Amăgire

În prea înaltul cerului există sigur viață

Dar sunt ani prea puțini să poți ajunge

Nici gândul nu poate răzbi așa distanță

De licăre o noapte în zori ușor se stinge.

Cu mâna ușor pare ,să poți atinge luna

Să vezi pe stele cum licăresc în palma ta

De poți visa măcar ,îndepărtezi furtuna

Ce nu vrea să te lase ,când vrei a încerca.

Și mintea sănătoasă de poate să reziste

Să poată a discerne ,pe margine de vis

Opreliști dă la suflet pe calea stării triste

Aproape simte iadul și nu pe paradis.

Feerică visare pe un crâmpei de clipă

Animă zborul lin pe calea către stele

Dar frica de trezire pe gând se înfiripă

Sădește îndoiala ce mișcă aripi grele.

Sunt luminițe mii pe cerul prea senin

Dispar și reapar în bezna nopții tale

De scapi de aripi grele și le atingi puțin

În beciul minții tale e multă alinare. 

Spectacolul splendid în dansul licăririi

Pune balsam pe suflet ,tresaltă inima

Trăirea îi sublimă pe cactusul iubirii

A fost prea mult pierdută,simte a învia.

În focul nebuniei doar mintea e prezentă

Închipuitul o zbughește și scapă neatins

Furtuna peste bine ,doar pare indolentă

Renunță să privească cum cerul ai atins.

Frumoasa mea de neatins

Tu cu a ta lumină

Călătorești prin al meu vis

Și îmi aduci un pic de tihnă.

Lumină calmă și plăcută

Cu forme bine definite

Mereu tu dragă ești tăcută

În crusta boltei infinite.

Ești floare galbenă pe cer

Candoarea ta mereu e rece

Să vină noaptea eu doar sper

Și de ești tu să nu mai plece.

Când stele mii te înconjoară

Tu parcă ești și mai frumoasă

Și pari o pură domnișoară

Ce mă privește grațioasă.

La mine doar ,parcă privești

În astă noapte lungă

Lumina ta o țintuiești

Privirii să-mi ajungă.

Ești draga dulce nopții mele

Ce mă surprinzi mereu

Alintul gândurilor mele

La căpătâiul meu.

Când zorile aproape sunt

Se întrevăd în pragul dimineții

Te depărtezi ,eu pe pământ

Mă zbat în umbra ceții.

Tu sărut dulce tremurând

Al buzelor noastre fierbinți

Ai lăsat pașii tăi în gând

Să faci pe dor ieșit din minți.

Mereu e clipa veșniciei

În așteptări să fim doar noi

Cărările chiar și o mie

Le vom găsi doar amândoi.

În ochii tăi privesc iubirea 

Simțită doară pentru mine

Când te cuprind îți simt trăirea

Mă simt dorit când sunt cu tine.

În foc intens al pasiunii

Arde prin noi iubirea

Nu este loc nici rațiunii

Să curme fericirea.

Chiar și cuvintele nu sunt

Rostirea lor nu-și are sens

Când ne iubim e legământ

Prea intim ,sincer ,de neșters.

Iubita mea în astă lume

Să fiu al tău ai așteptat

De mă iubești , te rog a spune

Crezi draga mea s-a meritat?

Cuget să cred că împreună

Hazardul ,soarta ne doresc

Să nu ne dăm drumul de mână

Să spunem pururi ,te iubesc.

Pe coasta dealului semeț

Ajunse dragul timp de coasă

Al nostru moș Vasile șugubăț

La ceas de prânz așterne masă.

Sub astă salcie lângă pârâu

Pe iarba reavănă ,cosită

Moșicul nostru cel zglobiu

Golește traista și s-agită.

Măi Ioane ,către fiu

Nu găsesc rachiul tată

Și de bine cred eu știu 

Mumăta m-o lăsat baltă.

Mergi acum îndat acasă

Cu rachiul doar să vii

Pân atunci eu bat o coasă

Nu mănânc ,așa să știi.

Fiul dară se conformă

Se pornește se-ntoarce

Rachiul îi ține-n formă

Tatălui cam mult îi place.

Brânză ,pită ,șuncă ,ceapă

Cu miros plăcut de iarbă

Să tot stai așa la masă.

Din cofă ,apă rece de izvor

Amândoi cu poftă beau

La cosit apoi dau zor

Vine noaptea de mai stau.

Două codițe ,eu cred minunate

Doi ochișori de verde de smarald

Vor face zi mereu din noapte

Și sufletul din prea mult rece ,cald.

De inima e uneori prea grea

Tu draga mea ești pururi leac

Suavă alinare ești pe clipa mea

Și de prea rău eram ,bine mă fac.

Privirea ta mă dezarmează

Mă prinzi în zâmbetul ștrengar

Pe firul vieții ce-ți urmează

Căt tu vei vrea ,o să apar.

Voi fi un sprijin de departe

Cât doară să nu te sufoc

Mă rog continuu să ai parte

De multă fericire și noroc.

Ești și vei fi doar binecuvântare

Doar răsărit vei fi în viața mea

Tu draga mea vei crește mare

Două codițe de vrei îți voi făcea.

