Poems in the same category
Suflete frumoase
Când cazi in abisul tristeții
Suflete frumoase te îmbrățișeaza,
Prin strălucirea lor minunata vibreaza sublim,
Dar putini ochi le vad..
Sunt precum obiectele vechi,valoroase,
Ascunse printre nimicuri sclipitoare,
Precum o rază apărând de după nori,
In lumea aceasta întunecată aduc zori,
Ele viseaza-n culori,ascuns strălucesc,
Te-mbratiseaza cu căldură lor,ca un soare..
Când lacrima cade,când inima doare,
Înțelegi ce neprețuită valoare
Au oamenii buni, cu cu sufletul mare..
(Monica)
Cauză și efect
dimineața îmi place să alerg singur
uneori îmi iau și câinele
un suflet curat și candid
care nu se opune niciodată
o face din toată inima
cu dragoste
așa cum noi oamenii nu izbutim
nici măcar dimineața când alergăm
când trebuie să ajungem la serviciu
la supermarket
unde se dau fierăstraie Husqvarna
la ofertă
întotdeauna avem ceva cu ceilalți
care merg la biserică
cumpără
se plimbă
fac jogging
altceva
de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri
la aceleași ore
în același fel
ca niște roboți imbecilizați
programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit
dintr-o perspectivă empirică a mașinii
exprimată în serii scurte de biți
numai că mie nu-mi mai pasă
nu mai ascult părerile nimănui
Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației
căderii „în jos”
excluzând din această ecuație tocmai Pământul
la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul
despre care știm cu toții că nu există
să las Soarele să-mi încălzească sufletul
anima-animus
ceva abstract
necuantificabil
unii oameni de știință dau cifre
între 21 și o,o1 grame
e ca visul etern al omului de a zbura
din care s-a născut avionul
navele cosmice
care echivalează cu omorârea visului…
Inmormantare
Pământul şi lutul s-aşterne
Să-ngroape durerea în mine.
Azi parcă nu mă mai pot teme
Decât de distanţă de tine.
E negrul în jur şi e gheaţă.
E frigul din stropii de ploaie.
Departe sunt astăzi de viaţă
Şi cerul în mine se-ndoiae
Mi-e lumea nespus de străină,
Asemeni sicriului-mi este,
Căci moartea se simte regina
În scurta şi trista poveste.
Aşteaptă-mă bulgar de ceară!
Topine-vom odat’ amândoi
Şi îngerii plânge-vor iară,
Că-n lume nu-s oameni că noi.
Însuflețire
Dinafară toate casele par la fel,
aceleași ferestre cu vedere spre stradă,
aceleași uși mohorâte din lemn,
aceleași culori pe fațade și ziduri,
abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,
casa ta, de exemplu, avea suflet,
luase o mare parte din sufletul tău
și-l împrăștiase în lucruri,
până atunci nu observasem că primăvara
înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,
salcâmii,
că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale
prima oară auzisem acolo cântecul mierlei
al cucului,
arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,
atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,
parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,
nu-ți mai venea să pleci,
nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,
întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,
cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,
incapabil să se dăruie,
răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor
și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,
privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,
ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...
De vrei...!
De vrei tu lumea s-o cunoști
Întreabă vântul,
El este cel ce poartă vești
Culese de pe-ntreg pământul
De vrei să urci și să cobori
Atent să fii la treaptă,
Iar când poteca rătăcești
Nu dispera și luptă
De vrei să te cunoască omul
Nu te ascunde,
Aruncă masca, arată-ți chipul
Ca nu cumva să te confunde
De vrei s-atingi luna cu mâna
Te suie sus pe nor,
Și spune-i ei ce te frământă
Și cere-i sfat și ajutor
De vrei cuiva să-i ceri iertare
Nu amâna că timpul trece,
Și vei purta mereu povara
Celor ce-au trebuit să plece
De vrei în adevăr tu să trăiești
Uită minciuna,
Fii înțelept în tot ce zici
Evită bezna și caută lumina
De vrei să fii iubit de semeni
Iubire dăruiește,
Și sigur vei fi răsplătit
De Cel de Sus ce ne iubește
De vrei, nu vrei, îmbătrânești
Ca-așa-i lumea lăsată,
Și anii trec nu se opresc
Și tot mai des repeți..a fost odată!
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Suflete frumoase
Când cazi in abisul tristeții
Suflete frumoase te îmbrățișeaza,
Prin strălucirea lor minunata vibreaza sublim,
Dar putini ochi le vad..
Sunt precum obiectele vechi,valoroase,
Ascunse printre nimicuri sclipitoare,
Precum o rază apărând de după nori,
In lumea aceasta întunecată aduc zori,
Ele viseaza-n culori,ascuns strălucesc,
Te-mbratiseaza cu căldură lor,ca un soare..
Când lacrima cade,când inima doare,
Înțelegi ce neprețuită valoare
Au oamenii buni, cu cu sufletul mare..
