Zile sfinte

Si urci si cazi si fugi si speri

Si-atunci si acum si azi si ieri

Venind candid, fara tumult

Traind confuz, plecand incult.

Nu stii ce poti, nu stii ce vrei

Nu stii sa ceri, nu stii sa iei

Iti place tot ce nu e-al tau

Insisti sa ai ce-ti face rau.

Sari peste rand, treci peste tot

Dai fericirii antidot

Din suflet cauti si gasesti

Tot ce nu-ti trebuie primesti.

Nu ai masura, nu ai ceas

Nu stii cat timp a mai ramas

Te-ntinzi de-a lungul vietii-n plin

Visand c-a trecut doar putin.

Si stai si-astepti sa tot primesti

Nu misti nimic si lancezesti

Altii vin, iti iau din fata

Tu stai si dai vina pe viata.

Pe frunte apar umbre adanci

Si tu te plangi ca niste tanci

Refuzi sa vezi ce n-ai facut

Ori spui la toti ca nu ai vrut.

Adu-ti oglinda sa te vezi

Pune-ti dorinta sa mai crezi

Ca vorbele desi au tacut

Sufletul tau n-a ramas mut.

Fii sincer, vorbeste-i cu drag

Du-te la el, nu-i sta in prag

Deschide-i usa-n mintea ta

Intra si vezi ce va urma.

Miriam - Doua Umbre

09.09.2025

# DouaUmbre

In ochii mei vad doar durere

In ochii tai, venin-senin

Acum ca simt ca totul piere

Mai am nimic si un suspin.

Durerea, lipsa si tacerea

Mi-au fost alaturi de om mic

Am cautat mereu puterea

Sa cred in tot sau in nimic.

Ai aparut ca o ispita

Ai insistat sa iti faci drum

Pe calea mea batatorita

Ai aprins foc si-ai lasat scrum.

Te-ai cuibarit de nicaieri

In sufletu-mi patat de chin

Atunci credeam in mesageri

Dar tu esti doar un Arlechin.

Nu am gasit decat nevoi

M-am aruncat sa le-mplinesc

M-am raportat doar la noi doi

Fara sa stiu ca-nebunesc.

De dor, de dragoste si lipsa

Tu ai ales sa faci un targ

Ti-ai pus tot sufletu-n eclipsa

Si toata viata in amurg.

Atata timp tu m-ai ucis

Subtil, incet si pas cu pas

Te-am insotit intr-un abis

Din tot... nimic n-a mai ramas.

Am ras cu sufletul pierdut

Pledand pentru ceva empiric

In fum si-n ceata a disparut

Cand tu ai luat tot si eu nimic.

In intunericul pustiu

Trag linie, mai stau un pic... 

Cand calculez acum eu stiu

Tu primesti tot si eu nimic.

N-am vrut averi, n-am vrut palate

Nu-ncap in sufletul meu mic

Am vrut putine, nu de toate

Eu am dat tot si am nimic.

Eu te-am iubit cu sufletul 

La orice pas m-am inselat

Tu m-ai hranit cu zambetul 

Si acum vad cat m-a costat.

Am fost prea duri sau prea profunzi

Cersind iubire diferit

Suntem doar doi goi, mici, confuzi

Cu rani si-un suflet scrijelit.

Accept ca totul e un vis

Ca noi doi nu am existat

Credeam ca sunt in paradis

Dar inchid tot si am plecat.

M-aleg pe mine, in sfarsit

Alerg sa-mi aleg sufletul

Tu niciodata n-ai iubit

Nu stii cum suna sunetul.

E toamna, rece si livida

Si stau in fata unui prag

Am fost un taur in corida

Am obosit si ma retrag.

Te las in urma, sa nu-mi vii

E prea tarziu sa te astept

Nu caut a te mai privi

Totul e crud si prea nedrept.

Nu s-a sfarsit, cade cortina

Aplauze, maestru actor,

Dar timpul trece... ghilotina

Ti-alunga orice spectator.

Miriam - Doua Umbre

04.09.2025

#DouaUmbre

Incepe jocul, ma asez

Trag aer mult si il respir

Ce vad, nu, nu-mi imaginez

Car totu-n spate, in delir.

