A fost odată...
Toamna iarăşi a venit,
Printre inimi spulberate,
Frunze aruncând pe toate
Un petec tăinuit.
Şi privesc cerul târziu,
Printre crengile dezgolite,
Mă gândesc la cum e Raiu'
Fără durere şi suspine.
Mă uit la cee-n jur,
Prizonieri în sfera noastra,
Iphone-ul e la modă acum,
Iar cărţile, doar o fantasmă.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Ramona Elena Glodeanu
Data postării: 25 mai 2024
Vizualizări: 436
Poezii din aceiaşi categorie
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Oh, călător îngândurat!...
Cât încã te mai poţi mişca,
Cât câinii te mai latrã,
Cât, încãlzind fiinţa ta,
Mai arde focu-n vatrã,
Cât bate vântul printre brazi,
Cât ploaia te mai udã,
Să te ridice-atunci când cazi
De mai găseşti vreo rudă,
Fii bucuros că poţi vedea
A soarelui lumină
Căci cetina bradului tău,
Spre vale se înclină!
☆
Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,
Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",
Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,
Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!
Apus
In fața curajului care m-a părăsit,
In fața antebrațelor mele, a stomacului,
A nopților care, și ele, fac parte din mine,
Invinși și invingători, nimeni nu le mai știe numele;
Gesturile noastre, amprentate pe căni de cafea, pe hârtii,
Pe hărți, pe pixuri, pe haine, pe ramele ferestrelor , pe scoici,
Adunate și apoi aruncate în mare. Nimic nu se oprește,
Anotimpul nu se oprește ca să dea răgaz cailor care mor,
Târându-și oasele crepusculare pe potecile – nguste,
Cărând, cărând, cărând, jumătăți enorme de munte.
Jumătăți énorme de inimi, jumătăți énorme de singurătăți.
In câmp, cineva îl ucide iarași și iarăși pe Lorca,
Și luna. Dar cui îi pasă? Invingători și învinși,
Nimeni nu le mai știe numele,
Viața merge mai departe - ce clișeu :) - Si cât de adevărat,
Ne refuza aceasta realitate ultimă,
Statuile însângerate de pe podul Charles.
Există undeva acolo, dincolo de capitulare,
O dimensiune tragică a apusului.
Alba-Neagra
Câmpuri verzi cu iarbă deasă,
Nu mai știm, că-s cimentate.
Brazi înalți, păduri semețe,
Azi sunt vreascuri răsfirate.
Cântul pasării-n verandă
nimeni nu îl mai ascultă.
Vorba noastră este-n cască,
Față-n față gura-i mută.
Nopțile devin povoare.
Gânduri strânse-n zeci de dune.
Că nici azi nu trece bine,
Și în minte-l ai pe mâine.
Ieri adulți rugau poznașii
Nopțile să intre-n casă.
Azi poznașii sunt adulții
Ce pe drum părintii lasă.
Bunul simț este prostie
iar prostia-i beneficiu.
Cei ce trag trăiesc mai jalnic
decât cei fără serviciu.
Toți nervoși, conduc spre moarte,
Că și graba-i un păcat.
Unii pier bătuți de soartă,
Pe când alții, de asfalt.
Casele-s pline și totuși pustii,
Parcuri colorate fără de copii,
Cerul e albastru cu nuanțe de gri,
Inimi muribunde ce ieri erau vi...
Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,
Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.
Furtuna
Azi,
Luna a rasarit din nou.
Fara sa vreau, o am privit.
O, Luna, dac-ai stii...
Razele tale s-ar raci mai mult acum,
iarna Sufletului,
primavara Mintii...
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Oh, călător îngândurat!...
Cât încã te mai poţi mişca,
Cât câinii te mai latrã,
Cât, încãlzind fiinţa ta,
Mai arde focu-n vatrã,
Cât bate vântul printre brazi,
Cât ploaia te mai udã,
Să te ridice-atunci când cazi
De mai găseşti vreo rudă,
Fii bucuros că poţi vedea
A soarelui lumină
Căci cetina bradului tău,
Spre vale se înclină!
☆
Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,
Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",
Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,
Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!
Apus
In fața curajului care m-a părăsit,
In fața antebrațelor mele, a stomacului,
A nopților care, și ele, fac parte din mine,
Invinși și invingători, nimeni nu le mai știe numele;
Gesturile noastre, amprentate pe căni de cafea, pe hârtii,
Pe hărți, pe pixuri, pe haine, pe ramele ferestrelor , pe scoici,
Adunate și apoi aruncate în mare. Nimic nu se oprește,
Anotimpul nu se oprește ca să dea răgaz cailor care mor,
Târându-și oasele crepusculare pe potecile – nguste,
Cărând, cărând, cărând, jumătăți enorme de munte.
