Chipul sufletului

Ei nu mă văd...

Nu vad curcubeul de trăiri din inima mea ce bate aparte,

Gândul meu,miile de șoapte,

Nu vad conturul sufletului meu in noapte,

Zâmbetul meu ascuns,lacrima mea,

Și poate,nici frumusețea ascunsa,

Ei nu mă văd,

Trec indiferenți pe langa mine

Ca pe lângă o lira prăfuită,

Ce-ascunde fermecătoare canturi..

Ei nu mă văd,

Și trist,mă pierd în mulțime,

Regasindu-ma pe mine

Doar în propriile-mi gânduri.

Oglinda lor e oarbă,

Ei nu mă văd,

O lacrimă îmi cade,o șterg,

Si-apoi zâmbesc:

Sunt ca macul roșu  pierdut pe câmpuri..

Cu chipul blând,

Cu ochi adânci,

Bunicul înger îmi era,

În căsuța mica dintre stânci 

Cu glas duios îmi povestea..

Și prin păduri noi colindam,

Și ce frumos râul curgea,

Și când fierbinte se ruga 

In a satului bisericuța 

In ochii mei un sfânt părea..

Acum s-a stins,

Era un înger pământean,

Acum,e-n cer.

Iubirea mea e vie înca,

Cât mi-aș dori să îl revăd cândva,

Mi-e-atat de dor,

Și lacrima e grea..

Hai,spune-mi,

Nu-i așa că el e-o stea?

Privesc spre cer în noaptea-adanca:

Bunicule,nicicând nu te-oi uita..

De ce m-ai născut,o,maica mea draga,

Sa port suferința că pe-o mantie neagra?

Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?

O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?

De timpul intoarce-as putea,

Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..

La ce a mă naște?

Teribilă moarte-a cunoaște?

Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,

Ori floare,ori mare,ori stea.

Dar nu om,cu zbucium,și teama,

Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..

Am cearcăne negre,privirea pierdută,

Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..

O pisică neagra mi-a trecut prin fața.

Primul gând,intunecat ca și ea.

Apoi mi-am spus:

Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.

Și genele,și oja.

Până la urmă,si întunericul poate fascina.

Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.

Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,

Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.

N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,

Pentru că eu am puterea,prin gând,

Să-i pun ghetuțe aurii.

Te iubesc,omule!

Știi de ce?

Pentru că cred în lumina din tine!

Să-ți spun ceva:Ești frumos!

Zâmbești,nu-i așa?

Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!

Ghicesc?

Și sufletul îți zâmbește acum.

Ești minunat,și tu știi!

Doar că lumea uneori 

Ne otrăvește cu gândul ei gri.

Eu iubesc inima ta 

Pentru că știu ca din sămânță iubirii 

Rasare lumina din tine..

Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..

As vrea sa coboare un înger pe pământ

Să-mi vindece rana din suflet

Să șteargă cuvintele grele,indiferenta oamenilor,rămase in gând,

Sa mă îmbrățișeze risipind toata neiubirea lumii,

Și să-mi imprime pe inima un gând:

Ești un om frumos,strălucește,

S-apoi,sa privim împreună salcâmii,

Cu lacrimi cristaline in ochi,

Scriind pe cer un minunat rand:

Omule,meriti sa fii iubit,ești o stea,sa nu uiți asta nicicând...

Cum e toamna ruginie

Asa suflet am si eu 

Caci nu te mai am in fata 

Cum te aveam  in fiecare dimineata 

Să simt caldura ta in ale mele brate

Iar chipul tau frumos sa ma priveasca

Cu-n zambet cald ,placut si dulce

Ce-n inima caldura imi aduce.

Dar din pacate , toate acestea nu mai sunt

Iar sufletul meu e trist si ratacit 

La fel precum plutesc frunzele in vant

Imi pierd speranta ca-o sa mai te vad râzand 

Iar timpul n-o sa vindece curand

Tot ceea ce simt eu cand te am la mine  in gand....

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu am mai umblu cu capul prin nori

dar tot ar trebui să fiu mai bătrân decât dânsul

pesemne că și-a băgat coada între noi timpul

altfel nu-mi explic

i-am cupărat de ziua lui o pasăre colibri

o „pasăre muscă”

( pe etichetă scria Archilochus colubris

cum îi plăcea lui!)

 toata viața a omorât păsări

încercând să pătrundă misterele fascinante ale evoluției

i se trăgea de la prima lecție de anatomie

acum este ornitolog la Grădina zoologică a orașului

știe aproape totul despre păsări

mănâncă păsări la micul dejun

iar în amurg trage cu praștia după grauri

.

nici nu știu cum să-i spun la aniversarea aceasta

rotundă:

„la mulți ani”

ar semăna cu o glumă proastă

„ gata!”

nici atât

ar putea crede că-i doresc moartea…

Aud furtuna plângând
Îmi alină al meu gând:
Să plec de aici, departe,
Cu un stilou și-a mea carte.

"Într-o liniște profundă,
Doar cerul ce o alungă,
A mea fericire, al meu zâmbet,
Mi-e urmat de un regret.

Un izvor melancolic în ai mei ochi
Mă lasă doborâtă în genunchi,
Doar ploaia mă aude, mă-nțelege,
Și un loc printre nori ea îmi alege."

Nu pot să nu recunosc împăcată,

Că viața-i un afluent al Destinului,

Și nimic în lume nu aduce vreodată

Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.

Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers

Pot să coloreze în nuanțele hazardului

Destinul hărăzit de Univers

Și viața să urmeze calea curentului.

Atunci când admiri natura sub un cer senin

Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,

Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,

Iar totul este scris într-un elan fără de avânt.

Mă las pradă unor vuiete sălbatice

De-mi invocă lumi idilice.

Mă trec fiorii amintirilor văratice

Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;

Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte

Sânge pur, spintecul durerii lente.

Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,

Aripile sufletului meu liber, frângând..

Tesima

Urasc când visez frumos: că iubirea mă atinge, că fericirea mă privește sau cum sufletul se simte împlinit.

Fiindcă mă face să mă simt mai viu, iar eu, sunt doar o carcasă goală ce ține o umbră, care cândva se numea suflet.