Soarele zâmbește-n cerul senin,

O zi de sărbătoare e azi, e senin.

Copiii prin grădini și parcuri s-adună,

Cu bucurie și voie bună.

Zâmbetul lor e o lumină caldă,

Inima de copil e plină de nădejde.

Jocuri și cântece umplu aerul,

O lume magică se creează mereu.

Amintiri din copilărie vin val după val,

De joacă, râsete, fără niciun egal.

Zilele petrecute-n natură,

Cu prietenii dragi, o aventură.

Visuri mari și imaginație bogată,

Lumea pare un loc de poveste, o minunată.

 Fără griji și cu sufletul pur,

Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.

La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,

Plină de bucurie și de joacă neîncetată!

Păstrați mereu sufletul curat de copil,

Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.

În vremuri de astăzi, politica e-un dans,

Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,

În operele lui Caragiale, văd reflecții,

De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.

Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,

Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,

 Politicienii se joacă într-un circ complicat,

Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.

Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,

Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,

Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,

Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.

"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,

În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,

Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,

O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.

În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,

Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,

Politicieni mascați în personaje alese,

Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.

În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,

Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,

În fiecare replică, în fiecare promisiune,

 Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.

Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,

Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,

Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,

Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.

În fiecare zi, în lumea mea cu grijă,

Gândurile dansează, o veșnică călătorie.

Sub soarele blând al unei zile obișnuite,

Pășesc cu hotărâre, pe drumul făcut cu grijă.

Glicemia, un cifru ce bate la ușă,

O ecoare discretă, voce a sănătății noastre.

În inima mea, ca un cântec ce zboară,

Gânduri împletite, îmi țes o poveste deschisă.

La micul dejun, când ziua prinde culoare,

Fructe și cereale, un început cu soare.

Insulină și zâmbet, în combinație fină,

Pentru a începe ziua, în armonie și lumină.

Prânzul aduce bucate colorate,

Legume proaspete și arome adunate.

Gândul la glicemie, o umbră blândă,

Îmi călăuzește pașii, într-o lume sănătoasă și tandră.

La cină, sub stele, gândurile se așează,

Proteine sănătoase, așezate cu grijă.

Monitorizez drumul, cu pași măsurați,

Glicemia, o prietenă veșnică, îmbrăcată în raze.

Și când se lasă seara, în liniștea serii,

Gândurile mele, o lanternă ce luminează.

Reflectând asupra zilei, a alegerilor mele,

Păstrez controlul, ca un călător ce veghează.

În vise și odihnă, mă regăsesc pe mine,

Cu gândurile blânde, sub cerul senin.

Controlul glicemiei, o grijă înțeleaptă,

În fiecare zi, în dansul vieții mele curată.

Deci, în gândurile mele, zâmbetul se aprinde,

Cu pași măsurați, încrederea crește în mine.

Glicemia sub control, un partener de drum,

 În fiecare zi, spre o sănătate plină de har și fum.

În zori de zi, când soarele se trezește,

Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.

Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,

El veghează liniștea, un gardian înfrunte.

Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,

Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.

Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,

Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.

La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,

Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.

Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,

El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.

Hugo, prieten credincios, mereu alături,

Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.

În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,

El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.

Când soarele apune și cerul devine purpuriu,

Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.

Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,

Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.

Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,

Povestind povești în liniștea serii senine.

Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,

 Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.

Înainte de-a arunca cuvinte grele,

Și-a desluși un conflict ce se-ncheie-n rele,

Întreabă-te, oare, cu mintea-ți trează,

Dacă-n fața-ți, un suflet matur se așează.

Căci de-i copil în gânduri și-n simțiri,

Nu-i loc de-nțelepciune, nici de-mpăcări.

Discuția-i un zid, o luptă-n van,

Când perspectiva-i străină, un ocean.

De ce să-ți pierzi vremea, energia,

Într-un război ce n-aduce bucuria?

Mai bine-ți vezi de drum, cu pași senini,

Și-nvață să ierți, să uiți de-acei străini.

Căci maturitatea-i o comoară rară,

Și nu toți o poartă, nu toți o-ncarcă.

Așa că, înainte de-a te-nfuria,

Întreabă-te, oare, cu cine-ai de-a face-acum, aici.

Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,

Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.

Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,

Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.

Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,

Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.

Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,

Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.

Monitorizați suntem, iar glasul e stins,

Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.

Între Est și Vest, mereu am fost prinși,

Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.

Această minunată viață,

Nu-i că o mustață,

O razi și crește alta,

Când o razi nu mai crește,

Căci ea nu se mărește,

Deci profită de ea,

Că alta nu va exista.

autor Panait Mirela

Singur vin singur mă duc 

Amară i frunza de nuc 

Singur tac singur trăiesc 

Și tot singur mă gândesc 

Unde-i lumina orbească 

Casa sa mi-o ocrotească 

Unde-i viața-adevarată

Care o trăiam odată 

Oare ce simte un om

Ce nu-i singur ca și-un pom

Că eu singur și pustiu 

Așa sunt așa mă știu 

    Îngerul nopții, nestingherit,
    Printre noi, se plimbă, grăbit,
    Mereu cu prezența lui sumbră,
    Printre cei rămași fără de umbră...
    
    Îngerul nopții, nu stă pe gânduri,
    În urma lui, în sicrie din scânduri,
    Stau adormiți cei fără de vină,
    Cei amuțiți ce tânjesc la lumină...
    
    Îngerul nopții, palidul astru,
    Slab luminează pasajul cel sacru,
    Zdrențuită dantelă de valuri albastre,
    Ce leagă vremelnic lumile noastre...
    
    Îngerul nopții, frumos și tandru,
    În lumini și umbre îmbracă leandrul,
    Ispita iubirilor ce împlinesc în noapte,
    Parfumul fructelor dulci și coapte...
    
    Îngerul nopții, rătăcit printre stele,
    Stinge sub povara secundelor grele,
    Inventarul luminii din petalele caste,
    Izvorând năvalnic spre câmpiile vaste...

#ingerulmeu

Oamenii adesea trec prin N momente

De la agonie la extaz pot fi definite.

Dimineți în care sunt vulcanici,

Dar serile devin mai calmi.

Locuri unde se manifestă zgomotos,

Dar se retrag apoi sub un cer senin.

La unele fapte reacționează violenți,

Ca să se resemneze detașați apoi.

Momente înrobite de către sentimente,

Ce într-un târziu sunt transformate

Din atitudini în gânduri profunde,

Din vanități în reale principii.

Oare este bine să-ți depeni amintirile,

Și să-ți etalezi îngrijorările

În fața unui auditoriu nepăsător,

Și deseori necruțător?

Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,

Și să redescrii din argumente legi.

Taina înserării pe toți
La cină ne adună
Gândurile risipite
Sunt ca norii în furtună.

Stăm în scaune țintite
Sub un cer golit de lună
Cu înțelepciune umplem
Ziua gata să apună.

Pe ștergar așează mama
Pâinea feliată - n hrană
Drept anaforă pe masă
Rugă spusă doar în taină.

Într-o noaptea fără stele
Doar o candelă divină
Ascunde sub pleoape vise
Pâlpâind șoapte-n surdină……

câteva semințe negre de susan

scutură

liniile ondulatorii ale destinului;

între timp,

înveți despre răbdare

și despre libertatea nesăbuită.