vinyl plays, first record

cu chip static, străveziu

schițezi ce simți, privind spre mine

mă tem de a nu fi prea târziu

să clădești turn din ruine

ce din roz-cuarț negru devine

și ale harpei unduioase corzi

defel nu te mai captivează

eliberându-te de gărzi

acum voia te ghidează

și uitarea-i ce urmează

cuprinde-mi mâna doar o dată

în acest loc necultivat

ca drept neajutorată fată

recurg perpetuu la al tău sfat

să nu-mi mai port capul plecat

razele tale mult prea aprige

se-ndreaptă cu mișcări agile

de ce-i “clasic” se pot distinge

și străpung a mea privire

ideea de “farmec” să-mi inspire

val de raze scânteietoare

aplecându-se smerite

pică ușor pe chipul tău

de-o splendoare neasemuită

iar din privirea ta…șiroaie

de lacrimi limpezi ce se scurg

s-au așternut pe iarba moale

unde acum flori au crescut

și toate rănile deschise…

tu pe toate le-ai cusut

te-am găsit din intamplare

ingenuu, fără cusur

și-ți declar dragostea fără ezitare

privind spre cerul azur

nu spune că n-a fost iubire

când poarta sufletului ți-ai deschis

poftindu-mă de a străbate

însă pretutindeni, era doar abnormitate

m-ai dirijat înspre abis…deși eu doar

ți-am redat florile-n culori

ți-am cules stele dintre nori

și cu anevoie mi-am biruit

inima cu graiul șters

ce susura epuizată

să te păstrez cum te-am găsit

și să plec…să plec departe

căci un om nu poți să-l schimbi

doar cu o bătaie din picior

dar m-am răzvrătit de zor

și am gonit din zi și noapte

să te desprind de printre ghimpi

să poți călca pe căi curate

și toată pulberea din mine

s-a spulberat în vastul orizont

convertindu-se-n petale

ce-ți șed acuma la picioare

spune-mi tu, n-a fost…iubire?

cum pot afla dacă ți-e bine

te înstrăinezi pe zi ce trece

și nu mai apelezi la mine

când doru-ncepe să te apese

mi te imaginez cu mine

suntem la capăt de drum

doar fantezia-mi aparține

și e gresit ce simt acum

și pe hârtie te-aștern

cu tot ce-am memorat cu tine

în dreapta mea, meleag etern

dar nu mult îmi aduc aminte

cu mustrare și părere de rău

sub clar de lună, lampă a nopții

să resimt toba pe pieptul tău

și pentru noi să trag cu dinții

egocentriști parcă am fi

zăbovind oareșicând

în osteneala de a ne înlocui

și am secat tot încercând

se scurge ceara lumânării

ca lacrimile tale dăruite serii

ce continuu se preling greoi

pân’ la sosirea dimineții

prin ochi ce sunt ca pure averi

se colorează chipul tău

ca foaia în urma culorii

fost chip palid, dar serafic

cu o frumusețe de tablou

de-aș vernisa al său estetic

subit ai pătruns și încă persiști

ca mirosul scorțișoarei

ce se resimte neîntrerupt

doar înăuntrul camerei

și astfel mă rezerv de tot

cu sufletul plin de nădejde

și măiestria de a spera

să te ivești încă odată

să uiți complet ce-i împrejur

și în final, noi să fim bine

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

O singura intamplare

E de ajuns să mă omoare.

Tu când ai acționat

Oare ai gândit defapt?

 Te-ai gândit ca îmi faci rău 

Și inima mi-o străpungi? 

A meritat oare ea

Tot ce voiam eu deja?

A meritat furtuna de amintiri

Și visuri zdrobite?

Spune-mi, a meritat ea toate astea?

De ce ai ales-o pe ea 

Și nu pe mine?

Ce are ea in plus fata de mine?

Când minutele se scurg pe ceas

Ești motivul la care ma gandesc iar

Zilele nu mai sunt senine

Iar stelele parcă

Au început sa nu mai strălucească

De când nu mai esti aici

Cu mine.

Parcă a fost, parcă nu,

Nici eu nu pot să spun,

Ce-am simțit, nici eu nu știu,

Dacă a fost un lucru bun.

Dacă pentru o secundă,

Te-aș fi întrebat cu regret,

Unde vei pleca singură?

Și cu o durere tristă în piept.

Dacă te-aș fi rugat sa mai stai, 

Oare ai mai fi plecat?

Pentru o secundă să rămâi,

O clipă să-mi mai fi dat.

Dar acum e târziu...

Ce sa-ntamplat, nu pot schimba,

Înapoi nu se întoarce timpu,

Tu din groapă, nu vei pleca.

Stau noaptea  si ma gândesc

Cat de mult noi ne distram

Tu esti liber sa visezi 

Eu nu pot face asa ceva 

Tu acolo te simți bine 

Eu aici sufăr de dor 

Înconjurat de lume falsă 

Asa imi este dat sa mor

Poate nu mai vi deloc 

Poate vi cine să știe

Insa un lucru este clar 

Esti un frate pentru mine

Soarele coboară în mare, ca o rană ce nu se vindecă niciodată, chiar pe malul dragostei tinere ce-l boceam odată

În odinioara vremurilor bune, am îngropat al meu sentiment, în brațele destinului înmiresmat ce-l iubeam cu foc odată 

Și m-am aruncat brazdă pe brațele morții înfierbântate și ti-am rostit numele vioi cu buzele însângerate,căci îmi erai atât de drag odată

Dar glasul tău blajin și fermecător mă dezgustă căci un gol din stomac îmi răpește inima răzbunătoare, și-n blesteme mi-aș dori să nu te fi iubit vreodată

Ciudat este că odată aș fi plătit și cu sufletul să te aduc înapoi

Și credeam obsesiv în proverbul "ochii ce nu se vad, nu se uită niciodată", dar durerea amintirii, însoțită de ceea a așteptării în zadar m-a făcut să îmi pierd interesul

Pentru că căutându-te pe tine, m-am pierdut pe mine

Divinizandu-te pe tine, ma despretuiam făra scrupule pe mine

Dar asta nu e un lucru egoist din partea mea ca am încercat să supraviețuiesc fără tine, cum nici dragoste din partea ta nu a existat căci ai fost de la început doar un răspuns al traumei mele de

abandon, un atașament emoțional ce mi-a sbulberat la început percepția despre iubire, când de fapt tu erai doar un pansament temporar, mai mult spus un nivel de dopamină crescut din vene, o figură paternă pe care încă o caut...

Mereu zâmbeai 

Ca un copil râdeai

Zâmbetul tău păcătos

Pe care-l credeam frumos...

Mă credeam religioasă

Când îngerul din tine cânta 

Tu-mi erai prețioasă 

Și tu păreai încântată...

Modul frumos,

În care-mi ziceai

Că sunt al tău cosmos...

Dar,tu tot în jur nimiceai.

Întârzierea fiecărei emoție,

De parcă, ar fi fost o boală

A fost o hoție...

Iar eu cădeam în ea,ca o petală.

Căderea la îndoială 

Adevărată greșeală

Totul iese la iveală,

Ea nu era reală...

Intr-o zi cand m-am trezit,

Un mesaj eu am primit,

Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua! 

Eu am inceput sa plang , 

De inima sa ma sting.

Voiam sa plec cat mai departe,

Dar inima mea,

Doar langa a ta bate .