Altarul căderii

Mă cufund într-un somn agitat
Cu gândul la tine -
Cutreier patul de la nord la sud
Şi într-un vis de la est la vest.
Nu mai există latitudine în sentimente
Şi nici longitudine în ceea ce gândim...
E atât de mult spaţiu între tu şi eu,
Eu şi tu;
Căci mii de oceane nu pot naviga
Corăbiile sufletului meu şi
Adâncul tău niciodată nu va fi cucerit
Căci lacune, lacune îl vor cotropi....
- Ooo, tu!
Tu, cea cu doină-n suflet şi lacrimi peste inimi,
lasă-ţi profanul în iertare şi uită prezentul;
- Vino!
Vino repede în zare, cu mine sau fără mine.
Simte descătuşarea gândului pribeag
Şi exaltă-ţi simţurile cu libertate,
sărută-mă si strânge-mă-n braţe.
Nu te voi mai pierde niciodată.

Într-un fel sau altul,
prin universul întâmplărilor
imprevizibile,
amprenta pe care
o vei lăsa, zănatic,
în tot ce vei iubi -
va purta semnătura mea.

Există poeți ce-și scaldă gândul în cerneală
și exist eu –
un poet ce nu scrie cu tuș,
ci cu pașii rătăciți ai umbrelor,
cu doruri rămase-n prag
și cu amintiri ce îngenunchează în șoapte.

Eu nu scriu –
ci îmi revărs tăcerile pe hârtie,
până când timpul însuși
își oprește ceasul
să mă asculte.

Eu nu caut rima, ci revelația -
nu versul perfect, ci adevărul trăit.
Poezia mea e o catedrală interioară,
construită din tăceri care sclipesc sub lumină lăuntrică.

Fiecare cuvânt e o scânteie căzută dintr-un gând ancestral -
Fiecare poem, o pasăre albă, născută din tăcere, menită să sfideze uitarea.
În lumea mea, melancolia nu e tristețe, ci formă de cunoaștere,
iubirea – nu promisiune, ci drum spre sine,
golul – nu absență, ci altar al prezenței.

Simt umbrele lui Bacovia, ecoul tăcut al lui Blaga, visul lucid al lui Stănescu, neliniștea romantică a lui Minulescu și infinitul visător al lui Eminescu.
Dar eu nu continui o tradiție –
o renasc în țesătura intimă a propriei sensibilități.

Eu nu strig.
Eu nu cer.
Eu rostesc, o lume întreagă-ntr-un singur suspin -
ecoul nemărginit al tăcerii.

Și-atunci înțelegi:
nu toate inimile bat în piept.
Unele se aud doar în poezie.

Sunt mulți cei care ți-au sărutat
buzele și s-au înfruptat din ele;
și aceia, care au îndrăznit să-ți
sărute obrazul, au fost câțiva,
dar totuși, atât de puțini...
puțini au contenit să-ți sărute
mâna armonioasă, care la o simplă atingere
iți aduce simfonia primăverii -
curgând nebunesc prin corp.
Dar, braț la braț cu tine,
plimbându-ne prin ploaie,
pe aleea parcului,
doar eu ți-am sărutat sufletul...

Zâmbetul meu e o busolă,

după care te ghidezi în iubire,

ca și cum nordul ar fi un dor,

iar sudul - o promisiune nerostită.

Pe harta inimii tale

nu există granițe,

doar valuri care se izbesc

de țărmul privirii mele,

căutând mereu limanul liniștit.

Când pașii tăi rătăcesc

prin lumea de tăcere,

zâmbetul meu devine lumină,

un semn scrijelit pe cer

de îngerii care nu dorm.

Și-atunci, între noi,

se întinde o cale tăcută,

unde iubirea nu rostește întrebări,

ci doar răspunsuri scrise

cu litere de foc, în eter.

Iar tu,

te lași purtată de această busolă,

fără teamă, fără ezitare,

ca și cum întreg universul

ar încăpea într-un singur zâmbet -

al meu.

Zâmbetul meu dereglează, delicat,

busola tăinuită a inimii tale,

și o face să uite nordul,

rătăcind printre curenți de dor.

Într-o lume plină de “scroll” și “swipe”,
iubește ca-n “Liceenii” -
puțin spus, mult simțit…
când o privire valora cât o promisiune.

“Oare mai există iubirea asta?”