Ochii-s blocati si mintea-alearga

Iar sufletul s-a micsorat

Nu poti fi TU, inima-mi neaga

Te stiu un dulce, diplomat.

Atatea vorbe, stari si vicii

Cu usurinta -mpartasesti,

Necunoscute mari principii

Invoci stiind c-asa primesti.

Ce cauti tu e un fals schimb

O lupta dura cu-al tau gol

Te-agati de chipuri fara nimb

Gasindu-le la toti un rol.

In mintea ta totu-i un joc

Doar personaje, doar castig,

Cand cel puternic spune stop

Disperi si-l tragi cu un carlig.

Cand EA exista doar sa fie

Iei tot ce e frumos si bun

Apoi cu ciuda si mandrie

Ii spui ca e un om nebun.

Ea urla tare de durere,

"Opreste-te ca nu mai pot!"

Simte cum sufletul ii piere

Te roaga pentr-un antidot.

Tu intorci capul, nu accepti

Dai vina, umilind, plecand

Tu esti dintre cei intelepti

Iar ea un amarat pamant.

Nu simti ca doare, ca-l sfasii

Ca sufletu i-l lasi bucati

Il dai deoparte, apoi revii

Zambind, senin, ca-n alte dati.

Convins ca totul e -n control

Ca sarmul tau a functionat

Reiei ca intr-un protocol

Tot ce-ai distrus ca... n-a plecat!

Dar ea nu pleaca, a crezut 

Ca dragostea ce ti-o purta

Nu va fi doar la inceput 

Ci totul va-nflori in ea.

Ori ea nu vede, n-a stiut 

Ca totul a fost doar un joc

Visand la tot ce n-a avut

Iubind da vina pe noroc.

Ramasa-n cercul infinit

De "dragoste cu nabadai"

Simtea ceva nepotrivit... 

Pan-a privit la vanatai.

Si s-a trezit si a-nteles 

Ca sufletul-i era blocat

In vechi tipar ce n-a ales

Avea in spate un pacat.

Privind in jos apoi la cer

Cu rugi fierbinti s-a linistit

Si si-a spus CRED, n-a mai spus SPER

Ca sufletu-i va fi-mplinit.

EA/EU

Un joc al mintii nesfarsit

Desi n -am vrut, l-am tot jucat

Nu-l mai regret, ca m-am trezit

Am lasat tot si am plecat.

P.S. Si ani si zile, nopti la rand

Ne punem masti si le lipim

Nu le dam jos, nici chiar in gand

Murim cu gandul....' sa iubim!

Miriam - Doua Umbre

05.09.2025

#DouaUmbre

Iubirea nu e frica, nu e drama

Iubirea n-are loc pentru ranchiuna

Iubirea nu se autoproclama

Iubirea e un scut pentru minciuna.

Iubirea, daca e, doar se simte 

Iubirea, daca e, iti schimba firea

Iubirea insasi, daca e, nu te minte

Iubirea nu imbraca amagirea.

Iubirea nu iti cere sa te pierzi

Iubirea iti arata libertatea

Iubirea iti sopteste-n ce sa crezi

Iubirea ramane cand vine noaptea!

Iubirea e in lucruri mici, marunte

Iubirea e in tot ce ne-nconjoara

Iubirea e in suflet si se simte

Iubirea te ridica, nu doboara!

.....................................................

Dar ce esti tu, de fapt, Iubire, oare?

Ca noi te-am definit in zeci de feluri

Ca orice -ai fi, pe noi mereu ne doare

Si tot mereu te trecem tot la "teluri".

Te punem langa "fericire", "bucurii"

Impachetand frumos vorbe amestecate

Credem in toate, ca niste copii

Apoi, tot noi, ajungem sa le dam uitate.

Cu fiecare vorba, gand, interpretare

Iti dam un sens, o noima personala

Ne comportam ca dup-o lunga cercetare

Mintindu-ne ca te traim si ca esti reala.

Miriam - Doua Umbre

21.10.2025

#Doua-Umbre

Si daca totu-n viata acum

Te-nvaluie-n durere

Pleaca si lasa-n urma fum

Accepta, da-ti putere.

Si daca toate-n mintea ta

Amestecate-ti sunt

Priveste, asculta-ti inima

Nimic nu-i asa crunt.