Jumătăți énorme de inimi, jumătăți énorme de singurătăți.
In câmp, cineva îl ucide iarași și iarăși pe Lorca,
Și luna. Dar cui îi pasă? Invingători și învinși,
Nimeni nu le mai știe numele,
Viața merge mai departe - ce clișeu :) - Si cât de adevărat,
Ne refuza aceasta realitate ultimă,
Statuile însângerate de pe podul Charles.
Există undeva acolo, dincolo de capitulare,
O dimensiune tragică a apusului.
Alba-Neagra
Câmpuri verzi cu iarbă deasă,
Nu mai știm, că-s cimentate.
Brazi înalți, păduri semețe,
Azi sunt vreascuri răsfirate.
Cântul pasării-n verandă
nimeni nu îl mai ascultă.
Vorba noastră este-n cască,
Față-n față gura-i mută.
Nopțile devin povoare.
Gânduri strânse-n zeci de dune.
Că nici azi nu trece bine,
Și în minte-l ai pe mâine.
Ieri adulți rugau poznașii
Nopțile să intre-n casă.
Azi poznașii sunt adulții
Ce pe drum părintii lasă.
Bunul simț este prostie
iar prostia-i beneficiu.
Cei ce trag trăiesc mai jalnic
decât cei fără serviciu.
Toți nervoși, conduc spre moarte,
Că și graba-i un păcat.
Unii pier bătuți de soartă,
Pe când alții, de asfalt.
Casele-s pline și totuși pustii,
Parcuri colorate fără de copii,
Cerul e albastru cu nuanțe de gri,
Inimi muribunde ce ieri erau vi...
Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,
Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.
Furtuna
Azi,
Luna a rasarit din nou.
Fara sa vreau, o am privit.
O, Luna, dac-ai stii...
Razele tale s-ar raci mai mult acum,
iarna Sufletului,
primavara Mintii...
Alte poezii ale autorului
Judecata
Curajul...
Mă dezmorțește,
Mă stârnește,
Dar nu sunt Harap din poveste
Să mă lupt pentru regate,
Să fiu slugă, să fac fapte
Și să mor, dar să învii,
Nu e stilul meu!
Iubirea...
Mă orbește,
Mă robește,
Dar nu sunt Ana a lui Ion
Să fiu bătută, chinuită,
Să plâng după o iubire sfârșită,
Să mor și nimeni să nu plângă,
Nu e stilul meu!
Frumusețea...
Mă lovește,
Mă mândrește,
Dar nu sunt Ela Gheorghidiu,
Să am faimă și avere,
Să fiu acuzată de-al meu soț,
Că nu-s fidelă și-l înșel,
Nu e stilul meu!
Enigma...
Se distinge bine,
Stilul eu nu mi-l găsesc.
Nu sunt slugă, iubită sau soție,
Nu am regate, pământ, avere,
Dar cine sunt eu??
Să mă judec nu e stilul meu!
Fără ,,Te iubesc"
Am scris versuri pentru tine,
Despre ceea ce eu simțeam,
Vina toată-mi aparține,
Păcatul meu, că te iubeam.
Scriam povești de tine pline,
Scriam ceva ce nu erai,
Vina toată-ți aparține,
Păcatul tău, că nu iubeai.
N-am așteptat nestemate,
O floare mi-era de-ajuns,
Vina la doi se-mparte,
Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.
Rămas bun
Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt
Să pot pleca cu inima împăcată,
Eu te iert, căci toate le-ai făcut,
Supus de mintea-ți deșartă.
Știu că în zadar au fost,
Oh…visele mele!
Nu putem să-ți spun tot
De frică c-ai fi fugit de ele.
Și fără un cuvânt spus
Ai dispărut din al meu Rai,
Rămâi cu bine, suflet distrus,
Căci gând să oferi iubire n-ai!
Imperfect
Dac-ar fi să-ți fac portret
Și să mi te-asemăn,
Eu aș fi un sumbru suflet
Iar tu, al meu geamăn.
Dac-ar fi să-ți fac un cânt
La vioară, tăcut în noapte,
Eu aș fi tainic descânt
Iar tu, sincron de șoapte.
Dac-ar fi să-ți fac poem
Să-ți găsesc rima perfectă,
Pentru mine ai fi boem,
Într-o lume imperfectă.
A vieții
În a vieții adiere,
Glasul tău rămâne-n loc,
Și privirea, cea din toc,
Veșnică plăsmuire.