Da, mai există.
Nu o găsești în vitrinele lumii,
nici în viteza cu care trecem unii pe lângă alții,
dar trăiește -
în gesturi simple,
în ochii care se caută fără cuvinte,
în răbdarea cu care cineva așteaptă un mesaj,
în mâinile care se țin fără să întrebe cât va dura.

Iubirea ca-n “Liceenii” n-a murit.
S-a retras în colțuri liniștite,
într-un apartament cu perdele albe și cărți pe noptieră,
într-o îmbrățișare dată pe hol, în tăcere,
într-o piesă veche de la Angela Similea,
ascultată într-o duminică în doi.

Există.
Dar nu face zgomot.
Și nu cere nimic altceva decât adevăr.

Si in momentul in care te-am privit

Am simtit.

Am simtit to ce n-am trait,

Acele momete in care trebuia sa fii fericit.

Dar oare ce ne desparte?

Uneori zici ca esti pe marte,

Iar eu stau si citesc acea carte.

Cea care imi dezvaluie cum am ajuns sa o dam parte-n parte.

Nestiind cine este mai dezamagit,

Tu sau gandul meu nestingherit,

Mereu am crezut ca tu esti cel de negasit,

Dar am sfarsit cu un maldar de ganduri napustit.

Schimbarile sunt uneori de nefacut,

Insa trebuie de retinut ca orice amanunt

Este ca painea cu unt,

Greu de vazut, dar important in acel punct.

Esti ca o carte neatinsa.

Neinteresanta pentru cei din jur,

Dar interesant pentru cei din imprejur.

Tu fiind cel pur.

A fost frumos ce a avut loc,

Mai bine sa fi fost decat deloc.

Si sper ca in momentul in care o sa-ti apara chipul meu in minte

Sa-ti zici ca am fost o fata pe cinse... 

Cu inima lasata in creatie,

candva iubita ta

Și n-am cerut nimic...

Un pic de fericire....

Și am primit în schimb

Amar și chinuire...

Îmi ceri respect...

Dar nu cred că se poate...

Respectul tau a rămas că o carte....

Pierdut și aruncat pe un raft prăfuit

Îl vei găsi cindva tirziu....

Și îți vei aminti că te-am iubit...

Iar eu voi fi departe...

Din nou voi invia...

Va răsări frumos zimbetul pe fata mea...

Voi radia că soarele de fericire...

Și voi uita pe veci...

De a ta iubire...

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Peut-on revisiter l’image d’une personne qui nous a inspiré il y a 10 ans ?

Oui, il faut juste le vouloir,

Oui, si cela avait une influence positive sur nous,

Oui, si ça nous motive,

Oui, s'il pouvait nous comprendre (la plupart des gens ne le peuvent pas),

Oui, si elle pouvait nous transmettre quelque chose de son caractère, de la beauté de son âme et de ses passions,

Oui, si je soupire encore de joie en regardant ses photos,

Oui, si elle nous a laissé sans voix devant l'originalité de ses idées (l'une d'elles m'a vraiment surpris en tous points),

Oui, si elle savait nous donner envie de voir son point de vue,

Oui, si elle pouvait nous offrir un milliardième de ses cadeaux,

Oui, si elle nous a infecté par ses rires, sa gentillesse et ses vœux,

Oui, si vous pensez que cela vous a changé pour le mieux, que vous êtes devenu plus riche (moralement, éthiquement, émotionnellement),

Oui, s'il ne t'a pas abandonné, il a préféré te faire confiance, il ne pensait pas qu'il perdrait son temps sans obtenir de résultats,

Oui, si tu n'as pas non plus trahi sa confiance,

Oui, s'il savait nous inculquer des ambitions et les accroître tout au long de la période où nous nous sommes connus,

Oui, si l'on constate qu'il n'y en avait pas beaucoup comme elle,

Oui, s’il se souciait vraiment des valeurs morales, comment chaque être humain pourrait-il parvenir à une version meilleure, plus douce, plus attentionnée et plus agréable de lui-même ?