De vei pleca poate departe

Cu vise mari ,pe drumul tău

Să crezi mereu că tu ești parte

Chiar mare ,sufletului meu.

De dorul aprig prea vrea a mă usca

Voi încerca cât viața asta mă va ține

Prin amintiri să te iubesc fetița mea

Cu inima ,în gând voi fimereu cu tine.

E pace în lume ,mă rog

Război nicicum să fie

E liniște ,din loc în loc

Doar vântul un pic adie.

Copiii merg spre școală

Prinși mâna lângă mână

Nu știu ce este fală

Ei au respect și stimă.

Sunt meserii demult apuse

Soldat ,vameș ,judecător

Ei au acum de mici pe buze

Preot ,doctor ,învățător.

Prin ei e lumea mai bună

Asta în care cu toții trăim

Să facem ca ea să rămână

Așa ,cât aici o să fim.

Pământul e mare și-i loc

Iubire oriunde să fie

Îi pace ,nu e luptă deloc

Un pic doar vântul adie.

Sunt stele pe cerul senin

E noapte în lumea cea mare

În vis prin vene îți curge venin

Prin sânge îl simți și te doare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   

E freamăt în mintea lucidă

Nu știi de e vis ori coșmar

Un șarpe țintește spre grindă

Te rogi , icoane îs jos în altar.

Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.

Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.

Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.

Nu-i color, nici incolor;

N-are gust, dar parcă are;

Parcă sufăr, dar nu prea,

Și aș plânge, dar n-aș vrea!

Parcă sunt mereu la mijloc...

Nici început, dar nici final.

Parcă simt un nod în gât,

Ce dispare, nu știu când.

Știu totul, de fapt nimic,

Mi-s om mare, dar sunt mic.

Acum rad, și acum plâng,

Acum te am, apoi îmi dipari din gând...

Oftez, și-apoi îmi revin,

Iarăși urmează un suspin...

Mii de gânduri, dar nu prea,

Viața mea e cam așa:

Nici prea-prea, dar nici prea-prea!

Ori e grea - mai puțin grea!

Și te-aș iubi,  dar n-aș vrea, 

Simt că pot, dar nu-i așa...

Pentru că sunt:

Nici așa, și nici așa!

Sunt bogată, sunt săracă,

Nu am bani, nu am nimic,

Dar în unele din zile

Lumea-i la degetul meu mic!

Laudele-mi plac, dar nu prea,

Sunt și bună, sunt și rea.

Totuși, să știi că:

Nu-s așa, dar nici așa.

omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să mearagă!)
se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat
şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă
iar unul se-apucase de tăiat.

priveam de sus (parcă aveam vedenii!)
cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei
cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii
și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.

într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare
(în cele-n care fusesem-nainte să adorm)
doar că de-atunci dau fuga tot mai des în Ursa Mare
şi nu-mi mai beau cafeaua decât în Capricorn

Oglinzi fragile se fac bucățele,

Reflexia-i din ce în ce mai mică.

Nu îmi aud nici gândurile mele,

Aud doar muzica și cum se sparge-o sticlă.

Acum de cioburi plină e podeaua,

Nici muzica nu prea mă mai ajută.

Beau jumătate vinul, jumate' cafeaua,

Și-ncerc să vindec înc-o ,,eu" pierdută.

Nu-i prima oară, nu e deja vu,

Când adun cioburi zis și ,,sentimente".

Și ma tot mint că e normal, dar nu,

Nu e normal să rămâi cu fragmente.

Și toate cioburile, speranțe pierdute,

Pline de sânge că tot calc pe ele.

Și toate rănile ce nu pot fi cusute,

Sunt cicatrici ce sting visele mele.

Inima mea, și ea, o vază de cristal,

Frântă de chinuri și speranțe mute.

Simt că durerile sunt semne de final,

În soarta mea, doar linii absolute.

Dar încă mai adun și cioburi risipite,

Să mă reconstruiesc, să nu mă simt pierdută.

Dar timpul fură clipe infinite,

Și nici încrederea nu prea mă mai ajută.

Cand se-arata luna plina,

Totul cade-n-tr-o liniste deplina,

O liniste absurd de galagioasa,

Dar calma.

Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.

Am ramas doar eu,

Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,

Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"

Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,

Sunt lasat fara-ndrumare.

Sunt doar un visator,

Si noaptea mi-a pecetluit destinul,

Iar in toata splendoarea sa,

M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.

Oh noapte..., de ce eu,

De ce m-ai ales pe mine?

De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?

Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina, 

In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...

Iar eu trebuie sa te ghidez.

Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,

Si ma lasi sa ma exprim,

Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...

Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.

Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,

In lumea ta fara culoare,

Lipsita de lumina si asta ma doare,

Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.

Ador amurgul ce se lasă,

Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,

Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie

Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.

Te iubesc și vreau să te am alături

În nopțile reci aș vrea ca să te am;

Mi-ai fost mereu tot mai aproape

Deci nu vreau ca să mai pleci.

Tot ce e în jur... este al meu,

De la pământ până la cer.

Vreau să fiu singură în nopțile senine

Iubită....de întrega lună plină.