În a vieții cărări,
Ai urmat un șir de stele,
Risipita-i fost în ele,
Iar eu cu ochii după zări.
În a vieții amintiri
Tu nu ai plecat,
Mă aștepți în cerdac,
Cu colaci și prăjituri.
În a vieții sentimente
Tu, bunica tuturor,
Coci veșnic la cuptor,
Inimile suferinde.
În a vieții rugăciune,
Vreau să fii din nou aici,
Noi nu mai suntem mici,
Dar să ne mai ții lipiți de tine.
Mamă dragă…
La fel ca orice alt copil
Cu-o naivitate blândă,
Vreau să-mi fii un infinit
Făr' de griji și multă trudă.
Soarele, pe lângă tine
Este cea mai mică stea,
Tu, mămică preaiubită,
Luceafărul din viața mea!
Pentru tine, dragă mamă,
Ființă dulce, răbdătoare,
Astăzi este-o zi prea scumpă,
Ziua ta, e sărbătoare!
Judecata
Curajul...
Mă dezmorțește,
Mă stârnește,
Dar nu sunt Harap din poveste
Să mă lupt pentru regate,
Să fiu slugă, să fac fapte
Și să mor, dar să învii,
Nu e stilul meu!
Iubirea...
Mă orbește,
Mă robește,
Dar nu sunt Ana a lui Ion
Să fiu bătută, chinuită,
Să plâng după o iubire sfârșită,
Să mor și nimeni să nu plângă,
Nu e stilul meu!
Frumusețea...
Mă lovește,
Mă mândrește,
Dar nu sunt Ela Gheorghidiu,
Să am faimă și avere,
Să fiu acuzată de-al meu soț,
Că nu-s fidelă și-l înșel,
Nu e stilul meu!
Enigma...
Se distinge bine,
Stilul eu nu mi-l găsesc.
Nu sunt slugă, iubită sau soție,
Nu am regate, pământ, avere,
Dar cine sunt eu??
Să mă judec nu e stilul meu!
Fără ,,Te iubesc"
Am scris versuri pentru tine,
Despre ceea ce eu simțeam,
Vina toată-mi aparține,
Păcatul meu, că te iubeam.
Scriam povești de tine pline,
Scriam ceva ce nu erai,
Vina toată-ți aparține,
Păcatul tău, că nu iubeai.
N-am așteptat nestemate,
O floare mi-era de-ajuns,
Vina la doi se-mparte,
Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.
Rămas bun
Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt
Să pot pleca cu inima împăcată,
Eu te iert, căci toate le-ai făcut,
Supus de mintea-ți deșartă.
Știu că în zadar au fost,
Oh…visele mele!
Nu putem să-ți spun tot
De frică c-ai fi fugit de ele.
Și fără un cuvânt spus
Ai dispărut din al meu Rai,
Rămâi cu bine, suflet distrus,
Căci gând să oferi iubire n-ai!
Imperfect
Dac-ar fi să-ți fac portret
Și să mi te-asemăn,
Eu aș fi un sumbru suflet
Iar tu, al meu geamăn.
Dac-ar fi să-ți fac un cânt
La vioară, tăcut în noapte,
Eu aș fi tainic descânt
Iar tu, sincron de șoapte.
Dac-ar fi să-ți fac poem
Să-ți găsesc rima perfectă,
Pentru mine ai fi boem,
Într-o lume imperfectă.
A vieții
În a vieții adiere,
Glasul tău rămâne-n loc,
Și privirea, cea din toc,
Veșnică plăsmuire.
În a vieții cărări,
Ai urmat un șir de stele,
Risipita-i fost în ele,
Iar eu cu ochii după zări.
În a vieții amintiri
Tu nu ai plecat,
Mă aștepți în cerdac,
Cu colaci și prăjituri.
În a vieții sentimente
Tu, bunica tuturor,
Coci veșnic la cuptor,
Inimile suferinde.
În a vieții rugăciune,
Vreau să fii din nou aici,
Noi nu mai suntem mici,
Dar să ne mai ții lipiți de tine.
Mamă dragă…
La fel ca orice alt copil
Cu-o naivitate blândă,
Vreau să-mi fii un infinit
Făr' de griji și multă trudă.
Soarele, pe lângă tine
Este cea mai mică stea,
Tu, mămică preaiubită,
Luceafărul din viața mea!
Pentru tine, dragă mamă,
Ființă dulce, răbdătoare,
Astăzi este-o zi prea scumpă,
Ziua ta, e sărbătoare!