Oui, si j'avais toujours la même excitation à chaque fois que je la voyais, peu importe qu'elle soit éclaboussée par de l'eau de pluie boueuse, qu'elle ait des moments où elle était plus nerveuse, qu'elle se fâche, qu'elle soit fatiguée, qu'elle eu la grippe, et nous ne pouvions plus jouir avec les mêmes superbes traits de caractère,

Oui, si les pensées dirigées vers elle portaient du fruit dans nos cœurs,

Oui, si elle n'était pas une inconnue, elle était quelque chose de plus que ça, on avait l'impression de se rapprocher d'elle, elle était comme une amie ou une sœur aînée,

Oui, si chaque jour tu montais un échelon, avec son aide,

Oui, s'il pouvait tout construire avec un tel calme et une telle passion qu'on ne peut vraiment pas réagir en y pensant,

Oui, si tu penses que tu n'aurais pas essayé en vain de l'impressionner,

Oui, cela aurait vraiment valu la peine de participer à une émission de téléréalité comme "Les Roumains ont du talent",

Oui, parce que j'ai évoqué le mot "talent", d'elle j'ai appris que cela n'existe pas, qu'on ne reçoit aucun talent et qu'on ne l'emmène pas avec nous dans l'autre monde, le talent qu'elle a montré était acquis compétence, le résultat d'une certaine habitude,

Oui, quand je suis tombé (trébuché), il a su comment m'aider à me relever,

Oui, si seulement on pouvait encore la voir sur le trottoir, au marché, aux concerts, à la mairie, au stade courir aux 70 ans qu'elle aurait aujourd'hui,

Oui, j'aimerais la revoir une fois de plus...

Ma chère femme (et les initiales C. P.) qui étaient pour moi plutôt une sœur aînée (environ 42 ans de plus) pendant 7 ans, puis tu as dû partir aussi, une autre étape arrivait. Tu es restée comme une énigme dans mon subconscient, je ne sais même pas à ce jour comment tu aurais voulu que je sois, ce que tu aurais plus aimé te montrer, mais tu es restée quelque part là, sur la liste des "Femmes de 10 et de 10 hommes", comme s'il s'agissait d'un spectacle de terminale.

Pardonnez ma maladresse en tout, mais ce n'était pas fait exprès, mais je gèle, mon cœur bat la chamade, je palpite, je transpire tantôt froid, tantôt chaud, c'est comme si je n'arrivais pas à avoir assez d'air mes poumons quand j'admire la personnalité, les efforts, tout ce que tu m'as montré, et moi, compte tenu de mon manque de compétence depuis, je ne pouvais rien te montrer d'autre que ce que tu as toujours vu.

    Nu vreau să vorbesc...
    Căci vorbele mi-ar răsuna străine, 
    Vreau doar în braţe să te ţin...
    Să te sărut ca-întâia oară...,
    
    ... Să simt din nou,
    Urcând în mine 
    Magia primului sărut...
    
    Nu vreau să te privesc...
    Căci ochii mei mă-nşeală, 
    Vreau doar să te ating...
    Să te sărut ca-întâia oară...,
    
    ... Să simt din nou,
    Cum se scoboară-n mine 
    Magia primului sărut...
    
    Nu vreau să plec fără să ştii...
    Că toată viata mea am vrut,
    Să stau în umbra ta...
    Să-ţi spun din când în când...,
   
    ... Că vreau să simt din nou,
    Cum se strecoară-n mine 
    Magia primului sărut...

Dumnezeule! Când s-a făcut așa de târziu?

Nu prea mai am timp să-ți spun tot ce vreau să-ți spun,

Mi-aș dori ca orele să treacă mai greu.

Acum probabil că deja dormi pe inelul lui Saturn.

E vina ta, totuși,

pentru că mă pierd în gânduri cu tine,

și timpul trece

și văd că mai mult am visat, și ahhh, Dumnezeu…

Știa că mi-ar fi fost mult prea ușor să te prind

dacă umblai prin lume ca un om normal,

și nu desculță prin sufletul meu.

Te gândești vreodată la lucruri pe care nu le-ai mai văzut demult?

Eu, de exemplu, nu am mai văzut de mult, mult timp…

un struț, un urs,

o zi ploioasă, o gâscă nervoasă,

un curcubeu, un graur,

un cântăreț stradal, un cal,

un om bun, un om rău

etc

(față tristă 🥺)

Zâmbetul tău.

Și e trist. Și e crunt.

Și de asta nici nu o să-ți spun măcar că…

îmi e dor de tine mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult, mult…

(Atât de dură sunt)

Cand cineva te face sa zambesti

dar  nu e clown sau fie orice gluma

dar nu e pacaleala sau minciuna

ci adevar ,doar adevar nu vesti

Cand cineva te face sa zambesti

Ei afla ca primesti in dar lumina