Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Antonia Apostu
Data postării: 7 iulie 2023
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 876
Poezii din aceiaşi categorie
Regãsirea
O suflete condei de aur,
Câte poți așterne
pe paginile vieții!
Mă-ntorc la mine,
Cãci n-am mai fost de mult.
E ușa acum închisă
Si cheia am pierdut.
Emoții se revarsă
Ca o ploaie deasă,
Zăresc pe geam o umbră,
Uitându-se adânc spre mine.
Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea
Să-i spun câte și multe,
Pe unde am umblat,
Și-n sacul de pe spate
Câte-am adunat.
Stefan
Dragul meu Ștefan, ce minunată-i calea ta
În Colchester Essex, cariera ai creat
Cu forță și convingere, visul tău ai atins
Și visele tale acum s-au împlinit.
Ca un far în noapte, strălucești cu mândrie
Prin munca ta și perseverența-ți fără părăsire
În inima mea ești o stea ce mereu strălucește,
Iar realizările tale mă umplu de bucurie și încântare.
Sper că fiecare zi să-ți aducă biruințe noi,
Și ca drumul tău să fie plin de fericiri și izbânzi apoi.
Iubirea mea te va purta mereu în gând,
Chiar dac-a ta cale poate fi departe sau anevoioasă când.
Cercuri
nu mai am dureri să-mi dor nefericirea
m-am tot durut de când mă știu
acum ascult cum mă învăluie nemărginirea
și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu
stăpân pe ochiul bolnav de întuneric
eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul
lăsându-mă în centru altui cerc concentric
care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul
fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,
nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,
rămân mereu un punct neînsemnat pe margini
pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă
cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,
( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),
când ești atât de mic, un punct de referință,
sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui
Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,
cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos
cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine
care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os
de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,
care există-n tot ce ne-nconjoară
un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,
un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...
O societate in trei tablouri
Sărăcia
Cu mâini întinse, spre o viață mai bună,
Visând la averi, sub cerul cenușiu,
Fără a munci, așteptând daruri de sus,
În timp ce foamea, le roade sufletul.
Fariseii
Cu cruce-n mână, judecând pe oricine,
Se cred sfinți, în ochii lumii întunecate,
Cu vorbe de oțel, împart dreptate,
Uitate fiind, faptele lor păcătoase.
Libertinii
Cu pântece-nclinat spre plăcere,
Un soi de zei, în propria lor măsură,
Cu pași de sfidare, prin viață-și croiesc drum,
Cu râs de dispreț, pe cei slabi îi condamnă.
Un tablou trist
Într-o societate, divizată și crudă,
Unde fiecare, își alege o rudă,
A urii și a disprețului, a luptei pentru putere,
Unde moralitatea, e doar o iluzie.
Iată-ne, oameni, în acest teatru absurd,
Unde adevărul, e adesea ascuns,
Unde valorile, sunt mereu pervertite,
Și unde sufletele, sunt chinuite.
Oare vom reuși, să schimbăm această lume?
Sau vom rămâne, în acest haos întunecat?
P.S.
Poate, într-o zi, vom înțelege,
Că doar împreună, putem să ne schimbăm.
Capcană
Aud strigăte în șoapte,
Văd suflete nevinovate
Care luptă pentru dreptate
Mereu la un pas de moarte....
Multe nu mai au răbdare,
Puține-și mai cer iertare,
Toate mor de la "trădare"
Toate se scufundă-n mare....
Marea-i agitată cu valuri la suprafață
Dar o să vezi că și sub ele există viață
Ține-ți minte "sub apă nu există ceață"
Fă-ți curaj să te scufunzi în mare,
Deschide ochii și vezi de ce te doare
Uită-te bine și caută o rezolvare
Nu lăsa să te pierzi în disperare.....
"Mare" îmi este gândul
Pământ mi-a fi mormântul
"Disperare" este cuvântul
Ce-mi sapă mormântul
Am căzut în capcana gândului
Și nu cred că mai am scăpare
Am căzut în capcana gândului
Și mă pierd în disperare......
stihuri diamantine //4
vântul
unduios nestatornic
atingând dojenind risipind
crengile-nflorite de măr-
îmbrăcând acoperind oblojind
bătătoritul pătrunzătorul
pământ
Regãsirea
O suflete condei de aur,
Câte poți așterne
pe paginile vieții!
