Ploaie tu

Pe culmea dealului semeț

Ajunse dragul timp de coasă

Când moș Vasile șugubăț

La ceas de prânz așterne masă.

Sub salcie lângă pârâu

Pe iarba reavănă ,cosită

Moșicul nostru cel zglobiu

Golește traista și s-agită.

Măi Ioane ,către fiu

Nu găsesc rachiul tată

Și de bine tată știu 

Mumăta m-o lăsat baltă.

Mergi acum îndat acasă

Cu rachiul doar să vii

Pân atunci eu bat o coasă

Nu mănânc ,așa să știi.

Fiul dară se conformă

Se pornește se-ntoarce

Rachiul îi ține-n formă

Tatălui cam mult îi place.

Brânză ,pită ,șuncă ,ceapă

Sub salcia cea pletoasă

Cu miros plăcut de iarbă

Să tot stai așa la masă.

Apă rece de izvor

Amândoi cu poftă beau

La cosit apoi dau zor

Vine noaptea de mai stau.

E primăvara pe sfârșite

În satul nostru de departe

Cărări de dor acoperite

Se lasă parcă așteptate.

Poiana spendidă emană

Mireasma frumoaselor flori

Un curcubeu pierdut ,în taină

Trasează dungi și peste nori.

Pădurea verde ,protectoare

Pompează guri de oxigen

Aici în rai e dirijoare

Cu partiturile de lemn.

Pământul reavăn doar respiră

Așteaptă vara ca să vină

Privighetoarea îl inspiră

Și-n picături de rouă el suspină.

S-au pârguit cireșele de mai

Bunica în livadă are doi

Albinele polinizează în alai

S-au plictisit să zboare doar în roi.

Salcâmii când se lasă seara

Dezlănțuiesc mirosul fin

Buchetul lor irită nara

Cu izul dulce și divin.

E primăvară în cătun

Poiana verde te încântă

Parfumul dulce de salcâm

Trezește sufletul să simtă.

E pace în lume ,mă rog

Război nicicum să fie

E liniște ,din loc în loc

Doar vântul un pic adie.

Copiii merg spre școală

Prinși mâna lângă mână

Nu știu ce este fală

Ei au respect și stimă.

Sunt meserii demult apuse

Soldat ,vameș ,judecător

Ei au acum de mici pe buze

Preot ,doctor ,învățător.

Prin ei e lumea mai bună

Asta în care cu toții trăim

Să facem ca ea să rămână

Așa ,cât aici o să fim.

Pământul e mare și-i loc

Iubire oriunde să fie

Îi pace ,nu e luptă deloc

Un pic doar vântul adie.

Sunt stele pe cerul senin

E noapte în lumea cea mare

În vis prin vene îți curge venin

Prin sânge îl simți și te doare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   

E freamăt în mintea lucidă

Nu știi de e vis ori coșmar

Un șarpe țintește spre grindă

Te rogi , icoane îs jos în altar.

Cu aripile grele

Sub norii cei înalți

Speranțe ale mele

Culcuș vă ferecați.

În calea ploii reci

Deloc nu face-ți față

Pe cerul cu poteci

Vă agățați de viață.

Văzduhul vă e cuib ,

Cu gândurile mele

Voi a-ți făcut coșciug

Ce șade printre stele.

De mine prea departe

Parcă vă regăsiți

În viața mea e noapte

Pân o să reveniți.

Mă amăgesc se pare

Simțirea mi-i beteagă

Și mintea ,de mă doare

Nu vrea să înțeleagă.

Mi-i trupul obosit

Sunt doară o nălucă

Chiar dorul de iubit

Și el vrea să se ducă.

Discern foarte puțin

Să vreau ,poate să vină

Un semn poate divin

Să am puțină tihnă.

Un suflet rătăcit pe coline

În locuri prea mult neumblate

Departe e totul de mine

Departe sunt toți ,departe sunt toate.

Sunt locuri ce parcă mă chiamă

Aș vrea să mă ìntorc ,dar nu pot

Prea tare departe ești mamă

Încerc ,nu pot să te văd.

Imagini cu toți la o masă

Mâncând prea repede parcă

Acum în zadar mă apasă

Nimic să îndrept nu mă lasă.

O bară de timp mă desparte

De tot ce a fost și ce este

E totul cu mine și totuși departe

Să pot dar ce vreau este peste.

Pribeag prin lumea haină

Cu barba prea mare și albă

Să pot ,nu se poate cu tihnă

Sunt anii pierduți prea în grabă.

Mă lasă tu timp nemilos

Pe drumul ce pare uitat

Să pot a mă face întors

Să pier pe pământul din sat.

Icoana simplității clare

De lacrimi sticla ta e mată

Dar fila scrisă vieții tale

Măicuță e imaculată.

Te port cu mine zi de zi

Doar că exist pe astă lume

Presimt că poți a mă simți

Când dragă maică nu mi-e bine.

Sensibil cred îs ca și tine

Nu am putut să fiu altfel

Mă rog mereu tu să fii bine

Și să mai stai maică nițel.

Nițel mai mult măicuță sfântă

Fie cu părul tău cărunt

Să nu îmi lași inima frântă

În dor de tine prea pierdut.

Ești a mea dragoste dintâi

Când am deschis ochii în lume

Te rog măicuță mai rămâi

Mereu nevoie am de tine.