(Monica)
Cauză și efect
dimineața îmi place să alerg singur
uneori îmi iau și câinele
un suflet curat și candid
care nu se opune niciodată
o face din toată inima
cu dragoste
așa cum noi oamenii nu izbutim
nici măcar dimineața când alergăm
când trebuie să ajungem la serviciu
la supermarket
unde se dau fierăstraie Husqvarna
la ofertă
întotdeauna avem ceva cu ceilalți
care merg la biserică
cumpără
se plimbă
fac jogging
altceva
de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri
la aceleași ore
în același fel
ca niște roboți imbecilizați
programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit
dintr-o perspectivă empirică a mașinii
exprimată în serii scurte de biți
numai că mie nu-mi mai pasă
nu mai ascult părerile nimănui
Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației
căderii „în jos”
excluzând din această ecuație tocmai Pământul
la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul
despre care știm cu toții că nu există
să las Soarele să-mi încălzească sufletul
anima-animus
ceva abstract
necuantificabil
unii oameni de știință dau cifre
între 21 și o,o1 grame
e ca visul etern al omului de a zbura
din care s-a născut avionul
navele cosmice
care echivalează cu omorârea visului…
Inmormantare
Pământul şi lutul s-aşterne
Să-ngroape durerea în mine.
Azi parcă nu mă mai pot teme
Decât de distanţă de tine.
E negrul în jur şi e gheaţă.
E frigul din stropii de ploaie.
Departe sunt astăzi de viaţă
Şi cerul în mine se-ndoiae
Mi-e lumea nespus de străină,
Asemeni sicriului-mi este,
Căci moartea se simte regina
În scurta şi trista poveste.
Aşteaptă-mă bulgar de ceară!
Topine-vom odat’ amândoi
Şi îngerii plânge-vor iară,
Că-n lume nu-s oameni că noi.
Însuflețire
Dinafară toate casele par la fel,
aceleași ferestre cu vedere spre stradă,
aceleași uși mohorâte din lemn,
aceleași culori pe fațade și ziduri,
abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,
casa ta, de exemplu, avea suflet,
luase o mare parte din sufletul tău
și-l împrăștiase în lucruri,
până atunci nu observasem că primăvara
înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,
salcâmii,
că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale
prima oară auzisem acolo cântecul mierlei
al cucului,
arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,
atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,
parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,
nu-ți mai venea să pleci,
nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,
întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,
cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,
incapabil să se dăruie,
răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor
și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,
privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,
ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...
De vrei...!
De vrei tu lumea s-o cunoști
Întreabă vântul,
El este cel ce poartă vești
Culese de pe-ntreg pământul
De vrei să urci și să cobori
Atent să fii la treaptă,
Iar când poteca rătăcești
Nu dispera și luptă
De vrei să te cunoască omul
Nu te ascunde,
Aruncă masca, arată-ți chipul
Ca nu cumva să te confunde
De vrei s-atingi luna cu mâna
Te suie sus pe nor,
Și spune-i ei ce te frământă
Și cere-i sfat și ajutor
De vrei cuiva să-i ceri iertare
Nu amâna că timpul trece,
Și vei purta mereu povara
Celor ce-au trebuit să plece
De vrei în adevăr tu să trăiești
Uită minciuna,
Fii înțelept în tot ce zici
Evită bezna și caută lumina
De vrei să fii iubit de semeni
Iubire dăruiește,
Și sigur vei fi răsplătit
De Cel de Sus ce ne iubește
De vrei, nu vrei, îmbătrânești
Ca-așa-i lumea lăsată,
Și anii trec nu se opresc
Și tot mai des repeți..a fost odată!
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Other poems by the author
Разве плохо быть волком? (Редакт. версия)
Разве плохо быть волком?
Разве плохо быть волком?
Ты не один, хоть все и считают тебя одиноким,
Ты певец, белой дамы певец её призывая лучезарный венец.
Разве плохо быть волком?
Ты не раб, ты свободен, хоть в рабстве и держут,
Клетка ничто, в душе летающий беркут.
Разве плохо быть волком?
Голос ужаса порыв, луна взойдет, услышав твой призыв,
В темноте что стеной, мира где последний обрыв.
Разве плохо быть волком?
Когда весь мир одни собаки, ты полон спокойной отваги,
Когда стая к стене тебя прижала, ты стоишь, собака бы сбежала.
Разве плохо быть волком?
В дыхании пару ты силы находишь,
Весь мир горит в аду, а ты даже не стонишь.
Любить, научишь ты меня
В твоих глазах теряю душу,
Ты в моём сердце лишь одна,
Ради тебя закон нарушу,
Сожгу весь мир,ради тебя.
Твоя улыбка солнца лучик,
Твой голос, ярче чем заря,
Ты меня любви научишь,
Любить, научишь ты меня.
