Somnul Pacii

Ma chinui de ceva timp,viata imi da de gandit

Daca totul mai are rost sau va merge pentru totdeauna prost

Zambesc,dar mintea imi rasuna 

Nu e ceea ce pare,sufletu imi plange de durere in continuare

Fericirea n-o gasesc,a disparut din nou si incep sa obosesc

Cand se va termina oare?

Aceasta ceata densa in zare

Negrul nor de deasupra mea 

Sper ca va pleca

Si regele ceresc din noua va aparea pe strada mea

Nici macar nu pot explica,cat ma doare inima

Sufletul meu de fericire a secat 

De cand m-am nascut a fost spintecat

Inchizand ochii ma gandesc

Oare daca o sa ma odihnesc 

Va fi somn pasnic sau tulburat?

Dac o sa mor macar a meritat 

Daca nu eu,macar cei din jur,cei la care tin

Sa aiba un somn lin


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: alexandra_bordea poezii.online Somnul Pacii

Data postării: 15 mai 2023

Vizualizări: 519

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Obsesie

Tratat greșit; tratat cu ură? poate...

Calc pe pietre cu tăișuri și răzbat.

Ș-atunci îmi vine-un gând în noapte,

Ce mă reținea de fapt să nu atac?

 

Nimicul din umbră atent mă urmărea,

Din ciudă și necaz, mă păta penița grea,

Ore pierdute doar pe un sulfet de hârtie...

Și pentru ce? să nu mă țină minte?

 

Am abandonat și acea amintire,

Și-am încercat să schimb ceva la mine:

O privire caldă și-un zâmbet în primire...

În zadar, nimeni nu dorea să știe.

 

Cum nu vedeau ce vedea ființa din mine,

M-am gândit să nu mă schimb deloc pe mine,

Așa că am luat o nouă hârtie...

Să vadă și ei ce zăcea adânc în mine.

 

Pentru acea ,,executare slabă",

Am aruncat și cea mai nouă pensulă.

Și-am luat-o de la capăt, cu mare atenție,

Deși sânge mult cădea acum pe gresie...

 

,,Fără emoție; nu-mi transmite nimic"

Ș-apoi, de ce să nu te fac atunci să simți?

Cu grijă, pensula a fost înlocuită de cuțit,

Și pe rând, fiecare o emoție a trăit.

 

,,Este la fel, nimic de apreciat",

Atunci, între crăpături ochi am adăugat,

Și i-am atașat cu multă atenție...

Să se poată crea o reciprocă percepție.

 

,,Prea multe elemente într-un cadru închis",

Atunci, doar o fereastră am reușit de deschis,

Și-am întins pe sul piese și piese...

Și le-am reunit într-o uimitoare chestie.

 

Am adus creația în fața unui muzeu,

Cu un cearșaf care să ascundă gândul meu.

Apoi, am urmărit să obțin o reacție,

Doar cineva a țipat, dar nu de admirație...

Mai mult...

#My Angel

Why I want to be so calm

When I read a biblical psalm?

The feeling that an angel

By my side is not a stranger.

 

His halo guards me and freshen

And directs me from the heaven,

It gives me the strength to hope

Like the flower opening its lobe.

 

In my dream it appears as a blessing

Intertwines my thought with refreshing,

It lights up my mind and heart

Following them according to a chart.

 

My being flooded with feelings

He can have with me some dealings,

But I feel ennobled and protected

As if I were to heaven connected.

 

 

Mai mult...

Suflu de vînt

Sunt fericit că pot a iubi. Sunt fericit să pot cuprinde în ochii mei orbi, frumuseți nesfîrșite crezute de basm și găsite. Cu vîntul în față, furtună în urmă, chemările-ascunse mă împing înainte și caut cu ochii făptura din zare ce tot îmi apare – năluca rămasă în depărtare.

Suntem făpturi zămislite în pîntecul Infinitului, ca dintr-un foc de paie din care scîntei ce scapără necontenit, strălucesc doar pentru o clipă.

Cîte scîntei străbat într-o viață prin spațiul ce noi îl atingem?! Ce e căldura ce ne înconjoară și arde subtil pe sub streașina casei ce ne e și școală?

Cu ochii deschiși, cu brațele-ntinse, suntem orbi și fără de mîini. Vrem să pășim, dar făr-de picioare, într-o realitate ce ne-o impunem în lipsa grădinii ce ne-o dorim, amețiți în minciuna ce ne-o rostim mereu și fără-ncetare. Construim realități, pe ruinele celor deja existente, și sperăm că ziua de mîine ne va aduce scăparea. Căutăm în absență, săpăm în cuvintele gurilor mute și gîndurilor tot mai tăcute, dar ne e teamă de adevărul ce bate mereu prin a noastră ființă. Trăim prin emoții, suntem noi înșine mănunchi de emoții.

Vibrăm, pulsăm, emitem lumină, continuu, mereu ca într-un dans – dansul Divin. Dar ne e frică, mereu ne e frică, și ardem mereu în pustiu. Ne agățăm mereu de un lujer, poate vom face chiar un mănunchi. Și tragem de el cu arzătoare sete de a avea, cuceri și înrobire. Totul ne pare să fie un joc și tîrziu absolutul ne vine. Trăind în umbra propriului nostru imperiu, mereu vom fi în căutare, uitînd ce suntem și că totul e doar o visare. Lumini îngenuncheate de propriul nostru abuz, cerșim cu neîncetare, sperînd că Firul Vieții ne vascoate Florile Fericirii în cale.

Mereu suntem seduși de ceea ce nu există dar vrem să avem și trăim în iluzii că merităm, că suntem mai buni, dar toți suntem niște nebuni în vîrtejul unui joc de șah. Ne credem regi și regine, făuritori de mari strategii, dar suntem doar făpturi de Lumină, călători dintr-un Întreg.

Trăim să simțim, visăm că trăim și într-un cerc ne regăsim. Nu prea înțelegem culorile ce ni se înșiră dar, cu nădejde, zîmbim. și, pas dupa pas, și încă unul, ne adunăm nisipu-n clepsidră. Nădejdea, ce ne-o purtăm cu grijă în palme, o-nchidem timid, adînc și departe de ochii lumii. Ne naștem în explozii de Stele, în focul etern al cunoașterii și primele gînduri ne sunt ancorate în prima sclipire de reîntregire. Dogme, credinți, povești și legende, ne mînă continuu spre același final: punctul de nou început, o transformare respinsă-n minciuna și-ascunsă în lăcomie. Cutia Pandorei, mărul Genezei, legende de început, aluat plămădit, Suflarea Divină, Big-Bangul creației noastre – iluzii ce le adunăm zi de zi cu speranța clipei de cer senin și albastru.

Mai mult...

Gânduri

 

Alunec, alunec pe luciu de gânduri,

Din brațe vâslesc iar trupul mi-e pluta

Ce curge alene peste valuri și vânturi,

Iar sufletu-mi plânge, cum cântă lăuta.

 

Îmi umflu plămânii și suflu în pânze,

Oceanul de gânduri e azi pe sfârșite,

Din idei, în opaițe, se încarcă osânze,

Aprinzând peste mine lumini rătăcite.

 

Zboară în stoluri puzderii de gânduri,

Iar fața-mi mimează uimită expresii,

Migrează înapoi ordonate în rânduri,

Iar cele străine se transformă-n obsesii.

 

Alunec, alunec misterios prin amurg,

E beznă în minte și acolo-i sorgintea,

Negre himere prin trup mi se scurg,

Iar gânduri, gânduri îmi tulbură mintea.

Mai mult...

Destin

Trecură zile multe, credeai că te-am uitat?
Socotite clipe, ce m-am simțit schimbat 
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Acoperindu-mi mintea, e greu, mă simt răpus...
 
