Plânset pentru țară

Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor 

Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol 

Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător 

Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol 

Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-

De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc 

Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce 

O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce 

Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit 

A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit 

Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete 

La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete 

Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez 

Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez 

Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez 

Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez 

Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.

Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc 

Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"

Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....

Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc 

N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc 

O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece 

Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece 

Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată 

Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață 

Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată 

Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață 

Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală 

Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală 

Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc 

Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc

vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse

femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept

spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche

neinteligibil

câteva becuri de pe marginea căii ferate

ne-mproșcă în față c-un galben bolnav 

nu mai mult de-o secundă

apoi dispar

.

sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri

.

în timp ce dormeai

ți-a alunecat dintr-un ochi

o perlă

îi spun

iar ea ridică din umeri nepăsătoare

era probabil o perlă din vis

fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri

din amintiri triste

.

demult

demult

demult

abia dacă îmi mai aduc aminte

.

nu te cred

(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)

toate femeile

ascund amintirile triste

sub sideful speranței

și-și atârnă perla durerii la gât

.

vai

pe care voi bărbații o despicați cu securea

în două

ne omorâți încă o dată

și dați strălucirea amintirii deoparte

doar să aflați ce se ascunde-n trecut

.

iar trenul își vede de drum

strivind între roți și șine de cale ferată

timpul …

E ca o floare care-a înflorit

Sub cer senin, dar vântul a strivit,

E-ncrederea ce-ai dat-o fără teamă,

Și-ai regăsit-o spartă-n prag de seară.

E-un drum pe care-l vezi în depărtare,

Dar pasul tău nu-l poate mai urma,

E-un vis ce pare-a fi la îndemână,

Dar dispare ca umbra-n marea grea.

E-un glas ce-ți spune că-i totul frumos,

Și dintr-o dată cade, e minciună,

Un strop de speranță stins pe jos,

Ca o iluzie ce-abia mai sună.

Dezamăgirea-i ochiul ce-a-nvățat

Să vadă adevărul, chiar amar,

Și inima, ce-n taină, s-a schimbat,

Mai înțeleaptă, dar și plină de amar.

Și totuși, în tăcerea ei rămâne,

O poartă către altceva mai bun,

Căci dezamăgirea te îndeamnă,

Să te ridici și să-nveți un nou drum.

Degeaba am face atâtea lucruri căci vor fi îndeajuns de a mulțumi pe alții

Am construi și reconstrui ziduri imense în jurul nostru

Am ridica flăcări imense prin dansuri de-o emoție necontrolată

Am ridica totodată și tăcerea nespusă ca într-o pădure pătrunsă cu-nturenic inexplicabil

Am rezista noi acestei multiple răzbunare sau mai bine zis cumplitei distrare?

Am câștiga noi cumplita răzbunare sau mai bine zis al acestei înghețări fatale 

Sau am irosi timp sa luptăm până eșuăm

Căci la final nu rezistăm… căci pierdem tot

Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?

Fii modestă ,nu râvni

Bunurile altcuiva ...

De ai mult ,de ai puțin ,

Preț au doar ,sufletul bun ...

Vorba bună și sfătoasă ,

Înțelegere în casă ,

Sănătate ,voie bună.

Astea ,de sunt lângă tine

Esti bogat și ai de toate !...

Am dreptate?...

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..

Iubire, unde răsari?

Ajută-mă să fiu lumina

Să nu uit unde e inima..

Pornești lent printre sărmani 

Cauți, omori și apoi dispari!

Te descifrez în mii de gânduri, 

Tu, ignori aceste visuri:

"- Nu e bine să cunoști,

Căci după ai să recunoști, 

Tot ce ascunde acest decor,

Plin de spaimă și de dor.."

Cu timpul ai să descoperi 

Că minciuna e printre morți, 

Lumina care o să răsară, 

O sa fie mult mai clară,

Cu tristețe, o să doară..

Noaptea, pritetena mea

Cât de secretoasă poate fi ea!

Am noroc cu divinele stele, 

Care-mi spun secrete superbe.

Dar cerul cel miraculos,

O dar păcat că e atât de mincinos..

Doar vorbe spuse pe de rost,

Uneori spuse fără rost.

Acum mărturisește-mi mie,

Există vreo magie,

Să te pot privi o veșnicie? 

Te rog răspunde-mi tu mie..

Dar cine sunt eu?

Un simplu nor,

Care s-a îndrăgostit arzător, 

De regina nopților.

Duc povara sufletului

Într-o mare fără apă,

Adâncă, seacă

În definitiv: fără apă.

Apasă pe trupul sec

Și cere să fie în cerc,

Puțină apă..

Povara ce-mi inundă sufletul, 

Coboară în mare și aduce, 

Prin ale ei suferințe gri,

O cascadă ce inundă,

Golul cu multă apă

Dus acolo printr-o șoaptă

Iubitul meu cu chip de înger,

Pari din exterior un fulger.

Dorul care mă cuprinde,

Nu accepți că e pentru tine..

În urma unei concluzii, 

Nu înțeleg sensul furtunii.

Așteptarea și dorul meu, 

Chemarea la îngerul meu..

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..