Days to entwine

Prima oară când te-am văzut
N-aș fi gândit că aș place așa mult,
Etern, clipele pe ale mele degete de ținut,
Ușoarele mișcări ale mâini de ascult,
Roțile minți preschimbate în simplu lut.
Întorc în minte clipe ce-au fost demult

Pe al meu schimbător, un gest cugetător,
A ta privire, surpriză făcătoare de dor,
Nuanță de culoare, condusă în unic cuvînt,
"Atingerea ta, un vis neîntrerupt" ca avînt.

Lumina ochilor tăi, far călăuzitor.
Apține de a ieși la lumină, călăuzitor

Curaj de prinde, al meu glas
A forjei primordiare a cunoaște compas
Han al melior mâini, doar la tine popas
Una luată pe volan, dată ți-e în dor
Laolaltă într-un dans pe schimbător.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,

Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"

Veșnică blajină tăcere,
O neașteptată răpire, al tău glas, inima-mi cere,
Coloană de marmură străbate rapid ca un ecou,
Ecoul falnic muzei pătrunzător sufletului nou.
Adâncită în altă coloană, vocea ta dulce cadou.

Tremurând de emoție, cu povești trăite întâmplări,
Alt pas, o revoluție, învăluit în misterioși fiori.

Dar captivat de glas, n-am putut a ți-le privii.
Unice formațiuni de literele, gradină de cuvinte vii
Legate întâmplării neplăcute, șirag vechi de perle,
Caldă a ta voce, simțită serenadă ale cerului stele,
Etern dispărut, furat de coloane, pierdut printre ele.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.

The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.

The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
 Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious

Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.

Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.

The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.

Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.

Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Just an empty room
Nothing to see...
Painted lyrics on the walls, so new, such a gracefully across my memory.
Nothing to feel...
Makes me think of the six element hug, that holds me safe and warm.
Nothing to think about...
But I'm still there...In front of an empty room, thinking about inexistent things, inexistent things that I need to give away from my mind, to leave behind whatever is equal to zero for me...
But how am I still looking at an empty room?
I don't know, maybe it's just a stupid interpretation of my blocked mind
...Nothing to know...
Run...Just run...You can do it, right...?
...Things my heart used to know,
Things it yearns to remember...
Just in vain...

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

I see myself swaying sweet dreams where I was born in the mists of the dark, sieging the

I see myself crying tears of needles, losing myself under the pressure of melody, feeling the
incoming defeat by an avalanche of my own thoughts, never waiting for the end.

From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower"

Tu prin stele enigmatic,
Stai ca lupul singuratic.
Și nu te-am văzut demult,
Ești departe prin văzduh.

Ploaia îți atinge corpul
Și cămașa ți-o înmoaie.
Apa curge peste tine,
Ai nevoie. Ești o floare.

N-am umbrelă să te apăr,
Cum nici tu nu mai ai glas.
Ți-am călăuzit fiece pas.
Dar nu mai aveai astâmpăr.

Și tânjesc dup-al tău trup.
Să te văd, să te seduc,
Să mă pierd într-un sărut.
Și pozele să nu le rup.

Ai fost marea mea iubire,
Iar eu am crezut în tine!
Lasă-mă să nu-mi mai pese,
Vai! Deja e ora zece.

Brațele îmi sunt înfipte
Și eu nu mai am cuvinte.
Uită-mă și nu te-ntoarce,
Vreau doar să mă lași în pace!

Te-aș fi iubit cum vântul plânge

În nopți cu lună fără somn,

Cum dorul vechi în piept se frânge

Când bate-n tâmple ca un domn.

Te-aș fi iubit ca-n basme, sfântă,

Cu flori de mac și vis curat,

Dar lumea noastră prea măruntă

Ne-a stins iubirea-ntr-un păcat.

Te-aș fi iubit pe căi de seară,

Prin ploi de toamnă fără rost,

Dar ai plecat, iubirea moare—

Și-mi ești străină cum mi-ai fost.

Și totuși, umbrele din mine

Îți mai șoptesc un gând târziu...

Te-aș fi iubit... dar nu știu cine

Ne-a blestemat să nu mai fiu.

A fost o vreme când numele tău

Era ars în pielea mea ca un jurământ.

A fost o vreme când mâinile tale

Erau răspuns la orice cuvânt.

Dar timpul a șters, dar timpul a stins,

Focul ce-mi ardea sub piele, aprins.

Acum ești un nume, o umbră subțire,

Un fum ce s-a dus, o veche amintire.

Nu doare, nu plâng, nu mai privesc,

Ce-a fost s-a pierdut, ce e, trăiesc.

Și dacă te-ntrebi de ce nu mai sunt,

E pentru că eu am ales alt cuvânt.

Într-o pădure fără margini, mă plimb,

Unde copacii-s făcuți din oasele mele,

Iar vântul e glasul meu, tăcut și șoptit,

Săpătorul din mine mă strigă: „Tu singur te pierzi.”

Am o lopată din teamă, ascuțită și rece,

Sap șanțuri adânci în carnea speranței,

Fiecare zi o arunc în adâncuri,

Pământul mustind de visuri strivite.

Pe umeri port lanțuri ce le-am făurit,

În atelierele gândurilor mele plumburii,

Eu, fierarul blestemat al propriului chin,

Mă încui pe mine-n mine, străjer fără chei.

Și-n miezul acelei gropi pe care-o tot sap,

Unde liniștea sapă mai adânc decât mâinile mele,

Un copil stă ghemuit, murdar de uitare,

Privirea-i e oglinda în care fug.

„De ce sapi, omule?” mă întreabă,

Dar tăcerea mea e doar răspunsul tăcerii lui.

Eu sunt sculptorul care ruinează marmura,

Eu sunt cântărețul care rupe corzile viorii.

Și-n acea clipă, groapa se-nchide,

Nu cu pământ, ci cu aer – un vid născut din mine.

Săpătorul adoarme, uită lopata,

Dar mâine va veni cu o nouă ispită.

Oare, cândva, voi construi o scară?

Sau voi rămâne prizonier în labirintul meu,

Un Minotaur ce se vânează pe sine,

Știind că nu există nici biruință, nici ieșire?

Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.

M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.

Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

În mine cade seara fără glas,
Ca o scrisoare arsă pe furiș,
Iar gândul tău, un clopot fără ceas,
Se pierde-n lutul visului deschis.

Te-am pus în nume nerostite, reci,
Ca pe-o lumină ce nu vrea să fie,
Și te-am lăsat să treci prin ani întregi
Fără să știi că-mi ești tărie.

Acum tăcerea poartă chipul tău,
Dar nu te strig, nici nu te chem,
Căci orice dor ce strigă prea mereu
Se stinge-n sine, fără semn.

Rămân o umbră care știe
Că n-a greșit iubind prea mult,
Doar a uitat că veșnicia
Nu vine niciodată la un cult.

Și poate-ntr-un târziu, când nu voi fi,
Va înflori ceva din ce-am tăcut,
Un gând, o frunză, o tărie
Din tot ce n-am cerut.