Ajutor...

Încătușat in amintiri 

Gândul ucide prezentul.

Trăiești fara-a trai, 

Prizonier at zilei de ieri

Răcind pe-al trecutului drum,

Risipești momentul de-acum..

Clipele nu se mai întorc,

Și uitând de azi 

Mori înainte de-a muri..

Cu rugăminți ardente 

Viața îți spune:trezeste-te!

Iubiri netrăite te-astepta,

Dimineți strălucitoare,

Îmbrățișări,visuri fervente.

Nu-ți reteza aripile, 

Ucigând ceea ce poți fi..

Sorb din pocalul iubirii cu sete;

Fiecare strop îmi intensifica lumina din ochi,

Fiecare picur adaugă o petala inimii mele..

Simt că mă plimb printre stele,

Sau poate chiar sunt una..

Sorb pana la fund și simt că îmi cresc aripi de fericire.

Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..

Un gând pentru tine..

Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o. 

Poate spui:Dar cum,eu o vad.

Da,ochii tai o fac sa existe..

Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,

S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,

In abisul inexistenței ar cădea,

Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.

Dar pentru că tu exiști ea are sens..

Așadar,mulțumesc,suflete,

Acum,când se lasă noaptea grea,

Căci prin tine poezia mea 

Prinde viață,are aripi deschise..

Am o balanta.

Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.

Pe altul e iubirea,doar ea..

Acum alege.

Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?

Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,

Care e baza ce aduce fericirea.

Pe barca fragilă a vieții plutim

Si-atatea valuri ne lovesc,

În depărtare ne-asteapta țărmul finalului,

Privim spre soare,ignorandu-l,

Ființe ce clipa trăiesc..

Dar țărmul se-apropie,implacabil,nemilos,

Odată,tristețea va pune stăpânire peste noi,

Căci drumul bărcuței are un sfârșit,

Odată,veni-va durerosul asfințit,

Transformandu-ne in amintire..

O lacrimă cade,căci ultima filă din cartea vieții,

Cuprinde apusul,nu raza dimineții..

Ce tristă poveste e viața,

Cu furtuni și grele,reci ploi,

Si-apoi,la final,cu teribila încercare a vieții,

Odată bărcuța va acosta solitară

Pe țărmul veșniciei,ca un tren în ultimă gara...

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..

Nu mă întreba de cărări
mereu îmi reneg plecările
nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă
poate conştiinţa
dar la ce bun
mă vizitează doar duminica
în spatele bisericii

Nu mă întreba încotro mă îndrept
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
nu mă întreba de nimic
obosiți de aşteptare
vom respira doar trecut

Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi

Astăzi nu sunt acasă
poate mâine
vom juca şotronul copilăriei
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară
în praful timpului

Perfecțiunea calculată nu doar că pierde autenticitatea, ci sufocă prin monotonie, obosește prin repetiție și estompează orice urmă de dinamism și umanitate! 

Marius Ene , Polonia, 2025

In noaptea mintii mele, acolo ma scufund cu totul,

cladind din mii de stele,o lume plina de mistere...

In noaptea mintii mele un mandru tanar se arata,

purtand pe cap coroana de lumini si spini, ce drumul

inainte ii vegheaza...

In noaptea mintii mele toti demonii incep sa urle,

gonind spre mandrul tanar ce la o margine de timp acum el sede...

In nopatea mintii mele, o mare de durere se tot scurge, din trupul cel ranit in lupte grele,

cu demoni si cu ingeri, ce au pierit,

ca din infernul de intuneric un mandru soare sa rasara,in fiecare zi la infinit...

In noaptea mintii mele, iubirea geme trista...acolo intr un colt uitat de lume si de timp,

acolo unde se incheie orice drum...

acolo unde totul se preface n scrum...

In noaptea mintii mele, nici somnul nu vrea sa se arate, gonit de zgomotul asurzitor

ce mi tiuie n timpane...

In noaptea mintii mele, e liniste, e dor si e amor,

dar nu i de aici din asta lume,

ci din a mea pe care o cunosc atat de bine...

In noaptea mintii mele, incep s apara multe stele,

iar eu care odinioara uimit priveam spre ele,

acum, privirea imi intorc spre un alt cer,mult mai frumos si mult mai luminos,

E cerul artei mele, pe care am pictat atatea mii de alte stele...

In noaptea mintii mele, s au adunat atat de multe ganduri,

din care incep sa zboare,

spre infinitul cosmos cuvinte calatoare...

In noaptea mintii mele, sunt eu cele ce pazeste ,asa nepasator,nemuritor si rece

un templu grandios ce ascunde n el pe mandrul tanar care n a incetat vreodata ca sa spere,

Ca lui iubire il va gasi in noaptea mintii mele...

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal.

.

Nu am nevoie de întreg Pământul,

dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,

un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,

sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,

( a sparge în fragmente!),

redenumit fractal.

În tot ce ne-nconjoară  exist-o simetrie rece, un  mister,

o succesiune de detalii care se repetă dup-o matrice absolută,

de la cristalele de gheață ale lui Fournier,

l-aripile de fluture sau frunza (urât mirositoare) de cucută

.

Tiparele acestea de alchimist ce caută argintu-n humă,

desprinse de origini în mod accidental,

sunt similare cu tiparul mumă

și pot oricând să se întoarcă în original,

urmând parc-o predestinare, un alogaritm universal...

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

Am vrut să ating cerul,

Dar rădăcinile m-au prins

Și m-au legat strâns.

Am vrut să prind lumina

Într-o clepsidră ,dar s-a risipit

Am vrut să spulber durerea,

Dar am văzut un chip cioplit ...

Care mi-a frânt aripa...