Mă-ntorc la mine,
Cãci n-am mai fost de mult.
E ușa acum închisă
Si cheia am pierdut.
Emoții se revarsă
Ca o ploaie deasă,
Zăresc pe geam o umbră,
Uitându-se adânc spre mine.
Parcă m-ar pofti înauntru să zăbovim la o cafea
Să-i spun câte și multe,
Pe unde am umblat,
Și-n sacul de pe spate
Câte-am adunat.
Stefan
Dragul meu Ștefan, ce minunată-i calea ta
În Colchester Essex, cariera ai creat
Cu forță și convingere, visul tău ai atins
Și visele tale acum s-au împlinit.
Ca un far în noapte, strălucești cu mândrie
Prin munca ta și perseverența-ți fără părăsire
În inima mea ești o stea ce mereu strălucește,
Iar realizările tale mă umplu de bucurie și încântare.
Sper că fiecare zi să-ți aducă biruințe noi,
Și ca drumul tău să fie plin de fericiri și izbânzi apoi.
Iubirea mea te va purta mereu în gând,
Chiar dac-a ta cale poate fi departe sau anevoioasă când.
Cercuri
nu mai am dureri să-mi dor nefericirea
m-am tot durut de când mă știu
acum ascult cum mă învăluie nemărginirea
și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu
stăpân pe ochiul bolnav de întuneric
eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul
lăsându-mă în centru altui cerc concentric
care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul
fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,
nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,
rămân mereu un punct neînsemnat pe margini
pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă
cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,
( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),
când ești atât de mic, un punct de referință,
sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui
Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,
cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos
cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine
care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os
de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,
care există-n tot ce ne-nconjoară
un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,
un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...
O societate in trei tablouri
Sărăcia
Cu mâini întinse, spre o viață mai bună,
Visând la averi, sub cerul cenușiu,
Fără a munci, așteptând daruri de sus,
În timp ce foamea, le roade sufletul.
Fariseii
Cu cruce-n mână, judecând pe oricine,
Se cred sfinți, în ochii lumii întunecate,
Cu vorbe de oțel, împart dreptate,
Uitate fiind, faptele lor păcătoase.
Libertinii
Cu pântece-nclinat spre plăcere,
Un soi de zei, în propria lor măsură,
Cu pași de sfidare, prin viață-și croiesc drum,
Cu râs de dispreț, pe cei slabi îi condamnă.
Un tablou trist
Într-o societate, divizată și crudă,
Unde fiecare, își alege o rudă,
A urii și a disprețului, a luptei pentru putere,
Unde moralitatea, e doar o iluzie.
Iată-ne, oameni, în acest teatru absurd,
Unde adevărul, e adesea ascuns,
Unde valorile, sunt mereu pervertite,
Și unde sufletele, sunt chinuite.
Oare vom reuși, să schimbăm această lume?
Sau vom rămâne, în acest haos întunecat?
P.S.
Poate, într-o zi, vom înțelege,
Că doar împreună, putem să ne schimbăm.
Capcană
Aud strigăte în șoapte,
Văd suflete nevinovate
Care luptă pentru dreptate
Mereu la un pas de moarte....
Multe nu mai au răbdare,
Puține-și mai cer iertare,
Toate mor de la "trădare"
Toate se scufundă-n mare....
Marea-i agitată cu valuri la suprafață
Dar o să vezi că și sub ele există viață
Ține-ți minte "sub apă nu există ceață"
Fă-ți curaj să te scufunzi în mare,
Deschide ochii și vezi de ce te doare
Uită-te bine și caută o rezolvare
Nu lăsa să te pierzi în disperare.....
"Mare" îmi este gândul
Pământ mi-a fi mormântul
"Disperare" este cuvântul
Ce-mi sapă mormântul
Am căzut în capcana gândului
Și nu cred că mai am scăpare
Am căzut în capcana gândului
Și mă pierd în disperare......
stihuri diamantine //4
vântul
unduios nestatornic
atingând dojenind risipind
crengile-nflorite de măr-
îmbrăcând acoperind oblojind
bătătoritul pătrunzătorul
pământ
Alte poezii ale autorului
Spaima
Iubire, unde răsari?
Ajută-mă să fiu lumina
Să nu uit unde e inima..