Si daca oamenii din jur

Nu stiu a te-asculta

Asterne randuri, stai singur

Asculta linistea.

Si daca timpul ai putea

Sa dai-napoi, s-opresti

Sa schimbi ceva, cumva de-ai vrea

Nu o sa reusesti.

Si daca toate s-ar opri

Si timpul te-ar chema

Zambeste... stii doar a iubi

Ti-a stralucit lumina!

Miriam - Doua Umbre

#DouaUmbre

Mi-as fi dorit sa ma opresc la ochii tai

Sa-ti vad lumina-n fiecare noapte

Dar ochii tai sunt reci, intunecati si goi

Si ma privesc cu frica/ura de departe!

Mi-as fi dorit sa avem suflete-mpacate,

Unul langa altul sa stea cuibarite

Sa -si vorbeasca neincetat in soapte

Si sa se-alinte-n clipe nesfarsite!

Mi-aș fi dorit sa vezi ca viata-i simplitate

Ca tot ce ambalam frumos e efemer

Sa treaca anii si-apoi sa ne dam dreptate

Ca cel mai bine- n viata e sa fii sincer!

Mi-as fi dorit sa treaca anii si sa radem 

C-am fost sinceri si cand nu se cadea

Ca tot ce noi am strans in suflet si in zambet

Ne-a facut diferiti de toata lumea!

Mi-as fi dorit sa-ti simt iubirea-n rol de tata

Pentru copiii pentru care m-am rugat,

Sa ne certam pe-un nume dac-ar fi fost fata

Sau alegand un nume de baiat!

Mi-as fi dorit o casa plina de lumina

Sa nu existe niciun coltisor ascuns

Sa dam apoi la tot ce-am strans o radacina

Iubirea sa ne fi fost de ajuns.

Mi-as fi dorit ca dincolo de vorbe

S-avem momente surde dar intregi

Sa nu punem tacerii noastre jerbe

Sa te fi uitat in spate atunci cand pleci!

Mi-as fi dorit sa nu-mi doresc nimic

Dar las sa treaca totul de la sine

Imi sterg ochii si incep sa ma ridic

Ca simt ca totul o sa fie bine!

Miriam - Doua Umbre

11.12.2025 

#Doua-Umbre

firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,

ai zice că Măicuța Domnului e vie,

că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,

în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.

privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,

ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,

nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,

nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.

umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii

pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,

ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,

iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.

într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită

și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,

Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită

visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.

Era odată o Căţea cam gură-cască 

Ce de nimic nu se îngrijea.

Cum îi venise vremea ca să nască

        Şi nici o locuinţă nu găsea,

        O megieşă s-a-ndurat să-i dea

        Modestul ei coteţ cu împrumut.

        Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,

        Un pic de păsuire tipa i-a cerut.

        Erau căţeii mici, mai trebuia

        Să stea puţin în ea…

        Iar când şi păsuirea a trecut,

        S-au ivit în prag cu toţii,

        Mârâind, rânjindu-şi colţii.

        – Scoate-ne, de eşti în stare! 

        Nu-mprumuta nimic, nicicînd,

        Unor mişei le spunea:

        Vei regreta cît de curînd:

        Căci, de la ei,

        Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!

Poate-ți va găti paste sau ciorbă

Fiind de casă si mai economă,

În casa voastră ar mirosi a iubire si vanilie,

Știind că ani de zile, copilul ei interior e în comă,

alungându-i tristețea cu lucrurile cele mai simple.

Prună coaptă, violetă,

Dulce-acrișor, bogată,

Din pom cazi ușor, rotunjită,

Gustul toamnei, mult dorită.

Strânsă-n coșuri cu grijă mare,

Fermentată cu drag și soare,

Transformi sufletul și umple paharul,

Țuică, licoare cu har.

Pe mese festive, la șezători,

Ne aduni cu toții, prieteni și frați,

Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,

Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.

Prună și țuică, simbol românesc,

Gustul copilăriei, un vis ceresc,

Din generație în generație, o tradiție vie,

Ce ne unește și ne face să fim fericiți.

La mulți ani, prună și țuică!

Să ne umpleți sufletul de bucurie,

Să ne dați putere și speranță,

Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.

nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...