Перед тобой дрожу как мальчик,
и как старик я без тебя,
Я расцелую каждый пальчик,
Чтоб вечно ты моей была.
Вьюги
Здравствуй женщина чужая,
Я немножко удивлен.
Ты теперь совсем другая,
Явь все это, или сон?
Сколько времени прошло?
Столько радости забыто...
Видеть прошлое через стекло,
Все туманом будто скрыто.
Помнишь я держал тебя за руку?
и говорил все не о том.
Будто чувствуя разлуку,
Веселил себя вином...
Помнишь наши встречи редкие?
Как смотря тебе в глаза,
Я бросал словечки едкие,
Не забуду никогда...
Не забуду наших поцелуев,
Мир за них теперь отдам!
и о любви сказать тебе минуя,
Я шептал слова любви ветрам.
Ты извини меня за глупость,
извини что я ушёл.
извини меня за трусость,
извини что был осел...
и без слов в глаза смотря,
Женщина мне прошептала,
- Ничего вернуть уже нельзя...
Поезд тронулся с вокзала.
Память о тебе храня в душе,
Я прожила много лет.
Сердце рвала в тишине,
Думая что жизни больше нет.
Но все в жизни лечит боль,
Знаешь чем душе больнее,
Память и любовь уходят в ноль,
и становишься сильнее.
Женщина мне улыбнулась,
- Друг мой, ты меня прости,
Хочешь чтобы я вернулась?
Перекрестить наши пути?
Я теперь жена другому,
Ты теперь другой супруг,
Мы вернёмся к нашему земному
и забудем время наших вьюг.
Nimic mai mult
Ai buze dulci, ca mierea’n vară
De mult aș vrea să le sarut,
Să fie această primă oară
Si-apoi, sa plec spre absolut.
Acolo unde visele au viață,
Unde n’am sa am nimic mai mult,
Unde această primp oară,
Sa nu mai plece spre trecut.
Разве плохо быть волком? (Редакт. версия)
Разве плохо быть волком?
Разве плохо быть волком?
Ты не один, хоть все и считают тебя одиноким,
Ты певец, белой дамы певец её призывая лучезарный венец.
Разве плохо быть волком?
Ты не раб, ты свободен, хоть в рабстве и держут,
Клетка ничто, в душе летающий беркут.
Разве плохо быть волком?
Голос ужаса порыв, луна взойдет, услышав твой призыв,
В темноте что стеной, мира где последний обрыв.
Разве плохо быть волком?
Когда весь мир одни собаки, ты полон спокойной отваги,
Когда стая к стене тебя прижала, ты стоишь, собака бы сбежала.
Разве плохо быть волком?
В дыхании пару ты силы находишь,
Весь мир горит в аду, а ты даже не стонишь.
Любить, научишь ты меня
В твоих глазах теряю душу,
Ты в моём сердце лишь одна,
Ради тебя закон нарушу,
Сожгу весь мир,ради тебя.
Твоя улыбка солнца лучик,
Твой голос, ярче чем заря,
Ты меня любви научишь,
Любить, научишь ты меня.
Перед тобой дрожу как мальчик,
и как старик я без тебя,
Я расцелую каждый пальчик,
Чтоб вечно ты моей была.
Вьюги
Здравствуй женщина чужая,
Я немножко удивлен.
Ты теперь совсем другая,
Явь все это, или сон?
Сколько времени прошло?
Столько радости забыто...
Видеть прошлое через стекло,
Все туманом будто скрыто.
Помнишь я держал тебя за руку?
и говорил все не о том.
Будто чувствуя разлуку,
Веселил себя вином...
Помнишь наши встречи редкие?
Как смотря тебе в глаза,
Я бросал словечки едкие,
Не забуду никогда...
Не забуду наших поцелуев,
Мир за них теперь отдам!
и о любви сказать тебе минуя,
Я шептал слова любви ветрам.
Ты извини меня за глупость,
извини что я ушёл.
извини меня за трусость,
извини что был осел...
и без слов в глаза смотря,
Женщина мне прошептала,
- Ничего вернуть уже нельзя...
Поезд тронулся с вокзала.
Память о тебе храня в душе,
Я прожила много лет.
Сердце рвала в тишине,
Думая что жизни больше нет.
Но все в жизни лечит боль,
Знаешь чем душе больнее,
Память и любовь уходят в ноль,
и становишься сильнее.
Женщина мне улыбнулась,
- Друг мой, ты меня прости,
Хочешь чтобы я вернулась?
Перекрестить наши пути?
Я теперь жена другому,
Ты теперь другой супруг,
Мы вернёмся к нашему земному
и забудем время наших вьюг.
Nimic mai mult
Ai buze dulci, ca mierea’n vară
De mult aș vrea să le sarut,
Să fie această primă oară
Si-apoi, sa plec spre absolut.
Acolo unde visele au viață,
Unde n’am sa am nimic mai mult,
Unde această primp oară,
Sa nu mai plece spre trecut.