Somnul Pacii

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.

Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.

Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.

Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.

Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.

În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.

      Musafir acasă ,venit din când în când,

      Muncind prin țări străine,

      Pentru o bucată de pâine.

      Departe de cei dragi,

      Din ce în ce mai greu.

      Te gândești mereu,

      Să-ți faci rostul tău.

      Dar nu te ai gândit tu,

      Om al țărilor străine,

      Că anii trec ,

      Iar tu rămâi cu chinul.

      Musafir acasă, dor mereu în suflet,

      Așa au ajuns Români,

      Departe de familii.

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

și ne îngroapă în giulgiuri

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu mai mult de-o secundă

apoi dispar

.

sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri

.

în timp ce dormeai

ți-a alunecat dintr-un ochi

o perlă

îi spun

iar ea ridică din umeri nepăsătoare

era probabil o perlă din vis

fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri

din amintiri triste

.

demult

demult

demult

abia dacă îmi mai aduc aminte

.

nu te cred

(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)

toate femeile

ascund amintirile triste

sub sideful speranței

și-și atârnă perla durerii la gât

.

vai

pe care voi bărbații o despicați cu securea

în două

ne omorâți încă o dată

și dați strălucirea amintirii deoparte

doar să aflați ce se ascunde-n trecut

.

iar trenul își vede de drum

strivind între roți și șine de cale ferată

timpul …

Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,

Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,

Sufletul meu, ca un tren ruinat,  retras de pe șine,

Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.

Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,

Pulsează-n adânc, spre comori levantine,

Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,

Care taie catargul :  „nu mai vrem pe aici” .

De rugină sunt prinse carabinele toate

Mapele-s șterse, iar busolele sparte.

Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,

Prea departe.

Autor : O.T. 

Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte

La rascrucea dintre drumuri zac

Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa

Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa

Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit

Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii

Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting

Nu,nu acest lucru il resping

Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente

Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente

Poate nu o sa apuc sa iti zic

M-ai facut sa simt un sentiment puternic

Avand un loc liber,tu l-ai ocupat

Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat

Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit

In seara aia nici nu m-am odihnit

Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz

Perna mea au ajuns pentru ele un iaz

Acum acel loc e din nou liber

Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider

Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener

Sentimente tinute in mine

Nu puteau fi stiute de nimeni

Doar tu,puteai sa le stii

Ceva ce nu ti-am putut oferii...

Ma gandesc....profund....am inceput sa ma scufund

Sa stau? Sa te las?

Am inceput sa iti uit al tau glas

Inchizand ochii,imi amintesc 

Ochii tai care inca ma inebunesc

De culoare caprui inchis,dar cu tente de verde deschis

Cu zambetul tau calm

M-ai ucis,asta e clar

Parul tau brunet si lucios

Crede-ma ca esti cu adevarat contagios

M-ai scos din bezna ce era

Nici nu imi puteam imagina

Cum o mana rece ca a mea putea intalni una calda ca a ta

As vrea sa te privesc cu neincetare...sa te admir

M-as uita la tine ore-n sir

Atat timp cat inca pot sa respir

Prin ochii mei esti altcumva, fata de cum te vede lumea,valorezi ceva

Pentru mine esti cineva

Te pierzi usor in multime

Dar,inima mea mi te-a pus la inaltime

Ca pe un piedestal stai

Acolo esti si vei ramane 

Robert,prima mea iubire

Nu ne vorbim momentan

Dar,imi doresc sa traim din nou spontan

Toate clipele in care ma strangeai la piept

Inca le mai astept

Sa te intorci,asta imi doresc

Fara tine e pustiu,incepi sa ma imbolnavesti

Crezi ca nu vad cum ma privesti?

De parca ai vrea sa imi dai niste vesti

Tousi,ceva te tine

Nu iti prea sta in fire

Lasa-ma sa te iubesc!

Asta imi doresc

Sa iti arat cum poti fi iubit

Sincer si deosebit

Deschide-ti ochii, fraiere

Fa ceva pana nu piere

Hai sa terminam acest joc copilaresc

Si sa te lamuresc

Ca te iubesc...