Pornești lent printre sărmani
Cauți, omori și apoi dispari!
Te descifrez în mii de gânduri,
Tu, ignori aceste visuri:
"- Nu e bine să cunoști,
Căci după ai să recunoști,
Tot ce ascunde acest decor,
Plin de spaimă și de dor.."
Cu timpul ai să descoperi
Că minciuna e printre morți,
Lumina care o să răsară,
O sa fie mult mai clară,
Cu tristețe, o să doară..
Transparența
Iubitul meu cu chip de înger,
Pari din exterior un fulger.
Dorul care mă cuprinde,
Nu accepți că e pentru tine..
În urma unei concluzii,
Nu înțeleg sensul furtunii.
Așteptarea și dorul meu,
Chemarea la îngerul meu..
Regina nopții
Noaptea, pritetena mea
Cât de secretoasă poate fi ea!
Am noroc cu divinele stele,
Care-mi spun secrete superbe.
Dar cerul cel miraculos,
O dar păcat că e atât de mincinos..
Doar vorbe spuse pe de rost,
Uneori spuse fără rost.
Acum mărturisește-mi mie,
Există vreo magie,
Să te pot privi o veșnicie?
Te rog răspunde-mi tu mie..
Dar cine sunt eu?
Un simplu nor,
Care s-a îndrăgostit arzător,
De regina nopților.
Veghe
Duc povara sufletului
Într-o mare fără apă,
Adâncă, seacă
În definitiv: fără apă.
Apasă pe trupul sec
Și cere să fie în cerc,
Puțină apă..
Povara ce-mi inundă sufletul,
Coboară în mare și aduce,
Prin ale ei suferințe gri,
O cascadă ce inundă,
Golul cu multă apă
Dus acolo printr-o șoaptă
Iubire de stea
Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..
Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..
Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..
Spaima
Iubire, unde răsari?
Ajută-mă să fiu lumina
Să nu uit unde e inima..
Pornești lent printre sărmani
Cauți, omori și apoi dispari!
Te descifrez în mii de gânduri,
Tu, ignori aceste visuri:
"- Nu e bine să cunoști,
Căci după ai să recunoști,
Tot ce ascunde acest decor,
Plin de spaimă și de dor.."
Cu timpul ai să descoperi
Că minciuna e printre morți,
Lumina care o să răsară,
O sa fie mult mai clară,
Cu tristețe, o să doară..
Transparența
Iubitul meu cu chip de înger,
Pari din exterior un fulger.
Dorul care mă cuprinde,
Nu accepți că e pentru tine..
În urma unei concluzii,
Nu înțeleg sensul furtunii.
Așteptarea și dorul meu,
Chemarea la îngerul meu..
Regina nopții
Noaptea, pritetena mea
Cât de secretoasă poate fi ea!
Am noroc cu divinele stele,
Care-mi spun secrete superbe.
Dar cerul cel miraculos,
O dar păcat că e atât de mincinos..
Doar vorbe spuse pe de rost,
Uneori spuse fără rost.
Acum mărturisește-mi mie,
Există vreo magie,
Să te pot privi o veșnicie?
Te rog răspunde-mi tu mie..
Dar cine sunt eu?
Un simplu nor,
Care s-a îndrăgostit arzător,
De regina nopților.
Veghe
Duc povara sufletului
Într-o mare fără apă,
Adâncă, seacă
În definitiv: fără apă.
Apasă pe trupul sec
Și cere să fie în cerc,
Puțină apă..
Povara ce-mi inundă sufletul,
Coboară în mare și aduce,
Prin ale ei suferințe gri,
O cascadă ce inundă,
Golul cu multă apă
Dus acolo printr-o șoaptă
Iubire de stea
Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..
Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..
Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..
Spaima
Iubire, unde răsari?
Ajută-mă să fiu lumina
Să nu uit unde e inima..
Pornești lent printre sărmani
Cauți, omori și apoi dispari!
Te descifrez în mii de gânduri,
Tu, ignori aceste visuri:
"- Nu e bine să cunoști,
Căci după ai să recunoști,
Tot ce ascunde acest decor,
Plin de spaimă și de dor.."
Cu timpul ai să descoperi
Că minciuna e printre morți,
Lumina care o să răsară,
O sa fie mult mai clară,
Cu tristețe, o să doară..