Chiar dacă vremea a pus semne

Pe tot ce e ființa ta

Iubirii sacre dar și demne

Tu faci doar cinste maica mea.

În dor de tine mă trezesc

Îs bucuros că încă ești

Nu am rostit , dar te iubesc

Aștept măicuță vești.

voiam sa îmi ramai un strop dulce de vin

sa-mi fi un cald apus de toamnă

dar mi-ai rămas etern suspin

O coarda plânsa de chitară

de esti in brate potrivite

de ești acolo unde-ti dorești

fără ambiguitati prostești

de ești iubit... sa prețuiești..

azi inca arde doru-n mine

cum ardea candva odată...

si imi mocnește o durere

de-o profunzime întunecată,

vreau sa ma-mpac cu mine

sa las Sa cresca peste rana flori

din gânduri sa se nască doar poeme

despre tine, vin și promise îmbrățişări..

S-aprinse în mine o lumină, 

caldă și molcomitoare, 

ce-a crescut într-o văpaie... 

Trup fragil și singuratic 

ce nu știe să se poarte, 

captiv este stângăcie 

dragostei împărtășire...

Gura mi se-mpleticește în

cuvinte de amor,

Priviri confuze, înlăcrimate,

te-ndrăgesc, Lumină, 

Mâini stângace ce încearcă 

cu greu să te fericească,

Pași înceți în jurul tău, 

împleticindu-se valsează...

În locul inimii ce-a fost 

se tot zbate un gol de moarte. 

Lănțuit într-o văpaie 

mă tot lupt fără puteri, 

trup, priviri și glas spre-a spune

neînțeles amorul ce ți-l port...

Precum ceilalți nu-nțelegi 

lupta ce-o trăiesc 

și în pașii lor urmezi, 

uitându-mă pe mine...

Un singur lucru pot în viață, 

și acela-i a iubi, 

nimeni, însă, nu așteaptă 

Amorul a-l destăinui....

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când m-am trezit și primul meu gând era despre tine. Când dispoziția și starea mea depinde de ceea ce simți tu.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când pe zi ce trece, fiind la distanță de mii de kilometri, sufletul meu striga de dorul sufletului tău. De piele, de miros, de vorbă și de săruturi. De îmbrățișările și de zâmbetele care îmi fac ziua mai călduroasă.

Mi-am dat seama că te iubesc din ce în ce mai mult, când stăteam printre foarte multă lume și tot singură mă simțeam fără tine.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când spunând rugăciunea de seară , o făceam și pentru tine. Când seara de seara îi mulțumeam lui Dumnezeu ca îmi ești alături, chiar și în cele mai grele momente și nu ești persoana care renunță când vede pietre pe drum.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult, când distanța ne-a separat dar eu oricum încă te aștept acasă.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult , când numele tău îmi aprinde inima de fiecare dată iar apelul din partea ta este cel mai așteptat, la fel ca orice mesaj.

Mi-am dat seama ca te iubesc din ce în ce mai mult , când ochii mei au început să te vadă doar pe tine…

sufletul imi e incremenit

ochii ii simt grei si reci

pe al tau umar atat de puternic

obrajii ii simt tari si sufocati

in al tau chip de fier

pe care incerc sa l ating cu atat de multa forta

dar nu reusesc sa ajung la el

nu reusesc sa ti vad ochii inlacrimati

si atat de patati

de sange rece

de petale inverzite

si de mireasma sumbra

nu reusesc sa te vad zambind

intr un pasnic amor de primavara

intr un film atat de realistic

si bland

dar atat de neadevarat

nu reusesc sa te iau in brate

caci te ai incolacit in a ta disperare

de a ti cauta propria fericire

o minciuna oare?

nu e de parca ar fi prima data

nu e de parca nu ai vrut ca asta sa se intample

nu e de parca nu ai stiut

nu e de parca nu ai simtit

sau nu ai simtit?

un om crud, un om fara scrupule

un om care nu mai inseamna nimic pentru mine

un om care doar a vizitat gradina mea pitoreasca

un om care a stiut doar sa ia

un om care nu a stiut sa aprecieze

un om care nu vrea sa se schimbe

un om care va ramane la fel

un om care te intoarce si dupa te desface

dupa propriile lui dorinte

cu ce cost?

Înaltul cer s-a deschis 

Si tu mi-ai apărut in vis 

Ca o raza de lumina 

Coborând ușor de sus 

Venind sa-mi ierți nerăbdarea 

Pan' la al soarelui apus 

Privirea ta m-a săgetat 

Si trupul meu ti s-a supus 

O prea dulce zeitate 

Vindeca-mi dorul nespus 

Lumina ochilor tai

Străvezie și plăpândă 

Cu chip suav și trup subțire 

Si cu-o voce mult prea blândă 

Mi-ai sporit cu glas armonic 

Si cu ochii de cleștar 

Iti jur iubire pura,fără a-se sfârși

Pana când inima se va ofilii 

În clasa 'ntîi pășeam cu frică

Dar vocea ei mă liniști

Eram copil, eram prea mică

De toate ea ne-a ocrotit

,,

Ne-a învățat cu duioșie

Că să scriem, sa citim

Azi avem mare bucurie

Că ai tai elevi am fost sa fim....

..

Că boboceii cei de rață

Ne-ai învățat să înotăm

Și acum cu a ta povață

Probleme-n viață rezolvăm...

(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )