Mâna (parodie)
pe strada mea se pierd lucruri
tot felul de lucruri
o dată am găsit o mână de om
mișcătoare
râcâia cu degetele
cu unghiile
pământul
mai încolo un ciung
dirija netulburat traficul
într-o intersecție
și-am rămas fără grai
nu se întâmplă de multe ori
să întâlnești laolaltă cauza și efectul
nu mai spun că mâna de om
era vorbitoare
da
îi răspund
aș avea nevoie de-o mână de lucru la cules de cicoare
apoi m-am culcat
și-n vis m-am trezit cu ciungul
că-mi umple cu pietre fântâna
ce vrei, bre? îl întreb
dă-mi înapoi mâna!
Poems in the same category
Lagarele mortii
Masacrele naziste, o pată neagră în istorie,
Un rău nemilos, o rană adâncă și pustie.
În inimi rămâne amintirea, durere înăbușită,
De vieți curmate, de suferință neînțeleasă și nerostită.
În umbra crucilor sinistre, morminte fără nume,
Se ascund povești de groază, un întuneric de brume.
Auschwitz, Sobibor, Bergen-Belsen - nume de coșmar,
Unde inima umanității a fost aruncată într-un jar.
Trenuri întunecate către nesfârșitele lagăre,
Omenirea ține în memorie aceste răni amare.
În ochii orfanilor, strigătul neputincios al durerei,
Masacre naziste, într-o lume plină de greșeli și rele.
În numele unei ideologii odioase și reci,
Oameni au devenit victime, destinul lor tragic.
Cu lacrimi stropind pământul, sperăm la înțelegere,
Să păstrăm vie amintirea, ca o avertizare și lecție.
Să nu uităm visele spulberate și sufletele pierdute,
Masacrele naziste, lecție dureroasă, dar necrutătoare-n chip de lupte.
Să căutăm lumină în întuneric, să construim pace,
Și să ne amintim mereu că umanitatea nu-și permite să uite-n nicio clipă ce a fost.
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
Epigrame XXVI
Metamorfoză
Leit Cleopatra arată-n pat,
Zgândărind al meu hormon,
Dar după ce s-a demachiat,
Am zis că-i Tutankamon.
Plată şi răsplată
M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,
Şi lenjerie fină de bumbac,
Că dacă-o fi să mă apropii,
Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.
Unui contabil
N-a avut discernământ,
Zilnic făcând compromis,
Și-a plecat de pe pământ,
Cu bilanțul... neînchis.
Unei vânzătoare
Fura la cântar sever,
Vămuind tot ce-a putut,
Însă când s-a dus în cer,
Vămile, nu le-a trecut.
Pe mormântul lui Stefan cel Mare
Aici zace Ștefan Vodă,
Cel mai mare domnitor,
Care-a instaurat o modă,
Unde dormi, faci un fecior.
Pe mormântul lui A. I. Cuza
Aici doarme Cuza Vodă
Care, când făcea safteaua,
Îmbrăca domneasca robă,
Şi te prindea cu ocaua.
Unui speolog
A plecat un speolog,
Şi-a ajuns în toiul serii,
În patul unui omolog,
Lângă peștera Muierii.
Visuri
Cocoșul meu cânta întruna,
Visând, bătu-l-ar vina,
Că va petrece toată luna,
Pe vârful muntelui Găina.
Prohibiție pe Siret
Plecă cu barca în aval,
Să pescuiască în secret,
Şi-l răsturnă c-un val,
Siretul pe șiret.
Dorință - varanul are doi ficați
Mi-aș dori varan să fiu,
Când mă duc să beu,
Să am prins în circuit,
Doi ficați și eu...
Surpriză
O discutau pe ulicioară,
Că ar fi femeie ușoară,
Dar nu știe nimenea,
Că de-o lună, ea e grea.
Other poems by the author
Mirări
să vezi două pietre sărutându-se
îţi dă de gândit
cineva spunea că eternitatea
este o noţiune abstractă
Brâncuşi a surprins-o
într-un sărut
altcineva spunea la fel despre suflet
greşit
sărutul e chiar sufletul
răstignit
la Stonehenge pietrele
şi-au înghiţit sufletele
n-au mai rămas decât niște capete uriașe
fără inimi
sărutul lui Iuda nu mai stârnește patimi
nu mai surpinde
pare o îmbrățișare nefirească
dintre o piatră și o inimă
da
le spusese Isus
„unul din voi mă va vinde!”
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
Resemnare
de fapt, nu știu ce caut
ce mai caut
la anii mei n-ar mai trebui să caut nimic
de-a lungul vieții am strâns tot felul de lucruri
nu mai am loc
debaraua mea e plină de cutii sigilate și de cadavre
nici nu-ți închipui cum e să trăiești într-un asemenea cimitir
clandestin
să ștergi cel puțin o dată pe an
praful de pe schelete
să dai acatiste în fiecare duminică
și pomeni
să păstrezi o relație cordială cu morții
nu
nu mai umblu după nimic
n-am ce să mai caut
zău
am găsit tot ce mi-am dorit
nimic n-a meritat și nu merită atâta efort
uneori aceste lucruri vin și singure
noi însă ne grăbim întodeauna prea mult
încercăm s-o luăm înaintea timpului
îmi ajunge
nu-mi mai doresc decât să rămân singur
cu scheletele mele prăfuite
al meu însumi…
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Cauză și efect
dimineața îmi place să alerg singur
uneori îmi iau și câinele
un suflet curat și candid
care nu se opune niciodată
o face din toată inima
cu dragoste
așa cum noi oamenii nu izbutim
nici măcar dimineața când alergăm
când trebuie să ajungem la serviciu
la supermarket
unde se dau fierăstraie Husqvarna
la ofertă
întotdeauna avem ceva cu ceilalți
care merg la biserică
cumpără
se plimbă
fac jogging
altceva
de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri
la aceleași ore
în același fel
ca niște roboți imbecilizați
programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit
dintr-o perspectivă empirică a mașinii
exprimată în serii scurte de biți
numai că mie nu-mi mai pasă
nu mai ascult părerile nimănui
Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației
căderii „în jos”
excluzând din această ecuație tocmai Pământul
la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul
despre care știm cu toții că nu există
să las Soarele să-mi încălzească sufletul
anima-animus
ceva abstract
necuantificabil
unii oameni de știință dau cifre
între 21 și o,o1 grame
e ca visul etern al omului de a zbura
din care s-a născut avionul
navele cosmice
care echivalează cu omorârea visului…