Creativitate-mi dai, alcool și multă frică
Speranțele deșarte, cumva ce mă ridică 
Incompetență-n ochi, minte și prin fapte
Dac-aș putea s-o schimb, aș începe din această noapte
 
Îmi e dor să simt un zâmbet și nu doar să-l gândesc
Să văd chemarea lumii, orbește să trăiesc 
Mă simt un suflet singur că-s prost, sau nu-nțeleg 
Simțind ca am puterea, dar continui să o neg  
 
Miracol viața, un dar de-apreciat 
Încerc să-mi caut rolul, dar simt că m-am blocat 
Părând sau dând dovadă de-o minte imatură,
Știind cu siguranță, că-s la-nceput de "aventură"...
 
Probabil este scris să văd, dar nu să simt 
Inșelatoare minte, e-un chin, însă suspin
Văzând un semn mai bun, într-o stare trecătoare
Mă face să mă-ntreb, există un destin? 
Mai mult...

Pararel-isme

cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,

care se petrecuse-ntr-un  cătun numit Capernaum

( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),

Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ

și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții

 pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.

 

abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,

 (figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),

cei antici  se aplecară spre artă și cultură,

ducând pe culmi nemaivăzute  sfera,

sfârșind în Evul Mediu cu tortura.

 

din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă

știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,

renscentiștii se înobilaseră și ei prin  artă,

umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.

 

Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,

de la savant pân`la plebeu,

îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,

mai gelozim, în taină, încă  faraonii.

iar câteodată  chiar pe Dumnezeu,

(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Te iubesc

Nu ne vorbim momentan

Dar,imi doresc sa traim din nou spontan

Toate clipele in care ma strangeai la piept

Inca le mai astept

Sa te intorci,asta imi doresc

 

Fara tine e pustiu,incepi sa ma imbolnavesti

Crezi ca nu vad cum ma privesti?

De parca ai vrea sa imi dai niste vesti

Tousi,ceva te tine

Nu iti prea sta in fire

 

Lasa-ma sa te iubesc!

Asta imi doresc

Sa iti arat cum poti fi iubit

Sincer si deosebit

 

Deschide-ti ochii, fraiere

Fa ceva pana nu piere

 

Hai sa terminam acest joc copilaresc

Si sa te lamuresc

Ca te iubesc...

Mai mult...

Rezervat

Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte

La rascrucea dintre drumuri zac

Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa

Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa

 

Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit

Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii

Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting

Nu,nu acest lucru il resping

 

Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente

Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente

Poate nu o sa apuc sa iti zic

M-ai facut sa simt un sentiment puternic

 

Avand un loc liber,tu l-ai ocupat

Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat

Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit

In seara aia nici nu m-am odihnit

Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz

Perna mea au ajuns pentru ele un iaz

 

Acum acel loc e din nou liber

Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider

Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener

Mai mult...

Pe un piedestal

Sentimente tinute in mine

Nu puteau fi stiute de nimeni

Doar tu,puteai sa le stii

Ceva ce nu ti-am putut oferii...

Ma gandesc....profund....am inceput sa ma scufund

Sa stau? Sa te las?

Am inceput sa iti uit al tau glas

 

Inchizand ochii,imi amintesc 

Ochii tai care inca ma inebunesc

De culoare caprui inchis,dar cu tente de verde deschis

Cu zambetul tau calm

M-ai ucis,asta e clar

Parul tau brunet si lucios

Crede-ma ca esti cu adevarat contagios

 

M-ai scos din bezna ce era

Nici nu imi puteam imagina

Cum o mana rece ca a mea putea intalni una calda ca a ta

 

As vrea sa te privesc cu neincetare...sa te admir

M-as uita la tine ore-n sir

Atat timp cat inca pot sa respir

 

Prin ochii mei esti altcumva, fata de cum te vede lumea,valorezi ceva

Pentru mine esti cineva

Te pierzi usor in multime

Dar,inima mea mi te-a pus la inaltime

 

Ca pe un piedestal stai

Acolo esti si vei ramane 

Robert,prima mea iubire

Mai mult...