat.

Munca mea s-a sfârșit

Iubirea mea pentru tine e eternă.

Cu promisiunea mea solemnă

Atenția mea a sporit.

Înger tu fiind

Căzut-ai din Rai

Pe un mare covor de pai’

Lăsându-mă fără grai.

Venit-ai cu daruri la mine,

Le-am respins pe loc

Ți-am dat darurile mele,

Căci sunt băiat de împărat.

    Vino draga mea iubită,
    La izvorul dintre sălcii,
    Să-mi laşi umbra prihănită,
    Peste tremur de flori roşii...
    
    Vino dar, nu sta o clipă,
    Te aştept şi-mi este dor,
    S-aud susur de albină,
    Să simt umbra ta de nor...
    
    Vino draga mea-n spre seară,
    Pe viers trist de ciocârlie,
    Să-mi săruţi cu gust de fragă,
    Vorbele-nşirate-n mie...
    
    Căci te vreau la pieptul meu,
    Să te frâng încă odată,
    Să-mi fii lut de curcubeu -
    Trup tăiat din curbă mată...
    
    Şi-nspre zor de zi, te-ndură,
    Să mă leşi pe-un colţ de rai...
    Un sărut grăbit pe gură,
    Să nu uiţi, te rog, să-mi dai...

Cuprinsă de-un dor ți-aș scrie

Despre vremuri apuse și timp

Și povestea noastră s-ar putea rescrie,

De parcă am așteptat acest anotimp.

Oare același parfum îl folosești?

Glasul oare la fel îți sună?

Ochii la fel îți sclipesc când zâmbești?

Îți mai place s-asculți ploaia când e furtună?

..........................................................

Și dacă timpul ne-a scăpat din mână,

Iar pașii merg pe drumuri diferite,

Rămân secunde ce-mpreună sună,

În amintiri adânc întipărite.

Parfumul e același, neschimbat,

Păstrează iz de dor și de poveste,

Iar glasul, care-n taină te-a chemat,

Îți spune clar că tot acolo este.

Și ochii au sclipirea de demult,

Chiar dacă strâng luciri de altădată,

Iar ploaia din furtuni ce o ascult

E muzica din viața asta toată.

Căci timpul n-a apus definitiv,

Ci doar a așteptat o altă filă,

Să ne întoarcem iar, retrospectiv,

Spre-o îmbrățișare caldă și senină.

Așa că las o ultimă întrebare,

În foaia asta plină de mister:

Când ploaia bate iar la geam, mai are

Povestea noastră-un loc sub acest cer?

~ Scrisă într-o zi cu ploaie și dor ~

Eu nu mai sunt zbor către cerul înalt,
Sunt raza tăiată în stâncă de bazalt,
Sunt râul frânt de-a mării tale val,
Ce zdrențuiește țărmul tău fatal...

Însă am renunțat să fiu ecoul mării tale...
Din lacrimi adunate, eu am clădit cristale,
În care-am oglindit bucăți din mine,
Ne mai dorindu-ți stelele din ochi, străine...

Așa că-n mine am coborât încă odată,
Să-mi caut iar și iar lumina de-altădată,
Nerealizând același veșnic impromptu,
Nu am găsit pe nimeni: aici ești numai tu...