A plecat dorul din mine
A plecat dorul din mine,
Să te caute în lume,
Să aducă peste tine,
Adiere cu al meu nume.
A plecat dorul din suflet,
Inima să îţi străpungă,
Să întoarcă al tău umblet…
Lângă mine să ajungă.
Au plecat iubiri din mine,
Printre stele să te cate,
Să ne lege în destine,
De amor să avem parte.
Au plecat iubiri din suflet,
Inima să îţi răpească,
Să-mi aducă al tău zâmbet,
Pe-a mea gură să zâmbească.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 8 decembrie 2023
Vizualizări: 599
Poezii din aceiaşi categorie
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Te-am iubit
Te-am iubit cu disperare,
Fără glas, fără putere,
Și-acum, în tăcerea mare,
Mi-ești doar dor și mângâiere.
Prea târziu s-a stins lumina,
Drumul tău s-a dus în zare,
Rămân doar cu amintirea,
Și cu inima-ntristată, doare.
Amorul de vară
În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,
Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,
Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,
Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.
Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,
Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,
Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,
Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.
Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,
În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,
Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,
Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.
Nuteam
N-am de gand sa-ti ies in cale
Chiar de vezi din departare
Ca te-astept cu rabdare
Am tot stat si am gandit
De ce am de suferit?
De ce sa astept intr-una?
Si sa tot sper ca nebuna..
Ca o data ai veni
Bucurie inimi
Sa imi faci si sa nu pleci
Niciodata sa nu treci
Linia din departare
Ca iubirea mea, moare
De te-ntorci fara sa mi spui
Numele cui vrei sa-i pui?
Si de nu mi-l dai mie
Nedat sa fie, o vesnicie
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
instantaneu 1/2
nori răvășiți
alarma sirenelor
zguduie ferestrele
printre geamuri sparte
un țânțar
se zbate
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Te-am iubit
Te-am iubit cu disperare,
Fără glas, fără putere,
Și-acum, în tăcerea mare,
Mi-ești doar dor și mângâiere.
Prea târziu s-a stins lumina,
Drumul tău s-a dus în zare,
Rămân doar cu amintirea,
Și cu inima-ntristată, doare.
Amorul de vară
În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,
Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,
Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,
Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.
Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,
Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,
Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,
Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.
Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,
În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,
Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,
Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.
Nuteam
N-am de gand sa-ti ies in cale
Chiar de vezi din departare
Ca te-astept cu rabdare
Am tot stat si am gandit
De ce am de suferit?
De ce sa astept intr-una?
Si sa tot sper ca nebuna..
Ca o data ai veni
Bucurie inimi
Sa imi faci si sa nu pleci
Niciodata sa nu treci
Linia din departare
Ca iubirea mea, moare
De te-ntorci fara sa mi spui
Numele cui vrei sa-i pui?
Si de nu mi-l dai mie
Nedat sa fie, o vesnicie
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
instantaneu 1/2
nori răvășiți
alarma sirenelor
zguduie ferestrele
printre geamuri sparte
un țânțar
se zbate
Alte poezii ale autorului
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Te-am iubit…
Te-am iubit, copilă, cândva în trecut,
Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.
Te-am iubit cu patos, patos de nebun,
Și-am șoptit în mine ce voiam să-ți spun.
Am păstrat în suflet zâmbet și suspin,
Și-am cărat pe umeri tânguiri și chin.
Te-am iubit, ca fată, ca prințesă a mea,
Și în bezna nopții te-am făcut o stea,
Mă uitam pe boltă și plângeam pierdut,
Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.
Îți cântam poeme pribegind pe drum,
Cu iubirea-n suflet flacără și scrum,
Te vedeam în toate, mă opream plângând,
Te vedeam alături de mână mergând.
Te-am iubit, femeie, cu aceeași toamnă,
Și ți-am plâns în vise minunată doamnă,
Și-ți păream adesea un nebun absurd,
Iar la vorba lumii am fost orb și surd.
Astăzi cum îți este nu te-am mai văzut,
Chiar și doar o clipă, îmi pare demult,
Ochiul meu te vede drept lumină vie,
Floare-n colț de stâncă, puf de păpădie.
Te-am iubit bătrână ca icoană a mea,
Și mă uit la tine ca la aceeași stea,
Lung îmi este drumul mai agale pasul,
Cântecul mi-e scâncet și mi-i stins și glasul.
Agățat de sfoara unui eșafod,
Zilele rămase mi le urc în pod.
Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut,
Te-am iubit cu patos, cândva în trecut.
Iubire astrală
Am suferit călduri și frig, demult,
Când mă iubeam cu stelele și luna,
Acum, când glasul nopții îl ascult,
Privesc spre cer, și-mi e totuna.
Mai dau câteodată, în albe nopți,
Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,
Și-aud suspine sus pe bolți,
Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.
De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,
Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,
Și să-l arunc subit în inima încinsă,
S-o fac să se gândească la femei.
Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,
Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,
Și pătrundeam în noapte prin ferestre,
De aceea-am fost de ele îndrăgostit.
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Sărmanul
Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,
În suburbii indolent se agită,
Zilnic consumă a lumii otravă,
Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.
Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,
Sunându-şi mama retoric în mormânt,
Cad anotimpuri peste casa-n ruine,
Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.
Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,
Îşi muşcă pâinea înăcrită,
Pe soartă n-are pic de ură,
Şi calea lui e infinită.
Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,
Iar vântu-i şterge lacrima uşor,
Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,
Simţindu-se până în zori nemuritor.
Când ultimei vorbe sorocu-i venise,
Pe buzele-i de un roşu carmin,
Două silabe în sunet sunt prinse,
Şi el rosti cu putere: Amin!
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Te-am iubit…
Te-am iubit, copilă, cândva în trecut,
Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.
Te-am iubit cu patos, patos de nebun,
Și-am șoptit în mine ce voiam să-ți spun.
Am păstrat în suflet zâmbet și suspin,
Și-am cărat pe umeri tânguiri și chin.
Te-am iubit, ca fată, ca prințesă a mea,
Și în bezna nopții te-am făcut o stea,
Mă uitam pe boltă și plângeam pierdut,
Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.
Îți cântam poeme pribegind pe drum,
Cu iubirea-n suflet flacără și scrum,
Te vedeam în toate, mă opream plângând,
Te vedeam alături de mână mergând.
Te-am iubit, femeie, cu aceeași toamnă,
Și ți-am plâns în vise minunată doamnă,
Și-ți păream adesea un nebun absurd,
Iar la vorba lumii am fost orb și surd.
Astăzi cum îți este nu te-am mai văzut,
Chiar și doar o clipă, îmi pare demult,
Ochiul meu te vede drept lumină vie,
Floare-n colț de stâncă, puf de păpădie.
Te-am iubit bătrână ca icoană a mea,
Și mă uit la tine ca la aceeași stea,
Lung îmi este drumul mai agale pasul,
Cântecul mi-e scâncet și mi-i stins și glasul.
Agățat de sfoara unui eșafod,
Zilele rămase mi le urc în pod.
Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut,
Te-am iubit cu patos, cândva în trecut.
Iubire astrală
Am suferit călduri și frig, demult,
Când mă iubeam cu stelele și luna,
Acum, când glasul nopții îl ascult,
Privesc spre cer, și-mi e totuna.
Mai dau câteodată, în albe nopți,
Cu pleoapa de la ochi în raza lunii,
Și-aud suspine sus pe bolți,
Și-mi spun că-i plâns de stele, unii.
De multe ori am stat cu mâna-ntinsă,
Ca luna să-mi ofere tot pustiul ei,
Și să-l arunc subit în inima încinsă,
S-o fac să se gândească la femei.
Dar mă-mbrăcau în aurori celeste,
Iar trupu-n infinite raze l-am simțit,
Și pătrundeam în noapte prin ferestre,
De aceea-am fost de ele îndrăgostit.
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Sărmanul
Cu un destin ulcerat şi-o fire firavă,
În suburbii indolent se agită,
Zilnic consumă a lumii otravă,
Şi-şi fereşte privirea de priviri neferite.
Adio îşi ia în fiecare zi de la sine,
Sunându-şi mama retoric în mormânt,
Cad anotimpuri peste casa-n ruine,
Lui îi dispare din minte zi de zi un cuvânt.
Cu dinţii răzleţi ce-i mai are în gură,
Îşi muşcă pâinea înăcrită,
Pe soartă n-are pic de ură,
Şi calea lui e infinită.
Cu braţul ciung îşi mângâie obrazul,
Iar vântu-i şterge lacrima uşor,
Iar noaptea îşi uită iarăşi necazul,
Simţindu-se până în zori nemuritor.
Când ultimei vorbe sorocu-i venise,
Pe buzele-i de un roşu carmin,
Două silabe în sunet sunt prinse,
Şi el rosti cu putere: Amin!